Urme egiptene gasite in Marele Canion, o poveste fantastica

Articolul din Arizona Gazette din anul 1909 despre urmele egiptene gasite in Marele Canion a ramas singura dovada care vorbeste despre artefacte provenite din Egiptul Antic. Nu se stie exact daca personajul G.E. Kinkaid este real sau fantastic si daca articolul are o baza reala sau este fictiune pura. Oricum povestea a generat si genereaza inca foarte multe intrebari printre oamenii de stiinta si printre cautatorii de mistere din Statele Unite si nu numai…

La 5 aprilie 1909, o poveste anonima a aparut pe prima pagina a ziarului Arizona Gazette, cu titlul „Explorari în Marele Canion”. Articolul descria o expeditie arheologica finantata de Institutul Smithsonian, „sub conducerea prof. S.A. Jordan” însotit de un explorator în serviciul Institutului Smithsonian, pe nume G.E. Kinkaid.

urme egipteme gasite in marele canion, o poveste fantastica.php
Articolul din Arizona Gazette

În Gazette, Kinkaid relateaza despre descoperirea facuta în timp ce calatorea de unul singur într-o barca din lemn, în josul fluviului Colorado, de la Green River, Wyoming, spre Yuma, în cautare de minerale. Potrivit articolului, la aproximativ 70 km nord de canionul El Tovar Crystal (probabil în jurul Canionului de Marmura, în zona actualei rezervatii a indienilor Navajo), Kinkaid a observat „urme în formatiunile sedimentare, la aproximativ 600 m deasupra albiei râului”.

Statuete a lui Buddha gasite într-o pestera

Atunci, cu mare dificultate, si-a croit drum în sus spre zidul canionului, pâna a ajuns la mica deschidere a unei pesteri, dinspre care coborau niste trepte. Kinkaid a intrat prin deschizatura si, într-o încapere aflata la aproximativ 30 m de la intrare, a gasit imaginea cioplita a unui idol cu picioarele încrucisate, care lui i s-a parut ca seamana cu Buddha si care avea probabil origini tibetane. Dupa ce a mers mai multe sute de metri de-a lungul unui culoar lat de aproximativ 4 metri, a descoperit o cripta în care se aflau mumii. A ridicat una dintre ele si a fotografiat-o folosind blitul. Erau numeroase pasaje, încaperi si artefacte, printre care unelte de cupru, urne si cupe din cupru si aur, vase din ceramica smaltuita, pietre galbene gravate, raspândite peste tot pe podea, si un metal gri necunoscut, care semana cu platina. A descoperit, de asemenea, hieroglife, care i-au parut a fi „de tip egiptean sau oriental”.

Kinkaid a estimat ca peste 50 000 de oameni ar fi putut locui confortabil în acele pesteri. Ziarul a mentionat ca unele dintre artefacte fusesera trimise la Washington DC, iar Institutul Smithsonian, aflat sub conducerea prof. S.A. Jordan, investiga citadela cu grija. Descoperirile, se afirma, „dovedeau ca rasa care a locuit în aceasta pestera misterioasa… era de origine orientala, probabil din Egipt, de pe vremea lui Ramses”.

Articolul a fost redescoperit dupa 84 de ani

Care este adevarul din spatele acestei povesti uluitoare? Exista vreo alta dovada în afara acestui articol anonim izolat? De fapt, exista un articol anterior în acelasi ziar, aparut în 12 martie 1909, relatând tot despre G.E. Kinkaid. Articolul ofera o scurta descriere a calatoriei lui Kinkaid de-a lungul fluviului Colorado si mentioneaza „niste descoperiri arheologice interesante”, dar nimic nu indica natura uluitoare a acestora.

Din motive necunoscute, Arizona Gazette nu a mers mai departe în cercetarea acestei povesti. Dupa mai 1909, tacerea s-a lasat complet asupra acestui subiect, pâna când articolul a fost redescoperit de scriitorul David Hatcher Childress, specializat în mistere antice, si a fost publicat în revista despre conspiratii Nexus în 1993. A aparut apoi pe Internet, iar povestea egiptenilor din Marele Canion a fost folosita pâna acum pe sute de website-uri. Majoritatea sunt reeditari ale articolului lui Childress din Nexus si toate deriva din povestea originala aparuta în ziar. De fapt, din 1909, nicio alta dovada care sa sustina adevarul acestor afirmatii nu a fost adaugata sursei originare.

La Institutul Smithsonian nu exista dovezi despre descoperire

În ianuarie 2000, cercetatori ai misterelor au contactat Institutul Smithsonian pe marginea acestui subiect. Li s-a spus ca, de-a lungul anilor, Institutul a primit multe întrebari despre articolul aparut în ziar, în 1909, dar ca Departamentul de Antropologie nu a gasit, în dosarele sale, nicio mentionare a vreunui profesor Jordan, a lui Kinkaid sau a unei civilizatii egiptene disparute din Arizona. Cercetatorii au gasit însa mentionarea unui arheolog, prof. S.A. Jordon, scris cu o, nu cu a, dar, din câte se pare, era european, nu american.

Guvernul american ascunde ceva?

Totusi, pentru unii cercetatori, aceasta este dovada ca întreaga descoperire a fost musamalizata. Ei fac referire la numeroasele pesteri, tunele si nise neexplorate din canion si la faptul ca o mare parte din zona în care Kinkaid sustine ca a facut descoperirea este acum proprietate guvernamentala, închisa publicului.

Urme egiptene gasite in Marele Canion
Locatia pesterii lui G.E. Kinkaid

Acest lucru este cu siguranta adevarat în cazul Pesterii Stanton, adânca de aproximativ 120 m, care, atunci când s-a sapat acolo, s-a dovedit ca adaposteste mii de artefacte indiene stravechi si ramasitele unor condori californieni uriasi, de acum 10.000 de ani. Acesta este un sit arheologic si paleontologic de mare importanta si momentan face parte din lista Registrului National de Locuri Istorice. Aceasta pestera si altele din zona sunt acum închise publicului cu o poarta uriasa din fier. Care este motivul sinistru din spatele acestei actiuni? Sa protejeze colonia de lilieci cu urechi mari – rasa Townsend – din pestera, astfel încât sa nu fie deranjati de vizitatori.

Marele Canion poarta nume egiptene si buddhiste

Un alt element ciudat în legatura cu Marele Canion – care pare sa îl lege de povestea aparuta în ziar, în 1909 – îl reprezinta varietatea numelor orientale si egiptene ale multor piscuri si versanti, în special în zona ciudatelor pesteri descoperite de Kinkaid. În jurul pârâurilor Ninety-four Mile si Trinity exista nume precum Templul Isis, Turnul lui Seth, Turnul lui Ra, Templul lui Horus, Templul lui Osiris, în timp ce, în zona Canionului Bântuit, exista Piramida lui Kheops, Manastirea lui Buddha, Templul lui Buddha, Templul lui Manu si Templul lui Shiva. Oare originea misterioasa a acestor nume sa ofere un indiciu cu privire la locatia comorii ascunse a lui Kinkaid?

canyon-snaking-river

Din nefericire, explicatia pentru aceste nume este mult mai prozaica si ne parvine de la Clarence E. Dutton, capitan de artilerie al Armatei americane.

Cea mai importanta lucrare a acestuia, The Tertiary History of the Grand Canyon District, a aparut în 1882. Dutton a fost cel care, observând similitudinile dintre vârfurile Marelui Canion si unele dintre marile lucrari arhitectonice ale umanitatii, a atribuit Marelui Canion majoritatea numelor sale exotice.

Restul au fost denumite de Francois Matthes, cartograf guvernamental, care, în primavara anului 1902, a efectuat harta topografica a Marelui Canion pentru U.S. Geological Survey. Nu exista niciun mister în aceasta privinta. Cele mai decente istorii ale Marelui Canion (Grand Canyon National Park a lui Frommer si How the Canyon Became Grand a lui Stephen J. Pyne, de exemplu) ofera aceste informatii. Într-adevar, este mai mult decât posibil ca denumirile egiptene si indiene ale Marelui Canion sa reprezinte o sursa partiala de inspiratie pentru articolul din Gazette.

A fost articolul din ziar un fals?

Dar oare acest articol nu este doar un fals, la fel ca si cel publicat în The Dallas Morning News, pe 19 aprilie 1897, relatând despre prabusirea unui OZN în Aurora, Texas? Multe detalii ale articolului din 1909 sugereaza acest lucru. Mai întâi, nimeni nu a vazut vreodata fotografiile pe care se presupune ca le-ar fi facut Kinkaid în pestera sau artefactele pe care se pare ca le-a gasit. Desigur, de-a lungul a peste 90 de ani, cineva trebuie sa le fi vazut. O alta problema o reprezinta lipsa dovezilor documentare care sa sprijine existenta lui G.E. Kinkaid ori a prof. S.A. Jordan. În plus, articolul aparut în mai 1909, în Gazette, se refera la Smithsonian ca la un Institut în loc de o Institutie (multe website-uri care au copiat povestea promovând aceeasi eroare). Cu siguranta, orice angajat al Smithsonian ar cunoaste diferenta.

O alta eroare din acest articol este afirmatia conform careia Kinkaid ar fi fost „primul copil alb nascut în Idaho”. De fapt, acesta a fost Eliza Spalding, nascuta în Lapwai pe 5 noiembrie 1837, fiica lui Henry si Eliza Spalding.

Povestea din ziarul “Gazette” a fost inspirata din alte povesti anterioare?

O alta interpretare este ca povestea descoperirilor din Marele Canion a fost inspirata de legendele indienilor Hopi despre stramosii lor, care au locuit cândva într-o lume subterana din Marele Canion. De fapt, o descriere a acestei traditii a indienilor Hopi a fost anexata articolului original din ziarul Gazette. Aceste legende ar putea fi în parte responsabile pentru originea povestii, dar au existat si alte surse de inspiratie pentru autorul anonim.

În 1869, maiorul John Wesley Powell a condus prima expeditie de succes în josul fluviului Colorado si prin regiunea (atunci necunoscuta) a Marelui Canion. Interesant este ca, atunci când Powell a dat peste o pestera mare numita Redwall Cavern, a afirmat ca, daca ar fi fost folosita ca teatru, „ar fi putut adaposti 50 000 de oameni”, ceea ce aminteste estimarea lui Kinkaid – 50 000 de oameni care ar fi putut sa locuiasca în pesteri.

Marele-Canion-3

Este posibil, de asemenea, ca si expeditia Brown-Stanton din 1889 sa fi reprezentat o sursa de inspiratie. Aceasta expeditie a fost efectuata pentru studiul unui defileu din Marele Canion în vederea construirii unei cai ferate de-a lungul râului Colorado, pâna în California.

Dupa ce trei membri ai expeditiei s-au înecat în Canionul de Marmura, cei ramasi au conchis ca este imposibil sa continue si au încercat sa iasa din canion. Au trecut pe lânga spectaculoasele Izvoare din Vasey’s Paradise si, dupa ce au escaladat zidul de calcar de deasupra râului, au descoperit „un sir întreg de salasuri în stânci, cu fragmente de ceramica sparta raspândite peste tot”.

Stanton a hotarât sa depoziteze proviziile ramase si sa exploreze în continuare. A descoperit o pestera în zidul de calcar, la aproximativ 50 m deasupra râului (Pestera lui Stanton, mentionata anterior). De acolo, membrii expeditiei au urmat un drum preistoric în sus pâna la Canionul Sudic, unde s-au aflat în siguranta.

Tarâmurile fantastice, la moda la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX

leplongeon
Auguste Le Plongeon

Trebuie amintit, de asemenea, ca la sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului XX, povesti despre tarâmuri fantastice disparute, precum Atlantida, Lemuria si Mu, erau foarte raspândite. Presupusa cariera a lui Kinkaid pare, de asemenea, sa se bazeze în parte pe tipul de explorator/anticar al perioadei, exemplificat de fotograful, calatorul si arheologul amator Augustus Le Plongeon (1825-1908). Ideea tarâmului pierdut Mu a aparut pentru prima oara în scrierile lui Le Plongeon. Nascut în Jersey, pe coasta Normandiei, în Franta, a avut o viata pitoreasca, care a inclus fotografierea ruinelor maya din Peninsula Yucatan, munca de supraveghetor în San Francisco si studiul fotografiei în Londra.

De asemenea, în acea perioada s-au facut descoperiri arheologice importante, iar descoperitorii lor fabulosi apareau adesea pe primele pagini ale ziarelor. Îl putem da ca exemplu pe Heinrich Schliemann, care a investigat presupusul sit al Troiei, în nord-vestul Turciei, si palatul din Micene, Grecia, în anii 1870. Alte exemple i-ar include pe egiptologul englez Flinders Petrie, care a început sapaturile în Egipt în 1884, si Arthur Evans, care a început sa lucreze la complexul palatului preistoric din Knossos, Creta, în 1900. Unii – sau toti – ar fi putut furniza o motivatie pentru crearea acestei povesti.

Astfel, mai degraba în contextul primilor exploratori ai Marelui Canion, arheologii si anticarii îndrazneti ai vremii, si al denumirilor indiene si egiptene ale Marelui Canion pot fi gasite originile lui G.E. Kinkaid si ale articolului din 1909, decât în descoperirile reale dintr-o pestera misterioasa, pierduta.

Bogdan

Per aspera ad astra