Catastrofa civilizatiei aztece a fost prevestita

Catastrofa civilizatiei aztece a fost prevestita de legendele acestei populatii enigmatice.

Nu doar marsul trupelor de conchistadori spanioli condusi de Hernán Cortés anuntau o catastrofa iminenta pentru capitala semi-lacustra Tenochtitlán, dar si discul de piatra al calendarului aztec. Numai ca, spre deosebire de poftele pline de sange si aur ale soldatilor lui Cortés, pe calendarul aztec catastrofa era împachetata în foita de aur a unei bune vestiri: anul iepurelui era pe punctul de a se încheia si a lasa locul lui „Ce – acatl”, anul sfarsitului marelui ciclu de 52 de ani, cand, si aici era promisiunea unei prevestiri care nu anunta nimic rau, Quetzalcoált vechiul Rege din Tula îsi anuntase marea reîntoarcere în Mexic!

Quetzalcoatl_Ehecatl

Pentru cei superstitiosi, si nefericitul rege Moctezuma II era unul dintre acestia, Quetzalcoált era reprezentat deseori ca un sarpe înfasurat în jurul propriului corp, ornat cu pene ale pasarii Quetzal, a carui gura deschisa lasa sa se vada o fata umana . Culmea coincidentei a facut ca exact în luna noiembrie a acelui an 1519, cand conchistadorii lui Cortés ajungeau în fata capitalei imperiului aztec Tenochtitlán si a sefului sau „Tlatoani” Moctezuma II (Xocoyotzin) care mostenise imensul imperiu de la predecesorul lui, regele Ahuitzotl, sa se produca si schimbarea de calendar amintita mai sus.

catastrofa civilizatiei aztece a fost anuntata

Motiv pentru Moctezuma II sa se arunce în bratele unei reflectii profunde caci era un conducator care vedea în fiecare eveniment semnele unei rasturnari apropiate si în fiecare semn al calendarului divinator (numere, nasteri, casatorii) analizat de preoti specializati, numiti „tonalpouhque”, o întamplare sau o catastrofa care avea sa se produca.

Aztecii credeau ca timpul este împartit în cicluri de 52 de ani si asta putea sa nu aiba o mare influenta asupra existentei lor. Numai ca, spunea credinta lor, la sfarsitul fiecarui ciclu era posibil sa se produca un cataclism care putea pune capat luminii Soarelui.

Buni astronomi, ba am putea spune chiar seriosi oameni de stiinta, elita azteca stia ca disparitia Soarelui însemna sfarsitul existentei Pamantului, o teza pe care o împartasesc si savantii de azi. În acelasi timp, un eveniment catastrofic zonal, produs de un asteroid sau ciocnirea cu o cometa, care ar fi dus la blocarea razelor solare pe o perioada de mai multi ani, era echivalent cu un cataclism planetar care ar fi pus în pericol existenta fiintelor pe Terra.

În acel an fatidic, 1519, se încheia un ciclu de 52 de ani si profetia vorbea despre „reîntoarcerea dinspre est a zeului Quetzalcóatl”. Si în ultimele luni ale acelui an, spiritul lui Moctezuma II fusese bulversat în timpul noptii de diverse viziuni. Mai mult, într-o buna zi, unul din templele din Tenochtitlán s-a luminat si împaratul aztecilor a vazut o cometa.

catastrofa civilizatiei aztece a fost prevestita

Ce semn linistitor puteau reprezenta astfel de viziuni si semne? Si totusi, Moctezuma II a avut cea mai nefericita interpretare a acestor viziuni. Ar fi putut avea oricare alta interpretare numai asta nu! Pentru ca alegand tocmai aceasta interpretare s-a condamnat singur la moarte. Nu numai pe el, ci întreaga civilizatie pe care o reprezenta.

În momentul în care a fost anuntat ca un grup de straini cu piele alba, veniti de pe mare, Moctezuma II a interpretat vechile legende care preziceau întoarcerea zeului Quetzalcoátl, si asta pentru ca, dupa spusele acestor legende si oracole, cel care venea într-o zi dinspre Est sub înfatisarea unui om „alb” putea pune capat sacrificiilor. Toate viziunile lui Moctezuma II, adaugate legendei si sfarsitului de ciclu temporal, l-au condus pe acesta la cea mai dramatica concluzie: „Oamenii albi” erau solii zeului Quetzalcoátl si ei urmau sa îndeplineasca profetia!

În realitate, daca ar fi privit apa clara a lacului Texcoco, lucrurile stateau exact invers: „oamenii albi” urmau sa distruga nu doar o legenda, ci si întreaga civilizatie care exista în jurul capitalei Tenochtitlán.

Bogdan

Per aspera ad astra