Paradisul in imaginatia omenirii

Si totusi exista Paradisul ? …

Asociat Paradisului, Edenul a generat numeroase fantasme. Exploratorii din Evul Mediu au incercat sa identifice situl si sa descopere vestigii, scriitorii l-au imaginat in numeroase scrieri, in reprezentari variate. In primele secole d.Hr. crestinii au fost convinsi de faptul ca Gradina paradisiaca din Eden, in care Adam si Eva au fost creati de Dumnezeu, a existat aidoma descrierii biblice. Cu timpul, numerosi credinciosi au considerat-o o poveste pilduitoare, o alegorie a paradisului terestru si a pacatului. Unul dintre motive, considera Corin Braga, profesor de literatura comparata la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, pasionat de acest subiect, este acela ca, dincolo de credinta in adevarul textului sacru, in primele secole d.Hr. nu exista o distinctie neta intre paradisul terestru si cel celest.

eden

 Paradisul terestru, conform unei dogme adoptate de Biserica, era o livada luxurianta in mijlocul careia se afla un izvor cu apa dulce care alimenta toate râurile, fluviile si lacurile de pe glob. Un izvor care, dupa pacatul originar, a fost inchis de un zid impenetrabil, de un baraj din flacari uriase pazit de ingeri inarmati cu sabii de foc. Apar si o serie de teorii opuse, care vizeaza apropierea sau disjunctia Edenului de paradisul terestru.

 Unul dintre teoreticieni a fost Isidore din Sevilla (560-636), cel care pune pe planuri diferite cele doua viziuni paradisiace, in lucrarea sa Etimologii. Cea mai mare parte dintre eruditii medievali care au abordat acest subiect, bazându-se pe supozitii, informatii relative sau pe diverse repere geografice pe care le-ar fi studiat, au localizat Edenul in intr-o zona vasta de pe teritoriul Indiei si al Chinei.

 Din secolul al XIV-lea, o serie de exploratori pornesc in cautarea vestigiilor paradisului terestru. Unul dintre cei mai importanti este un burghez francez, profesor de medicina, care s-a ascuns sub pseudonimul sir John Mandeville – se presupune ca este vorba de Jean de Bourgogut (1300-1372), care ar fi efectuat un periplu in Levant, India si China intre 1332 si 1356. In relatarile sale scrise mentioneaza faptul ca Edenul s-ar afla pe cel mai inalt pamânt din lume (fara sa specifice locul). Atât de inalt, incât atingea marginea Lunii. Exista doar o intrare prin care nimeni nu putea patrunde, pentru ca intre pereti ardea un foc intens. Profesorul Corin Braga considera ca acest pretins explorator n-a facut altceva decât sa compileze enciclopedii si jurnale de calatorie. Lucrarea „Calatoria lui sir John Mandeville” a stârnit un formidabil interes pâna in secolul al XVII-lea, apoi a dat nastere la indoieli ajungându-se la concluzia ca totul este o minciuna.

 O alta poveste imaginara din literatura medievala este cea intitulata Navigatia Sfântului Brendan (cea mai veche versiune a aparut in secolul al X-lea) in care este descris un periplu transatlantic al unui calugar irlandez. Acesta cerceteaza zeci si zeci de insule pâna in momentul in care o descopera pe cea care intruchipa paradisul terestru: o insula „cu flori si copaci care-si pastrau prospetimea in toate anotimpurile, cu râuri de lapte pline de pesti, cu roua care se transforma in miere, cu munti si stânci din aur si un cer fara nori”

paradisul in imaginatia omenirii

Speranta credinciosilor din Evul Mediu s-a indreptat mereu spre paradisul celest, reprezentat adesea ca un loc, un spatiu luminos, plin de oameni fericiti, binecuvantati de savuroase roade ale pamantului. Interesul teologilor si al unui mare numar de geografi, legat de descoperirea paradisului terestru, este intarit in secolul al XV-lea de avantul explorarilor tinuturilor necunoscute. In cele trei expeditii efectuate de Cristofor Columb, de pilda, acesta a fost mereu animat de dorinta de a descoperi taramul sacru. S-a conturat apoi ideea ca a disparut in urma Potopului, cel mai important sustinator al acesteia fiind teologul Martin Luther (1483-1546), idee urmata de ipoteza conform careia „paradisul terestru” nu se afla pe Pamant.

 Cu toate acestea si exploratorii din timpul Renasterii, care au facut inconjurul lumii au incercat sa-l localizeze in Asia, Africa, dar… fara succes. S-a presupus ca s-ar afla undeva in Palestina, Armenia sau Mesopotamia. Literatura pe aceasta tema este fabuloasa. Intre 1540 si 1700 au fost elaborate 155 de carti despre paradisul terestru. Unii eruditi, obsedati de acest subiect, au incercat sa precizeze anul, luna si ziua in care Dumnezeu a creat legendarul cuplu. Ba, mai mult: sa estimeze parametrii fizici ai lui Adam si ai Evei! In secolul al XIV-lea, Paradisul terestru este asociat si Fecioarei Maria, considerata in Occident un simbol al Paradisului. In lucrarile scrise sau in picturi, muzica, reprezentata prin instrumentisti care cantau la harpe, lire, flauturi, viole, corn timbale (tobe) etc. este omniprezenta. O viziune care coincide cu expansiunea muzicii in societatea occidentala.

gradina placerilor lui Bosh
Gradina placerilor lumesti a lui Hieronymus Bosch

 Influenta catolicismului in redarea detaliata a imaginilor este dominanta. Un mod de a sensibiliza credinciosii protestanti, de a-i incredinta promisiunii paradisiace. In secolele XVII-XVIII ale perioadei renascentiste, arta baroca si rococo reinnoieste spectaculos iconografia paradisiaca prin intermediul bisericilor si al catedralelor, prevazute cu ample si adanci cupole pictate, construite in Italia, Franta, Polonia, Boemia, Mexic sau Peru, cupole care ii indemnau pe credinciosi sa-si ridice privirile spre „cer”, contempland picturile bogate, reprezentand scene biblice, ingeri, sfinti, peisaje ale paradisului celest.

 Una dintre cele mai importante picturi din Evul Mediu este Gradina placerilor, care face parte dintr-un triptic, in partea dreapta figurand un tablou ce infatiseaza Infernul, realizata de elucubrantul Hieronymus Bosch, ale carui viziuni plastice debordeaza de o imaginatie fantastica, plina de scene si detalii captivante, naucitoare, care-ti taie respiratia. Bosch nu vizeaza reprezentarea aparitiei omului ci a Creatiei intr-o viziune de ansamblu. Glorifica viata dar atrage atentia asupra pasiunilor, placerilor efemere, asupra pacatelor condamnate in Infern. Este primul pictor din Evul Mediu care se detaseaza de modelele traditionale cu reprezentari sacre si care atrage atentia intr-un mod complex asupra pacatelor, indemnand la reflectii profunde si la respectarea prescriptiilor biblice.

Bogdan

Per aspera ad astra