Sacrul si profanul in religiile primitive

Unde merg mortii si de unde vine viata? Aceasta este ordinea intrebarilor in istoria religiilor. Omagierea defunctilor si cultul fertilitatii sunt prezidate de forte supranaturale, fiindca generatiile se succeda si viata nu moare niciodata.

Materia mamei

Se spune ca nasterea unei persoane (ontogeneza) recapituleaza, cu viteza mai mare, pe cea a speciei (filogeneza). Pentru a invata sa scrie sau sa socoteasca, un copil trebuie sa treaca prin incercarile suferite de cei ce au inventat scrisul si cifrele.

Istoria omenirii este, insa, mult mai complexa decat cea a individului. Enigma zamislirii este o provocare pentru gandirea mitica, ce privilegiaza uneori rolul barbatului si alteori pe cel al femei.

Ea integreaza elemente naturale, cum ar fi vantul, care transporta polenul plantelor, sau apa, care face vegetatia sa creasca. Aceste conceptii sunt absolut firesti cu cat anumite raporturi sexuale erau fecunde, iar altele nu. Mai ales in societatea vanatorilor si culegatorilor care nu practicau inca cresterea animalelor, sursa majora de observatii asupra sexualitatii.

Gravitatea femeii este un element material destul de vizibil. Mama si materie sunt de altfel doua cuvinte ce provin din aceeasi radacina indo-europeana care desemneaza trunchiul arborelui ca producator de vlastare. Rolul mai discret al tatalui in conceperea unui copil este adesea considerat de esenta non-fizica, aceasta credinta fiind ilustrata cel mai bine de crestinism prin paternitatea supranaturala a Duhului Sfant care o fecundeaza pe fecioara Maria.

Fesele frumoase ale zeitelor

Rolul fizic al femeii-mama apare vizibil la faimoasele „zeite mame”. Se numesc astfel statuetele femeilor cu trasaturi feminine accentuate, adica fese rubiconde, piept generos, triunghi pubian subliniat.

Datand aproximativ si de 30.000 de ani i.Hr si gasite in diverse regiuni ale Europei, din Rusia pana in Pirinei, aceste zeite nu au echivalente masculine sub forma „zeilor-tati”.

Cultul lor dovedeste un matriarhat primitiv care preceda civilizatia patriarhilor. Formele lor generoase traduc o stare de graviditate, sau, probabil, un ideal de frumusete. Femeile acestea ar putea fi viitoare mame, dar si amante venerate, asemanatoare vedetelor de azi, care nu ezita sa pozeze goale.

„Zeitele-mame”, numite uneori „Venus”, au o semnificatie mai mult erotica decat mistica. Cea mai mare parte a religiilor de la inceput, in Africa precum si in America precolumbiana, au produs de altfel figurine de femei goale, cu atribute sexuale bine marcate. Unele sunt pe cale sa nasca, si capul copilului formeaza un apendice falic. Absenta tatilor, adica a divinitatilor masculine echivalente, pledeaza in sensul unei autozamisliri sau a unei familii monoparentale, dar sa nu uitam ca, in majoritatea primelor civilizatii, abunda sculpturile de penisuri in erectie.

Sexul barbatului este venerat si reprezentat ca organ de placere sau de putere? Puterea inseamna a face copii sau a comanda adultilor? Raspunsul il gasim la cateva triburi africane de azi care dau cultului falic o dubla semnificatie: de supravietuire a speciei si de aparare a grupului.

Fascinatia sexului

Aceste culte falice ale primelor religii nu sunt curiozitati echivoce ale civilizatiilor indepartate. Au echivalent in societatile mediteraneene unde exercita chiar o anumita fascinatie. Limba latina numeste fascinum amuleta falica pe care o purtau doamnele romane in jurul gatului ca sa indeparteze deochiul. Cand aceste falusuri sunt legate de trupul barbatilor, devin zei ithyfalici, egali cu Venus cea cu fese frumoase si simboluri ale virilitatii si fertilitatii.

De la religiile din America precolumbiana, pana la cele din Orientul Apropiat neolitic, acesti zei au fost prezenti in toate civilizatiile urbane, chiar daca importanta lor nu era peste tot la fel. In bazinul mediteraneean, ei au fost numerosi si s-au integrat progresiv in diverse panteonuri si mitologii locale.

Simbolul falusului
Simbolul falusului

Grecii il identificau astfel pe Min, zeul egiptean al virilitatii, cu Priap, fiul lui Dionysos, care, in vocabularul medical, a dat nastere cuvantului priapism, boala a erectiei prelungite si dureroase. Priap a fost el insusi asimilat lui Pan, zeu al fecunditatii care urmareste nimfele cu avansurile sale si le „provoaca teama”.

Considerat satir, reprezentat uneori cu coarne si copite despicate, Pan va fi perceput de crestini ca un exemplu al demonilor, iar acesti demoni vor fi inspiratorii cultelor satanice, in care oficierea este celebrata pe corpul unei femei goale, iar ostia este inlocuita cu samanta masculina, ca ultim omagiu adus divinitatilor creatoare.

Psihanalisul Jacques Lacan (1901-1981) rezuma rolul falusului astfel: „Falusul este semnificantul privilegiat al acestui semn, in care partea logosului se uneste cu ivirea dorintei…Prin marirea sa, el este imaginea fluxului vital atunci cand trece la reproducere”. Pentru religia hindusa „semnul”(„linga” in sanscrita) este sexul zeului Shiva, divinitate arhaica si animista, initial, a Indiei, simbol al energiei creatoare si distrugatoare.

Divinizarea nasterii

Prostituatele sacre

Aceste culte ale fertilitatii, masculine sau feminine, sunt indisolubil legate de lipsa populatiei. La acel moment, chiar si dupa „revolutia neolitica” si trecerea la un mod de viata sedentar, populatia mondiala era de mii de ori mai redusa ca numar decat in prezent. Omul era rar, deci pretios si vital, adica sacru.

Aceste culte ale fertilitatii includeau adesea prostitutia sacra prin care femeile se daruiau barbatilor (exista si contrariul, barbati care se prostituau) in incinta templelor care obtineau profit din aceasta activitate. Aceste „preotese ale amorului” erau oficial separate de prostituatele profane. A treia categorie de femei, prezente din Babilon pana in Groenlanda, practicau ospitalitatea sexuala in privinta strainilor. Acest „act imoral”, considerat o opera pioasa, era un mod de a da frau liber naturii barbatului intr-un spatiu delimitat (ceva in genul bordelurilor de azi) pentru a evita unirile incestuoase sau agresiunile sexuale.

In Orientul Apropiat, Biblia, glorificand reproducerea umana prin acel „Cresteti si inmultiti-va” a dezaprobat cu putere ritualurile sexuale asociate „cultului idolilor” care au persistat in Israel. In India aceste practici s-au mentinut pana in zilele noastre, in ciuda interdictiilor guvernului indian.

Rituri de pubertate

Circumcizia la egipteni

Tot de sexualitate trebuie sa legam si riturile de pubertate ale societatilor animiste din Africa si Oceania. Adolescentii si adolescentele sunt smulsi din mediul lor familial si initiati in viata adulta cu ajutorul unor ceremonii ce trebuie sa intareasca caracteristicile sexului lor: scarificari pentru a infrumuseta trupul, circumcizii rituale pentru a creste masculinitatea baietilor, uneori ablatiuni ale clitorisului care subliniaza feminitatea fetelor (popoarele Dogon sau Bambara din Africa Occidentala).

In Africa, in Oceania si in anumite state ale Indiei exista inca „dormitoare ale adolescentilor”, in care tinerii, sustrasi autoritatii parentale, se initiaza in viata de grup si au primele experiente sexuale (ceva in genul actualelor bande de cartier). Practicile homosexuale erau des intalnite la societatile indo-europene antice si au stat la originea pederastiei grecesti, acea dragoste sacra pe care le-o inspira barbatilor maturi Eros, zeul adolescent al  dorintei. Crestinismul a condamnat aspectul sexual al acestor initieri, dar a pastrat dimensiunea lor pedagogica inlocuind pederastii cu nasii, care erau obligati sa-i initieze pe viitorii botezati intr-o viata spirituala adulta.

Mitul androginului

Sacralizarea androginismului, al  fiintelor exceptionale destinate unui cult, e specifica religiilor animiste. Barbatii efeminati si uneori castrati sunt inzestrati cu puteri supranaturale fiindca par sa impace calitatile feminine cu cele masculine. Numiti berdasi in America de Nord, mahu in Polinezia sau hijra in triburile Indiei, acesti travestiti au o lunga istorie, fiind mentionati de insusi Herodot la sciti. Prestigiul lor este ambiguu. Fiind in acelasi timp barbati si femei, sau nefiind nici una, nici alta, se ridica deasupra divizarilor afective si caracteristicilor sexuale care determina rolul specific al fiecarei jumatati a neamului omenesc. Urmasii lor sunt calugarii din toate  confesiunile, de la preotii catolici in sutana la calugarii budisti (bonzii) in roba.

Sacrul si profanul

Aceasta ofranda a sexului pe altarul religiilor indica o contradictie intre spiritualitate si sexualitate?

De la cultele falice la preotii travestiti si chiar castrati, primele religii arata ambiguitatea acestei intrebari. Medicii Renasterii au studiat pentru prima data direct partile intime ale corpului si le-au numit atat sacre, cat si rusinoase; nervii rusinosi se invecineaza cu vertrebele sacrale, plexul cu ligamentele utero-sacrale etc.

Aceasta terminologie medicala a avut precedente in vocabularul religios. Preotii religiilor romane si grecesti au numit astfel osul sacrum fiindca era oferit zeilor in sacrificiile animale si fiindca era partea cea mai pretioasa din trupul lor. Limba greaca are sensuri surprinzatoare pentru cuvantul „sacru” (hieron): pederastia era o „pasiune sacra” (hieron pathos) si slujirea sacra (hierodule) era, de fapt, o prostitutie sacra.

In ebraica, aceeasi radacina qadosh, qadesh sau qadash dupa formele gramaticale, desemneaza si preotii Dumnezeului lui Israel dar si prostituatele din cultele cananeene (deci si sacrul si profanul).

In araba, sacrul este exprimat prin radacina h,r,m care a dat cuvintele harem (spatiul destinat sotiilor si concubinelor unui stapan) si haram (lucru interzis,tabu).

Zeul Pan
Zeul Pan

Aceste exemple, luate din diverse  civilizatii denota incertitudinea legata de raportul dintre sacru si profan. Ambiguitatea cuvintelor este si a trupului, fiindca organele genitale sunt apropiate de cele excretoare. Sfantul Augustin rezuma astfel aceasta invecinare: „Suntem nascuti intre excremente si urina”.

Notiunea de sacru este ea insasi o contradictie: el va fi despartit de lumea profana si devine intangibil. O persoana sau un obiect poate deveni intangibil prin prestigiu sau prin dispret, prin teama sau prin respect. Sacrul impune ulterior si sacrificiul, asa cum devine martirul sacrificat pentru religia sa.

Sacrul si profanul au fost legate din momentul primelor intrebari despre originea existentei omului. Nu pot fi separate, iar religiile planetei au adoptat aceste idei si concepte si le-au adaptat la specificul si traditia fiecareia.

Bogdan

Per aspera ad astra