Cea mai mare batalie de tancuri din istorie : Operatiunea Citadela

E dificil sa spui care a fost punctul de cotitura al celui de-al Doilea Razboi Mondial .Stalingrad zic majoritatea istoricilor.Kursk sustin o parte din ei . Citind foarte multa informatie despre acest subiect poti ajunge la o singura concluzie : nu a existat un moment decisiv al conflictului ,asa cum spunea Jacques de Launay in cartea sa Mari decizii ale celui de-al Doilea Razboi Mondial . Cea mai mare batalie de tancuri din istorie sau Batalia de la Kursk ,cum a fost numita , a insemnat sfarsitul Blitzkrieg-ului . Ofensiva sovietica ulterioara va duce la sfarsitul Reich-ului .

Dupa înfrângerea categorica de la Stalingrad , situatia armatei germane era foarte dificila, capacitatea de lupta a acesteia fiind grav afectata, precum si moralul soldatilor germani. Cu toate acestea, Adolf Hitler si comandantii sai militari au reusit sa gaseasca resurse pentru înca o mare ofensiva pe teritoriul sovietic, menita sa schimbe cursul razboiului în favoarea Germaniei si sa refaca prestigiul trupelor germane, serios afectat dupa catastrofa militara de la Stalingrad.

cea mai mare batalie de tancuri din istorie

În vara anului 1943, Germania nazista si aliatii sai mai dispuneau înca de resurse considerabile pe Frontul de Est pentru organizarea unei ofensive de proportii, si anume de 232 de divizii, dintre care 196 de divizii germane – 26 de tancuri si motorizate – 15 divizii si 6 brigazi finlandeze, 5 divizii si 2 brigazi maghiare, 9 divizii românesti, 2 divizii slovace si o divizie spaniola, acestea totalizând peste 5 200 000 oameni, 54 300 de tunuri, 5 850 de tancuri si autotunuri si 2 980 de avioane.

Hitler mizeaza totul pe cartea atacului

Comandamentul german a proiectat o ofensiva majora în vara anului 1943, ce urma sa aiba loc în doua etape. Prima etapa purta numele de cod „Citadela” (autorul acestui plan a fost seful OKH, generalul Kurt Zeitzler) si propunea sa se desfasoare pe directia Orel – Belgorod – Harkov, având ca scop executarea a doua lovituri concentrice spre Kursk, pentru a încercui si distruge fortele sovietice aflate în iesindul de la Kursk. Operatiunea „Citadela” fusese programata initial sa înceapa în prima jumatate a lunii mai, din doua motive. Primul se referea la faptul ca în acea perioada solul avea sa fie suficient de uscat pentru a permite criculatia nestingherita a blindatelor, iar al doilea motiv era acela ca pâna la jumatatea lunii mai rusii nu aveau cum sa îsi refaca trupele, mai ales cele de blindate. La începutul lui mai, Hitler a decis, ignorând sfaturile cconsilierilor sai militari, sa amâne operatiunea „Citadela’ pâna în iunie când, spera el, capacitatea de lupta a diviziilor germane de blindate ar fi fost substantial îmbunatatita prin dotarea cu noi tancuri. Astfel, a fost pierdut avantajul primei lovituri, ignorându-se ideea de baza a operatiunii „Citadela”, aceea de a ataca înainte ca inamicul sa îsi refaca fortele si sa remedieze pierderile suferite în timpul iernii. În a doua etapa – nume de cod „Pantera” – se urmarea dezvoltarea ofensivei în adâncimea apararii sovietice din zona frontului de Sud-Vest. Aceste planuri au fost minutios pregatite si li s-a acordat o mare importanta deoarece, pentru a a ascunde marea concentrare de forte si de mijloace, în special de tancuri (50 de divizii, dintre care 16 de tancuri si de motorizate), s-a decis ca deplasarea trupelor sa se faca doar noaptea. Mai mult, s-a cautat sa se induca în eroare fortele sovietice, prin executarea unor manevre si concentrari de forte false.

cea mai mare batalie de tancuri din istorie operatiunea citadela

Cea mai mare batalie de tancuri din istorie – raportul de forte

Dispozitivul masat în zona Kursk era gândit si conceput pentru o ofensiva care, asa cum le spunea Hitler generalilor sai „[…] trebuie sa fie executata rapid si cu succes. Ea trebuie sa ne ofere initiativa pentru vara aceasta.” Astfel, pe latura de nord a iesindului de la Kursk a fost mobilizata Armata a 9-a germana (comandata de generalul Modell). Aceasta facea parte din Grupul de armate „Centru”, compusa din 3 corpuri de tancuri (6 divizii de tancuri, 2 motorizate si 7 de infanterie). Aceasta trebuia sa actioneze ofensiv pe directia Orel – Kursk pentru a rupe apararea sovieticilor pe un front de 50 de km, parte a fortelor Frontului Central, executând în acest scop lovitura principala pe directia caii ferate Orel – Kursk. La ambele flancuri ale acestei lovituri urma sa se execute concomitent câte o lovitura secundara, cu câte 2-3 divizii de infanterie. Pe latura de vest a iesindului de la Kursk se afla Armata a 2-a germana, aflata tot în compunerea Grupului de armate „Centru”, având în subordine 9 divizii de infanteie. Trupele acesteia trebuiau sa actioneze pe un front larg de aproximativ 200 km, pentru a imobiliza trupele sovietice de pe latura acestui iesind. Pe latura de sud a iesindului de la Kursk se afla Armata a 4-a de tancuri din Grupul de armate „Sud” (comandant feldmaresalul von Manstein), compusa din doua grupuri de tancuri si unul de infanterie (6 divizii de tancuri si 3 de infanterie) precum si Grupul operativ „Kempf”, alcatuit din doua corpuri de tancuri si unul de infanterie (5 divizii de tancuri si 3 de infanterie). Aceste forte trebuiau sa execute lovitura principala dinspre Belgorod catre Kursk, cu scopul de a rupe apararea sovietica din zona Frontului Voronej. Flancul drept al acestor sectiuni ofensive urma sa fie aparat de Corpul 42 A de armata, care se afla în aparare pe Donet, pe un front de 125 km. În rezerva, Comandamentul german a pastrat trei divizii: una de tancuri, una motorizata si una de infanterie.

Gruparea de forte din zona Orel urma sa fie sprijinita de Flota a 6-a aeriana, care avea în compunerea ei 900 de avioane, iar cea din zona Belgorod de Flota a 4-a aeriana, cu 960 de avioane. Între 15 martie si 1 iulie 1943, aceste forte au fost întarite puternic cu trupe si tehnica de lupta din Germania, Franta si Norvegia. În ajunul ofensivei de la Kursk, fortele germane din aceasta zona numarau 900 000 soldati, 10 000 tunuri, 2 000 de avioane si 2700 de tancuri.

În noaptea dinaintea începerii ofensivei, Hitler le-a transmis tuturor soldatilor germani urmatorul mesaj: „Cu începere de astazi, voi deveniti participanti la mari lupte ofensive, al caror rezultat poate hotarî soarta razboiului… Lovitura puternica care va fi data armatelor sovietice trebuie sa le zdruncine pâna în temelii… si voi trebuie sa stiti ca de succesul acestei batalii depinde totul.

cea mai mare batalie de tancuri sau batalia de la kursk

Planurile germane ignorau aspecte esentiale ale frontului sovieto-german, raportul de forte existent la acea data, potentialul uman si material al Uniunii Sovietice si alte detalii extrem de importante. Decisiva pentru deznodamântul bataliei a fost aflarea planurilor de atac germane de catre sovietici. Spionajul sovietic a reusit sa obtina datele exacte referitoare la directiile loviturilor principale, gruparile de forte destinate ofensivei, efectivele si capacitatile lor, rezervele operative si, cel mai important, data exacta a începerii ofensivei. Comandamentul suprem sovietic a ajuns la concluzia ca, în conditiile când inamicul se pregatea de ofensiva, cel mai potrivit era sa i se opuna o aparare ferma, apoi sa îi distruga forta vie si tehnica de lupta, sa-i anihileze gruparile de ofensiva, urmând ca, ulterior, sa se treaca la o contraofensiva hotarâtoare pe directiile Orel si Belgorod, apoi Harkov, pentru a crea conditii favorabile desfasurarii unei ofensive generale de la Smolensk pâna la Marea Azov. Scopul final al acestei ofensive era lichidarea capului de pod din Kuban, eliberarea centrelor carbonifere din Donbass si a regiunilor cerealiere din Ucraina si din stânga Niprului, precum si a regiunilor rasaritene ale Bielorusiei.

Înaintea ofensiviei germane din vara anului 1943, pe întregul front Comandamentul sovietic dispunea de peste 6 400 000 de oameni, 28 790 de tunuri si aruncatoare de mine, 2 170 de aruncatoare cu reactie, 9 580 de tancuri si autotunuri, 8 293 de avioane de lupta si 314 nave de razboi. Fortele sovietice din zonele Orel, Kursk, Belgorod si Harkov erau grupate în cadrul Fronturilor: de Vest (comandant general N.D. Sokosovsky), Briansk (comandant general M.M. Popov), Central (comandant general K. K. Rokosovki), Voronej (general M. M. Vatutin) si de Sud-Vest (general R. I. Malinovski). În iesindul de la Kursk se aflau însa numai trupele a doua fronturi, cel Central si cel de la Voronej, carora le-a revenit sarcina de a-l apara. În cadrul acestor doua fronturi se gaseau la aceasta data    peste            1.300.000 oameni, aproximativ 20 000 de tunuri si aruncatoare de mine, peste 3 600 de tancuri, precum si aproximativ 2 000 de avioane.

Frontul Central, comandat de generalul K. K.Rokosovski, ocupa pe latura de nord a iesindului de la Kursk o fâsie larga de 306 km si avea în compunerea sa 41 de divizii, 4 brigazi de infanterie si 4 corpuri de tancuri, cu un efectiv total de 711 000 oameni, peste 9 000 de tunuri si aruncatoare de mine, 1 890 de tancuri si autotunuri si 1 034 de avioane. Cu aceste forte, frontul Central trebuia sa opreasca ofensiva Armatei a 9 – a germane pe directia Orel – Kursk si apoi sa treaca la contraofensiva în cooperare cu trupele de pe fronturile Briansk si de Vest, pentru a distruge fortele germane din zona Orel.

Frontul Voronej, comandat de generalul M.F. Vatutin, ocupa pe latura de sud a iesindului o fâsie de 244 km si avea în compunerea sa 35 de divizii de infanterie, 4 corpuri de tancuri si un corp mecanizat, totalul efectivelor sovietice din aceasta zona fiind de 625 000 de soldati, 8 400 de tunuri, 1 700 de tancuri si 800 de avioane. Trupele sovietice din aceasta zona aveau misiunea de a distruge ofensiva germana din zona Belgorod – Harkov, apoi sa treaca la contraofensiva pentru a înlatura gruparea germana din zona Belgord – Harkov.

kursk

În timp ce trupele Fronturilor Central si Voronej desfasurau lupte de aparare în iesindul de la Kursk, trupele Fronturilor Briansk si de Vest au pregatit actiuni ofensive împotriva gruparii germane din zona Orel, urmând ca acestea sa fie declansate imediat ce ofensiva trupelor germane pe directia Kursk ar fi esuat, iar cele ale Frontului de Sud-Vest s-au pregatit pentru distrugerea gruparii germane din zona Harkov.

Pentru întarirea celor doua fronturi, dar mai ales în vederea trecerii la contraofensiva, Comandamentul suprem sovietic a creat si a concentrat la est de Kursk Frontul de Rezerva, denumit apoi Frontul de Stepa, comandat de generalul I.S. Konev. În compunerea acestui front au intrat patru armate de arme întrunite, o armata de tancuri, doua corpuri de tancuri, un corp mecanizat si trei corpuri de cavalerie.

Desi se aflau în defensiva, trupele sovietice din iesindul de la Kursk dispuneau de o superioritate numerica fata de cele germane – de 1,4 în oameni, 1,9 în artilerie, 1,3 în tancuri si 1,6 în avioane.

Comandamentul suprem sovietic a acordat o atentie deosebita organizarii genistice a iesindului de la Kursk. În cadrul fiecarei armate din linia întâi a frontului s-au organizat trei fâsii de aparare, iar în anumite sectoare fâsii si pozitii intermediare. Fiecare fâsie avea doua sau trei pozitii, care cuprindeau, la rândul lor, doua sau trei transee. Adâncimea genistica a apararii fiecarui front era de 150 – 190 km. În spatele celor doua fronturi se afla în curs de pregatire un aliniament de aparare executat de trupele Frontului de Stepa, precum si un aliniament strategic de-a lungul fluviului Don, ceea ce marea adâncimea strategica a apararii de la Kursk la 250 – 300 de km. În sectorul Frontului Central au fost sapate 4 000 de km de transee si de santuri de comunicatii. Au fost plasate 1 500 de mine antitanc si 1700 de mine antipersonal pe fiecare kilometru de front. În total, în cadrul Frontului Central au fost utilitate aproape 400 000 de mine.

În perioada de pregatire a luptelor de aparare, comandantii de fronturi si de armate au stabilit o strânsa legatura cu comandantii detasamentelor de partizani din regiunile unde se aflau dispuse trupele germane pregatite sa treaca la ofensiva. Partizanii din regiunea Briansk au primit misunea sa mentina cu orice pret padurile Briansk – ului, sa dezorganizeze transporturile germane pe liniile de cale ferata Roslavi, Briansk, Orel si Briansk – Unecea. Sovieticii estimau ca ofensiva germana va începe între 3 si 6 iulie.

tancuri germane la kursk

În cele din urma, în noaptea de 4/5 iulie sovieticii au obtinut informatii exacte, din care rezulta ca în dimineata zilei de 5 iulie ambele grupari germane de la Orel, Belgorod si Harkov vor începe ofensiva. Ca atare, în zorii zilei de 5 iulie, Fronturile Central si Voronej au executat un puternic atac de artilerie si aviatie împotriva trupelor germane. Datorita acestui atac puternic, care i-a surprins pe germani, Comandamentul german a fost nevoit sa amâne începerea ofensivei cu o ora sau doua.

Dupa restabilirea legaturilor si ordonarea dispozitivelor de lupta, germanii au trecut la ofensiva: la ora 5:30 gruparea din Orel si la ora 6:00 cea din Belgorod. Prima grupare a executat o lovitura puternica în directia Olhovatka, în zona de aparare a Armatei a 13-a sovietice, comandata de generalul N.P. Puhov. Germanii au aruncat în lupta peste 500 de tancuri, dintre care 100 erau de tipul „Tiger”. În acelasi timp cu lovitura principala de tancuri, în scopul largirii rupturii spre flancuri, au fost executate doua lovituri secundare: una la flancul stâng, cu doua divizii de infanterie spre Maloarharghelsk, si alta la flancul drept, cu 3 divizii de infanterie, spre Ghilet.

Sovieticii au reusit sa distruga zeci de tancuri, datorita focului precis al artileriei antitanc si al vânatorilor de tancuri. Toate încercarile ulterioare ale trupelor germane de a cuceri localitatile Olhovatka si Poniri au fost respinse, ofensiva germana din zona Orel scazând în intensitate. Începând cu 10 iulie, Armata a 9-a germana a fost obligata sa renunte la ofensiva si sa treaca la aparare pe aliniamentul atins.

tancuri in lupta

Luptele de aparare ale trupelor sovietice de pe latura de sud a iesindului de la Kursk s-au desfasurat în conditii mai complexe decât cele de pe latura de nord. Înca din prima zi, Comandamentul german a aruncat în lupta toate gruparile de soc ale Armatei a 4-a de tancuri si ale Grupului operativ Kempf, care totalizau 5 divizii de infanterie, 8 divizii de tancuri si o divizie motorizata cu aproape 1 000 de tancuri. Lovitura a fost executata în sectorul Frontului Voronej cu fortele a doua corpuri de tancuri din compunerea armatei a 4-a pe directia Belgorod, Oboian si Kursk, care au rupt apararea Armatei a 6-a garda sovietice, comandata de generalul I.C. Cisteakov. Lovitura secundara a fost executata cu fortele a doua corpuri de tancuri din compunerea Grupului operativ Kempf pe directia generala Korocea, care au rupt linia de aparare a Armatei a 7-a garda, comandata de generalul M.S. Sumilov.

Pe directia Oboian, trupele germane nu au obtinut succese hotarâtoare în prima zi de ofensiva. Pentru a întari apararea în aceasta directie, comandantul Frontului Voronej a ordonat Armatei 1 de tancuri si Corpurilor 5 si 2 tancuri de garda sa se desfasoare în seara zilei de 5 iulie în spatele Armatei a 6-a de garda, pe fâsia a doua de aparare. În ziua de 6 iulie, intensitatea luptelor a crescut semnificativ, deoarece aviatia germana a continuat sa execute lovituri puternice asupra dispozitivului de aparare sovietic. În atari conditii, blindatele germane au reusit, cu pierderi grele, sa înainteze aproximativ 10 -18 km în adâncimea apararii sovietice. Încercarile ulterioare de avansare catre Kursk au fost blocate de rezistenta acerba a trupelor sovietice, urmate de contraofensiva acestora din urma.

Pe directia Korocea, în aceste doua zile trupele germane au reusit sa realizeze un cap de pod pe malul de est al Donetului, larg de 10 – 12 km, patrunzând pe o zona îngusta în dispozitivul de aparare sovietic, mentinut în zona de armata a 7 – a garda.

Analizând bilantul primelor doua zile de lupta, Comandamentul suprem sovietic a decis sa întareasca Frontul Voronej, în prima faza cu doua corpuri de tancuri, apoi cu doua armate: Armata a 5-a garda, comandanta de generalul Jdanov si Armata a 5-a tancuri, comandata de generalul P.A. Rotmistrov. Aceste unitati au fost transferate de la Frontul de stepa; de asemenea, s-a decis redirectionarea Armatei a 17 – a aeriana, comandata de generalul S.I. Rusdenko, de la Frontul de Sud-Vest în sprijinul trupelor sovietice din zona Kursk.

În perioada 7 – 9 iulie, gruparile de ofensiva germane au urmarit cu înversunare sa rupa apararea trupelor Frontului Voronej pe toata adâncimea sa, desfasurându-si fortele principale de-a lungul soselei Belgorod – Oboian. Din cauza opozitiei sovietice, germanii au înaintat în intervalul mentionat anterior aprosimativ 35 km pe directia Oboian si 8 – 10 km pe directia Korocea.

Tehnica de lupta a combatantilor

Datorita turnurii defavorabile a ostilitatilor, Comandamentul german a decis sa schimbe directia de patrundere spre Kursk, mutând atacurile principale de la Oboian spre Prohorovka, la nord – est de Kursk. Ofensiva catre aceasta localitate a fost reluata în dimineata zilei de 11 iulie. Germanii au executat doua lovituri convergente dinspre vest si nord – vest cu fortele Armatei 4 tancuri, iar dinspre sud cu Corpul 3 tancuri din compunerea Grupului operativ Kempf. Comandamentul german dorea ca prin aceste doua  lovituri sa încercuiasca si sa distruga fortele sovietice aflate între râurile Lipovai, Donet si Donetul de nord si sa cucereasca orasul Kursk. Pentru contracararea acestui plan, sovieticii au organizat si executat la 12 iulie o contralovitura puternica cu fortele a trei armate: Armata a 5-a garda, Armata a 5-a tancuri de garda si o buna parte din fortele Armatei 1 tancuri. Sovieticii au desfasurat în zona aproximativ 850 de autovehicule blindate, dintre care o parte erau blindate usoare de recunoastere 261 T 70 A (greutate 9,2 t, blindaj 10-60 mm, tun de 45 mm, o mitraliera de 7,62 mm, viteza 45 km/h, raza operationala 360 km, echipaj 2 persoane), 501 de tancuri medii T 34/76 A model 1940 (greutate 26 t, blindaj 15-45 mm, tun de 76,2 mm, 2 mitraliere de 7,62 mm, viteza 53 km/h, raza operationala 300 km, echipaj 4 persoane), 35 de tancuri grele de suport a infanterie Churchill Mark IV (greutate 38,5 t, blindaj 14-102 mm, tun de 76 mm sau 95 mm, 2 mitraliere de 7,62 mm, viteza 24 km/h, raza operationala 90 km, echipaj 5 persoane), un numar redus, necunoscut de tancuri grele KV 1 model 1941 (greutate 45 t, blindaj 90 mm, tun de 76,2 mm, 4 mitraliere de 7,62 mm, viteza 35 km/h, raza operationala 335 km, echipaj de 5 persoane) 40 de autotunuri de asalt SU-122 (greutate 30,9 t, blindaj 45 mm, tun de 122 mm, viteza 55 km/h, raza operationala 300 km, echipaj 4 persoane) si SU 76 (greutate 10,2 t, blindaj 16-35 mm, tun de 76,2 mm, viteza 45 km/h, raza operationala 320 km, echipaj 4 persoane).

tancul german

Fortele germane oponente au constat în 2 divizii Waffen SS, care aveau deja efectivele slabite din zilele precedente de lupta. Leibstandarte Adolf Hitler dispunea de 67 de autovehicule blindate operationale,incluzând 4 tancuri grele Tiger I (greutate 56, 9 t, blindaj 25-110 mm, tun de 88 mm, 2 mitraliere de 7,92 mm, viteza 38 km/h, raza operationala 110-195 km, echipaj 5 persoane), 7 tancuri de comanda, 4 tancuri usoare Panzer II (greutate 7,2 t, blindaj 5-14,5 mm, tun de 20 mm, 1 mitraliera 7,92 mm, viteza 40 km/h, raza operationala 200 km, echipaj de 3 persoane), 10 autounuri de asalt Sturmgeschütz III (greutate 23, 9 tone, blindaj 16-80 mm, tun de 75 mm, 1 mitraliera 7,92 mm, viteza 40 km/h, raza operationala 155 km, echipaj 4 persoane) si 20 de autotunuri antitanc Marder III (greutate 10, 3 t, blindaj 20 mm, tun de 75 mm, o mitraliera de 7,92 mm, viteza 42 km/h, raza de actiune 190 km, echipaj 4 persoane)

A doua divizie SS a fost Das Reich, care avea în compunere 68 de autovehicule blindate apte de lupta, dintre care 1 tanc Tiger I, 8 tancuri T 34 capturate de la rusi, 27 Sturmgeschütz III si 12 Marder III. Aditional acestor divizii, a fost adusa si Divizia SS Totenkopf, dotata cu 101 autovehicule functionale, dintre care cele mai apreciate erau 10 tancuri Tiger 1 si 7 tancuri de comanda, 21 Sturmgeschütze si 11 Marder III. De mentionat ca fiecare dintre cele 3 divizii SS avea în compunere tancuri medii Panzer IV (greutate 25 t, blindaj 10-80 mm, tun de 75 mm, 2 mitraliere 7,92 mm, viteza 42 km/h, raza de actiune 200 km, echipaj 5 persoane).

Atacul german a început în dimineata zilei de 12 iulie, prin bombardamente masive ale Luftwaffe si ale artilerie de câmp asupra pozitiilor sovietice. Planul era ca Divizia Totenkopf sa execute un atac puternic la nord de raul Psel, menit sa extinda capul de pod deja organizat de germani în zona. Diviziile Das Recih si Leibstandarte Adolf Hitler nu au participat la atac, având ordin sa ocupe pozitii defensive, pâna când Totenkopf anunta succesul loviturii sus mentionate.

AfterRammingStug

Atacul sovietic, menit sa distruga fortele germane ce avansau, a pornit la ora 9:15 dimineata în zona aparata de Divizia Leibstandarte Adolf Hitler. A fost un esec total, deoarece 2/3 din tancurile Armatei a 5-a tancuri de garda au fost distruse, motiv pentru care rusii au trecut rapid la defensiva. Bilantul bataliei a fost de aproximativ 30 de tancuri germane distruse si 50 de tancuri avariate, în timp ce rusii au pierdut aproximativ 190 de tancuri si 140 au fost avariate. Nici una dintre parti nu a reusit sa obtina un avantaj clar. Cu toate ca a avut pierderi vizibil mai mici decât inamicul, Comandamentul german a început de la 16 iulie sa îsi retraga trupele pe vechiul aliniament ocupat înainte de începerea ofensivei.

Dupa 20 de zile de lupte grele, trupele sovietice din iesindul de la Kursk au respins încercarea trupelor germane de a recâstiga initiativa strategica, iar succesele militare sovietice au creat premisa organizarii unei contraofensive menita sa distruga cele doua grupari de forte germane din zonele Orel, Belgorod si Harkov.

tancuri in lupta (2)

Ofensiva de la Kursk a fost ultima mare operatiune militara initiata de germani pe Frontul de Est. La finalul acestei mari confruntari, germanii s-au aflat în imposibilitatea de a-si reorganiza unitatile si de a completa pierderile acestora, atât în ceea ce priveste numarul de soldati, cât si a tehnicii de lupta. Din 70 de divizii desfasurate la începutul ofensivei, germanii au pierdut 30. La sfârsitul ofensivei, cifra mortilor, ranitilor si disparutilor din cadrul armatei germane numara aproximativ 500 000 morti, la care  s-au adaugat pierderile de material de lupta, 1 500 de tancuri, 3 000 de tunuri si peste 3 500 de avioane. De cealalta parte, sovieticii au avut pierderi considerabil mai mari însa, spre deosebire de Germania, Uniunea Sovietica dispunea de capacitati mult mai mari de a-si reface trupele si tehnica de lupta. Batalia de la Kursk a însemnat si falimentul definitiv al Blitzkrieg – ului. Pentru sovietici a fost o victorie extrem de importanta, din care comandantii Armatei Rosii au avut multe de învatat.

 

Bibliografie:

  1. Loghin, Leonida, Al Doilea Razboi Mondial. Actiuni militare, politice si diplomatice. Cronologie,
  2. Manstein, Erich von,  Victorii pierdute,
  3. Newton, Steven H., Kursk, the german view, Editura Da Capo Press, Cambridge, 2002.

Bogdan

Per aspera ad astra