Misterele din Antarctica
Despre Antarctica se spune ca este un loc cu peisaje nesfârsite, o întindere de gheata aparent imuabila, un continent neprietenos pentru om si, din aceasta cauza, neinvadat de civilizatia distrugatoare.
În ultimii ani, Antarctica este si locul pe care se bat multe natiuni pentru detinerea unei cote parte din imensele bogatii care se banuieste ca s-ar afla sub platosa groasa si înghetata. Exista si cercetatori care încearca sa înteleaga acest continent, viata misterioasa pe care o ascunde, si care nu cauta adrenalina, cum se lauda aventurierii de ocazie.
John Priscu, un cunoscut cercetator româno-american (din pacate, n-am gasit informatii despre familia Priscu, cea care a emigrat în SUA spre mijlocul secolului trecut) si profesor la Universitatea Ecologica de Stat din Montana, cauta ceva diferit: o retea întinsa de râuri învolburate si lacuri enorme, un întreg sistem hidrologic care exista, numai ca e ascuns sub calota glaciara.
Altfel spus, o întindere de apa aflata într-un loc în care putini s-ar astepta sa o gaseasca. Cu ajutorul magiei oferite de radarele de scrutare a scoartei terestre, cercetatorii au astazi posibilitatea de a vedea, de a observa si cerceta tot ceea ce se afla sub banchiza de gheata.
O banchiza care poate atinge uneori o grosime chiar si de câteva mii de metri si care dezvaluie privirii, în acest fel, un peisaj dramatic cu vârfuri muntoase ascutite si vai adânci acoperite de calota înghetata.
Acolo, prins ca într-un sendvis, între platosa de gheata si roca, se afla un sistem fluvial care rivalizeaza cu Amazonul ca întindere si care hraneste cu apa o multime de lacuri, alimentând o întreaga biosfera ascunsa ochiului.
Un subiect de cercetare a misterelor terestre mult mai interesant decât eforturile dedicate unor iluzorii si inexistente gauri, fie ele negre, din Univers!
Într-o prezentare facuta la Centrul pentru Investigarea Biosferei cu Energii Ascunse (Dark Energy Biosphere), John Priscu a atras atentia asupra existentei câtorva lacuri subglaciare din Antarctica, pe care le-a studiat îndeaproape, locuri în care converg amestecuri chimice exotice cu realitati fizice inedite pentru a crea arealuri bizare.
La baza Ghetarului Taylor, o cascada de gheata de înaltimea unor blocuri cu mai multe etaje este brazdata de benzi colorate în rosu si portocaliu, motiv pentru care locul a primit numele de Cascadele Sângelui.
Ce ascunde ghetarul Taylor
Ce sunt, practic, aceste Cascade ale Sângelui?
„Ghetarul Taylor se afla deasupra unei stravechi coaste stâncoase, explica Priscu, „si, în momentul în care clima s-a schimbat, apa oceanului s-a retras, ghetarul a avansat, prinzând în capcana de gheata apa marina sarata”.
Cu timpul, apa subglaciara a pierdut oxigenul devenind si mai sarata, transformându-se într-o substanta lichida vâscoasa, mult mai propice dezvoltarii microbilor, la o temperatura de -10 grade Celsius.
Apa care razbate de la baza ghetarului contine din abundenta oxid de fier, asta datorita metabolismului anaerobic microbian. Atunci când lichidul vâscos iese la suprafata, se oxideaza rapid, pictând practic cascada înghetata cu rosu, de la rugina. Explicatia pare convingatoare, dar are si o parte de mister, chiar pentru un cercetator atât de atent precum John Priscu.
„Nu întelegem deocamdata de ce iese apa tocmai în acest loc?”, se intreaba cercetatorul, „si de unde vine tot acest fier? Ce fel de metabolism se petrece sub ghetar? Cu siguranta, conchide Priscu, undeva, acolo jos, se petrece ceva foarte interesant.
Dincolo de cercetarile sale, si imaginile din satelit arata semne ale unui ciclu hidrologic activ.
În zona numita Adventurer Trench, gheata s-a deplasat în sus si în jos si, ca urmare, lacurile subglaciare s-au umplut cu apa sau s-au golit. Fotografiile obtinute la un interval de doi ani au scos la iveala o ridicare a nivelului ghetii de 9 metri.
Nivelul neted al suprafetei indica faptul ca exista un lac sub calota glaciara („orice este sub unghiul de 10 grade de gheata indica un lac”, conform explicatiei lui John Priscu), iar faptul ca nivelul ghetii s-a ridicat demonstreaza ca nivelul lacului subglacial a crescut în volum ca efect al unei enorme inundatii.
Vârful aisbergului
Conform teoriei sale, detectarea microbilor în râurile subglaciare si primele foraje prin gheata pentru a ajunge la nivelul lacurilor este doar vârful proverbialului aisberg.
„Fundul calotei de gheata a Antarcticii este lichid. Este cea mai mare mlastina terestra si adaposteste o întreaga biogeochimie asociata acestei realitati”, este de parere cercetatorul.
Ideea ca o întreaga lume exista acolo unde nimeni nu banuieste este mai tulburatoare decât galaxiile despre care astrofizicienii spun ca se ciocnesc, fara ca nimeni sa-i poata contrazice.
O întreaga lume aflata sub mii de metri de gheata asteapta sa fie studiata pentru a întelege viata pe Pamânt. Ca sa nu mai vorbim despre viata care exista încastrata în ghetarii din Antarctica, traind în nise microscopice între cristalele de apa înghetata în care persista filme ultrasubtiri de lichid.
O lume misterioasa si fenomene care asteapta sa fie descoperite si cercetate în cea mai mare suprafata de gheata din lume.
John Priscu conduce aceste cercetari în Antarctica de 29 de ani si poate sa spuna ca azi gândeste într-un alt mod despre cel mai înalt si cel mai rece continent din lume.
„Odata cu trecerea anilor, esti îndoctrinat ca cercetator sa crezi ca Antarctica este doar o bucata benigna de gheata”, declara de curând cercetatorul, „Trebuie sa schimbam aceasta paradigma; pentru ca nu are sens. Avem o suprafata atât de mare de teren pe planeta noastra si atât de multa apa proaspata si e imposibil sa nu avem si viata acolo”. Lucru absolut real.
Mult mai substantial decât iluzoriile si costisitoarele calatorii spre Marte. Pâna la Marte sau la îndepartatele galaxii spre care se uita telescopul Hubble, exista atât de multe lucruri si locuri necunoscute chiar sub nasul nostru, pe Pamânt.
