Asteroidul care a descoperit Pamantul in 2013

Am fost martorii unei intalniri galactice: asteroidul care a lovit Pamantul in 2013. 

Pe 15 februarie 2013, un asteroid a intrat in atmosfera terestra unde, din fericire, s-a dezintegrat. Totul s-a intamplat in Rusia, aproape de orasul Celeabinsk. Intre timp, oamenii de stiinta au aflat mai multe despre obiectul care a intrat in atmosfera planetei noastre.

Marimea „intrusului”

In primul rand, am aflat ca obiectul a fost cam mic si ar trebui sa-i spunem „meteoroid” si nu „asteroid”. Marimea sa a fost determinata indirect, dupa stralucirea in momentul dezintegrarii si dupa perturbatiile produse in atmosfera. Stralucirea bolidului luminos (obtinuta de pe numeroasele filme ale fenomenului) ne spune ca am avut de-a face cu un obiect de aproximativ 17 metri, care, la frecarea cu atmosfera, s-a dezintegrat in mii si mii de fragmente.

In timpul petrecut in spatiu, obiectul a suferit impacturi cu alte corpuri cosmice, care au produs fisuri interne si externe, ceea ce i-a fost fatal. La intrarea in atmosfera, cu o viteza de aproximativ 18 km/s, aerul efectiv s-a aprins, devenind plasma si emitand lumina. Aerul fierbinte aflat la contactul cu obiectul a vaporizat suprafata, inducand forte care au dus la dezintegrarea violenta a acestuia, in fragmente mai mici.

Marirea brusca a volumului corpului a pus aerul in miscare, o unda sonora (care a ajuns la sol in cateva minute) propagandu-se in toate directiile, cu viteza sunetului.

Dezintegrarea a fost detectata de statiile seismice din zona, dar si de statiile amenajate pentru a detecta testele nucleare. In total 17 statii de monitorizare, din Groenlanda pana in Antarctica, au inregistrat unda sonora, calculandu-se astfel si energia degajata, de aproximativ 400 de kilotone (de aproape 30 de ori mai intensa decat bomba de la Hiroshima).

Si din spatiu s-a putut vedea fenomenul, detectandu-se radiatia termica produsa la dezintegrare, dar si resturile meteoroidului.  Cea mai mare parte a obiectului s-a fragmentat in particule foarte mici (praf meteoric), care au fost purtate de curentii atmosferici spre vest.  

Dupa cateva zile s-au observat apusuri de Soare foarte luminoase si rosii, efectul atmosferic fiind produs de imprastierea luminii de praful meteoric (sau de cenusa   vulcanica).      

Un asemenea fenomen, care se observa in mod curent dupa eruptiile vulcanice, s-a putut observa si in iunie 1908, dupa fenomenul Tunguska.

De unde a venit meteoroidul?

Pentru ca obiectul nu a fost descoperit inainte sa intre in atmosfera, traiectoria sa a fost calculata dupa pozitia lui de pe cer, folosind umbrele pe care le lasau obiectele iluminate de stralucitorul bolid. Lungimea umbrei iti da inaltimea obiectului deasupra orizontului, iar directia ei, pozitia fata de punctele cardinale. Astfel se obtin pozitiile de pe cer, intr-un sistem de coordonate folosit in astronomie: coordonate orizontale, adica inaltimea deasupra orizontului si azimutul. Pentru ca obiectul se misca, umbrele isi schimbau lungimea si directia in sens contrar deplasarii si, astfel, s-a putut obtine traiectoria de pe cer.

Cunoscandu-se precis locul observatiei si momentele in timp, atunci cand umbrele aveau o anumita forma, s-a putut calcula inaltimea obiectului deasupra solului si fata de centrul Pamantului. Stiind aceste pozitii si cunoscand pozitia Pamantului in Sistemul Solar la acel moment, s-a obtinut pozitia in Sistemul Solar a meteoroidului. De aici pare simplu: cunoscand pozitia in Sistemul Solar, la cateva momente in timp, se poate obtine orbita in jurul Soarelui.

Camerele amatorilor au fost esentiale 

Din cele aproximativ 450 de filmulete realizate cu ocazia intrarii in atmosfera a meteoroidului nostru, cateva aveau inscriptionate si momentele filmarii, iar dintre acestea unele contineau si umbrele lasate de stalpi sau cladiri. Cele cateva filme au fost studiate de diferiti specialisti in domeniu, obtinandu-se cateva orbite ale obiectului.

Avem mai multe rezultate, cu toate ca nu difera foarte mult unul de altul. Avem de-a face cu un miniasteroid care se rotea in jurul Soarelui la fiecare 1,6 ani, ajungand cel mai departe in centura principala de asteroizi, la 350 milioane de kilometri. Oribita meteoroidului se intersecta cu cea a Pamantului intr-un singur loc, unde intamplarea a facut ca cele doua obiecte sa se afle in acelasi moment (pe 15 februarie 2013).

Interesant este faptul ca, in ultimii 30 de ani, obiectul venea dinspre Soare ori de cate ori se apropia de Pamant, fiind practic imposibil de observat de la sol. Un alt lucru interesant este ca ar mai exista, din care se estimeaza, aproximativ 9.000.000 de asemenea obiecte in Sistemul Solar, 99,99% dintre ele nefiind descoperite inca.

O adevarata ploaie de fragmente 

S-au recuperat zeci de fragmente imprastiate prin Rusia, printre care si unul de aproape doua kilograme, insa majoritatea sunt de numai cativa centimetri marime. Pentru ca obiectul a fost incetinit foarte mult de atmosfera terestra, fragmentele sale au cazut la sol fara a avea o viteza initiala: a plouat probabil cu pietre in anumite locuri. Analiza chimica a aratat ca avem de-a face cu o compozitia normala de asteroid, tipica pentru meteoritii gasiti pe Terra.

Cativa specialisti au organizat o expeditie in regiune, intreband cetatenii despre ceea ce au vazut si cautand resturi din obiectul care a intrat in atmosfera. Persoanele expuse fenomenului au simtit caldura, au vazut o lumina puternica (superbolidul a avut pentru o secunda stralucirea Soarelui) si au fost zdruncinati de aerul dislocat la dezintegrarea obiectului. Doar o singura casa a fost lovita de un fragment mic, majoritatea pagubelor producandu-se cand unda sonora a ajuns la sol.

Cel mai mare fragment recuperat pana in prezent 

Cel mai important fragment, ca dimensiuni, a fost descoperit pe 16 octombrie 2013, fiind recuperat de pe fundul lacului Chebarkul, care se afla la aproape 80 de kilometri vest de Celeabinsk. Greutatea totala a resturilor pe care autoritatile le-au „pescuit” din lac a fost de 570 de kilograme, chiar daca unul dintre cele fragmente recuperate, odata asezat pe suprafata inghetata a lacului, s-a faramitat in trei bucati mai mici.

Cu toate ca testele ulterioare au confirmat ca aceste bucati provin din celebrul asteroid care s-a perindat pe deasupra Rusiei inainte sa cada in aceasta parte a Muntilor Urali, cercetarile vor continua pentru a gasi si alte informatii utile despre aceasta lume a asteroizilor, prea putin cunoscuta in prezent.

Terra Magazin

Bogdan

Per aspera ad astra