Cetatile aurului din Micene, legenda unei civilizatii disparute

Cetatile aurului sau cetatile construite de zei

Au fost numite „cetatile aurului” de arheologi. De ce? Pentru ca tot ce au faurit pare ca s-ar fi  transformat in aur, exact  ca in legenda regelui Midas, al Frigiei. Atunci , ca si acum, aurul insemna putere, bogatie si faima.

Ca sa apere toate acestea, micenienii (sau aheenii), caci despre ei este vorba au construit cetati masive, folosind sute de mii de tone de piatra bruta, slefuita.

La un moment dat, s-au crezut atat de puternici, incat si-au imaginat ca sunt asemeni zeilor. Acest lucru le-a fost fatal, pentru ca o alta populatie de razboinici ca si ei a venit si i-a cucerit. Micenienii au sfarsit asimilati sau ucisi, si au disparut din istorie. Povestea lor a durat doar cateva sute de ani, o picatura din istoria omenirii.cetatile aurului

„Sunt oglinda  voastra”.

Nimic nu ar putea caracteriza mai fidel mastile mortuare ale regilor micenieni.

Fete aspre, parca cioplite inca de pe cand erau vii in piatra alba si dura a Argolidei (provincie din Grecia), buze stranse dispretuitor, crispare trufasa a obrajilor, o vesnica incruntare.

Homer spunea ca sceptrul suveranilor micenieni fusese faurit in Olimp si  era mostenit din tata in fiu de-a lungul secolelor. Judecand dupa chipurile de metal stralucitor, care privesc fara nici o ingaduita, dupa atatea milenii, s-ar putea spune ca dinastiile aheene erau convinse de originea lor divina. Si o data cu ele, nobilimea, casta mandra si razboinica, avea sa duca pe culmi, iar mai apoi in neant, civilizatia din „cetatile aurului”.

FR.Matz, unul din marii arheologi, care au cercetat civilizatia miceniana, spunea:„Principalele realizari ale arhitecturii si civilizatiei miceniene sunt palatul-cetate si mormantul boltit. In ciuda numeroaselor influente minoice, ele raman expresia unei lumi diferite, fapt resimtit nu numai in dominanta monumentala, ci si in intentia originara a constructorilor. In cetatile miceniene totul urca spre tronul suveranului, situat in megaron, in vreme ce salile tronului din palatele cretane   marcheaza simple respirouri in ritmica fluenta a spatiilor”.

Din cate se stie  astazi principalele cetati ale lumii aheene au fost Micene, Tirint, Atena si Gla, la care se adauga palatul, necropola si asezarea nefortificata de la Pilos.

Micene, Tirint, Atena cetatile  intrate in legenda

Micene se afla pe o colina situata la 15 kilometri de tarm. Are peste 350 metri lungime, a fost construita intre anii 1350-1270 i.Hr., pe locul unei cetati mai vechi, iar zidurile ei impresionante insumau probabil zeci de milioane de tone de piatra!!!

Grosimea medie a zidurilor este de 6 metri, inaltimea atinge 14 metri. Sunt facute din doua parametre (ziduri mai subtiri de fatada) paralele, intre care s-au asezat straturi alternative de pamant si pietre neprelucrate.

Blocurile parametrelor au fost executate cu deosebita grija, taiate cu fierastraie din bronz, apoi netezite cu ciocane de lemn. Partea superioara era facuta din caramizi nearse si barne groase de lemn si consta din doua creste, probabil crenelate, intre care se gasea un drum de rond, pavat.

Cetatea nu are decat doua porti, una principala (celebra „poarta a leilor”), cealalta mai mica, destinata accesului spre izvorul de care depindea aprovizionarea cu apa. Ambele porti sunt aparate dupa sistemul „zwinger”(„cleste” in limba germana), caracteristic fortificatiilor europene medievale si rar intalnit la cele antice.

Sistemul consta in aceea ca poarta nu se afla pe acelasi aliniament cu zidurile, ci este retrasa inauntrul incintei.

Pentru a ajunge la ea, agresorul trebuia sa strabata un pasaj flancat pe ambele parti de ziduri si bastioane, de pe care aparatorii il supuneau unui  tir incrucisat, o adevarata grindina ucigatoare.

micene cetatea inexpugnabila

„Poarta leilor”, cel mai  cunoscut element arhitectural de la Micene, are o deschizatura patrata, cu latura de 3 metri, delimitata de patru monoliti masivi, dintre care cel mai mare, buiandrugul, masoara  4,50 metri in lungime, 2,10 metri in inaltime, 1 metru inaltime si cantareste 20 de tone.

Cele doua canaturi ale portii propiu-zise se prindeau cu balamale direct in tocul de piatra si erau blocate printr-o grinda zavor, ale carei capete intrau in gauri practicate in toc.

Deasupra buiandrugului, zidul prezinta o deschizatura triunghiulara, realizata prin retragerea descendenta, in trepte a blocurilor ce-l compun si astupata cu un relief sapat intr-o placa de calcar cu grosimea de 0,70 metri.

Acest relief, cel mai vechi gasit pana in prezent pe teritoriul Greciei continentale, a fost lucrat cu dalti, sfredele si fierastraie de bronz.

El reprezinta doi lei ridicati pe labele din spate, cu cele din fata sprijinite pe socluri ce sustin o coloana cretana cu capitel. Capetele animalelor erau executate, probabil din  bronz, se prindeau prin ghermele de placa si erau intoarse astfel incat sa priveasca spre pasajul exterior care ducea spre poarta.

De origine cretana, ideea de a aseza lei deasupra intrarii intr-o cetate sau un palat simboliza protectia divina asupra incintei. Micenienii, insa, nu vedeau in relieful heraldic decat un element menit sa sporeasca maretia zidurilor si sa-i impresioneze pe straini. Poarta cea mica este un fel de copie la scara redusa a „Portii leilor”.

poarta leilor micene

In incinta cetatii se afla o necropola compusa dintr-un tunel imprejmuit de un zid circular, deasupra caruia a fost constuita o terasa incununata de un alt zid, dublu, din dale mari, dreptunghiulare, de piatra alba.

In tumul se gasesc sase morminte regale, iar pe terasa se oficiau ceremoniile funebre.

In apropierea necropolei, imediat  langa „Poarta leilor” a fost descoperita o mare magazie de cereale.

Atat aceasta cladire, cat si toate celelalte erau construite exclusiv din piatra si aveau etaje superioare sau care fusesera concepute sa urce in trepte terasele naturale din incinta. Salile erau spatioase, aveau fresce pe pereti si pardoseli de piatra slefuita ori de stuc pictat.

Tavanele se sprijineau adesea pe coloane cilindrice, cladirile aveau scari interioare si usi de lemn placat cu bronz sau aur.

Ferestrele sunt mai mici si mai putin numeroase decat la Cnossos, iar balcoanele lipseau cu desavarsire. Pe coronamentele cladirilor se aflau perechi de coarne de taur stilizate, lipite unele de altele.

Cea mai impozanta cladire era desigur palatul regal. Situat in centrul si ,in acelasi timp, in punctul cel mai inalt din incinta (35 de metri deasupra nivelului „Portii leilor”!!!!), avea o curte patrata, cimentata si mai multe corpuri cu cate 3-5 etaje convergand spre sala de primire si ceremonii, megaronul, centrul vital al intregii cetati. Impresia generala este de masivitate si forta, nimic care sa aduca cu eleganta si rafinamentul palatelor minoice.

Cetatea Tirint, la fel de  impunatoare ca Micene, se afla pe o creasta de stanca, la 1,5 kilometri de mare. Era construita pe acelasi principiu, inexpugnabila cu ziduri groase perfecta pentru aparare.

Ce sa mai vorbim de Atena?

Cetatea construita de ahei pe locul unde mai tarziu avea sa bata inima civilizatiei clasice grecesti, era chiar mai puternica decat Micene si Tirint. De pe urma ei au ramas prea putine vestigii, dar se stie ca principalul sau element s-a pastrat pana dupa razboaiele medice (cca  500-465 i.Hr.), fiind cunoscut si sub  numele de ”zidul pelasgic cu noua porti”.

Acest zid, gros de 7 m si atingand probabil o inaltime de 20 de metri, inconjura alte incinte, interioare, la care se ajungea printr-un drum barat de noua porti zwinger. In punctul cel mai inalt al cetatii (unde atenienii au construit mai tarziu Parthenon-ul), se ridica palatul regal, inconjurat de cazemate si dispunand de puturi de apa, scari si iesiri secrete, drumuri de acces prevazute cu capcane. Traditiile ateniene ulterioare sustineau ca fortificatiile ciclopice erau de necucerit, lucru perfect adevarat.

Necucerita a ramas si misterioasa cetate Gla, cea mai mare cetate a aheilor, cu un zid de 7-8  metri latime si 14-20 metri inaltime!!! Ciudat este faptul ca a fost abandonata de tot in secolul X i.Hr..

cetatile aurului jpg

Toate acestea, zidurile groase, garnizoanele permanente, foarte numeroase, de razboinici de profesie, cetatile inexpugnabile, nu au putut salva o lume condamnata de propia-i trufie, de pierderea simtului realitatii, de megalomania ce-si avea probabil originea in cuceririle facile dintre secolele al XV-lea si al XIII-lea i.Hr., datorate atacurilor prin surprindere impotriva unor popoare pasnice, dezarmate sau nutrind o adevarata fobie a razboiului.

Scriitorul american Frank Herbert spunea:”O lume se sprijina pe patru lucruri: invatatura celor intelepti, dreptatea celor mari, rugaciunile celor umili si darzenia celor bravi”.

In clipa cand fie si unul din acesti stalpi incepe sa se clatine echilibrul devine precar. In societatea miceniana se clatinau trei. Regii atrizi (Atreus legendarul rege care domnise peste Micene si care intemeiase aceasta dinastie, a atrizilor) aveau bogatii fabuloase, victorii militare la care, in majoritatea cazurilor, nu contribuisera cu nimic si prea multa putere asupra propiul popor si asupra celor cucerite. De aceea, ca si alti suverani antici, au inceput sa se creada egalii zeilor. Rezultatul? Regatele miceniene sunt cucerite si distruse.

razboinici aheeni

Intoarcerea heraclizilor. Cucerirea lumii miceniene

Contemporanii lui Homer credeau ca prabusirea lumii aheene s-ar datora invaziei dorienilor, plecati prin secolele XII-XI i.Hr. din nordul Balcanilor, pentru a se stabili in final in Doris (Grecia Centrala) si in trei regiuni peloponesiene (Argolida, Laconia si Mesenia), ajungand insa pana in Creta si Rhodos.

Aceasta navalire numita traditional „intoarcerea Heraclizilor”( o notiune neclara pentru multi istorici) a lasat o rana adanca in istoria timpurie a Greciei.

De fapt, cucerirea regatelor miceniene, inceputa in 1250 i.Hr. si terminata prin 1100 i.Hr., reprezinta si astazi o enigma. Multa vreme s-a crezut ca dorienii, desi aflati pe o treapta inferioara de civilizatie, au putut realiza aceasta performanta pentru ca erau mai numerosi decat aheenii si aveau arme de fier. Descoperirile arheologice din ultimele decenii au demonstrat contrariul. Dorienii nici macar nu puteau egala numeric populatia regatelor atride, iar armele de bronz sunt superioare celor de fier.

invazia dorienilor

Explicatia arheologilor este ca in jurul anului 1250 i.Hr. a inceput, in estul Europei Centrale, marea migratie a purtatorilor civilizatiei „campurilor de urne”, un amalgam de populatii razboinice (dintre care cele mai puternice erau triburile ilire) ce foloseau cu preponderenta fierul, isi incinerau mortii  in loc sa-i inhumeze si atacau cu predilectie vecinii sedentari, pastori si cultivatori (istoria se va repeta ulterior in secolul V d.Hr.cu hunii si apoi in sec XIII cu tatarii).

„Triburile campurilor de urne” erau atat de numeroase, incat i-au impins foarte rapid spre sud pe locuitorii Balcanilor si ai Greciei de nord-vest: tracii si, respectiv, dorienii, etolienii, focienii, locrienii (populatii grecesti). Acestia au trecut, intre 1240 si 1200 i.Hr., prin regatele atride, pustiindu-le, distrugand asezarile, cartierele si palatele nefortificate, dar nereusind sa cucereasca marile fortarete aheene.

Ulterior, intre 1200 si 1100 i.Hr.,„triburile campurilor de urne” navalesc in Grecia  peninsulara, in Pelopones, se raspandesc in Grecia insulara, trec in Asia Mica.

Asalteaza si distrug Micene, Tirint, Midea, Troia, regatul hittit, pustiesc insulele din Marea Egee si Mediterana Orientala, apoi Fenicia si Palestina si ajung pana in Egipt, unde sunt cu mare greutate oprite de Meneptah (in 1200 i.Hr.) si Ramses al II-lea (intre 1160 -1140 i.Hr.).

Rezultatul acestei ultime invazii sunt, in principal, impartirea teritoriului grec, ce capata configuratia etnica pe care o va pastra si in epoca istorica urmatoare si emigrarea multor aheeni in insulele egeene si pe coasta Asiei Mici, unde aveau sa fondeze colonii infloritoare.

micene

Partea cea mai interesanta a descoperirilor arheologice este ca regii atrizi si populatia stiau de aceste atacuri, fusesera preveniti chiar.

Au tratat inamicul cu superioritate, dovedita in scrierile pastrate.

Regina din Pilos, de exemplu, nu paraseste palatul si se pregateste sa faca baie in momentul inceperii atacului! O sfidare care nu isi avea rostul.

Populatia locala, asemenea, nu a renuntat la rutina zilnica, la „viata normala”.

De unde atata inconstienta?, ne putem intreba azi.

Probabil din trufia si suficienta unor oameni care isi imaginau ca cetatile si armele lor sunt infailibile, iar razboinicii  aheeni sunt asemeni zeilor (lucru dovedit si de cultul pentru eroi al micenienilor).

Aceasta mandrie razboinica i-a costat scump. Regatele au fost pustiite si distruse, pas cu pas. Cetatile au ramas in picioare si necucerite, dar cat oare poti rezista fara sa te poti aproviziona? Un secol mai tarziu, ilirii au gasit regate fantoma, a caror razboinici erau demoralizati. Au fost usor de cucerit.

Lumea miceniana, lumea lui Atreu (legendarul rege al Micenei), a „cetatilor  bogate in aur”, a personajelor epopeii homerice a disparut pentru totdeauna din istorie, lasand in urma-i cateva masti cu expresii trufase, ruinele unor constructii monumentale, faima tezaurelor fabuloase si legendele despre eroii sai, in mod sigur mai frumoase decat realitatea.

„Cetatile aurului „sunt o parte din istoria Greciei. Ce va urma dupa ele se va numi „epoca intunecata”,un fel de ev mediu al lumii grecesti.

Bogdan

Per aspera ad astra