Descoperiri enigmatice care bulverseaza istoria

  În conceptia oficiala actuala, specia homo sapiens, din care facem si noi parte, s-a desprins prin evolutie naturala din rândul maimutelor, acum aproximativ 200.000 de ani. Se considera ca omul primitiv ce a existat pe atunci a evoluat gradat catre stadii tot mai avansate de civilizatie, ajungând ca acum circa 10.000 de ani sa realizeze primele forme de agricultura, sa inventeze scrisul acum 6-7.000 de ani si sa învete sa prelucreze câteva metale în urma cu 5-6.000 de ani.

arheologia interzisa

  Exista argumente foarte serioase, sustinute de evidente materiale concrete, ce indica faptul ca pe planeta noastra au existat civilizatii foarte avansate în perioade ce depasesc cu mult în vechime aceste repere oficiale ale istoriei. Vom evidentia si în acest articol o serie de asemenea artefacte. Acestea sunt însa atât de neobisnuite, încât au fost denumite ca „artefacte-anomalii” sau ca „Out Of Place Artefacts” (OOPARTS), adica obiecte ce au fost descoperite în afara locului (din timp si spatiu) unde se considera ca ar fi fost plauzibil sa fie gasite. Unii savanti spun ca ele pur si simplu „nu ar fi trebuit sa existe” (conform liniei oficiale) întrucât datarile lor indica o vechime de zeci de mii, de sute de mii, sau chiar de milioane de ani!  Au fost descoperite sute de obiecte de acest gen, iar multe dintre ele au fost chiar foarte atent studiate si documentate.

Unul dintre cercetatorii care a investigat în mod minutios acest domeniu este Michael Cremo – membru al Societatii de Istorie a stiintei din SUA si membru al Asociatiei Mondiale a Arheologilor. Împreuna cu dr. Richard Thompson – doctor în matematica, el este autorul cartii „Forbidden Archeology – The Hidden History of the Human Race” (Arheologia Interzisa – Istoria Ascunsa a Rasei Umane), lucrare care a avut un imens succes international, fiind vânduta în peste 200.000 de exemplare si tradusa în mai mult de 20 de limbi. Cartea documenteaza o impresionanta baza de date ce evidentiaza faptul ca fiinte asemanatoare noua au existat pe Pamânt înca de acum sute de milioane de ani. Cei doi autori sustin ca istoria oficiala este departe de a fi corecta si reala. Ei si-au prezentat rezultatele cercetarilor inclusiv în mai multe emisiuni de televiziune si radio, evidentiind astfel concluzia ca în ultimii 150 de ani au fost sistematic blocate de catre stabilimentul stiintific curent, multiple dovezi care rastoarna în mod evident conceptia oficial acceptata a istoriei. Asa cum era si de asteptat, aceste argumente au fost însa – si sunt în continuare – considerate revoltatoare de catre savantii ce sustin versiunea  conventionala  a istoriei. Dealtfel este destul de cunoscut  în mediul universitar faptul ca a raporta asemenea lucruri aduce consecinte dezastruoase pentru o eventuala cariera academica.

Michael Cremo si Richard Thompson au avut totusi curajul sa înfrunte dogma istorica oficiala si au oferit o serie de argumente ce indica faptul ca în lumea istoriei si arheologiei din zilele noastre opereaza un fel de “principiu de filtrare” a informatiilor, fiind selectate sa ajunga publice doar acele date care nu contravin liniei teoriilor acceptate. Într-unul dintre interviurile sale, Michael Cremo afirma ca la o analiza mai profunda putem constata ca de fapt toate valorile noastre în viata deriva din raspunsurile pe care le dam unor întrebari fundamentale, cum ar fi „Cine suntem?” si „De unde venim?”.descoperiri enigmatice care bulverseaza istoria El sustine ca este foarte important sa întelegem ca adevarata origine a omului este de natura spirituala, fiecare dintre noi fiind în esenta o constiinta pura, însa daca oamenilor li s-ar spune public aceasta, atunci ei nu ar mai fi dispusi sa se înglobeze în materialism, asa cum o fac acum. Exista puternice interese financiare si politice – spune Michael Cremo -, ce urmaresc sa tina oamenii preocupati doar de aspectele materiale, de producerea si consumul a cât mai multor produse, cetatenii devenind în felul acesta tot mai robotizati, spre beneficiul celor care manipuleaza aceste interese, adica guvernantii, bancherii, industriasii si chiar unii membri ai stabilimentului stiintific, care vor cu totii ca lucrurile sa ramâna asa cum sunt acum. 

 Exista si alti cercetatori curajosi care au îndraznit sa spuna adevarul, în ciuda dezaprobarilor si ridiculizarilor care au venit din partea mediului stiintific conventional.  Sa vedem în continuare câteva asemenea exemple senzationale de cercetari si descoperiri cu totul ne-conventionale.

descoperiri enigmatice care bulverseaza istoria
site-ul Hueyatlaco

  În anul 1966, câtiva arheologi au descoperit în Mexic, la Hueyatlaco, o serie de unelte destul de complexe din piatra, ce pareau a fi extrem de vechi. Pentru a le data, a fost chemata o echipa de geologi americani din cadrul U.S. Geological Survey. Acesti geologi au folosit patru metode diferite de datare, foarte performante si anume : (1) uranium series dating, (2) fission track dating, (3) tephra hydration dating, si (4) study of mineral weathering. Dupa câtiva ani de cercetari, rezultatele au indicat ca vechimea respectivelor artefacte era situata undeva între 250.000 si 350.000 de ani ! Acest rezultat nu a fost însa gasit plauzibil de catre unii savanti consacrati, care au ridiculizat concluziile studiului geologic respectiv, pe motiv ca în acea perioada homo sapiens nu avea cum sa fi existat. Ca urmare – asa cum aflam din investigatiile jurnalistului american Neil Steede, seful departamentului arheologic al guvernului mexican a dispus ca site-ul respectiv sa fie închis, iar toate artefactele si materialele asociate sa fie confiscate. U.S. Geological Survey a fost somata chiar prin Secretarul de Stat al SUA sa modifice datarea. A fost astfel taiat un zero din “coada” valorii datarii initiale si apoi s-a anuntat oficial ca rezultatul final este de … 35.000 de ani. Stiind ca slujbele lor sunt în joc, niciunul dintre membrii echipei geologice nu a îndraznit sa se opuna, cu exceptia unei cercetatoare pe nume Virginia Steen-McIntyre. Aceasta avusese pâna în acel moment o reputatie stiintifica internationala foarte buna, cu perspective de afirmare dintre cele mai stralucite. Totusi, odata ce a luat decizia de a sustine pe cont propriu versiunea initiala a datarii, ea  a fost însa gradat repudiata din mediul stiintific international, iar cariera ei universitara a fost ruinata. Nimeni nu a mai dorit sa o angajeze nici macar ca geolog, ea ajungând în urma acestor situatii sa fie nevoita sa lucreze o perioada pe un post de simplu gradinar.

 Acesta nu a fost însa un caz singular. Într-un mod similar s-au petrecut lucrurile si cu Tom Lee, un arheolog canadian ce a avut “ghinionul” sa descopere un site foarte vechi pe o insula din Marile Lacuri ; sau cu Dee Simpson care a gasit artefacte de 200.000 de ani în desertul Mojave din California ; sau cu Louis Leakey, care a gasit si el unelte extrem de vechi, în Africa ; sau cu George Carter ce a gasit artefacte din perioade foarte îndepartate în zona San Diego, SUA.  

calcaiul din Aiud
Calcaiul din Aiud

 Asemenea descoperiri au avut loc si în România. Una dintre ele a fost facuta în anul 1973 de câtiva muncitori care lucrau la o cariera de nisip de pe malul Muresului, undeva lânga Aiud. Ei au gasit la un moment dat, la o adâncime de aproximativ  10 metri, trei bolovani de nisip pietrificat, pe care i-au spart. În unul dintre ei au descoperit un ciudat obiect de metal. A fost chemata la fata locului o echipa de investigatie formata din specialisti, care dupa o operatiune de curatare au constat ca e vorba de un obiect confectionat în principal din aluminiu, în greutate de 2,5 kg având dimensiunile de 20x12x7 cm.Pentru a determina compozitia exacta a obiectului, acesta a fost trimis la Laboratorul Institutului Magurele. Concluzia buletinului de analiza (buletinul nr 380, proba NK-2, emisa de Centrul de cercetari si proiectari pentru metale radioactive de pe platforma Magurele) a fost aceea ca respectiva piesa metalica este formata dintr-un aliaj având la baza aluminiul în proportie de 89%, împreuna cu alte 11 metale. Aspectul uluitor constatat a fost însa acela ca oxidul de aluminiu de pe suprafata obiectului era neobisnuit de gros, ceea ce indica faptul ca acea piesa a stat foarte mult timp în pamânt, metalul având în mod clar o structura îmbatrânita. Metalurgistii au stabilit ca vechimea obiectului este de cel putin 250.000 de ani ! Uimiti de rezultate, cercetatorii români au trimis proba de lucru la un laborator din strainatate, la Lausanne, în Elvetia, unde informatia evidentiata la Magurele a fost confirmata în totalitate. Detaliile obiectului sugereaza faptul ca piesa a facut cândva parte dintr-un ansamblu functional si ca a fost pierduta dintr-un motiv oarecare în albia de atunci a râului Mures. Dar cine sa fi detinut o asemenea tehnologie acum 250.000 de ani ?! Oamenii de stiinta au fost mai mult decât socati deoarece aluminiul în stare pura nu poate fi gasit în natura, iar tehnologia necesara obtinerii unui grad atât de ridicat de puritate a fost disponibila omenirii doar de la mijlocul secolului al XIX-lea. Aluminiul a fost descoperit în laborator abia în anul 1825 de catre Oersted, iar producerea sa pe cale industriala a început tocmai în 1883. Este evident ca în cei 90 de ani care au trecut din 1883 pâna în 1973 ar fi fost imposibil sa se fi produs un strat de oxid de aluminiu atât de gros. Misterul nu a putut fi explicat în nici un fel si în consecinta, obiectul a fost încadrat la Muzeul National de Istorie al Transilvaniei din Cluj, la sectiunea OOPART (Out of Place ARTifact – artefact care nu se încadreaza locului unde a fost descoperit). În anii care au urmat, obiectul a ramas spre pastrare la Muzeul National de Istorie din Cluj sub denumirea de “Calcâiul din Aiud”. În anul 2005 editorii unei reviste având ca tema OZN-urile din România au gasit artefactul în depozitul muzeului si au facut o oarecare vâlva, publicând si câteva articole despre existenta acestuia. În 2007 obiectul a fost vedeta unei expozitii ce a avut loc în cadrul Muzeului, dar … în mod straniu a fost retras dupa putin timp de catre conducerea de atunci a muzeului. Este semnificativ ca aceeasi conducere a refuzat apoi si cererea de prezentare a obiectului într-o expozitie din Germania, cerere facuta de renumitul autor si cercetator în paleoastronautica, Erich von Daniken. De atunci, oficial, nu se mai stie nimic despre “Calcâiul din Aiud”.  

 În iunie 1851, revista “Scientific American”, a retiparit un raport care a aparut pentru prima data în “Boston Transcript” despre un vas metalic, care a fost descoperit de catre mineri în Dorchester-Mass, SUA. Vaza a fost gasita în doua parti, printre darâmaturile rezultate în urma dinamitarii unor roci sedimentare solide. Lucrul ciudat însa, este faptul ca aceasta vaza fusese adânc încrustrata în interiorul unei roci care provenea de la aproximativ 15 de metri adâncime. Acest lucru indica faptul ca a fost acolo pentru un timp extrem de lung, estimat la aproximativ 100.000 de ani. Vaza în forma de clopot masoara 10 cm înaltime si 12 cm la baza si este alcatuita dintr-un aliaj de zinc si argint, în timp ce partile laterale sunt decorate cu modele de flori, toate încrustate cu argint pur. Ce civilizatie confectiona asemenea vaze acum 100.000 de ani ? Acest artefact a fost mentionat în mai multe conferinte, filme documentare si carti de specialitate. Va oferim în continuare un fragment video în care acest obiect este prezentat într-o conferinta de catre profesorul si cercetatorul american Doug Newton 

artefactele de la Narada
Artefactele de la Narada

  Mult mai recent, în anii 1991-1993, cautatorii de aur din zona râului Narada, situat în partea de est a muntilor Urali, în Rusia, au  descoperit sapând la adâncimi cuprinse între 3 si 12 metri, o serie de artefacte foarte neobisnuite, în forma de spirala. Cele mai mari aveau dimensiunea de 3 cm, însa existau si unele mult mai mici. Pâna în  prezent au mai fost descoperite alte asemenea mii de obiecte în apropierea râurilor Narada, Kozhim, si Balbanyu, precum  si în apropierea a doua râuri mai mici, numite Vtvisty si Lapkhevozh. Obiectele-spirala sunt compuse din diferite metale: cele mai mari sunt din cupru, în timp ce cele mici si foarte mici sunt confectionate din tungsten si din molibden, care sunt metale rare si care au fost descoperite de stiinta moderna abia acum aproximativ 150 de ani. Aceste metale necesita dealtfel tehnologii foarte avansate de prelucrare, având în vedere ca au o greutate atomica mare, sunt foarte dense si au un punct de topire foarte ridicat (3410ºC tungstenul, respectiv 2650ºC molibdenul). Masuratori exacte (realizate cu microscopul electronic) au indicat în plus faptul ca aceste minuscule obiecte au fost construite în acord cu “proportia phi” a sectiunii de aur.  Spiralele misterioase au fost examinate si analizate la Academia Rusa de stiinta din Moscova, la Sankt Petersburg, precum si la Institutul Helsinki din Finlanda. Toate testele la care au fost supuse aceste obiecte indica faptul ca vârsta lor este situata undeva între 20.000 si 320.000 de ani ! Cine sa le fi construit oare în acea perioada, având în vedere ca finetea prelucrarii lor presupune cu siguranta nanotehnologii pe care stiinta actuala abia de curând a început sa le puna la punct ?  

  Uneori oamenii gasesc lucruri uimitoare chiar în propria lor curte. În 1936 un om pe nume Tom Kenny sapa un beci de legume pe proprietatea sa de pe pantele vestice ale Muntilor Stâncosi, în Colorado, când progresul sau a fost brusc oprit atunci când lopata a lovit o lespede de piatra, la o adâncime de aproximativ 3 metri. Tom Kenny a descoperit acolo un pavaj neted si nivelat realizat din placi de gresie de 12 cm grosime, fixate cu mortar. Analiza mortarului a aratat ca acesta este de o compozitie chimica diferita de orice lucru care poate fi gasit la nivel local. Oamenii de stiinta nu pot pricepe misterul pavajului si pot fi de acord doar cu faptul ca vechimea acestuia este undeva între 20.000 si 80.000 de ani, ceea ce iese oricum din cadrul teoriei oficial acceptate. Problema care sporeste însa si mai mult misterul este ca pavajul a fost gasit în acelasi strat geologic în care este situat si calul Miocen, care a fost o ruda foarte îndepartata a calului de azi, având doar marimea unui câine.  Ei bine, acest calut avea reputatia de a cutreiera zona într-o perioada situata aproximativ cu 30 de milioane de ani în urma ! Acest pavaj înca mai exista pe proprietatea lui Tom Kenny de azi.

 O alta descoperire extraordinara, foarte similara cu cea de mai sus, a fost facuta de catre câtiva muncitori ce sapau undeva în Blue Springs, Kentucky. La început oamenii au descoperit oasele unui mastodont, la o adâncime de aproximativ 12 de metri, însa dupa ce au sapat în continuare, la înca trei metri mai în adâncime, au descoperit un pavaj de piatra, de origine necunoscuta, care a fost complet construit din lespezi de piatra mari, taiate frumos, care seamanau cu un fel de drum. Cine ar fi putut avea însa un drum pavat prin Muntii Stâncosi cu atât de mult timp în urma încât acum acesta sa se afle la 15 de metri sub pamânt, indicând astfel o vechime de cel putin 100.000 de ani ?

descoperiri enigmatice ce bulverseaza istoria
Descoperirile facute de Hooper

 Unul dintre cele mai convingatoare semne ce indica gradul avansat de civilizatie este cuvântul scris. În primavara anului 1891, un fermier numit J. H. Hooper examina o suprafata împadurita de pe proprietatea sa, situata în districtul Bradley, la 13 mile de Cleveland, Tennessee. O bizara piatra i-a atras atentia. La prima vedere parea sa fie o piatra de mormânt. Dar sapând în jurul ei, el a descoperit curând ca piatra respectiva era doar un vârf al unei structuri subterane prelungite mai jos, în adâncime. Hooper petrecu urmatoarele câteva saptamâni în încercarea de a dezgropa neobisnuita sa descoperire. El a scos la iveala un perete de aproximativ 300 metri lungime, în medie cam de 60 cm grosime si 2,5 metri înaltime, cu numeroase proiectii – ca si prima – distantate în partea de sus, la fiecare 9-10 metri. Structura continua în ambele directii, dincolo de sectiunea expusa initial, urmând muchia unei creste muntoase care se întinde de la nord   pâna catre sud, la râul Tennessee. Elementul senzational care a fost însa atestat ulterior este acela ca datarea geologica a acestui zid îl situeaza aproape de începutul cuaternarului, având asadar cu mult peste un milion de ani vechime. Pe o întindere a peretelui, aproape de capatul dinspre nord al acestuia, pe o suprafata de 6 metri, Hooper a facut fara îndoiala cea mai importanta descoperire: un numar de blocuri de piatra aveau suprafetele acoperite cu hieroglife apartinând unui limbaj necunoscut, usor ascuns sub suprafata exterioara. Literele erau dispuse în valuri, paralel si în linii diagonale si se împleteau cu imagini mici de animale ciudate, multe neidentificabile astazi. Erau reprezentate si alte simboluri : ale soarelui, ale fazelor lunii, sau altele care se pare ca aveau unele semnificatii astronomice. Toate împreuna, erau 872 caractere individuale, într-o forma oarecum asemanatoare cu scrierea chineza. Totusi, în ciuda implicatiilor revolutionare a descoperirii acestui zid, precum si a provocarii pe care o reprezenta identificarea unei forme necunoscute de scriere, stirea a fost întâmpinata de catre comunitatea stiintifica mai degraba cu o coplesitoare apatie. A aparut doar un scurt articol în ziarul “Tennessee mistery”, articol ce a fost înregistrat si de Academia de stiinte din New York (11:26-29).  Articolul a fost scris de A. L. Rawson, care a analizat structura si scrierea originala  si a publicat câteva copii pe care le-a facut dupa unele dintre gravurile si imaginile prezente pe acel perete. Dar aceasta a fost tot; nici un alt studiu nu a mai fost realizat vreodata. Mai multe detalii la  adresa   http://s8int.com/page27.html  From Science Frontiers #97, JAN-FEB 1995, William R. Corliss sau la http://jy3502.hubpages.com/hub/Mysterious-Wall-at-Chatata-TN .   

descoperirea de la Antelope
Descoperirea de la Antelope

 Sa mergem acum mai departe si sa constatam si existenta unor alte descoperiri, cel putin la fel de bizare. Aveti idee cam de cât timp este nevoie pentru ca un organism sa fosilizeze ? Savantii spun ca procesul ia literalmente milioane de ani. De exemplu, au fost adeseori gasite fosile de trilobiti. Trilobitii au fost organisme marine primitive, asemanatoare cu crustaceele, care au trait în era paleozoica, mai exact în Cambrian si Devonian, adica acum circa 300-600 milioane de ani. Fosilizarea este un fel de proces de pietrificare ce se produce fie prin încastrarea într-o roca – ce a fost la origine doar un gen de nisip moale sau mâl – a respectivului organism, fie prin impregnarea minerala ulterioara a acestuia. Ce spuneti însa de faptul ca au fost descoperiti câtiva trilobiti încastrati în urme clare de pantofi? Ei bine, în iunie 1968, William J. Meister a despicat cu ciocanul o lespede de piatra de 5 centimetri grosime în Antelope Springs-Utah. Piatra a cazut deschizându-se  “ca o carte”, dezvaluind o urma de pantof imprimata în piatra, care avea însa într-o parte un trilobit. Acest artefact este extrem de neobisnuit, deoarece aici nu este nici macar vorba de o amprenta de picior în sol, nu,  e o imprimare fosilizata de pantof ! Cealalta jumatate a planseului de piatra, la rândul sau, a aratat un mulaj perfect al imprimarii fosile din prima jumatate. Urma de pantof are aproximativ 26 cm lungime si 8 cm latime, calcâiul este indentat usor (ca cel al unui pantof modern) si pare sa fi strivit un trilobit viu. Problema evidenta pe care o creeaza acest artefact este aceea ca desi trilobitii au trait cam între 300 si 600 de milioane de ani în urma – când, dupa câte stiam noi, în acea perioada nu existau pe Pamânt vietati care sa umble pe uscat -,  totusi aici avem o dovada evidenta ca o persoana ce a purtat un pantof a strivit la vremea aceea un trilobit sub calcâi. Tocul imprimarii fosilizate are vizibile chiar anumite cusaturi similare cu cele gasite pe un pantof de piele modern. Urmele de mai sus au fost examinate cu microscopul electronic, stabilindu-se clar ca ele au fost presate la vremea respectiva în patul de nisip, care ulterior s-a pietrificat. Specialistii au confirmat ca aceste urme nu au fost scobite, ca în cazul unei eventuale contrafaceri. Ulterior în zona au fost descoperite si alte urme similare!!!

urmele de la Paluxy
Urmele de la Paluxy

 În alte descoperiri ce au ramas total neexplicate, atât arheologii, cât si paleontologii sau chiar simplii amatori, au gasit urme de dinozauri încrustate în piatra însa …  alaturi de urme umane ! Cel mai renumit site de genul acesta este Paluxy, aflat în apropiere de Glen Rose-Texas. Aici, alaturi de urme vechi de aproape 100 de milioane de ani ale dinozaurilor, se regasesc urme cât se poate de clare ale unui om. Controversele sunt cu atât mai aprinse cu cât, din datele pe care le stiam, era considerat imposibil ca un om sa fi trait în perioada uriaselor reptile dinozauriene. Asa cum am mai mentionat, conform istoriei oficiale, oamenii au aparut acum circa 200.000 de ani, în vreme ce ultimii dinozauri si-au dat sfârsitul în urma cu aproape 65 de milioane de ani. Si totusi, cum se pot explica astfel de urme ? Ei bine, oamenii de stiinta nici nu vor sa discute posibilitatea unei astfel de coexistente umano-dinozauriene. Decât sa-si revizuiasca teoriile, ei prefera sa considere ca totul este o farsa bine pusa la punct, si asta în ciuda faptului ca urme identice au fost descoperite si în siturile de la Antelope Spring-Nevada si Stinnet-Texas. De asemenea, la începutul anilor 1930 au fost gasite, imprimate în stâncile de lânga Berea (Kentucky), urme de pasi de om. La unii pasi se vedeau chiar urmele degetelor si ale calcâiului. Fara nici un dubiu însa, urmele au o vechime de 250 milioane de ani. O amprenta palmara a fost gasita într-un strat de piatra calcaroasa având circa 110 milioane ani, în localitatea Glen Rose (Texas).

handcreatacic
Palma de la Glen Rose din cretacic!!!

  Într-o alta descoperire uimitoare, un grup de lucratori într-o cariera de calcar de lânga Londra, Anglia, a dat în 1786 peste un artefact extrem de neobisnuit, ce era plasat într-un pat de nisip subteran, la aproximativ 50 de metri sub nivelul solului. În stratul de nisip au gasit cioturi de piloni de piatra si fragmente de roca pe jumatate lucrata, iar dupa ce au sapat ceva mai adânc, au descoperit mânere de lemn pietrificat, precum si bucati ale unor unelte de mâna ce fusesera confectionate din lemn, dar care erau acum pietrificate. Nisipul în care a fost facuta descoperirea se afla sub un strat de calcar care a fost datat la o vechime de cel putin 300 de milioane de ani. Aceasta descoperire senzationala este extrem de dificil de explicat de catre arheologi deoarece desi exteriorul mânerului de lemn a fost împietrit, în interiorul acestuia s-a descoperit un continut de carbune poros. Nu exista nici o modalitate stiintifica pentru a pune un astfel de lucru pe seama unui fals. Pentru a explica: procesul de pietrificare se produce atunci când lemnul sau alte obiecte organice sunt îngropate în namol, iar atunci când se întâmpla acest lucru, silicatii impregneaza acel material, care se dizolva încet, înlocuind astfel oxigenul si hidrogenul care existasera acolo. Carbunele, pe de cealalta parte, este format din lemn carbonizat, care a fost în mare masura comprimat sub tone de pamânt. Cele doua procese nu ar putea fi mai diferite, dar în acest caz se pare ca fiecare proces trebuie sa fi avut loc practic simultan sau într-o succesiune extrem de scurta. În ceea ce priveste oamenii de stiinta, acestia nu sunt în masura sa explice prin nicio teorie moderna cum s-ar fi putut obtine lemn pietrificat care contine carbune poros. Pe de alta parte însa, existenta însasi a unui asemenea artefact neaga orice posibilitate ca el sa constituie un fals. Dar nu a fost gasit doar atât. De atunci au avut loc si alte descoperiri mult mai recente de unelte pietrificate.

ciocanul din London
Ciocanul din London

  Astfel, în iunie 1934 într-o mina de lignit din apropierea localitatii London (din Kimble County, Texas, SUA), a fost scos la lumina un ciocan de fier cu totul neobisnuit. Aflat la lucru, minerul Max Hahn a observat un ciudat obiect rasarind dintr-un perete. Cum era încrustat într-o roca, Hahn a taiat bucata cu totul si a transportat-o acasa. Spargând-o, a scos la iveala un soi de ciocan de fier, lung de aproape 15 centimetri, nealterat de trecerea timpului. Familia Hahn decide sa-l pastreze ca pe o curiozitate, dar dupa cinci decenii, îl vinde omului de stiinta Carl E. Baugh. Analiza efectuata de acesta în 1983 provoaca stupoare: roca formata în jurul ciocanului data din perioada geologica numita Ordovician, adica acum circa 500 de milioane de ani ! Cercetari ulterioare au contestat aceasta estimare, oprind “acul ceasului” la “doar” 150-300 de milioane de ani în urma, ceea ce depaseste oricum cu mult vechimea de numai 6 milioane de ani a celor mai “batrâne” fosile hominide cunoscute (cele de Sahelantrhopus Tchadensis). Aceasta fara a mai pune la socoteala (reamintim) ca, potrivit antropologilor, Homo Sapiens si-a facut aparitia în Africa abia acum 200.000 de ani. Asadar, cine sa fi folosit fierul cu milioane bune de ani înaintea lui Homo Sapiens ? Nimeni nu poate da un raspuns, cum nu s-a putut explica nici de ce obiectul n-a oxidat deloc de la descoperirea sa si pâna astazi. Geologul american Joe Cole a încercat sa sustina ca, de fapt, unealta a fost pierduta de un miner din sec. XIX, iar rocile care s-au dizolvat în timp, s-au întarit din nou în jurul obiectului, dând aparenta unei vechimi uluitoare. Testele cu Carbon14 s-au dovedit neconcludente, întrucât lemnul ciocanului se transformase în carbune. Însa analiza metalului, efectuata la Laboratoarele Batelle din Columbus-Ohio, a aratat o compozitie nemaiîntâlnita: 96,6% fier, 2,6% clorina si 0,74% sulf, combinatie imposibil de realizat chiar si cu ajutorul tehnologiei moderne. Puteti urmari mai jos o succinta prezentare video a acestui artefact, prezentare realizata de Doug Newton:

  Iata acum o alta descoperire asemanatoare : în 1912, în mina Wilburton de lânga Oklahoma, doi angajati sapau cu lopata dupa carbune pentru cuptoarele de la ”Municipal Electric” din Oklahoma, când, spre surprinderea lor, o oala de fier a cazut dintr-o bucata mai mare de carbune. Mai multi experti au examinat ulterior oala de fier si au declarat ca este autentica. Amprenta vasului putea înca sa fie vazuta cu claritate în bucatile de carbune care l-au îmbracat.

Potrivit unui geolog pe nume Robert O. Fay de la institutul “Geological Survey Oklahoma”, minereul de carbuni în care potul a fost gasit are aproximativ 3oo milioane ani vechime. Iata din nou un fragment din conferinta profesorului Doug Newton:

 Într-o serie de descoperiri si mai bizare, care sunt înca în curs de desfasurare în ultimii 60 de ani, au fost gasite de catre un grup de mineri din Africa de Sud, sute de sfere metalice de origine necunoscuta, unele destul de adânc în subteran. O parte dintre ele au trei caneluri perfect paralele în jurul liniei de circumferinta. Sferele, care au circa 3-5 cm în diametru, par a fi de doua tipuri: fie dintr-un metal solid albastrui ce are pete albe pe el, fie sunt goale, cu un centru dintr-un fel de material spongios. Directorul muzeului din Klerksdorp, Africa de Sud, – unde au fost aduse multe dintre aceste sfere -, profesorul Marx Roelf le descrie astfel: “Sferele sunt un mister total. Ele sunt indubitabil artificiale, totusi dupa istoria pe care o stim noi, la acea perioada în care ele au ajuns încastrate în aceasta roca, pe Pamânt nu exista înca viata inteligenta ! Nu am mai vazut nimic de genul acesta vreodata”. 

sferele din Africa
Sferele din Africa de Sud

 Domnul Roelf Marx a scris o scrisoare în data de 12 septembrie 1984, care contine mai multe informatii cu privire la acele sfere. În aceasta scrisoare el a scris: “Nu este nimic stiintific publicat despre globuri, dar faptele sunt urmatoarele : ele au fost gasite în pirofilit, în niste mine din apropierea oraselului Ottosdal. Acest pirofilit (Al2Si4O10 (OH) 2) este un mineral secundar destul de moale, cu un indice de duritate de doar 3 pe scara Mohs si a fost format prin sedimentare. Partea cea mai bizara este ca acest strat de roca din care au fost extrase sferele dateaza din precambrian, vechimea lui fiind estimata la aproximativ 2.8 miliarde de ani ! “. Cu toate acestea, de ca si cum simpla existenta a acestor sfere de metal nu ar fi fost suficienta, exista înca si alte proprietati uimitoare ale acestora, ce au captat atentia profesorului  John Hund din Pittsburgh, acum aproximativ cincisprezece ani. Într-o zi, în timp ce se juca cu unul dintre aceste obiecte pe suprafata plana a unei mese, domnul Hund a observat ca sfera parea sa fie deosebit de bine echilibrata, astfel ca a decis sa o testeze la Institutul “California Space” de la Universitatea din California, pentru a determina exact cât de bine echilibrata era ea de fapt. Rezultatele testelor au fost surprinzatoare : ele au aratat, ca sfera era, de fapt, perfect si exact echilibrata.

Echilibrul sferei era, de fapt, atât de exact, încât acesta a depasit limitele oricarui criteriu tehnologic de masura folosit la institutele spatiale – si acestia sunt oamenii care fac giroscoape pentru NASA ! John Hund îl citeaza pe un om de stiinta de la NASA, care a afirmat ca ei nu au o tehnologie capabila de o echilibrare atât de buna si ca singurul mod în care probabil s-ar putea realiza asa ceva ar fi construirea unor asemenea sfere într-un spatiu cu gravitatie zero. Pe de alta parte, desi au fost gasite în acel strat de pirofilit extrem de vechi, care este mai degraba moale ca si consistenta, globurile sunt foarte dure si nu pot fi zgâriate, nici macar de otel. Având în vedere toate acestea, misterioasele sfere de metal au suscitat un deosebit interes din partea mai multor organizatii si institutii. Astfel, au fost realizate investigatii de catre grupuri de cercetare din cadrul Universitatii din Florida,  The Society for Physic Advancement (S.A), Kokkolan Kaupunchi (Finlanda), Esotera (Germania), Geologisches Institut der Universiteit Pleicherwall (Germania), The Department of Philosophy UICC (Chicago), Danfoss (Danemarca), Illustreret Videnskab (Copenhaga), Louisiana Geological Survey, Gale Research Company (Michigan), precum si din partea altor organizatii din Canada, Elvetia, Danemarca, Germania, Anglia, Statele Unite ale Americii, Norvegia, Franta si Botswana. Rezultatele acestor cercetari – cel putin cele publicate – sunt însa foarte controversate, mergând de la teoria ca sferele au fost aduse pe Pamânt de catre o civilizatie extraterestra, pâna la aceea ca nu este de fapt nimic neobisnuit la aceste obiecte, ele capatând aceste proprietati pe o cale absolut naturala, ceea ce – sa recunoastem -, este destul de neverosimil.

 Dupa cum am vazut din toate aceste exemple, tabloul realitatii care se prefigureaza este total diferit de ceea ce eram obisnuiti sa credem. Asa cum arata profesorul Doug Newton în conferinta din care am prezentat mai sus câteva fragmente video, „Daca ar fi vorba doar despre un singur obiect de acest gen, aceasta nu ar dovedi nimic. Dar este vorba de o preponderenta a evidentelor. Daca ar fi existat doar un singur element, doar o singura urma, doar un singur exemplu din ceea ce va spun aici, ati putea spune ca poate e o interpretare gresita, sau poate un fals, sau altceva. Dar sunt atât de multe asemenea exemple, iar noi aici doar daca întrezarim – ca sa zic asa – abia vârful icebergului…” Exemplele sunt atât de multe, din diferite categorii, încât aceasta conduce la anumite concluzii deosebit de radicale, care desfiinteaza complet istoria conventional acceptata, ceea ce majoritatea oficialilor nu sunt dispusi sa o faca. De aceea, aceste descoperiri sunt foarte rar mentionate public si ca urmare cei mai multi dintre oameni nici macar nu au auzit despre ele. Motivul este evident : daca macar unul singur dintre aceste artefacte ar fi acceptat oficial asa cum o indica datele descoperirii sale, atunci întregul esafodaj al teoriilor actuale s-ar darâma. E vorba de prestigiu, putere si bani. Mai mult, asa cum am mentionat anterior, aceasta ar fi împotriva intereselor de dominare mondiala pe care “elita” francmasonica a Noii Ordini Mondiale doreste cu încrâncenare sa le instaureze. Este cu mult mai usor pentru guvernantii din umbra sa mentina populatia sub control daca în rândul maselor de oameni nu iau amploare preocupari „non-conformiste” legate de trecutul spiritual si chiar tehnologic pe care umanitatea se pare ca l-a avut cândva, la un nivel mult mai ridicat decât am fost educati sa credem. Pentru aceste interese ascunse ar fi de-a dreptul periculos ca noi sa ne dorim sa revenim la acel nivel si sa întelegem mult mai clar cine suntem si de unde provenim în realitate.

  Dincolo de toate acestea, nu putem sa nu remarcam faptul ca datarile tuturor acestor artefacte neobisnuite pe care le-am adus în discutie aici sunt în perfecta concordanta cu vechile scrieri ale unor traditii spirituale ale omenirii, – cum ar fi cele mayase, vedice, sau sumeriene -, care afirma la unison ca pe Pamânt au existat mai multe cicluri de civilizatie, ce au aparut, s-au dezvoltat si apoi au disparut, înca de acum multe milioane de ani. Este de asemenea foarte plauzibil sa luam în considerare si ipoteza ca Pamântul a fost înca din timpuri imemoriale vizitat de catre fiinte extraterestre, ce posedau un foarte avansat nivel tehnologic. 

http://armoniacosmica.wordpress.com/

Bogdan

Per aspera ad astra