Sandro Botticelli, vrajitorul din Florenta
Sandro Botticelli, unul dintre cei mai rafinati si gratiosi pictori ai Renasterii, a promovat cu un talent de geniu un aspect neglijat pana la el: seninatatea chipurilor ilustrate, indiferent de conjunctura scenariului din respectivele compozitii. Pe marele maestru din Florenta – magnifica resedinta a artei, cu exceptia anilor cand a „domnit” moralitatea lui Savonarola – l-a interesat foarte mult ceea ce se petrece in sufletul personajelor sale, redandu-le ceva din propriul tezaur sufletesc.
Se spune ca personajele mitologice ale lui Botticelli (1445-1510) parca sunt vrajite de mana unui demiurg cu un zambet permanent pe fata. Buna dispozitie a creatorului de frumos este impartasita si de zeitele si zeii care populeaza compozitiile sale. Rafinamentul siluetelor feminine si masculine il transforma pe Botticelli intr-un magician care atinge cu bagheta fermecata fiecare forma de relief a trupurilor perfecte. Spre deosebire de Michelangelo si Leonardo da Vinci, la care corpul uman este parca al unor luptatori care vor sa-si impresioneze adversarul cu musculatura herculeana, la marele maestru din Florenta forta paleste in favoarea gratiei.
Desi femeia este adorata de pictor – vedem asta din inconfundabilele compozitii „Primavara” si „Nasterea lui Venus” –, exista cercetatori ai biografiei sale care se indoiesc de orientarea lui sexuala. Numai ca acelora care cauta „condimente” pentru biografia maestrului li se opune un fapt emotionant si chiar pilduitor din atitudinea lui Botticelli fata de femeie. Astfel, iubita vietii sale a fost Simonetta Vespucci, casatorita cu o ruda a exploratorului Amerigo Vespucci. Iubire imposibila, aceasta frumoasa doamna a ramas in inima pictorului pana la moarte. Simonetta a murit la doar 23 de ani (1476), iar Botticelli a trait cu ea in suflet pana in ultima clipa. Mai mult, cu limba de moarte el a cerut sa fie inmormantat la picioarele ei, in biserica Ognisanti din Florenta – fapt care s-a si indeplinit.
Frumoasa Simonetta a ramas nemuritoare si eternitatea ei se datoreaza capodoperei „Nasterea lui Venus”, realizata in 1485, la noua ani de la disparitia iubitei. Aceasta lucrare (tempera pe panza) cu dimensiuni importante (1,72 metri x 2,78 metri) i-a fost comandata de doi dintre protectorii sai din familia de Medici, Lorenzo si Pierfrancisco. Exceptionala inspiratie a maestrului a condus la o scena de basm, pe care numai un vrajitor o putea pune in scena. Venus (cu chipul Simonettei) este adusa de vant la mal pe o scoica, iar briza marii ii flutura pletele de o ireala culoare blond-aramiu. Acoperirea partiala a sanilor cu mana dreapta este o pozitie clasica, lansata de anticul grec Praxiteles (Aphrodita).
Aceeasi delicatete in punerea in scena a personajelor mitologice o intalnim in capodopera „Primavara” (1482, tempera pe panel), unde Venus, ca figura centrala, este acompaniata de Flora si Zefir, Mercur si grupul celor Trei Gratii. Peste toti pluteste ghidusul Cupidon. Comandata de Lorenzo de Medici, lucrarea ni-l prezinta pe acesta in chip de zeul Mercur.
Un moment important al carierei lui Botticelli (1481) a fost cel in care a raspuns chemarii papei Sixtus al IV-lea pentru a realiza trei fresce la Capela Sixtina. Acolo lucrau pictorii Domenico Ghirlandaio, Pietro Perugini si altii. Lucrarile lui Botticelii pot fi admirate pe peretii laterali ai capelei, in care primul serviciu religios s-a oficiat in 1483.
