Indira Gandhi, singura femeie prim-ministru a Indiei

Simbol al politicianului, al luptatorului si al Indiei, Indira Gandhi a ramas în istorie ca primul-ministrul ce a reusit reformarea societatii si a mentalitatilor indiene, dar si ca tiranul care a folosit armata pentru a înabusi revoltele si a mentine unitatea statului indian.

Tineretea

Nascuta la 19 noiembrie 1917, fiica a lui Jawaharlal Nehru, cel dintâi prim-ministru al Indiei si acela care a condus statul indian în perioada 1947-1964 si a Kamalei Nehru, a facut parte dintr-o straveche familie de brahmani din Khasmir. Bunicul sau Motial Nehru a fost un celebru avocat, un membru important al Congresului National Indian si autor al Raportului Nehru prin care afirma dorinta poporului indian de a se autoguverna si de a depasi dominatia britanica.indira gandhi ,singura femeie prim-ministru a indiei

Tatal Indirei, Jawaharlal Nehru, de asemenea avocat, a fost fondator si unul dintre liderii Miscarii de Independenta a Indiei, alaturi de Mahatma Gandhi. De la o vârsta frageda Indira s-a implicat în lupta pentru independenta intrând chiar în conflict cu membrii familiei sale. Indira a creat Miscarea Vanara Sena, o organizatie pentru tineri, fete si baieti, care organizau proteste si difuzau publicatiile ilegale ale Miscarii de Independenta.

Din folclorul cu privire la tineretea Indirei circula povestioare conform carora nu odata Indira ar fi transportat documente secrete în ghiozdan ducând informatii celor care luptau pentru independenta si care erau strict supravegheati de catre serviciile secrete britanice, facând legatura între tatal sau si alti membri ai miscarii pentru independenta Indiei.

Indira a fost o adolescenta greu de stapânit. Fiica de politician, a fost permanent supravegheata si a fost trimisa sa studieze la Oxford, dar studiul nu era potrivit caracterului rebel si totodata voluntar al tinerei adolescente.

Relatia cu parintii sai a fost încordata. Indira refuza sa fie o adolescenta la locul ei, visa miscari populare si organizatii de tineret.

Mama Indirei a murit de tuberculoza dupa o îndelungata suferinta chiar în adolescenta Indirei, fapt ce a dus la detasarea acesteia de traditia stricta în care erau crescute tinerele de seama sa. Tatal, un om politic, apoi un prim-ministru preocupat exclusiv de treburile Indiei, a contribuit putin la educatia acesteia. Circula mai multe povesti, mai mult sau mai putin rauvoitoare, pe seama slabelor performante intelectuale ale tinerei indience cu toate ca aceasta a urmat cele mai bune scoli.

În Anglia, Indira l-a cunoscut pe Feroze Gandhi, un tânar activist cu care s-a casatorit în 1942, înainte de începutul în forta al Miscarii Parasiti India si a înfiintarii Partidului Congresului. Familia Gandhi a fost arestata pentru implicare în miscare si si-a petrecut câteva luni în închisoare. Între anii 1944 si 1946  Indira i-a nascut pe cei doi copii ai sai: Rajiv si Sanjay.

Fara îndoiala Indira Ghandi a avut un destin aparte, un destin de militant, de luptator pentru drepturile propriului popor, nu unul al unei simple femei indiene.

Între politica si familie

Prima sa actiune civica importanta a fost organizarea de tabere de refugiati în 1947. Statul indian îsi proclamase independenta, moment în care a început conflictul cu Pakistanul, un conflict îndelungat si sângeros care avea sa-si puna amprenta pe istoria celor doua state.

Milioane de indieni erau fortati sa se refugieze din regiunea de granita cu Pakistanul, oameni care îsi lasau acolo tot avutul si odata fugiti aveau mare nevoie de adapost si hrana, de speranta ca îsi vor putea reface undeva viata.

Familia Gandhi s-a stabilit la Allahabad, unde Feroze lucra ca jurnalist la un ziar al Partidului Congresului si la o companie de asigurari. Dar destinul tinerei familii a fost marcat de mutarea Indirei la New Dehli, unde tatal sau avea mare nevoie de sustinere si ajutor.

Indira si-a luat si baietii la New Delhi, dar nu si sotul, iar întreaga sa forta s-a axat pe ajutorarea tatalui sau. În scurt timp a devenit nu doar secretara sa, dar si omul de încredere.

Ambitiile politice ale sotului Indirei au devenit evidente, Feroze nu dorea sa ramâna doar sotul Indirei, fiica primului ministru, ci un om politic influent cu un cuvânt de spus în India. Relatiile dintre soti s-au racit treptat desi în momentul alegerilor din 1951, Indira a condus campaniile electorale atât pe cea a sotului sau, cât si pe cea a tatalui. Feroze a refuzat sa locuiasca în aceeasi casa cu Nehru, cu sotia si fiii sai în New Delhi si si-a construit reputatia unui luptator împotriva coruptiei, coruptie întretinuta si de unii aliati ai primului-ministru, prieteni apropiati ai acestuia, precum ministrul de Finante.

Tensiunile din familia Indirei au continuat, cei doi soti traind separat pâna în anul 1958, când Feroze a suferit un infarct iar Indira a decis sa-l îngrijeasca. Era o reîntoarcere la familie, un lucru benefic pentru ambii soti si pentru cei doi fii, dar în 1960, în timpul unei vizite a Indirei în strainatate, Feroze a murit. Indira a trait o lunga perioada în umbra celor doi barbati puternici din viata sa, tatal, un prim-ministru longeviv care a stiu sa dezvolte statul indian de la un dominion britanic, la un stat independent, si sotul – un jurnalist de talent, care a intrat în politica si a luptat pâna la moarte pentru ridicarea economica si morala a Indiei.

Indira Ghandi parea femeia care-si protejeaza partea masculina a familiei, confidenta si asistenta medicala a tuturor.

Omul politic Indira Ghandi

Indira Ghandi a fost perceputa o lunga perioada ca un produs politic al familiei sale. Un lucru total gresit, dar care a dus-o la neimplicarea directa în viata politica o lunga perioada.

Moartea lui Nehru si revoltele sociale care au urmat au propulsat-o pe Indira Ghandi în centrul atentiei. Aceasta a ajuns Ministru al Informatiilor si Radiodifuziunii, dar s-a implicat mai mult în revoltele izbucnite între hindusi si populatia nehindusa, în general musulmana.

Razboiul indo-pakistanez din 1965 a fost o grea încercare pentru liderii indieni. Ghandi se afla în regiunea de granita cu Pakistanul, Srinagar, armata pakistaneza a atacat orasul moment în care Indira a refuzat sa plece la Delhi. A ramas sa ajute conducerea locala.

Pacea a fost mediata de catre Uniunea Sovietica. Sovieticii doreau sa se implice în conflictul dintre India si Pakistan. Pakistanul era un stat fervent pro-american, ajutat o lunga perioada de catre S.U.A., în timp ce relatiile americano-indiene erau în suferinta.

Primul-ministru a acceptat aceste medieri semnând un Tratat de pace cu liderul pakistanez Ayud Khan, dar la câteva ore dupa semnarea Traratului prim-ministrul indian a încetat din viata. Se punea problema majoritatii, a consensului national pentru alegerea unui nou prim-ministru, mai ales în contextul în care razboiul cu Pakistanul adusese pierderi însemnate.

Diplomatia indiana: aliati si dusmani

Relatiile S.U.A. cu India, din momentul proclamarii independentei acestui stat au fost oscilante, între ajutorare si ignorare, asa cum a oscilat si atitudinea americana în fata procesului de decolonizare. Diplomatia indiana a încercat o apropiere de S.U.A. dupa 1947, în 1950 India cerând un ajutor sub forma unui împrumut de 2 milioane de tone de grâne. India se confrunta cu o serioasa criza. Foametea cuprinsese tara iar guvernul a facut apel la împrumuturi externe pentru a asigura supravietuirea populatiei. Apropierea de S.U.A. nu s-a produs în primii ani dupa independenta, iar U.R.S.S. a stiut sa atraga de partea sa India, cel putin în domeniul colaborarii armate.

Nehru, constient fiind de potentialul uman si material al statului sau, a promovat o diplomatie neutra. Miscarea de nealiniere si-a gasit un fondator în prim-ministrul indian, iar în anul 1961, India a reprezentat factorul-cheie al aparitiei acestei miscari.

Apropierea de sovietici s-a facut si printr-o stranie coincidenta – aparitia unui dusman comun: China. Relatiile Indiei cu China au fost amiabile o lunga perioada, existând un tratat temeinic între cele doua state – care-si recunosteau reciproc teritoriile si se angajau sa nu se atace. Invazia chineza în Tibet a deschis însa un conflict direct între cele doua state si refugierea lui Dalai Lama în India. În 1962, în timpul crizei rachetelor cubaneze, China a crezut ca a gasit momentul propice pentru a ataca India în zona de granita si a o obliga la cesiuni teritoriale. Dar, contrar ipotezelor chineze, S.U.A. si U.R.S.S. au ajuns la un compromis, iar americanii si sovieticii i-au somat pe chinezi sa renunte la razboi.

Razboiul indo-pakistanez din 1965 si apoi venirea la putere a Indirei Ghandi au schimbat diplomatia indiana. Oscilatiile diplomatice americane, precum si apropierea americanilor de Pakistan au dus la o alianta sovieto-indiana.

Indira Ghandi a realizat ca nu s-a încheiat conflictul cu Pakistanul si India trebuie sa se înarmeze. În acest context, sovieticii au oferit indienilor: împrumuturi, arme, instructori câstigându-i de partea lor în înfruntarea continua care a fost razboiul rece. Indiferenta diplomatiei americane i-a împins practic pe indieni în bratele sovieticilor.

Diplomatia în epoca Indira Ghandi

Indira Ghandi a ajuns la putere cu ajutorul sindicatelor si fiind continuatoare a politicii lui Nehru. Orientarea spre sovietici nu a fost un deziderat al Indirei, ci s-a produs în timp. Sovieticii îi ajutasera pe indieni cu armament în razboiul cu China din 1962, apoi în cel cu Pakistanul din 1965.

În 1971, în timpul celui de-al doilea mare conflict indo-pakistanez, SUA a trimis Flota a Saptea în Golful Bengal pentru a avertiza India sa nu se foloseasca de genocidul ce avusese loc în Pakistanul de Est împotriva populatiei hindu pentru a ataca Pakistanul de Vest. Acest gest a fost privit ca unul de inamicitie fata de India si de orientare flagranta spre Pakistan. Din acest moment Indira Ghandi a orientat strategiile statului sau spre alianta cu sovieticii. Aceasta alianta i-a adus armamentul cu care a surclasat armata pakistaneza.

În august 1971 s-a semnat Tratatul de pace, prietenie si colaborare dintre India si URSS în care se stipula faptul ca securitatea indiana era asigurata cu ajutorul si cu arme sovietice. Întâlnirea dintre Ghandi si presedintele american Richard Nixon din 1971 nu s-a soldat cu o redefinire a strategiei americane si o apropiere de India.

India si România

Relatiile României cu India au o îndelungata traditie. În noiembrie 1926 Rabindranath Tagore a facut o vizita în România unde a tinut mai multe prelegeri despre arta, cultura si filosofia indiana. O experinta interesanta pentru români, intelectualii români devenind pasionati de tot ceea ce înseamna India si civilizatia indiana.

Primul zbor cu avionul din România si pâna în India a avut loc în anul 1931, românii fiind în perioada interbelica printre pionierii aviatiei mondiale. În primavara anului 1931, trei aviatori români Valentin Bibescu, maiorul Traian Burduloiu si locotenentul Radu Constantin Beller au încercat sa faca turul lumii în avion. Cu acest prilej au ajuns în India, întorcându-se fascinati de frumusetea acestei regiuni a lumii. Cei trei au povestit în câteva interviuri din presa bucuresteana ce înseamna lumea indiana trezind interesul românilor, mai ales pe acela al celor dornici de aventura.

Constantin Brâncusi a fost unul dintre cei care a admirat India, arta indiana traditionala, dorind sa faca o calatorie în aceasta tara atât de îndepartata. Dorinta i s-a împlinit în 1938 când Brâncusi a vizitat India invitat fiind de catre Maharajahul de Manastra din Indoore, un mecena întâlnit la Paris. Brâncusi a dus cu el din Europa, 3 pasari maiestre care urmau sa împodobeasca mausoleul sotiei maharajahului, proiectat se pare de catre sculptorul român ca un monument aparte.

Printre cei care au vizitat, în perioada interbelica, si au iubit India sunt Mircea Eliade si Mihai Ralea. Dupa cel de-al doilea razboi mondial si odata cu trecerea României în sfera sovietica relatiile româno-indiene au continuat. România a recunoscut statul indian independent în 1947 si au stabilit relatii diplomatice.

Vizite bilaterale româno-indiene au avut loc în 1965 si 1973 la nivel de presedinte. În anul 1967 Indira Ghandi a vizitat România, iar Nicolae Ceausescu a raspuns acestei vizite plecând în India în anul 1969. Relatiile economice româno-indiene au debutat înca de la începutul anilor ’50. În 1959 s-a încheiat Acordul de comert si plati româno-indian. Acesta stipula ca România exporta în India: masini, utilaje industriale, mijloace de transport, produse metalurgice si chimice, hârtie de ziar si importa: minereu de fier, ceai, cafea, orez, iuta, textile, produse din piele.

Odata cu orientarea tot mai hotarâta a Indiei spre Uniunea Sovietica si spre statele satelite, acordurile bilaterale s-au înmultit. Constructorii români au ridicat mai multe rafinarii printre care cele de la: Barauni si Haldia.

Regimul socialist impus de Ghandi poporului indian, precum si tendintele de independenta fata de dictatul marilor puteri au apropiat cele doua state.

Ghandi si Ceausescu s-au întâlnit în mai multe rânduri la ONU – New York, India fiind considerata un aliat al României, care se apropiase de miscarea de nealiniere si dorea relaxarea tutelei sovietice. În 1980 între cele doua state s-au încheiat noi acorduri de colaborare în domeniul constructiei de masini si al comertului, iar în decembrie 1980 cele doua tari au semnat un nou Acord comercial si de plati pe termen lungprecum si un Protocol comercial pentru anul 1981 când schimburile comerciale ajungeau la 2,4 milioane de rupii.

Una dintre cele mai mediatizate întâlniri româno-indiene a fost vizita Indirei Ghandi la Bucuresti din octombrie 1981. Cu acest prilej, Indira Ghandi declara Scânteii: „În timpurile recente am reînnoit aceste contacte si am actionat cu consecventa pentru a consolida relatiile noastre bilaterale. Ne reamintim cu satisfactie si apreciere sprijinul tehnologic pe care l-am primit din România, îndeosebi în domeniul petrolului si al carbunelui. Rafinariile de la Ganhati si Haldia si colaborarea rodnica actuala de la Kudremude sunt exemple ale cooperarii noastre bilaterale, pe care speram sa le extindem si în alte domenii”.

La sfârsitul acestei vizite s-a semnat o Declaratie comuna româno-indiana în care se sublinia ca cele doua tari vor colabora în cadrul miscarii de nealiniere ca actori independenti. România a ajutat tehnic India în constructia unor fabrici, rafinarii, precum si prin exportul de masini unelte, în schimb primea din India: materii prime, bumbac si produse textile.

România si India au colaborat o lunga perioada în cadrul Grupului celor 77.Pentru dezvoltarea economica a Indiei, Ghandi a realizat planuri cincinale. În 1981 s-a lansat Programul celor 20 de puncte care prevedea profunde transformari socio-economice, stimularea dezvoltarii marii industrii, a sectorului agricol, al stiintei si culturii si pentru ridicarea nivelului de trai.

Verde si alb

Indira Ghandi a realizat ca problema Kashmirului se poate rezolva doar prin negocieri, astfel l-a invitat pe presedintele pakistanez Zulfikar Ali Bhuto la Shimla pentru discutii, semnând în anul 1972 un acord prin care ambele tari se angajau sa rezolve problema prin mijloace pasnice.

Ghandi a fost aspru criticata pe plan intern pentru compromisul facut în problema Kashmirului si pentru implicarea unei a treia parti, adica a fortelor ONU, plasate în zona pentru a împiedica izbucnirea unui nou conflict indo-pakistanez.

Din 1974 India a devenit cea mai tânara putere nucleara a lumii, la început nerecunoscând ca realizeaza teste nucleare, apoi declarând ca acestea sunt facute în scopuri pacifiste.

O mare problema timp de secole a Indiei a fost cea legata de foamete, de subnutritie, problema rezolvata în anii ’70 într-un mod socialist prin ceea ce s-a numit Revolutia verde – cresterea productiei de grâu, orez si bumbac si Revolutia alba – cresterea productiei de lapte prin care s-a putut stopa foametea si subnutritia mai ales în rândul copiilor.

Popularitatea Indirei Ghandi a oscilat, de la femeia providentiala pentru India, la liderul cu tendinte dictatoriale care manipula Parlamentul si opinia publica. Ghandi a fost acuzata de frauda electorala în 1975, de folosirea aparatului de stat în alegeri. S-au produs revolte populare împotriva guvernului Ghandi, revolte înabusite de politie.

Timp de 19 luni Ghandi a condus India aflata în criza prin ordonante de urgenta, starea de urgenta a fost decretata iar lucrarile Parlamentului au fost ignorate. În aceasta perioada însa productivitatea a crescut, coruptia si evaziunea fiscala au scazut simtitor.

Programul în 20 de puncte impus de Ghandi a dat rezultate, agricultura si industria dezvoltându-se într-un ritm alert.

Unele dintre abuzurile regimului Ghandi au fost popularizate în întreaga lume: arestarea liderilor miscarilor de protest, torturarea activistilor politici, eradicarea cersetoriei prin distrugerea ghetourilor existente lânga marile orase, masura ce a adus mii de oameni pe strazi; impunerea planificarii familiale si a vasectomiei la barbatii care aveau deja un numar considerabil de copii.

Marea greseala a Indirei Ghandi s-a produs în 1977, când încrezatoare în programul sau a convocat alegeri, pe care le-a pierdut în fata marelui rival Desai si a Partidului Janata. Una dintre primele masuri ale noului guvern a fost arestarea Indirei Ghandi si a fiului sau Sanjay si intentarea unui proces. „Femeia” cum era numita Ghandi s-a dovedit a fi mai puternica decât guvernul aflat la putere, iar îndelungatul sau proces, precum si recunoasterea abuzurilor facute i-au readus popularitate si sprijinul învatatilor Indiei.

Dupa doi ani si jumatate de surghiun, arest si procese, de presiune continua si denigrari, Indira Ghandi s-a întors la putere dupa câstigarea alegerilor din 1980.

Sfârsitul unei vieti tumultuoase

Indira Ghandi a avut numerosi dusmani si denigratori, ce o acuzau de tiranie, despotism, abuz de putere, o mâna prea ferma pentru India.

„Femeia” asa cum o numeau denigratorii, dar si admiratorii a crezut ca doar o mâna forte poate mentine unitatea si prosperitatea Indiei, poate face din statul indian un actor al scenei internationale, poate eradica foametea, subnutritia, coruptia generalizata si permanentele conflicte religioase izbucnite în mai multe regiuni ale Indiei.

Asasinarea Indirei a fost cauzata de faptul ca a ordonat pângarirea Tempului de Aur, locul în care se refugiase un mare dusman si instigator la revolte: Bhindranwale împreuna cu adeptii sai. Patrunderea în forta a armatei pe 3 iunie 1984 în templu, soldata cu omorârea a sute de pelerini sikh care s-au împotrivit pângaririi acestui loc sfânt, a reprezentat o mare greseala a regimului Ghandi.

Ura populatiei sikh a crescut în momentul popularizarii pe plan national dar si international al acestui abuz oribil – desacralizarea unui templu fiind un sacrilegiu pentru adeptii sai Indira Ghandi a fost asasinata în momentul în care, la 31 octombrie 1984, se îndrepta prin gradina palatului sau spre locul în care actorul Peter Ustinov o astepta pentru a-i lua un interviu. Asasinii au fost doi membri ai garzii sale personale care ar fi trebuit sa o apere de eventualele atacuri. Acestia pazeau o poarta iar în momentul în care Indira a ajuns la ei au deschis focul, fiind si ei rapid împuscati de celelalte garzi.

Ghandi a murit în masina  în drum spre spital iar moartea sa a fost declarata abia a doua zi. Masacrele ce au urmat au creat o stare de haos, populatia sikh a fost persecutata, dar fara folos. Moartea Indirei Ghandi a stârnit revolte, miscari populare, dar si compasiune pentru femeia care cu o mâna de fier marcase destinul Indiei timp de aproape trei decenii, ca mâna dreapta a tatalui sau si apoi ca prim-ministru ales al Indiei. S-au scris numeroase volume de marturii, de analize istorice si politice despre familia Nehru- Ghandi, despre soarta acesteia si soarta Indiei. Si astazi regimul Indirei Ghandi stârneste controverse dar si admiratie.

Fiul sau Rajiv Ghandi i-a urmat la putere în 1984, împartasindu-i si soarta, acesta a fost asasinat în mai 1991 de catre militantii miscarii Tigrii eliberarii din Tamil Eela.

Revista Historia

Bogdan

Per aspera ad astra