Luna, satelitul natural al Pamantului sau o baza spatiala?

Cand vine vorba despre Luna exista intotdeauna o doza de mister. Ea a fascinat dintotdeauna toate civilizatiile Globului si astfel de-a lungul timpului s-au adunat o serie de legende, superstitii si credinte. De fapt se spune ca daca n-ar fi existat Luna, viata pe planeta noastra ar fi avut alta directie. Imaginati-va lumea noastra ravasita de vanturi de forta unui uragan, cu temperaturi variind de la caldura inabusitoare la inghet. Imaginati-va ca ziua ar dura numai sase ore, intr-o lume in care ar putea evolua doar forme de viata primitive. Aceasta ar fi putut fi planeta noastra, daca Luna nu ar fi existat… Oare ?

Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Exista cel putin 135 de sateliti în sistemul nostru solar. Saturn ii are pe cei mai multi, 46, iar in jurul Pamantului orbiteaza cel putin 10 corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, retinuti temporar de campul gravitational, iar patru sunt probabil ramasite ale rachetei Apollo 13. Al zecelea si cel mai mare este Luna.Ce este atat de special si misterios la Luna?

Luna este singurul satelit natural al Pamantului si al cincilea ca marime din Sistemul Solar. Este, totodata, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la marimile dintre acesta si planeta Pamant.Luna este al doilea satelit ca densitate dupa Io, unul dintre satelitii lui Jupiter. In rotatia sa sincrona in jurul Pamantului, Luna prezinta aceeasi fata a sa, cu mici schimbari. Distanta maxima pana la Pamant: 406 720 kilometri; distanta minima pana la Pamant: 336 375 kilometri; distanta medie pana la Pamant: 384 400 kilometri; diametru mediu: 3476 kilometri; temperatura la suprafata: variabila de la 117 grade C (in plina zi) pana la -173 grade C (in plina noapte).Atmosfera: inexistenta.

Varianta acceptata de majoritatea oamenilor de stiinta in legatura cu originea Lunii este ca Pamantul, de-abia format, ar fi intrat in coliziune cu un alt corp, avand aproape dimensiunea lui Marte. Se considera ca planeta noastra n-ar fi fost lovita frontal ci tangential, fiind, cum s-ar spune doar „scalpata”. Ramasitele smulse din Terra s-ar fi imprasiat in forma de inel in jurul Pamantului, inainte de a se reaglomera, dand nastere Lunii. Insa aceasta este doar o teorie si desi pare logica la prima vedere, exista anumite voci in randul oamenilor de stiinta, care sustin ca anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu aceasta prezumtie.

Luna – Statie spatiala

În 1970, Mihail Vasin si Alexander Shcherbakov, doi cercetatori rusi de la Academia Sovietica de Stiinte au propus teoria Lunii precum o nava extraterestra. Cei doi au presupus ca Luna este o nava extraterestra gigant, care a fost acoperita cu roca ca sa para  un satelit natural. Extraterestrii, având o tehnologie superioara noua, au fost capabili sa-si deghizeze nava într-un corp ceresc si au lansat-o pe orbita. Ei au postulat ca luna cuprinde un strat stâncos exterior gros de câtiva kilometri care acopera o coca tare, probabil, cu o grosime de 45 km si sub care exista un vid, care contine, eventual, o atmosfera. În 1975, Donald Wilson a publicat “Our Mysterious Spaceship Moon” în care a adus dovezi in sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard a publicat “Altcineva este pe Luna” , în care a retiparit mai multe fotografii NASA ale suprafetei lunare sustinand teoria de mai sus.

 Sa vedem unele din misterele ce inconjoara acest satelit natural sau artificial al Pamantului, trecand peste teoriile celor de mai sus.

Misterele Lunii

1. Luna e prea mare.  Christopher Knight si Alan Butler explica in cartea lor “Cine a construit Luna ?” ca satelitul nostru este mai mare decat ar trebui sa fie, aparent mai batran decat ar trebui sa fie si mult mai usor în masa decat ar trebui sa fie iar orbita nu este potrivita pentru un corp de asemenea marime. Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie si scriitor de carti de popularizare a stiintei, a declarat ca “Luna, care nu are nici atmosfera si nici camp magnetic, este de fapt o ciudatenie a naturii. Fiind mai mare decat planeta Pluto, unii oameni de stiinta chiar l-au numit un sistem planetar geaman. In general, cand o planeta are sateliti in jurul lor acestia sunt mult mai mici decat planeta insasi. Prin urmare Pamantul ar trebuii sa aiba un satelit nu mai mare, sau in jurul valorii de 100 de kilometrii… Insa nu este asa.” Privind in jur la celelalte planete si la satelitii lor si coreland tot ceea ce stim despre cosmografie si despre legile cosmice, Luna nu ar trebui sa existe pe orbita Pamantului.

2. Vechimea Lunii.  Cand a avut loc primele aselenizari, au fost aduse pe Pamant mai multe roci de pe Luna. Intre 1969 si 1972 sase misiuni Apollo au adus pe Pamant 382 kg de roci lunare, mostre, pietricele, nisip si praf de pe suprafata Lunii. Roca adusa de Neil Armstrong are o vechime de 4,6 mi­liarde ani. De fapt, cam atat estimau savantii nostri vechimea Pamantului, si a intregului sistem solar. Dar la conferinta asupra rezultatelor misiunilor Apollo, tinuta în 1974, oameni de stiinta de la NASA au comunicat aducerea pe Pamant a unor roci vechi de 5,3 miliarde ani. Cu 700 mili­oane ani mai vechi decat sistemul nostru solar!

3. Luna este goala.  Exista nenumarate indicii ca Luna este goala. Iata câteva din studiile stiintifice care arata ca Luna pare a fi goala in interior:
– Misiunea Apollo 12 a instalat seismografe si apoi a prabusit in mod intentionat modulul lunar provocand un impact echivalent cu o tona de TNT. Undele au rasunat timp de opt minute iar la sfarsit Maurice Ewing,un autor al experimentului seismic, a declarat la o conferinta de presa ca Luna“a rasunat ca un clopot”. La fel s-a intamplat si în cazul Apollo 13, cand una dintreetapele rachetei a produs vibratii timp de trei ore.

– O echipa de la Universitatea din Arizona a declarat ca a crezut ca Luna are un nucleu, dar ca acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: “Am stiut ca nucleul Lunii e mic, dar nu am stiut ca e asa mic … Acest lucru chiar adauga greutate ideii ca originea Lunii este unica.
– Dr. Gordon McDonald, cercetator-principal la NASA, arata într-un articol aparut în revista „Astronautics” din numarul din iulie 1962, ca prin analiza datelor referitoare la diferenta obser­vata între miscarile reale ale Lunii pe orbita, si miscarile calculate, se poate trage concluzia ca sa­telitul natural al Pamîntului este mai degraba gol în interior.
– În cartea sa intitulata “Luna noastra”, astronomul britanic dr. H. P. Wilkins declara: „Toate datele converg spre ipoteza ca dincolo de adancimea de 30-50 km Luna prezinta, mai mult sau mai pu­tin, spatii libere – cavitati mari, tunele sublunare, crapaturi – legate de suprafata prin fisuri… Vo­lumul aproximativ al acestor goluri este probabil de 36 milioane km³.”
– Dr. Harold Urey considera ca sub scoarta Lunii sunt zone cu densitate mai mica, eventual goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat ca din re­zultatele obtinute de la diferitele cercetari efectuate în cadrul programului Apollo a reiesit si posibili­tatea ca Luna sa fie goala în interior.

4. Campul magnetic.  Luna nu are un camp magnetic si totusi foarte multe roci lunare sunt magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de “mascons” (concentratii de masa), care sunt zone mari circulare de densitate neobisnuit de mare si o atractie gravitationala mai mare. Acestea se gasesc în câmpiile de pe Luna cunoscute sub numele de “Maria”, care au fost odata considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafata Lunii care o vedem de pe Pamânt este alcatuit din acestea Maria în timp ce exista putine pe “partea întunecata”, si nimeni nu poate explica de ce cele doua parti sunt atât de diferite. Luna este de asemenea suspecta ca ar avea mai multe câmpuri magnetice. Din datele obtinute de la satelitul lunar Prospector a reiesit ca cele mai puternice concentratii de anomalii magnetice lunare sunt situate in partea opusa a celor mai mari cratere. Cu toate acestea, în absenta unui câmp magnetic global (magnetosfera), nimeni nu poate determina cum s-ar putea întâmpla acest lucru.

5. Cutremurele Lunare.  Se stie ca misiunile Apollo au instalat seismografe pe Luna, cu toate acestea exista o mare tacere din partea NASA in legatura cu datele primite de la aceste aparate. Sute de “moonquakes” (cutremure lunare) sunt inregistrate anual. Oficial, majoritatea dintre ele sunt atribuite meteoritilor ce lovesc astrul vecin; altele, numite cutremure termice, se datoreaza, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de soare dupa doua saptamani de intuneric. In noiembrie 1958 astronomul rus Nikolay Kozyrev de la observatorul din Crimeea a fotografiat o eruptie de gaz langa craterul Alphonsus impreuna cu o stralucire rosiatica care a durat aproximativ o ora. In 1963 astronomii de la observatorul din Lowell au observat în noaptea de 29 octombrie, doua pete de lumina de un rosu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea de 27 no­iembrie, cele doua pete rosii au reaparut pe mar­ginea sudica a craterului Aristarh. În iunie 1965 a fost observata o raza de lumina de un alb scânteietor, tâsnind din craterul Aristarh, aflat atunci în zona obscura. Stiindu-se ca Luna nu are activitate vulcanica aceste fenomene nu sunt naturale.

6. Craterele lunare.  De ce craterele lunare sunt atât de întinse si de putin adânci? Craterele lunare produse de caderea meteoritilor sunt de asemenea stranii – foarte întinse, si atât de putin adânci fata de suprafata lor! Ca si cum meteoritii ar întâlni, în drumul lor prin scoarta Lunii, o crusta foarte dura. Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin si A. Scerbakov, acest lucru se datoreaza faptului ca meteoritii se opresc în „coaja blindata” cu care constructorii dintr-o lume nestiuta au întarit Luna, la 20-40 km sub scoarta. Imensele circuri lunare, departe de a fi vechi cratere vulcanice deschise dureros pe supra­fata satelitului Terrei, constituie în realitate locurile în care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci si metale lichefiate, pentru a produce golurile interioare necesare si a blinda suprafata nemaipomenitei nave  intergalactice. În zona circurilor, gravitatia este mai mare. Cei doi savanti sovietici considera ca faptul se datoreaza echipamentului, combustibilului si materialelor de tot felul aflate sub scoarta, în go­lurile create. Procentul mare de metale continut de rocile lunare si considerat „straniu” de savantii sovietici si americani, s-ar datora folosirii metale­lor pentru întarirea rezistentei scoartei lunare la impactul cu meteoritii – în lungul ei voiaj spa­tial. 

La începuturile omenirii, Luna nu exista deloc

Se pare ca in istoria omenirii a existat o perioada in care nu era Luna pe cer! Acest lucru ne este precizat de scriitorii antici Democrit si Anaxagoras. Aristotel ne scrie ca zona Arcadiei (Grecia), inainte de a fi locuita de greci, a fost populata de pelasgi, ce au ocupat aceste teritorii inainte ca pe cer sa existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiti si “pro-selenes”, adica “inainte de Luna”. Apollonius din Rhodes ne scrie faptul ca a existat o perioada în care “nu toate corpurile ceresti se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai si Deukalion sa fi existat, atunci când traiau doar arcadienii, înainte sa fi existat Luna pe cer”. Plutarh afirma si el în opera “Întrebari romane” urmatoarele: “Era vorba de arcadieni, asa numitii oameni pre-lunari”. La fel, si poetul Ovidiu a scris ca “Arcadienii îsi poseda pamânturile înainte de nasterea lui Jupiter, pentru ca natiunea e mai veche decât Luna”. Hippolytus afirma si el ca “Arcadia e mult mai veche decât Luna”. Si Lucian ne spune în a sa Astrologie ca “arcadienii sunt mai vechi decât Luna”. Mai putem sa-l amintim pe Censorinus care si el afirma ca “în trecut nu exista Luna pe cer”.

Facând comparatia între patru calendare rituale – cel egiptean, asi­rian, indian si mayas, omul de cultura român Vic­tor Kernbach demonstreaza ca punctul de plecare al acestor sisteme cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 11.500 i.Hr. si, departe de a fi ales arbitrar, el marcheaza nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop”. O cauza probabila a acestor catas­trofe ar putea fi exact captarea Lunii de catre Pamânt, mai bine zis sosirea Lunii în jurul Pamântului, cu toate consecintele si modificarile la scara cosmica si planetara pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin în imediata apro­piere. Inclusiv aparitia unor miscari de flux-reflux foarte puternice, atât la suprafata planetei noastre (valuri de maree oceanica), cât si în interiorul aces­teia (valuri de maree magmatica), fenomene resim­tite prin inundatii, eruptii vulcanice si miscari se­ismice catastrofale. Una din consecinte: scufunda­rea Atlantidei. Platon situeaza disparitia uriasei insule atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Alta urmare posibila a captarii satelitului nos­tru – de fapt a adoptarii Pamântului de catre Luna, spun unii savanti – este renuntarea la ca­lendarul venusian – cel mai stralucitor astru pe cerul noptii înainte de aparitia Selenei — si înlo­cuirea lui fireasca cu cel lunar.

Aceste fapte descoperite de-a lungul timpului sunt cele mai importante aspecte care învaluie Luna într-un mister incredibil. Probabil ca în viitorul îndepartat o sa aflam care este adevarul despre “satelitul natural” al Pamântului.

Conspiratii si Mistere