Sibilele ,prezicatoarele Antichitatii

Sibilele sau cele prin care zeii vorbesc 

Vechii greci si romani le priveau cu mare respect si netarmurita încredere. Au jucat un rol nebanuit de important si în vremea crestinismului timpuriu, dovedind înclinrea omului spre latura mistica a existentei, indiferent de religia practicata. Profetiilor sibilelor – sa fi fost vorba, s-au întrebat oamenii, despre un mister al portilor deschise ale subconstientului feminin sau poate zeii chiar le vorbeau ? – a facut ca generatii întregi de femei carora li se atribuia darul clarviziunii sa dainuiasca în bazinul mediteranean. Dincolo de speculatii sau controverse de ordin stiintific sau religios, fenomenul sibilelor ramâne unul dintre cele mai interesante episoade ale istoriei Antichitatii.sibilele

Cele prin care vorbesc zeii

La vechii greci si mai apoi la romani, sibilele au fost dintotdeauna niste femei cu statut aproape sacru si cu o pozitie complexa de preotese, profetese si pastratoare a tainelor. Au fost mereu asociate locurilor cu încarcatura sacra, îndeosebi pesterilor si izvoarelor, locuri cu simbol de adevarate „porti” între lumile zeilor si cele ale muritorilor.

Sibilele erau fie tinere fecioare, fie batrâne care traiau preponderent în stare de transa. Primul autor grec antic care a relatat despre ele a fost Heraclit, care le mentioneaza în secolul V i.Hr. Cu toate acestea, istoricul Walter Burkert considera ca sibilele vin din vremuri imemoriale, ca urmase ale femeilor samani din perioada matriarhala a Neoliticului, din negura timpului, când oamenii erau încredintati ca Marea Zeita Mama veghea blând si întelept asupra primelor comunitati umane aciuite prin caverne.

Profesorul Burkert aminteste despre femei cu functii si capacitati asemanatoare prezente si la stravechii asirieni. Au fost într-atât de respectate si apreciate, încât pâna si marele Alexandru Macedon a consultat o sibila oraculara din Egipt, înainte sa purceada în calatoria sa.

În lumea elenistica si mai apoi romana, cele mai faimoase locuri care adaposteau aceste profetese erau Delfi si mai apoi Pessinos, pentru ca odata cu trecerea timpului sa se ajunga la un adevarat fenomen de migratie al sibilelor din loc în loc si din asezare în asezare.

În Grecia Antica, templul lui Apollo din Delfi a fost locul celor mai faimoase sibile. Aici, Pithiile, preotese ale acestui iubit zeu solar, dadeau profetii, deseori ambigue, în timp ce erau asezate pe un scaun cu trei picioare deasupra unei fisuri în pamânt, de unde se ridica fumul cel aducator de transe. Vechii greci si romani erau, la fel ca toate popoarele antice, foarte interesati atât de cunoasterea propriului viitor, cât si de descifrarea vointei divinitatilor adorate. Din aceste motive, institutia sibilelor si a pithiilor a prosperat o perioada atât de lunga. Daca Platon mentioneaza, la fel ca Heraclit, o singura sibila la templul din Delfi, în perioada romana numarul lor ajunsese la zece.

Profetese de meserie

Cu timpul, în afara de templul din Delfi, se observa o crestere considerabila a numarului de locuri consacrate acestor preotese aparte pe teritoriul întregii lumi elenistice. Existau astfel de sibile în Persia, în Babilon, în Libia, în Cimmeria, Eritreea, Samos, Cumae (Napoli), Hellespont, Frigia si Tibur, în Etruria.sibilele prezicatoarele antichitatii

Sibila din Cumae statea în apropierea lacului Avernus, ascunsa într-o pestera cu o suta de intrari, iar fiecare intrare avea o voce, dupa cum spune legenda. Sibila îsi scria profetiile pe frunze, pe care le lasa apoi la intrarea în pestera. Sibila din Cumae a îndeplinit si rolul de ghid initiator pentru eroul Eneas, pe care l-a calauzit în Lumea de Dincolo pentru ca acesta sa-si viziteze tatal decedat. Înainte de calatoria transcedentala si initiatica, profetesa l-a sfatuit pe erou sa ofere Creanga de Aur Persefonei , trista soata a zeului Hades.

Conform unei alte legende, tot ea (sau una din urmasele sale) a oferit un numar de noua carti oraculare (asa numitele Carti Sibiliene) lui Tarquinius Superbus, ultimul rege al Romei. Dar acesta le-a refuzat pe motiv ca pretul cerut de sibila era prea piperat. Furioasa, sibila a ars trei dintre carti în fata regelui, pentru a-i arata ce pierde, si a cerut acelasi pret. Regele a refuzat în continuare, iar sibila a mai ars alte trei carti, cerând din nou pretul întreg. Socat de încrâncenarea sibilei, regele a cumparat cele trei carti ramase. A descoperit apoi ca cele trei Oracole Sibiliene ramase contineau instructiuni cu privire la ritualuri precise de venerare a zeilor si au fost tinute ulterior cu mare respect în Capitoliu, fiind consultate doar la indicatiile Senatului.

Sibilele crestine

Cartile sibiline antice aveau o importanta deosebita în viata religioasa greco-romana, dar în mod surprinzator aceste texte s-au bucurat de un prestigiu deosebit si în primele secole ale bisericii crestine. Sub influenta iudaismului si, mai târziu, a crestinismului timpuriu, au aparut printre greco-romani o serie de carti sibiliene al caror spirit era total diferit de cel al colectiilor sibiliene din lumea greco-romana. Conform evidentelor datând din prima era crestina, în aceasta perioada circulau deja si alte colectii de oracole atribuite sibilelor, colectii care se deosebeau puternic, ca esenta a învataturilor, de oracolele sibiliene grecesti, precum si de oracolele ramase în Capitoliu.

Miguel Ángel Sibila eritrea Capilla Sixtina

În urma unui interesant proces de sincretism religios la nivel de texte, au aparut si primele carti sibiliene de inspiratie crestina. Aveau aspectul unui mozaic de învataturi scrise de numerosi autori, în mare parte necunoscuti, în locuri si împrejurari istorice diferite. Timp de circa 300 ani, astfel de culegeri de texte au circulat pe scena istoriografiei. Lactantiu, alaturi de alti filozofi si autori crestini din primele patru secole dupa Hristos, a acceptat citarea acestei traditii de sorginte pur pagâna, dupa canoanele crestine. Profetiile sibilelor greco-romane au fost acceptate ca fiind veridice, iar acesti autori crestini au citat numeroase pasaje din profetiile sibiliene ca si cum acestea ar fi avut autoritatea scolastica si religioasa a profetilor evrei din Vechiul Testament.

Oracolele sibiliene erau pastrate la mare cinste si consultate doar de catre primii preoti si episcopi din vremurile de început ale crestinismului. Din acest punct de vedere, se ajunsese pâna într-acolo încât în vremuri de restriste – epidemii, atacuri ale popoarelor migratoare sau dezastre naturale -, oracolele sibiline erau consultate cu o reverenta superstitoasa. Unele orase-cetati aveau în posesie copii sau chiar variante originale ale numeraoaselor oracole sibiline provenite din întregul bazin mediteranean. În mod neasteptat pentru niste scrieri cu tenta religioasa provenite de la  culturi politeiste, unele oracole sibiliene încep sa mentitoneze existenta unui singur Zeu.

Gasim astfel de declaratii îndraznete în sprijinul monoteismului în textele provenite de la sibila din Eritreea. Alte texte sibiline contin elemente cultural-religioase care provin din spatiul elenistic, crestin si iudaic. Surprinzator, si de data aceasta se observa un sincretism religios neasteptat de armonios.

Sibila-Libia
Sibila din Libia

Unii dintre parintii crestinismului primar, precum Irineus si Ciprian, nu au apelat niciodata la oracolele sibiliene. Conform lui Origene, Celsus obisnuia sa-i ia în derâdere pe primii crestini pentru încrederea pe care acestia o aratau sibilelor. Inclusiv invatatii din Alexandria nu au luat niciodata apararea profetiilor facute de sibile. Si totusi, atât de mare a fost impactul lor asupra universului crestin, încât nici macar aspra si neînduratoarea Inchizitie nu a reusit sa le stearga cu totul din universul religios catolic. Au supravietuit asadar în imagistica si peisajul spiritual apusean pâna în perioada Renasterii. În secolele XIV-XV, în Franta si Germania, reprezentari ale unor sibile gotice împodobeau orasele în timpul sarbatorilor.

Înca de la începuturile epocii renascentiste, sibilele au fost reprezentate în lucrarile de arta publice. Michelangelo le-a fixat imaginile pentru eternitate, când a ales sa le picteze în celebrele fresce din Capela Sixtina. Cinci sibile au fost pictate aici, respectiv sibila din Delfi, sibila persana, sibila din Cumaea, sibila din Libia si cea din Eritreea. Bibilioteca Papei Iulius al II-lea din Vatican este ornata cu imagini de sibile, profetesele antice fiind reprezentate si pe pavajul unor catedrale catolice. Chiar si numele Romei, Cetatea Eterna , este asociat înca de la începuturile sale cu o profetie sibilina.

Jules Michelet, faimosul istoric francez de secol XIX, a emis o ipoteza deosebit de interesanta referitoare la sibile. Conform acestuia, legendarele profetese ale Antichitatii ar fi stat chiar la baza aparitiei si dezvoltarii vrajitoriei din Evul Mediu european. Probabil Michelet a avansat aceasta ipoteza pe baza naturii oraculare si a previziunilor facute de aceasta categorie de femei, unica în istorie.capela-sixtina-9

În mod destul de neasteptat, sibilele au aparut si în iconografia si scrierile cu continut religios românesti. Primele personaje de acest gen apar sub numele de Savila, Sivila si Savela. Regasim sibile pictate si pe zidurile unor importante manastiri din Bucovina, precum Moldovita, Voronet sau Sucevita.

Reiese, asadar, ca aceasta casta aparte de femei initiate a jucat un rol deosebit de important în cultura si civilizatia greco-romana. Mai mult decât atât, au avut rolul unor adevarate ambasadoare si propavaduitoare ale religiei si culturii grecilor antici în tot cuprinsul Imperiului Roman. Au trecut cu succes dintr-o religie în alta, constituind un exemplu unic de personaje feminine ale universului spiritual „pagân” care s-au integrat armonios si deosebit de interesant în peisajul crestinismului timpuriu.

Bogdan

Per aspera ad astra