Sfantul Graal un simbol despre teluri de neatins sau o realitate?

Unii spun ca Graalul e cupa din care a baut Iisus în timpul Cinei celei de Taina. Altii cred ca el este vasul în care a fost adunat sângele lui Hristos rastignit. Nascuta în Evul Mediu, legenda Graalului e înca vie si azi. Numerosi istorici, arheologi, dar si vânatori de comori îi cauta ascunzatoarea.

in cautarea sfantului graal

La sfârsitul secolului al XII-lea, o bogata li­teratura raspândeste prin toata Europa le­genda unei relicve sfinte, numite Graal. Acest obiect minunat, caruia i se atribuie puteri mi­racu­­loase, suscita un viu interes în întreaga lume cres­tina.

Se povesteste pretutindeni ca Graalul poate vin­deca bolnavii, poate satura flamânzii si prelun­geste viata. Pentru a-i primi efectele benefice, este de-ajuns chiar sa-l fi zarit în vis – caci asa apare cel mai des în povestirile medievale. Admiratia pentru Graal merge dincolo de legenda: oameni de litere sustin ca Sfântul Graal nu este un mit, o himera, ci un obiect foarte real: chiar cupa din care Iisus a baut în tim­pul Cinei ce­lei de Taina. Alti cercetatori afir­ma ca Graalul e va­sul în care a fost adunat sângele lui Hris­tos, aflat pe Cruce. Imaginatia cavale­rilor an­gajati în ultimele Cru­ciade a ras­pândit legendele Graalu­lui, o can­ti­tate incredibila de cupe, boluri si po­tire devenind, rând pe rând, „acea” sfânta relicva pe care cru­ciatii au re­adus-o din Orient.

La perenitatea legendei a con­tri­buit, cu siguranta, si epopeea Cava­le­rilor Mesei Ro­tun­de a regelui Arthur, care s-au jurat sa ca­ute Graalul. Biserica va ramâne tot tim­pul reticenta în a declara Graalul drept sim­bol sacru, lucru ce-ar putea concura crucea. Textele ce vorbesc despre Graal ca fiind potirul folosit de Iisus la Cina cea de Taina nu sunt, de altfel, bazate pe vreo traditie crestina, recunos­cuta de Roma. Mai mult, în lipsa unor probe con­crete, majoritatea isto­ri­ci­lor privesc existenta Graalu­lui cu oarecare scep­ti­cism.

Prin urmare, Graalul nu este decât un mit me­die­val, comparabil cu cel al licornului? Un obiect fabulos, similar cu iarba nemuririi a lui Ghilgames sau cu Lâna de Aur, cautata de Iason si argonauti? Totusi, opt secole dupa deschiderea „dosarului”, în Occident exista oameni care-si consacra viata cau­tarii Sfân­tului Graal. Daca „divina cupa” exista într-adevar, unde se afla ea? Sa pornim si noi pe urmele Graalului si sa în­ce­pem cu povestirile din Evul Mediu, cele care i-au dezvaluit, primele, exis­tenta.

Prima aparitie

Graalul a fost amintit pentru prima oara în Parsifal Galul (sau Povestea Graalului), opera de vreo 9.000 de versuri, scrisa de Chrétien de Troyes prin 1180 – autorul inspi­rându-se, cu siguranta, din miturile celtice.

Istoria lui Parsifal se rezuma astfel: cavaler al curtii regelui Arthur, el se opreste într-o zi la miste­rio­sul castel al Regelui Pescar.

Acolo îi apar în vis patru semne, printre care o lance însângerata si o cupa scân­teietoare. Parsifal nu întelege semnifi­ca­tia visului si va plati pentru asta: doar la capatul unei lungi rataciri si al unei dificile cautari interioare, el va desco­peri semnificatia cupei si-si va gasi îm­pacarea sufletului. Chrétien de Troyes a murit înainte de a-si termina Par­sifalul, dar opera lui va face obiectul mai multor „continuari” (mai ales, în cea a lui Wauchier de Denain, între 1190 si 1200), ce vor permite înche­ierea istoriei acestui cavaler si a cautarii sale.

in cautarea sfantului graal -Parsifal

Catre 1200, poetul burgund Robert de Boron îsi în­cheie Romanul Istoriei Graalului sau Iosif din Ari­ma­teea. În aceasta „reluare”, inspirata din Evanghelia lui Nicodim, semnificatia Graalului se schimba foarte mult si se în­­carca de o dimensiune biblica: Graalul nu mai este doar evocarea po­ti­rului Euharistiei (împartasaniei), co­mu­niunea lui Hristos cu credinciosii Sai, ci este si cupa în care Iosif din Arima­teea, varul si discipolul lui Iisus, a adunat „ne­pre­tuitul sânge” al lui Hristos varsat pe cru­ce. Graalul devine astfel un sim­bol al miraco­lului: bautura pe care o contine devine iz­vor al nemuririi!

O adaptare ulte­rioa­ra a legendei Graalu­lui, ger­mana de asta data, va fi redactata de Wolfram von Eschenbach, pe la începutul anului 1200. Este vorba de Parzival, opera impunatoare, de 24.000 de versuri, din care s-a inspirat Richard Wagner pentru a-si com­pune opera-fluviu, Parsifal. În interpretarea alchi­mistilor medievali, Graalul devine un urias smarald, cu puteri apropiate de cele ale pietrei filosofale! Perceval, Parzival si Iosif din Arimateea vor deveni, toate trei, romane foarte populare, rapid traduse si adaptate în întreaga Europa.

Opera lui Robert de Boron, însa, ascunde o valoa­re de necontestat pentru vânatorii de comori. Autorul povesteste aici, de fapt, cum a fost adus Graalul din Palestina, în „Britania insulara” (actuala Anglie). Pen­tru ca lui Iosif din Arimateea i-a aparut Iisus în vis, cerându-i sa aiba grija de cupa ce continea propriul Lui sânge, Iosif s-a hotarât sa însoteasca relicva mai întâi pâna în sudul Frantei, acolo unde se refugiasera si alti apropiati ai lui Iisus – Lazar cel înviat, Maria Magdalena si Marta, surorile lui, apoi pâna în Bri­ta­nia, mai exact la Glastonbury (comitatul Somerset), unde a construit o biserica închinata Fe­cioa­rei Ma­ria… Potirul s-ar afla înca acolo.

Indicii istorice

Povestirea lui Robert de Boron pare bazata pe un fapt istoric, legat de biografia lui Iisus. A. N. Wilson, is­­toric britanic, aminteste o veche legenda din Cornouailles, dupa care Iosif din Arimateea i-ar fi vi­zitat pe niste metalurgisti din Britania, însotit de Ma­ria si de fiul ei Iisus, pe atunci în vârsta de zece ani. Treizeci de ani dupa moartea lui Iisus, Iosif din Ari­ma­teea ar fi putut, asadar, sa se întoarca în Cor­nouailles, pentru a îngropa Sfântul Graal la Glas­tonbury. Uluit, Wilson a descoperit ulterior ca legenda calatoriei lui Iisus în Anglia circula si în Galileea (Palestina), regiunea natala a lui Hristos.in cautarea sfantului graal -iosif din arimateea

Daca nu dispunem de dovezi care sa ateste ca Iosif din Arimateea a fost cel care ar fi adunat „nepretuitul sânge”, calatoria lui în Anglia este confirmata, în schimb, într-o scrisoare din 597, adresata de sfânta Augustine din Canterbury papei Grigore. În ­scrisoare, sfânta îsi aminteste ca primii apostoli care au acostat pe tarmul Angliei fusesera Filip, Ioan… si Iosif din Arimateea.

Filiera sectei cathare

Dupa alte versiuni ale istoriei Graalului, Iosif din Arimateea, împreuna cu discipolii sai, si-ar fi cons­truit un castel care sa adaposteasca Graalul, pe un oa­re­care munte „al Mântuirii”, situat pe malul Mediteranei, în sudul Frantei. Oare castelul Montségur (Montsalvat, în limba provesala) din Languedoc sa fie totusi, locul cautat? Construita pe piscurile unui munte, Montségur este o fortareata ocu­pata de cathari (sau albigenzi), secta re­ligioasa pros­pera în se­co­lele XII si XIII, dar care, de­oarece Roma o de­cretase eretica, a fost per­secutata si de­ci­mata în 1244.

in cautarea sfantului graal-capela-rosslyn
Capela Rosslyn

Exista motive întemeiate sa asociem Graalul cu catharii. Printre comorile depozitate la Montségur, figura o „cupa scumpa”. Nu se spune daca acea cupa avea virtuti extraordinare, dar secta o folosea în tim­pul unei sarbatori mistice numita „manisola”. ­

De notat este ca ri­tua­lul acestei ceremonii semana bine cu ban­che­tele celebrate de cavalerii lui Arthur, descrise în legendele Graalului. Cupa avea, în orice caz, o va­loare speciala pentru cathari. Într-ade­var, doar cu câteva zile înainte ca Montségur sa fie asediat de catolici, patru cathari au coborât, pu­nân­du-si în pe­ri­col viata, în plina noapte, pe versantul perfect ver­tical al muntelui, luând cu ei si pretioasa cupa, pentru a o ascunde într-un loc secret.

Urma Graalului a disparut la poalele muntelui Montségur, si a reaparut în Scotia, în legatura cu des­tinul tragic al Templierilor. Numerosi cavaleri ai Templului erau originari din partile cathare, din Languedoc. Simpatia lor fata de secta si, uneori, ade­ziunea la miscarea cathara, erau notorii. Este, asadar, posibil ca potirul sa le fi fost încredintat spre protectie dupa caderea cetatii Montségur.  

La 60 de ani  dupa cathari, templierii au cunoscut si ei aceeasi soarta tragica: gelos pe puterea si bogatia lor, regele Frantei a trimis (în 1307) armata împotriva coman­da­mentelor templiere, confiscându-le bunu­rile. A venit apoi dizolvarea ordinului templie­rilor si condam­na­rea la moarte a prin­ci­palilor lui sefi. Potrivit unei legende o parte din templieri ar fi re­usit sa traverseze Canalul Mânecii, pentru a-si în­cheia fuga în Scotia. Tot potrivit le­gen­dei, în­tr-unul din stâlpii capelei Rosslyn, din Midlothian, se afla as­cuns tezaurul lor si, împreuna cu el, si Graalul.

Biserica Graalului

Cupa cathara era ea, într-adevar, Sfântul Graal? Nimic nu ne îndreptateste sa fim si­guri de aceasta caci, oficial, tezaurul albigenzilor n-a fost desco­perit vreo­data. Mai multi spe­cia­listi în pro­blema cathara cred ca termenul „te­zaur” ar trebui interpretat în sens meta­foric. N-ar fi vor­ba nici de ar­gint, nici de un po­tir, ci de o stiinta ezoterica ai carei unici detinatori erau catharii. Ipo­teza cel mai bine argumentata este ca sec­tantii cathari perpetuau o învatatura spirituala, încredintata de Iisus lui Iosif din Arimateea, varul si adep­tul sau.

in cautarea sfantului graal -cavalerii templieri

Mai multi isto­rici acre­diteaza aceas­ta teza, dupa ca­re Bi­se­rica s-a scin­­dat în doua ra­muri, înca din pri­mul secol. De o parte, cea repre­zen­tata de apos­tolii ce parasesc Pales­ti­na pentru a ras­pândi în lume Cuvân­tul lui Hristos. De cealalta parte, o a doua ramura, le­gatara a me­sa­jului lui Hristos: însasi familia lui Iisus din Na­za­ret, din care facea parte si Iosif din Ari­ma­teea.  A­ceas­ta a doua Bise­rica fondatoare a adoptat potirul, Graalul, ca simbol sacru.

În cazul în care catharii au fost efectiv mostenitorii acestei Biserici secrete a Graalului, faptul ar explica, printre altele, de ce Biserica Romano-Cato­lica a mers pâna la exterminarea albigenzilor… si asta, chiar în momentul în care admiratia literara starnita de operele lui Chrétien de Troyes, Robert de Boron si Wolfram von Eschenbach raspândea în în­treaga Europa legenda Graalului.

Dupa cum explica John Matthews, expert în mitologie, sângele lui Hris­tos adunat în Potirul sacru era considerat datator de pu­tere nelimitata, îngaduind o comuniune di­recta cu Dum­nezeu. Cum Biserica de la Roma pre­tindea a fi unica reprezentanta a vointei divine pe pamânt, popu­larizarea Graalului ar fi putut, asadar, sa-i stirbeasca credibilitatea si sa întareasca puterea catharilor, daca  s-ar fi stabilit ca duceau mai departe mesajul lui Iosif din Arimateea. În acest început de secol al XIII-lea, albigenzii trebuiau ex­ter­minati, pentru a nu prejudicia Roma, ceea ce s-a si întâmplat, cu cea mai îngrozitoare salba­ti­cie.

În cautarea adevarului

in cautarea sfantului graal- catharii
Castelul Montsegur

Pe o perioada de aproa­pe o mie de ani (cea care-l des­parte pe Iosif din Ari­mateea de Robert de Bo­ron), niciun text nu face referire la Sfântul Graal.

Acest fapt ajunge sa con­vinga numerosi experti ca Graalul n-a existat decât în ima­gi­natia poetilor, ca nu este decât o legenda ce isi are sursa în nume­roasele mi­tologii an­tice, în care exis­ta câte un vas ma­gic, sau chiar se ins­pira din tex­tele biblice apo­cri­fe (nerecu­nos­cute de Bi­se­rica) rea­duse de cru­ciati în  Euro­pa. Cu toate aces­tea, chiar re­dus la un fe­no­men cul­tu­ral pro­priu Evu­lui Me­diu, sim­bo­lis­tica Graalu­lui nu ne-ar fi par­venit atât de vie, fara sa existe un motiv.

Exemplu de cautare spirituala cvasi­mistica a ade­varului, schitat pe fondul ima­ginar cavaleresc, legen­da Graalului si-a împar­tasit lumina în obscuran­tismul Evului Mediu. Aparut într-o perioada ce isi ca­uta reperele si valorile, Graalul a fost un mit puternic, care a depasit lip­sa de stralucire a timpului sau. În acest sens, Graalul nu tine de o epoca, ci ar avea vala­bi­li­tate si as­tazi. Obiect misterios, ce ar putea sa daru­ias­ca fericire, dar a carui cautare ne cheama la un numar de sa­cri­ficii, Graalul continua sa-si transmita mesajul de-a lungul veacurilor si, fara îndoiala, in aceasta consta cea mai mare bogatie a lui.

In loc de postfata

Cupa Nanteos

Printre relicvele luate drept Sfântul Graal, cea mai uimitoare este, poate, cupa Nanteos, ai carei actuali proprietari, care o mostenesc din 1950, doresc sa ramâna anonimi. Dupa ei, aceasta cupa ar fi fost adusa la Glastonbury de Iosif din Ari­mateea. O mie cinci sute de ani mai târziu, când mânas­tirile en­gleze îsi închideau portile, ca urmare a schismei intervenite între Henric al VIII-lea si Biserica Romano-Catolica, cupa Nan­teos a fost ada­postita în secret în Tara Galilor, unde se afla si as­tazi. E vor­ba de un fragment de bol, cio­plit din lemn de maslin (foarte raspândit în Na­zaret).

Doar o parte din vas este intacta: restul a fost folosit de pelerinii veniti sa bea din legendarul recipient, în spe­­ranta unei vindecari. În zilele noastre, cupa este pas­trata cu strasnicie, sub cheie, într-o mânas­tire. Dar, în mod special, credinciosii în cau­tare de mira­cole, umplu periodic cupa cu apa, care apoi este tur­na­ta în sticle si cu ea sunt îmbibate niste sugative, tri­mise apoi prin posta bolnavilor care le cer. De­oarece s-au înregistrat rezultate spec­taculoase, între care si vindecari de cancer, toata lumea se gândeste la cupa Nanteos ca fiind adevaratul Graal.

Formula As si Descopera.ro

Bogdan

Per aspera ad astra