Mitul universal al Potopului

O imensa ambarcatiune incarcata cu toate speciile de animale din lume, navigand pe apele Potopului biblic in urma ploilor catastrofice dezlantuite de Creator pentru a pedepsi lumea incarcata de pacate. Aceasta reprezentare a dainuit de-a lungul timpurilor. In urma descifrarii, de catre asiriologul englez Irving Finkel, a cuneiformelor (cea mai veche scriere din lume) gravate pe o tablita mesopotamiana care a ajuns la British Museum din Londra, mitul biblic va avea o noua „infatisare”.

 Pe tablita sunt relatate detalii legate de constructia ambarcatiunii destinate sa salveze cate o pereche din toate speciile de animale de pe Terra, cu 1.000 de ani inainte de cea care figureaza in textul biblic. O arca a carei forma era rotunda. Tablita, realizata din lut, a fost gravata intre anii 1900-1700 i.Hr. Documentele anterioare in care este evocat Potopul au aparut incepand cu secolul al VI-lea i.Hr. Amintim cele 12 tablite provenind din „biblioteca lui Assurbanipal”, ultimul rege asirian, in care este descrisa, in versuri, Epopeea lui Gilgamesh (2600 i.Hr.), un suveran semilegendar. In cea de-a XI-a tablita in care este descris dezastrul provocat de ploile diluviene si in care apare figura lui Noe, zeii revoltati de pacatele oamenilor au decis sa-i distruga. Cea care, cuprinsa de remuscari, da o sansa renasterii vietii, prin intermediul lui Noe, al familiei sale si al animalelor imbarcate este zeita intelepciunii Ea-Enki. Il desemneaza pe Noe ca salvator al omenirii dupa ce va construi arca.mitul universal al potopului

 In urma cu 113 ani, un eminent asiriolog din Londra, a relevat existenta unei povestiri legate de Potop, gravata pe o tablita mesopotamiana. Din 1873 si pana in prezent au fost descoperite alte 9 documente care faceau referire la acest mit. In niciunul insa nu era descrisa atat de amplu si detaliat constructia ambarcatiunii in maniera in care acest subiect a fost relatat pe tablita descoperita in acest an in urma unor sapaturi efectuate in Ninive, capitala anticei Asiria, de pe teritoriul Irakului.

Tradusa dupa 30 de ani

 Istoria tablitei de la British Museum a debutat in 1985, cand un grup de oameni de stiinta a pus ochii pe tablita din argila, prezentata la muzeu de un colectionar care a mostenit-o de la tatal sau, acesta aducand-o din Irak, in 1948. In pofida insistentelor specialistilor in limba asiriana de a lasa un timp nedeterminat tablita la muzeu pentru a fi studiata, colectionarul a refuzat. De-abia in 2009 o va pune la dispozitia lui Irving Finkel. Pe masura ce o traducea, a inteles ca este vorba despre un „manual de constructie”.

 Pentru prima oara sunt descrise dimensiunile precise ale ambarcatiunii. Este evocat un personaj pe nume Atrahasis, un proto-Noe babilonian, care a construit o arca rotunda (ambarcatiunile rotunde erau folosite in antica Mesopotamie pe rute fluviale construite din trestie impletita, etansata cu bitum). Zeita Enki il sfatuieste pe Atrahasis sa construiasca o ambarcatiune rotunda cu suprafata de 3600 m² si cu diametrul de 70 de metri. Zeita a sugerat si faptul ca trebuie sa fie realizata din fibre din ramuri de palmier, corzile urmand sa fie impletite in asa fel incat ambarcatiunea uriasa sa aiba o forma rotunda.

 Suprafata interioara trebuia sa fie acoperita cu un suport din scanduri de lemn iar podeaua sa fie consolidata cu mii de cuie. Pe de alta parte, Atrahasis a amenajat spatii delimitate pentru diversele specii de animale, in special pentru cele periculoase. In 20 dintre cele 60 de randuri gravate pe tablita se faceau si recomandari legate de etanseizarea asigurata de un strat gros de bitum. O indicatie foarte precisa si foarte apropiata de pasajul biblic aferent se referea la faptul ca animalele trebuiau sa fie urcate doua cate doua pe arca. Este pentru prima oara cand o astfel de indicatie apare pe o tablita mesopotamiana. O alta indicatie inedita: animalele imbarcate trebuiau sa apartina doar speciilor salbatice provenind din desert, cele domestice fiind excluse.

 Cu secole in urma, un savant german, Athanase Kischer (1601-1680), a incercat sa reconstituie lista animalelor. A identificat totalitatea speciilor de animale binecunoscute de pe pamant, din apa si in urma calculelor, tinand cont de spatiul existent, a ajuns la concluzia ca in ambarcatiune nu puteau incapea decat aproximativ 50 de specii de marime mijlocie si mare. Asadar, o parte infima din cele repertoriate la acea vreme.

 Toate versiunile au insa o tema comuna: salvarea vietii in urma apocalipticului cataclism.

 Oamenii de stiinta care au incercat sa patrunda in „culisele” acestui mit si sa-l asocieze cu urme lasate de Potop au evocat cateva fenomene care ar putea sustine veridicitatea catastrofei. S-a facut, de pilda, referire la faptul ca in unele zone din sudul Irakului la mica adancime exista suprafete intinse de pamant umed. Au incercat, deopotriva, sa afle ce eveniment de amploare a fost la originea cresterii rapide a nivelului Marii Negre in urma cu 7500 de ani. In documente mesopotamiene si in Biblie este specificat faptul ca arca a esuat in varful unui munte. In Geneza este numit Muntele Ararat, in Epopeea lui Ghilgames este evocat Muntele Nisir din Iran, in Coran se vorbeste despre Cudi Dagh din sudul Turciei, intr-un text mesopotamian din mileniul al II-lea i.Hr. este descris un varf urias, din zona lantului muntos Urartu.

 Cum se explica oare faptul ca acest mit multimilenar se regaseste in traditiile ebraice si in Biblie? Specialistii au luat in considerare un eveniment cheie: perioada in care elita regatului lui Iuda a fost dusa in captivitate in Babilon, in anul 507 i.Hr. dupa invazia lui Nabucodonosor al II-lea. Unii dintre evreii deportati au invatat limba caldeenilor, au studiat in templul din Babilon si au lasat in urma lor texte care s-au regasit in Biblie.

Bogdan

Per aspera ad astra