Patagonia, intinderea plina de farmec din America de Sud

Patagonia, intindere sterpa, dar plina de farmec

Extremitatea sudica a Americii de Sud este ocupata de pamanturile pustii ale Patagoniei, care se intind de la Tara de Foc pana la varfurile inzapezite ale Anzilor.

Pamantul urmelor de pasi uriasi

Navigatorul de origine portugheza Fernando Magellan, care cauta o punte de trecere intre Oceanele Atlantic si Pacific, a ajuns pe coastele estice ale Patagoniei de astazi in anul 1520. ”Ce urme de pasi uriasi (Pata grande)!”,se pare ca ar fi exclamat acesta la vederea urmelor impunatoare imprimate in nisipul salbaticului si ciudatului tinut. Fara sa vrea, navigatorul a devenit astfel nasul Patagoniei. Se presupune ca amerindienii locali obisnuiau sa isi infasoare picioarele in blanuri pentru a se feri de frig, lasand astfel urme de pasi neobisnuit de mari.

Colonizarea sistematica a Patagoniei a inceput abia in secolul XIX. In anul 1843, a fost intemeiat orasul Punta Arenas, iar la scurt timp dupa aceea aici a fost infiintata o zona a comertului liber. Deoarece guvernul chilian i-a sprijinit pe emigrantii europeni, creandu-le conditii favorabile, Patagonia cea adormita si linistita s-a trezit brusc la viata.

In anii ’70 ai secolului XIX, pe tarmurile Stramtorii Magellan au inceput sa acosteze primele vase care transportau oi la bord. Fermele de animale numite estancias au inceput sa apara apoi ca ciupercile dupa ploaie.

Colonistii europeni s-au purtat cu populatia indigena intr-un mod cumplit, fara mila. Acest fapt a dus la revolte frecvente din partea amerindienilor oprimati. In prezent, locuitorii originari ai Patagoniei s-au stins aproape in totalitate.

Patagonia, o regiune aflata sub imperiul vantului

Patagonia, situata la extremitatea sudica a Americii de Sud, este alcatuita din trei regiuni geografice: Anzi Patagoniei, Podisul Patagoniei si Tara de Foc. S-ar putea crede ca acest tinut cu o clima aspra, cu vegetatie saraca si slab populat a inceput sa fie locuit numai recent. Dar desenele din pestera Cueva de las Manos dovedesc ca omul traieste aici de peste 9000 de ani.

Pe intinderile acestei regiuni de 900.000 de kilometri patrati, impartita intre Argentina si Chile, privirea este atrasa de siluetele fascinante ale piscurilor de piatra acoperite de zapada.

Vestul regiunii este dominat de Anzii Patagoniei. Varfurile ating 4000 de metri altitudine si se reflecta in lacurile limpezi de la poale. La est se intinde Podisul Patagoniei, care pierde treptat din inaltime pana ajunge la tarmurile abrupte si stancoase ale Oceanului Atlantic. Peisajul sau arid, deluros si brazdat de numeroase rauri este acoperit de o vegetatie de stepa, care creaza conditii ideale pentru cresterea ovinelor.

Patagonia ocupa cea mai mare parte a teritoriului Argentinei, fiind insa slab populata. La sud ea este despartita de Tara de Foc prin stramtoarea Magellan. Intinderile prafuite ale pampasului patagonian sunt patria crescatorilor de vite calare, numiti gauchos. Tinutul linistit, dar aspru de la marginea sudica a continentului american ii obliga pe locuitorii sai sa lupte permanent pentru supravietuire. Orase mai mari se afla numai pe coastele Atlanticului.

Vanturile care bat mai ales dinspre vest influenteaza in mod decisiv clima Patagoniei. Partea sa chiliana este vizitata adesea de ploi torentiale dinspre Oceanul Pacific, in timp ce in  partea sa argentiniana precipitatiile sunt sporadice, iar pamanturile sunt aride, permitand doar dezvoltarea unei vegetatii sarace.

Pentru turistii sporadici, regiunea aceasta este de un farmec aparte. Parcurile nationale din Argentina si Chile, lacurile salbatice si ghetarii merita o atentie speciala.

Cu toate ca este un tinut aspru si greu de vizitat, unul din cele mai vechi ghiduri turistice din istorie este cartea lui Bruce Chatwin numita chiar „Patagonia”.

Bogdan

Per aspera ad astra