Medicina indiana

Medicina indiana, o straveche arta a vindecarii organismului uman

In domeniul medicinei contributia Indiei este de-a dreptul surprinzatoare. Inainte de toate, pentru ca bazele doctrinei, a teoriei medicale indiene, respectate in esenta pana azi, au fost puse inca in secolul al VI-lea i.Hr.

In acel moment activau deja in India, diferite scoli medicale. Trebuie spus apoi ca doctrina clinico terapeutica elaborata atunci a fost consemnata in voluminoase tratate datand din secolul I sau II al erei noastre. Iata cateva elemente fundamentale ale acestei doctrine.

medicina indiana

Doctrina medicala indiana

Medicina indiana nu admitea elementele supranaturale sa intervina in domeniul ei. In diagnostice si in prognostice pornea de la explicatie rationala a faptelor naturale. Explica anumite maladii prin interventia factorului ereditatii personale.

E adevarat ca, printre aceste maladii, alaturi de bolile mintale mai adaugau epilepsia, paralizia, tumorile interne si tetanosul. Pe acestea medicul refuza sa le trateze din cauza ca erau considerate ereditare.

In schimb, demna de relevat este doctrina potrivit careia corpul omenesc este un organism in care armonia dintre partile sale componente reprezinta conditia esentiala. Ca atare organul bolnav nu trebuie considerat in mod izolat, ci examinat si tratat in cadrul general, in ansamblul intregului organism, o conceptie moderna, pe care medicina europeana si-a insusit-o cu mult timp dupa cea indiana.

Gandirea filosofica indiana concepe viata umana ca integrandu-se in ritmurile vietii cosmice. In acelasi mod si medicina clasica indiana concepe corpul omenesc ca fiind compus, alegoric vorbind, din cele cinci elemente ale Universului.

Elementului „pamant” ii corespund tesuturile, „apei”, umorile, „focului”, bila,„spatiului”, cavitatile corpului uman, iar „vantului”, suflul (nu doar suflul respiratiei ci si cel care produce vorbire,care ajuta digestia si asigura functiile miscarii)

elementele vitale

Medici si tratate de medicina

In secolul II d.Hr. au aparut, dupa cum spuneam, voluminoase si interesante tratate de medicina. In aceste tratate, in cadrul etiologiei, de pilda, celebrul medic de curte Saraka trateaza diferite feluri de febre.

De asemenea vorbeste despre tumori interne, tulburari renale, maladii de piele, tulburari psihice. La care, celalat renumit medic al epocii, Susruta, adauga descrierea si tratamentul hemoroizilor, a fistulelor anale, a erizipelului, a ulcerelor etc..

Acesti medici (repet, din secolul al II-lea d.Hr.) dau explicatii rationale chiar si epilepsiei, tetanosului, sau diverselor forme de convulsii, boli care in Europa, dupa 1300 sau 1500 de ani de la aceasta data vor mai fi inca considerate ca boli ale celor „posedati de diavol”!

In materie de diagnostic, metoda curenta avea in vedere simptomatologia si imprejurarile in care aparusera bolile.

Vechii medici indieni practicau o examinare cat mai complet posibila a bolnavului. Regulile de igiena erau cu multa atentie indicate, iar mijloacele terapeutice erau foarte variate – mai ales pe baza de plante medicinale. Un capitol din tratatul lui Susruta ofera o clasificare-in 37 de grupe 700 de plante medicinale.

Cum nici o alta regiune de pe glob nu este atat bogata ca India in veninuri naturale – de la numeroase specii de plante otravitoare si pana la serpi veninosi- toxicologia s-a dezvoltat in India  intens. S-a dezvoltat, in paralel, si stiinta teoretica – practica a antidoturilor, in acest sens medicii indieni au studiat si aplicat actiunea terapeutica a veninurilor vegetale.

Procedee vechi si noi

Cele mai stralucite succese in practica medicala le-au obtinut indienii in terapeutica chirurgicala: in litiaza biliara, in embriotomia pe un foetus mort, in reducerea cataractei, precum si in suturarea perforatiilor abdominale.

Se practica chiar inchiderea unei plagi a intestinului. Procedeul intrebuintat era bizar: se alaturau buzele plagii si se facea sa fie muscate de furnici mari (o specie anumita), carora apoi li se taia capul, care servea astfel drept agrafa,tolerata si absorbita ulterior in abdomenul inchis prin obisnuita suturare.

Procedeul acesta a supravietuit pana azi in medicina populara din unele tari subdezvoltate. Vorbim asadar de procedee moderne intr-o lume arhaica, procedee care sunt actuale si in prezent.

Medicina indiana ramane deci in istorie prin nenumaratele tratamente si procedee mostenite de lumea moderna si nu este exgerat sa afirmam ca fara acele celebre tratate stiinta medicala ar fi fost mult mai saraca.

Bogdan

Per aspera ad astra