Labirintul din Cappadocia

Printre formatiunile geologice stranii din tuf vulcanic in forma de stalagmite din Cappadocia (Turcia) si in zone de câmpie sau cu faleze se afla adaposturi labirintice sapate la câtiva metri in pamânt cu peste 3.000 de ani in urma. Locuitorii hititi s-au refugiat in aceste locuinte pentru a se ascunde de invadatori. A fost nevoie de doar câteva lovituri puternice de târnacop pentru a reda civilizatiei unele dintre cele mai bizare, misterioase si vaste constructii subterane antice.

 Totul a inceput in anul 1963 când un locuitor din Derinkuyu, un mic oras din Cappadocia, denumita si „regina cailor frumosi”, a incercat sa mareasca spatiul pivnitei, spargând un perete. La un moment dat, zidul s-a spart pe o suprafata de peste 1 m2, prin care a patruns, pasind temator intr-un tarâm necunoscut, luminând calea cu o lanterna. Ceea ce se ascundea dincolo de acest perete „fals” intrecea orice inchipuire. Dupa ce a trecut prin câteva sali insiruite pe terase labirintice s-a intors si a anuntat autoritatile. Arheologii si specialistii in subterane defensive au inspectat pas cu pas acest „oras” subteran, sapat in tuf vulcanic constituit din numeroase sali legate prin tunele strâmte dispuse pe o retea tentaculara pe cinci niveluri principale.

Labirintul din Cappadocia

 Istoria acestor subterane a debutat in Antichitate. La inceput, hititii au realizat locuinte simple, care in timp au devenit vaste labirinturi subterane, cu structuri complexe.

 Peste 260 de kilometri patrati au fost ocupati de constructiile care au protejat locuitorii impotriva ofensivelor inamice. Cele dintâi atestari scrise ale existentei acestor adaposturi figureaza in lucrarea Anabasis, scrisa de istoricul Xenofon, unde este relatat periplul unei armate compuse din 10.000 de mercenari greci prin Imperiul persan si atestata existenta unor locuinte subterane sapate pe mai multe niveluri, la est de Anatolia, in secolul al IV-lea i.Hr., prevazute cu trepte, cele mai multe incaperi aflându-se la baza constructiilor. In cronici arabe din anii 832-833 sunt descrise succint câteva raiduri in Cappadocia, in urma carora invadatorii arabi au golit hambarele cu cereale ascunse in „locuri fortificate”.

 Unele spatii erau rezervate animalelor: capre, oi, vaci, gaini… Altele erau destinate atelierelor in care se confectionau obiecte utile, bucatariilor, depozitelor pentru grâne si „laboratoarelor” in care era produsa bere din orz. In mijlocul orasului subteran din Derinkuyu a fost sapat un put impresionant, pâna la o adâncime de 45 de metri, ai carui pereti se inaltau pâna la ultimul nivel.

 Nu este singura constructie de acest gen din zona. In Kaymakli, Sivaisa sau Mazi au fost descoperite 100 de refugii subterane, unele neexplorate integral, dar niciunul atât de vast. In valea Gören, in timpul Imperiului Roman si al celui Bizantin, in orasele subterane au fost construite si capele.

„Orasele” subterane nu erau locuite in permanenta, fiind refugii ocupate temporar de locuitorii din imprejurimi (hititi), in perioadele in care raidurile invadatorilor le puneau vietile si proviziile in pericol. Cu timpul, au devenit mai vaste, cu o arhitectura complexa, unele comunicând prin tuneluri. Specialistii sunt convinsi de faptul ca locuitorii au fost ajutati in acest urias santier de militari si de arhitecti. Se estimeaza ca un barbat degaja intr-o zi aproximativ 1 m3 de tuf vulcanic. O munca usurata insa de duritatea acestuia, redusa in raport cu cea a unei structuri din piatra, de pilda.

 Fiecare oras subteran era adaptat configuratiei terenului. In acest sens se disting trei tipuri de subterane: cele sapate in zone de câmpie, dispuse pe mai multe niveluri, cu ramificatii, cum ar fi Derinkuyu, deasupra carora se aflau sate, si cele din zone cu faleze (in functie de marimea falezelor, orasele subterane se intindeau, in general, pe orizontala sau doar pe unul sau doua niveluri), in care constructorii preferau sa sape la baza, si cele din zonele cu formatiuni geologice in forma de piscuri, inaccesibile invadatorilor. Numarul de niveluri si configuratiile subteranelor nu erau insa asociate cu strictete topografiei, tipului de teren.

labiritnul din cappadocia turcia

 Intrarile erau blocate cu „porti” din pietre sau dintr-o singura bucata care se confundau cu peisajul, dupa ce localnicii se refugiau in subterane. Cea mai mare poarta din piatra avea o greutate de circa 3,5 tone! Accesul era posibil si din interiorul caselor din apropiere. Si galeriile puteau fi blocate in anumite locuri cu pietre, in cazul in care invadatorii patrundeau in subterane, reusind sa darâme portile, permitând refugiatilor sa se replieze intr-o zona sigura.

 Se presupune ca aproximativ 30.000 de oameni puteau trai luni de zile in aceste subterane. Doar in Derinkuyu, cel mai vast oras subteran, puteau incapea peste o mie. Nu erau ocupate insa in totalitate, pentru a-si asigura confortul si pentru a se putea deplasa fluent si rapid in spatii care le confereau mai multa siguranta.

 Cercetarile efectuate au pus in evidenta modul organizat in care au fost realizate spatiile, pentru a raspunde unor nevoi urgente si asigurarii unui confort minim. De pilda, depozitele de grâne se aflau in apropiere de iesiri, pentru a se putea aproviziona rapid din exterior, dupa ce paraseau subteranele. Diferite locuri din pereti erau prevazute cu orificii prin care supravegheau exteriorul. Existau numeroase guri de aerisire pentru asigurarea ventilatiei, facilitata de diferentele de temperatura dintre exterior si interior. In subteranele cu mai multe etaje eficacitatea acestora era, evident, redusa. Au sapat, inevitabil, puturi care le asigurau supravietuirea si in cazul in care apa din cele exterioare era otravita de invadatori. Nu lipseau nici cavitatile in care se spalau, latrinele… In numeroasele nise din pereti se aflau lampi cu ulei.

 In Evul Mediu, orasele subterane au fost din ce in ce mai rar ocupate, spatiile utile, in special cele de depozitare a grânelor fiind insa mereu frecventate. Localnicii, mereu tematori, nu le-au neglijat, mizând pe securitatea lor in cazurile in care se aflau in pericol.

 Asa a fost cel din 1832, când, inspaimântata de armatele generalului egiptean Ibrahim Pasa, care au patruns pâna in apropiere de Cappadocia in timpul campaniei impotriva Imperiului Otoman, populatia s-a refugiat in subterane. Aceste orase subterane figureaza printre cele mai spectaculoase si mai bizare constructii ale Antichitatii.

Revista Magazin

Bogdan

Per aspera ad astra