Limbile pierdute ale Europei
Batrânul Continent a fost unul dintre leaganele civilizatiei umane, precum si locul unde au aparut unele dintre cele mai vechi si mai distincte forme de limbaj din întreaga lume. Astazi, sub ofensiva globalismului, a tehnologizarii rapide si a asaltului omniprezent al limbilor de circulatie internationala, o mare parte din limbile si dialectele vorbite în Europa sunt aproape de extinctie. Între ele se detaseaza si câteva dialecte vechi românesti. Fenomenul ridica la ora actuala numeroase discutii între lingvisti si autoritati, însa doar viitorul va stabili daca aceste limbi vor muri odata cu ultimii lor vorbitori sau vor supravietui doar în comunitati extrem de restrânse.
Primele limbi europene
Subiectul celor mai vechi limbi vorbite pe teritoriul european este unul extrem de disputat si astazi în rândul cercetatorilor, istoricilor si lingvistilor. În prezent, majoritatea curentelor de opinie sustin ca limba basca, alaturi de unele limbi vorbite si astazi în regiunea Muntilor Caucaz, s-ar constitui în cele mai vechi forme de comunicare verbala europene, înainte de aparitia familiei limbilor indo-europene.
Cu toate acestea, termenul de limbi stravechi europene poate fi folosit si în privinta limbajelor insuficient cunoscute ale primelor comunitati umane neolitice din Europa Centrala, Carpati, Balcani, comunitati care ar fi sosit din est în jurul anului 6.000 i.Hr.
Limbile stravechi ale Europei nu sunt atestate în cultura scrisa, cu toate ca unii cercetatori sustin ca semnele indescifrabile folosite în cultura Vinca, spre exemplu, ar fi putut constitui o prima forma de scriere.
Din aceste motive, putine domenii de cercetare sunt atât de supuse ipotezelor, teoriilor si mai ales speculatiilor, precum cel al limbilor stra-europene. O ipoteza deosebit de interesanta este sustinuta si de lingvistul german Theo Venneman, care considera ca majoritatea limbajelor Europei Neolitice se înrudesc cu limba basca, el sustinând ca a descoperit dovezi în hidronimele (denumiri ale cursurilor de apa) Vechii Europe.
Teoria sa este sustinuta cumva de faptul ca în perioade stravechi, cursurile râurilor si fluviilor functionau ca niste adevarate cai de comunicare între comunitatile umane care traiau de-al lungul cursurilor lor. Teoria sa nu este sustinuta de catre cercetatorul Jorg Rheimeier, care sustine ca denumirile hidronimelor stravechi apartin unei subfamilii lingvistice, intitulata „Aquan” , care ar apartine marii familii a limbilor indo-europene.
Alti lingvisti precum Octavia Alexandre cred ca primele limbi europene ar tine de o ramura distincta denumita vasco-caucaziana.
Se pare totusi ca regiunea mediteraneana ar fi fost locul de dezvoltare al unui mare numar de limbi europene, o parte din ele vorbite înca în prezent, în timp ce arealul situat în nordul lantului Alpino-Carpatic a fost dominat de o singura familie lingvistica.
Teoria este sustinuta si de dovezile arheologice în privinta raspândirii agriculturii neolitice în întregul continent. În general se admite ca raspândirile limbajelor au fost unele strict culturale în sudul continentului, în rest fiind difuzii de tip demic(amestecuri intre o limba venita de afara si una existenta deja), fiind efectuate de comunitatile de agricultori venite din est care au asimilat astfel populatiile autohtone mezolitice.
Pe baza acestui model, zona de influenta lingvistica mediteraneana s-a schimbat relativ putin pe baza raspândirii asa numitelor „cuvinte migratoare”, în timp ce la nordul Alpilor, agricultorii migratori au stabilit o noua familie lingvistica, mentinând astfel doar câteva cuvinte din limbajele mezolitice originale, cu preponderenta acele cuvinte care denumeau unele specii de animale sau tehnici si unelte de vânatoare. În prezent, se accepta ca singurele limbi stravechi europene care mai sunt vorbite sunt limba basca, unele limbi din nord-vestul si nord-estul Caucazului, precum limbile cercheza, cecena, ingusa, abhaza, alaturi de limbile si dialectele karveliene din Georgia.
Limbi uitate si pierdute din spatiul european
În prezent, cercetatorii au identificat un mare numar de limbi si dialecte europene aflate în pericol de disparitie în viitorul apropiat. Clasificate în functie de numarul de vorbitori în limbi vulnerabile, periclitate, sever periclitate si aproape extincte, aceste forme de comunicare aduc noi dovezi asupra diversitatii culturilor si popoarelor care au aparut si s-au stabilit în spatiul european.
Cercetatorii au identificat bunaoara un numar de 154 limbi si dialecte europene, diferite de limbile oficiale si cele majoritare folosite curent.
Între ele se remarca unele familiare noua precum aromâna, istroromâna, meglenoromâna, gagauza, franco-provensala, belarusa, greaca pontica, osetina, sau exotice si neauzite cum ar fi tusetina, friulana, galureza, hertevina, jerriaisa, mochena, limburgheza, kasubiana, khinaluga, mingreliana, rutula, sorbiana, svana, uruma, udiana si multe, multe altele.
General vorbind daca ne referim la granitele geografice ale Europei, descoperim un total de peste 200 limbi si dialecte. Cu toate acestea Batrânul Continent nu este deloc vreun colt de lume cu o mare densitate de limbaje. Mai ales daca tinem cont ca doar pe insula Papua Noua-Guinee, exista si în prezent circa 900 de limbi diferite între ele.
Cu toate acestea, diversitatea limbilor europene este remarcabila, iar numarul de vorbitori variaza foarte mult. Spre exemplu, exista circa 80 milioane vorbitori de germana si sub 100 de vorbitori ai unor limbi fino-baltice.
Situatia devine cu atât mai complexa, atunci când se iau în calcul si dialectele. Limbile europene nu au deloc acelasi numar de dialecte. Cu alte cuvinte exista circa 2.000 de dialecte comparativ cu cele 23 de limbi oficiale în Uniunea Europeana, dupa cum declara profesorul de lingvistica Wolfgang Schultze.
Pe baza relatiilor dintre limba si dialect, Franta si Italia sunt tarile din spatiul comunitar în care se vorbesc cele mai multe dialecte, urmate de Germania, Anglia, Elvetia si tarile baltice. O nota distincta o are Federatia Rusa unde se vorbesc aproximativ 200 de limbi, daca luam în considerare si partea asiatica a acestui stat.
O zona particulara este reprezentata si de Caucaz unde sunt vorbite unele dintre cele mai vechi si mai rare limbi din lume.
Din nefericire, multe astfel de limbi si dialecte sunt în pericol de extinctie totala, dar multi specialisti considera ca acesta este un eveniment cumva natural, daca tinem cont ca multe limbi europene au disparut total înca din Antichitatea si Evul Mediu european.
Spre exemplu, doar în Peninsula Italica, expansiunea Imperiului Roman si a limbii latine au dus la disparitia multor limbi locale. Principala cauza a disparitiei unei limbi rare consta în faptul ca vorbitorii sai ramasi se tem ca nu mai pot supravietui social si economic daca se bazeaza doar pe folosirea limbii materne, optând astfel pentru vorbitul cât mai frecvent al limbii oficiale a majoritatii locuitorilor din regiunea sau tara unde traiesc.
Însa acesta nu este singurul pericol. O alta cauza este reprezentata de invazia neologismelor sau a unor limbi straine în sfera publica. Limbile pot fi afectate si de prejudecati sociale si premize ideologice. Bunaoara o limba minoritara poarta deseori stigmatul nedrept si peiorativ al provincialismului sau chiar al înapoierii.
Situatia actuala a limbilor periclitate este evident marcata de numarul de vorbitori.
Spre exemplu, exista limbi minoritate cu mari sanse de supravietuire precum catalana, bretona sau galica din Marea Britanie, alaturi de limbi aproape extincte cum sunt friziana si sorbiana din nord-estul Germaniei, rutena din Slovacia, ladina din Grecia sau minderico din Portugalia.
Se presupune ca din cele 200 limbi europene, aproximativ 50% sunt amenintate cu disparitia. Nu se cunosc multe nici despre situatia actuala a dalmatei, rpolabianei sau slovincianei, în timp ce limbile shuadita si ebraica zacarpatica au disparut definitiv. În aceste conditii, oficialitatile europene au decis luarea unor masuri care sa opreasca disparitia limbilor amenintate.
„Exista sute de limbi si dialecte pe continentul nostru, si fiecare este o parte din identitatea Europei. Fara sustinere la nivel european, national si local, multe dintre ele vor disparea în viitorul apropiat”, declara recent Francois Alfonsi singurul vorbitor de corsicana din Parlamentul European.
Acelasi punct de vedere este sustinut si de Meirion Prys Jones, director în cadrul Network to Promote Linguistic Diversity, care a declarat recent cotidianului The Independent ca:
„Daca ajutam aceste limbaje sa existe si sa traiasca si în viitor, acest fapt va duce la o mai buna coeziune sociala, respect si întelegere între locuitorii majoritari si cei minoritari din toate statele Europei”.
Conform Atlasului Interactiv al Limbajelor Periclitate ale Lumii, editat de forul UNESCO, inclusiv în România se mai vorbesc o serie de limbi si dialecte din aceasta categorie.
Aveam asadar dialectul bulgarilor banateni care mai cuprinde doar 2.500 de vorbitori care traiesc în zona frontierelor României, Serbiei si Bulgariei. Mai avem un numar de aprocimativ 20.000 vorbitori ai dialectului tatarasc de Crimeea, majoritatea traind în comunele Biulbiul, Topraisar, Azaplar, Murfatlar, Castelu, Osmancea, Bairamdede.
Dialectul tatarasc nogay mai este vorbit de o parte din locuitorii din Cobadin, Lumina, Valea Dacilor (Hendekkarakuyusu) si Mihail Kogalniceanu. Dialectul ceangailor este vorbit si azi de unii locuitori din judetele Bacau, Neamt si Iasi, iar limba gagauza este vorbita în cadrul unor mici comunitati din Dobrogea.
Alte limbi si dialecte foarte rare din România mai sunt iudezmo sau ladino, yiddish, saxona transilvaneana, russina si torlak, ultimul fiind un dialect vorbit sporadic prin judetul Caras Severin.
surse: The Independent si Descopera.ro
