Mitul lui Prometeu

Mitul lui Prometeu se intalneste, sub diferite forme, in mitologia sumeriana (Enki), greaca si egipteana, dar si in cantecele traditionale romanesti si in vestita Carte a lui Enoh. 

Dupa ce a fost înstiintat de Enoh de faptele Veghetorilor, împaratul Anu a ordonat pedepsirea acestora.

În capitolul zece al Cartii lui Enoh, el i-a poruncit arhanghelului Rafael („zeul care vindeca”): „Leaga-l pe Azazel de mâini si de picioare si arunca-l în bezna, si fa o crapatura în pustia din Dudael si azvârle-l acolo. Si aseaza peste el pietre ascutite si mari, si acopera-l cu întuneric ca sa stea colo în veci, si acopera-i fata ca sa nu vada lumina. Iar în ziua marii judecati va fi aruncat în foc” (10:4-6). Arhanghelului Gavriel („zeul puterii”) i-a spus: „Porneste catre copiii nascuti din destrabalare si catre cei rai, si nimiceste copiii Veghetorilor din mijlocul oamenilor; si împinge-i unul împotriva celuilalt ca sa se omoare de unii singuri în lupta, caci zile nu vor mai avea. Si nici o rugaminte a tatilor lor nu va fi ascultata; caci acestia nadajduiesc ca odraslele lor vor avea vieti vesnice, si ca fiecare dintre ei va trai cinci sute de ani” (10:9-10).

Iar arhanghelului Mihail („cel ce este ca zeul suprem”), mâna sa dreapta, i-a ordonat: „Du-te, leaga-l pe Semjaza si pe ajutoarele lui care s-au împreunat cu femeile, spurcându-se cu ele în necuratia lor. Iar când fiii lor se vor fi omorât unul pe celalalt, si când ei vor vedea nimicirea celor iubiti de ei, leaga-i trainic timp de saptezeci de neamuri pe câmpiile Pamântului, pâna în ziua judecatii si sfârsitului lor, pâna la judecata ce va fi pentru vecii vecilor. În acele zile ei vor fi aruncati în prapastia de foc, în chinurile temnitei în care vor ramâne pe vecie. Si toti aceia care vor fi osânditi si nimiciti vor fi de acum încolo legati de ei pâna la sfârsitul tuturor neamurilor. Nimiceste tot raul de pe fata Pamântului si fa  ca toata faradelegea sa se sfârseasca, si fa ca rasadul dreptatii si al adevarului sa iasa la iveala si va fi ca o binecuvântare; iar faptele dreptatii si ale adevarului vor aduce bucurie vesnica” (10:11-16).mitul lui prometeu

Arhanghelului Uriel („zeul luminii”), Anu i-a încredintat o misiune speciala: „Du-te la Noe si spune-i în numele meu «Ascunde-te!» si arata-i sfârsitul ce se apropie, unde va fi prapad pe Pamânt si un mare potop se va revarsa peste întregul Pamânt, si va distruge tot ce se afla pe acesta. Si arata-i ca va putea scapa si ca samânta lui se va pastra pentru toate neamurile Pamântului” (10:2-3).

Chiar daca a hotarât inundarea Terrei, împaratul a hotarât sa ascunda de oameni acest lucru, lui Rafael  ordonându-i sa îi minta: „Marturiseste vindecarea Pamântului, ca se vor vindeca de boala si copiii oamenilor nu vor pieri din pricina tainelor pe care Veghetorii le-au descoperit si i-au învatat pe fiii lor. Si Pamântul a fost murdarit de învataturile lui Azazel; lui sa i se puna în seama pacatul” (10:7-8). Prin urmare, Marduk nu l-a mintit pe Enoh atunci când i-a aratat adevaratul plan al lui Anu, de a distruge toate fiintele de pe Pamânt: „Pamântul s-a întors pe dos cu tot cu locuitorii sai, îngroziti, oamenii au fugit care încotro, stelele cadeau, se loveau unele de altele facând un zgomot asurzitor” ; „cerul s-a prabusit si a cazut pe Pamânt (…) Pamântul a fost înghitit într-o mare genune, si muntii erau agatati deasupra muntilor, colinele se cufundau în coline si copacii erau rupti si aruncati în genune unde se duceau pâna la fund” (Cartea lui Enoh 83:3-4). Desi arhanghelii Mihail si Rafael au fost uimiti de asprimea pedepsei, si-au îndeplinit sarcina. Conform capitolului optsprezece al Cartii lui Enoh, Azazel si Veghetorii sai au fost întemnitati pentru zece mii de ani.

Pedepsirea lui Enki se gaseste si în mitologia scandinava, acolo unde Loki a fost închis în lumea subterana din cauza faptelor sale.

În Mitologia nordica, Elena-Maria Morogan descrie evenimentul astfel: „Tacuti, zeii îl dusera în tinutul subpamântean, pâna într-un loc trist si întunecat, nu departe de cel în care fusese legat Fenrir. Acolo se afla o pestera neagra; doua stânci fura pravalite, astfel încât sa formeze semnul V, semn magic care avea sa-l împiedice sa poata fugi. Aici fura adusi toti cei din sângele lui; unul din fiii sai fu prefacut în lup, iar cu maruntaiele celuilalt fu legat Loki. Iar uriasa Skade, fiica lui Tjatse si sotia lui Njord, fu transformata într-o vipera monstruoasa. Zeii o atârnara de spinare deasupra lui Loki, astfel încât veninul ei picura pe fata acestuia. Sotia lui Loki, Sigyn, îl iubea asa de tare, încât îi ramasese credincioasa. Ea ceru sa i se permita sa stea lânga el în veci. Si astfel sta Sigyn plângând lânga sotul ei, si în mâini are un vas, în care încearca sa prinda picaturile otravite. Când vasul se umple, se grabeste sa-l deserte. Iar atunci veninul care curge din dintii otraviti arde ochii lui Loki si strigatele lui zguduie tot Midgardul. Astfel va sta Loki pâna ce va sosi ultima Ragnarok”.

Nu doar Loki a fost pedepsit, ci si copiii sai: zeita Hel a fost trimisa în lumea subterana Niflheim, lupul Fenrir a fost legat de o stânca la un kilometru si jumatate sub pamânt iar sarpele Jörmungandr a fost aruncat în oceanul care înconjoara Terra.

Si mitologia greaca aminteste acest eveniment, Zeus hotarând ca titanul Prometeu sa fie pedepsit deoarece le-a daruit oamenilor focul. Titanul care a creat oamenii a fost înlantuit pe muntele Caucaz, unde în fiecare zi un vultur îi devora ficatul.

Peste noapte, ficatul se regenera, astfel ca Prometeu trecea zilnic prin acest chin. La un moment dat, Zeus l-a trimis în Tartar (lumea subterana) cu tot cu piatra de care era legat. Titanul s-a întors pe muntele Caucaz abia dupa ce un centaur, Chiron, i-a luat locul în Tartar. În Georgia exista o poveste asemanatoare, în care zeul Amirani a fost înlantuit pe muntele Caucaz pentru ca i-a învatat pe oameni cum sa foloseasca metalele. La fel ca în mitul grecesc, un vultur îi mânca zilnic ficatul, care se regenera peste noapte.prometeu inlantuit

Pedepsit de zei „pentru ca a iubit prea mult oamenii”, asa cum spunea Eschil în  Prometeu înlantuit, titanul nu si-a regretat nicio clipa fapta, în ciuda suferintei: „Acest vultur e dovada libertatii mele în fata cerului. El îmi scurma ficatul, dar ceea ce urmareste Zeus este sa-mi ucida memoria, sa ma faca sa uit ca am furat focul si l-am dat oamenilor”. Însa, continua titanul, „n-am furat focul ca sa-l arunc în noroi”.

Smulgându-i pe oameni din „prostia în care zaceau”, Prometeu i-a facut „iscoditori si mestesugari”. Înainte de a primi „focul” ceresc, oamenii „nestiind sa foloseasca nici caramizile, nici cheresteaua pentru a-si cladi case luminoase, traiau ca lacoma furnica, în bordeie întunecoase sapate sub pamânt”.

Pe lânga arhitectura, titanul le-a oferit astronomia, învatându-i sa observe „rasaritul si, ceea ce e si mai greu de recunoscut, asfintitul astrelor”. În opera lui Eschil, Prometeu se lauda ca „pentru ei am gasit cea mai frumoasa dintre stiinte: aceea a numerelor; am alcatuit îmbinarea literelor si am întemeiat memoria, muma Muzelor, sufletul vietii. Eu am fost cel dintâi care am pus vitele la jug (…) Prin mine, telegarii învatati la ham au ajuns sa traga carele, întru desfatarea belsugului. Nimeni altul decât mine n-a inventat aceste trasuri înaripate în care navigatorii pot rataci pe mari (…) Prin amestecurile salvatoare pe care i-am învatat sa si le faca, toate bolile se vindeca. Eu am întemeiat, în toate ramurile, arta de a ghici viitorul (…) Bunurile folositoare îngropate în pamânt: arama, fierul, argintul si aurul, cine s-ar putea lauda ca le-a descoperit înainte de mine?”. Acest sacrificiu al titanului a fost remarcat si de Karl Marx care scria ca „Prometeu este cel mai nobil sfânt si martir din calendarul filosofic”, referindu-se la cugetatorii progresisti ce sufera pentru convingerile lor. „Numai eu”, spunea titanul, „am dat stavila pentru ca, doborâte de traznet, fapturile omenesti sa nu ajunga sa populeze tinutul lui Hades”.

A fost Prometeu / Enki într-adevar înlantuit în muntii Caucaz de la granita dintre Europa si Asia? În Istoria critica a românilor, Bogdan Petriceicu Hasdeu vorbea despre muntii Caucaz de pe teritoriul de la nordul Marii de Jos din antichitate, invocând noua izvoare istorice si literare antice si din evul mediu.

În Evul Mediu timpuriu se considera ca muntii Caucaz erau în vecinatatea Dunarii si la nord de Marea Neagra. Istoricul roman Ammian Marcelin arata ca, pe timpul navalirii hunilor, în România de astazi se afla o tara numita Caucaland sau Tara Cauca.

În acel teritoriu a existat si un trib dacic al caucoensilor, amintit de geograful Ptolemeu, localizat de Vasile Pârvan si Constantin Daicoviciu în Tinutul secuiesc si în cel al Bacaului. Pentru cercetatorul Patsh, Caucaland se afla undeva prin muntii Banatului. Cronica lui Nestor din secolul al IX-lea, cea mai veche cronica ruseasca, vorbeste despre muntii Caucaz sau muntii Unguresti de la vestul Marii Negre. Scriitorul grec Apollodor din secolul al doilea î.Hr. amintea despre un Caucaz în Scitia (numele dat de grecii antici Daciei, tinutul din partea de nord a Dunarii, din nord-vestul Marii Negre), unde legendele spun ca a fost înlantuit titanul Prometeu: „a dat ordin lui Vulcan ca sa-i bata corpul cu cuie pe muntele Caucaz. Acest munte este în Scythia, unde Prometeu a ramas pironit timp de mai multi ani”.panorama-munti

Despre acelasi Caucaz vorbea si arhiepiscopul Eustatie al Tesalonicului, numindu-l „Caucazul boreal” sau Caucazul din partile nordului, spre deosebire de celalalt Caucaz, aflat între Marea Neagra si cea Caspica. „Însa Caucazul acela, pe care, dupa legende, a fost crucificat Prometeu, nu figureaza pe tablele geografice; asa afirma autorii vechi”, preciza Eustatie. Pentru istoricul Florus, Carpatii de lânga Olt purtau numele Caucaz.

Într-un mic tratat cosmografic, geograful roman Julius Honorius facea referire în secolul al cincilea la doua grupe de munti cu numele Caucaz, una pe teritoriul Europei, corespunzând Carpatilor de sud-est ai Daciei, si alta în estul Marii Negre, pe teritoriul Asiei. Dupa parerea istoricului Jornande, muntii Caucaz se întind pâna în Scitia, acolo unde Dunarea se desparte pentru a se varsa în Marea Neagra. La rândul sau, Vasile Lovinescu scria urmatoarele: „se stie ca a existat mai întâi un Caucaz polar, deoarece se spune ca Prometeu a fost legat de Axa Polului. Exista apoi Caucazul modern”, care este diferit de cel consemnat de antici. Într-una dintre epigramele sale, poetul Martial a situat scena înlantuirii lui Prometeu în acelasi tinut al getilor de la nordul Dunarii: „Soldat Marcellin, tu pleci acum, ca sa iei pe umerii tai cerul de nord al hiperboreilor si astrele Polului Getic, care abia se misca. Iata si stâncile lui Prometeu. Iata si muntele acela faimos din legende. În curând tu vei vedea toate aceastea cu proprii tai ochi. Când tu vei contempla aceste stânci în care rasuna durerea imensa a batrânului, vei zice: Da, el a fost înca mai dur ca si aceste pietre dure, si la aceste cuvinte tu vei mai putea înca sa adaugi ca acela, care a fost în stare sa sufere aceste chinuri a putut într-adevar sa creeze geniul uman”.

Istoricul Herodori, care a trait înainte de Herodot, leaga si el povestea lui Prometeu de Dacia, sustinând ca titanul a fost un rege din Scythia. Iar Elie Dolcu, în Românii, o spiritualitate straveche, nota: „Prometeu, pelasg de neam, titan, este înlantuit în muntii Caucas, din Dobrogea de azi, în Macin (Arubium) si unde bastinasii participa, în sens larg, la suferintele lui Prometeu, în acest tinut pe care si Euripide si Ammian, ca si Marcellin îl gasesc «inospitalier»”.

Daca toate aceste surse vorbesc despre muntele Caucaz, pentru Hesiod titanul a fost ferecat pe columna din mijloc a muntelui Atlas. Dupa cum nota si Nicolae Densusianu în Dacia Preistorica, acea columna „a fost considerata în legendele meridionale ca columna cea miraculoasa a Pamântului, care sustinea bolta cea înstelata a ceriului, sau polul nordic al universului”. Tot el adauga ca „dupa vechile traditiuni geografice grecesti, aceasta columna legendara a ceriului se afla în partile extreme, sau de nord, ale lumii cunoscute, pe muntele cel înalt si vast din Tara Hyperboreilor numit Atlas”. Legendele grecilor sustin ca titanul Atlas, pedepsit de Zeus sa sustina cerul pe umerii sai, a fost transformat în munte de catre semizeul Perseus, care l-a împietrit cu ajutorul capului Medusei.

În Odysseia, Homer face referire si el la „columnele cele lungi” de pe muntele Atlas, care despart cerul de Pamânt. În secolul al doilea î.Hr., Apollodor din Athena stabilise, pe baza unor texte mai vechi, ca muntele Atlas care sustinea polul nordic al cerului nu se afla în Africa de nord, ci în tara hyperboreilor (o populatie pelasga din nordul Traciei sau al Dunarii de jos), Dacia sau Scitia ori România de astazi. Iar muntele Atlas nu era decât Caucazul vechi, pe care a fost legat titanul care le-a adus oamenilor focul.

Daca Prometeu a fost înlantuit pe teritoriul României de astazi, care este muntele Caucaz ori Atlas din legende? Conform descrierilor antice si medievale, locul supliciului titanului nu poate fi decât unul singur: vârful Omu din masivul Bucegi. Aici se gasesc trei stânci, asemenea columnelor muntelui Atlas. Despre acestea, Nicolae Densusianu scria: „lânga aceasta maiestuoasa columna de pe verful Omul îsi ridica în aer capetele lor, dupa cum am amintit mai sus, alte doue bucati de stânci, în forma de doue monolite arhaice, si cari au avut odata anumite destinatiuni religiose. Una dintre aceste petre misteriose ne înfatiseaza o sculptura megalitica, ce representa capul, gâtul, pieptul si o parte din aripele unui vultur gigantic întors cu fata spre columna principala. Acesta monumentala figura este varful-omu-busteni-2vulturul acel mitologic, caruia legendele anticitatii i atribuise rolul de torturatoriu al lui Prometeu”.

De asemenea, Diodor din Sicilia scria ca „în mijlocul Caucazului este o stânca, ori mai bine zis o bucata de stânca, cu o circumferinta de zece stadii si înalta de patru stadii, si aici locuitorii din vecinatate arata spelunca lui Prometeu, cuibul vulturului si urmele lanturilor si ale catuselor, cu care a fost ferecat”. Într-adevar, stânca principala de pe vârful Omu prezinta niste lanturi bizare, care pot fi considerate urme ale unor lanturi uriase, cea mai evidenta fiind urma din partea superioara. Iar stânca în forma de vultur se potriveste cu legenda grecilor, în care vulturul lui Zeus îi mânca zilnic ficatul titanului.

Pâna si denumirea vârfului confirma ca este vorba despre locul torturii lui Prometeu. În Biblie, Adam, considerat a fi primul om, reprezinta un alter-ego umanizat al zeului Enki / Prometeu, cel care a creat oamenii dupa chipul si asemanarea sa. Chiar daca îngerii sunt numiti adeseori oameni în literatura ebraica, Adam / Enki ramâne Omul, fiind cel dintâi. Prin urmare, vârful Omu îi poarta numele.

Legendele populare românesti sustin ca masivul Bucegi a fost un imens sanctuar dacic, fiind piatra de temelie a poporului român. Nivelul de radiatii de aici este deosebit de ridicat, iar turistii vorbesc adeseori despre vindecari miraculoase ce au loc pe vârfurile Omu, Doamnele si Batrâna. Se spune ca muntii Carpati sunt strabatuti de tuneluri lungi de sute de kilometri, astfel de caverne uriase existând si în Bucegi. În zona cunoscuta sub numele de „Sapte izvoare” din partea estica a masivului, numita de daci „zona nemuririi”, exista un izvor cu cea mai pura apa de pe mapamond, cercetatorii români si francezi stabilind ca nivelul de bacterii din acest izvor este zero (caz unic în lume). Iar în 1993, masivul Bucegi s-a cutremurat timp de o luna în mod bizar, doar în luna august având loc câteva sute de cutremure.

Despre Prometeu se spunea ca, la un moment dat, a fost trimis în lumea subterana cu tot cu piatra de care era legat, întorcându-se pe munte abia atunci când centaurul Chiron i-a luat locul în Tartar. Cântecele populare românesti redau aceasta întâmplare, pastrând vie amintirea zeului torturat în vechea Dacie.

Eroul, care aici poarta numele Corbea viteazul, Corbea neînfricatul, Badea sau Mârza, a fost „fecioras de Domn”, un barbat „istet” (Enki era zeul întelepciunii si al inteligentei), cu o voce titanica, asa cum o numeste Densusianu, care atunci „când vorbea, muntii se cutremurau”. Eroul român a fost ferecat într-o „pestera afurisita, umeda si otravita, adânca de noua stânjeni în pamânt”, sau într-o „temnita de piatra în pamânt adânc sapata”. Aici el a zacut „rastignit cu fata în sus, cu mâinile în catuse si cu picioarele în butuci” ori, dupa alte versiuni, „în catuse de otel si în lanturi de fier, pecetluit la piept cu cinci litre de argint”. A fost întemnitat deoarece a dorit tronul regal, „fiindca el a poftit si a purtat sabia împarateasca, cuca împaratului si caftanul Domnului” ori pentru ca „poftise caftan de împaratie”.

Tot ca un rival al lui Zeus la tronul lumii apare Prometeu si în mitul lui Hesiod. Al doilea motiv al întemniatrii sale se pare ca a fost furtul focului. În cântecele populare, domnitorul tarii, Stefan Voda, îl acuza pe erou de furtul unui cal înaripat, rosu ca focul, atât de rosu încât Soarele se închidea, un cal ce se hranea doar cu jaratic aprins, ce scotea scântei pe nari, ce se înviora atunci când adia vântul si care cu norii se amesteca atunci când fugea, pietrele scaparând în urma lui. Atunci când calul necheza, muntii se cutremurau iar copacii mari se rasturnau.

Pe acest cal, eroul român l-a ascuns într-un grajd subteran de piatra, întocmai cum Prometeu a ascuns focul furat în tubul unei plante. Daca Zeus a trimis un vultur care sa îl tortureze pe titan, eroul din cântecele românesti a fost chinuit initial de o serpoaica, întocmai ca Loki în mitologia scandinava.

Dupa legendele antice, Prometeu a fost înlantuit timp de treizeci de ani; eroul român a fost torturat în pestera sa timp de douazeci si sapte de ani si jumatate ori treizeci si doi de ani în alta versiune. Paznicul închisorii sale se numeste Vâlcea, nume ce seamana cu Vulcan al romanilor, cel care l-a înlantuit pe Prometeu. Mama eroului îi cere domnitorului sa-i elibereze fiul, însa acesta îi raspunde ironic ca îl va ierta „sus pe malul Oltului cu trei lemne a codrului”, ca l-a logodit cu o fata din Slatina „numai din topor cioplita si din barda barduita”, ca i-a gasit nasi de cununie doi uriasi care „din carne-i se vor satura si din sângele lui se vor adapa” sau ca va trimite asupra lui un vultur sur, ca sa-l chinuiasca.

Dupa îndelungi suferinte, eroul evadeaza din închisoare, folosindu-se de istetimea sa, si ajunge conducator al tarii. Poetul Lesches în Iliada cea mica si Vergilius în Eneida amintesc despre un erou hyperborean, numit Coroebos (asemanator cu Corbea), care a luptat în razboiul troian împotriva aheilor. Prin urmare, exista în antichitatea homerica o serie de cântece epice despre un faimos erou pelasg / hyperborean numit Coroebos, fara ca grecii sa-si dea seama însa ca acel erou din muntii Carpati era acelasi titan Prometeu din propriile lor legende.prometeu-inlantuit

În alte cântece populare românesti, Prometeu este numit Badiu, Badea sau Badu. În greaca veche, „badus” însemna om întelept, epitet ce i se potriveste zeului întelepciunii Enki / Prometeu. Daca Hesiod povestea ca Prometeu realiza sacrificii animale pentru zeii olimpieni, eroul român era macelar al turcilor si haham al evreilor (care taia carnea dupa ritualurile iudaice).

Din cauze necunoscute, sapte sute de braileni si opt mii de carabineni din Bugeac îl prind pe erou si îl leaga nu pe un munte, ci de hornul unei case, „la dogoarea focului, unde-i greu voinicului”. Acolo a ramas Badea legat pâna când a fost eliberat de Marcul Viteazul. Despre acest Marcu, Densusianu spune ca „representa în cântecele eroice române pe Marte, vechiul deu pelasg al resboielor si al luptelor, despre care spuneau Getii ca se nascuse la densii”. Sau, cu alte cuvinte, el era Marduk, fiul lui Enki. Când Marcul Viteazul a plecat sa-l elibereze pe Badiu,

Puse saua pe-un cal murg

Si când s-a încalecat

Pamântul s-a cutremurat,

Norii s-au împrastiat,

Apa în Prut s-a turbat”.

Aparitia sa a creat panica în rândul turcilor:

Cine-mi este acel nebun?

Sau e nebun, sau turbat,

Sau e de femei stricat”.

Într-un mod asemanator este prezentat Marte în Argon a lui Valeriu Flacei, atunci când a plecat împotriva argonautilor: „Iata ca vine din muntii getilor grozavul Marte, ridicând în urma sa un nor imens de pulbere peste câmpurile Scythiei”.

Desi grecii sustineau ca Enki a fost eliberat de semizeul Hercule, iar scandinavii ca si-a rupt singur lanturile, în baladele românesti Marduk este salvatorul sau. Iar eliberarea conducatorului suprem al Veghetorilor a dat startul celui de-al doilea mare razboi al zeilor, care a dus la o adevarata Apocalipsa….

secretelezeilor

Bogdan

Per aspera ad astra