Dansul uriasilor. Enigma megalitilor

În preajma fascinantelor monumente megalitice, martori solemni ai timpurilor preistorice, pâna si vântul pare ca îsi tine respiratia. Redusi la tacere, ca prin farmec, vizitatorii pasesc aici cu respect, ca într-un imens sanctuar a carui bolta este însusi cerul. Mesajul pastrat de milenii în verticalitatea impunatoare a stâncilor ramâne viu si înfioreaza înca inima celor care trec pe aici. Oare cei ce le-au modelat, le-au ridicat si ordonat într-un mod precis îsi merita numele de „popoare primitive”? Care sa fie scopul si semnificatia lor? Cum a fost posibil ca acei presupusi „agricultori” ai epocii pietrei slefuite sa ridice aceste constructii ce necesita o adevarata maiestrie tehnologica? Prin ce metode s-au putut ridica la verticala blocuri de 300 de tone si lespezi de 100 de tone?

dansul uriasilor
Menhir

Ce sunt si unde se gasesc?

Structurile megalitice acopera o arie vasta. În Europa, se gasesc astfel de monumente pe coasta mediteraneana a Spaniei, în Portugalia, jumatate din Franta, coastele occidentale ale Angliei, Irlandei, Danemarcei si coastele meridionale ale Suediei.

Complexul megalitic cuprinde trei categorii de constructii:
•    Menhirul (mer = piatra si hir = lunga) – o piatra mare, împlântata vertical în sol;
•    Cromlehul (crom = cerc si leh = loc) –  un ansamblu de menhire dispuse în cerc  sau semicerc (cel mai monumental este cromlehul de la Stonehenge lânga Salisbury);
•    Dolmenul (taol = masa si maen = piatra) – o piatra plata orizontala, asezata peste alte pietre, verticale.

În afara de zona mediteraneana si Europa Occidentala si de Nord, megalitii de origine protoistorica sunt repartizati pe o suprafata imensa, cuprinzând: partea de nord-vest a Africii, Palestina, Abisinia, Dekkan, Assam, Ceylon, Tibet, Coreea etc.

Preocuparea oamenilor de stiinta  pentru „cultura megalitica” dateaza din Evul Mediu. În secolul al XII-lea, Geraldus Cambrensis scria: „Odinioara se gasea în Irlanda o imensa îngramadire de pietre, numita Dansul Uriasilor, deoarece se spune ca niste uriasi ar fi adus aceste blocuri din regiunile cele mai îndepartate ale Africii, apoi le-au asezat pe câmpia de la Killarney, nu departe de Castel Maas, si toata lumea admira atât greutatea enorma a acestor blocuri, cât si aranjamentul lor armonios. Conform unei traditii engleze, regele Aurelius Ambrosius ar fi pus ca aceste pietre sa fie transportate din Irlanda în Marea Britanie cu ajutorul vrajitorului Merlin.”

Despre aceeasi traditie vorbesc mai multi învatati, printre care si Olaus Magnus, eruditul din Uppsala, care, în „Historia de gentibus septentrionalibus” (1555) vorbeste si el despre „chorea gigantum” – Dansul Uriasilor.

dansul uriasilor. enigma megalitilor
Dansul Uriasilor. Megalitii din Malta

Pe parcursul timpului, au fost elaborate diverse ipoteze, încercând sa explice semnificatia monumentelor megalitice. Diferite metode, mai mult sau mai putin fanteziste, au fost imaginate pentru a întelege felul în care megalitii au fost extrasi din cariere, transportati la destinatie si apoi plasati în pozitia lor definitiva. În ansamblu însa, nici unul dintre cercetatori nu a pus la îndoiala caracterul  monumentelor ca fiind obiecte sau lacasuri de cult. Cât despre problema transportului, nu s-a gasit înca nici un raspuns.

Se presupune ca majoritatea structurilor megalitice serveau unui important cult al mortilor, fapt atestat nu numai de necropolele din jur, dar si de faptul ca unele blocuri de piatra sunt perforate.

Unii arheologi au interpretat aceste „gauri ale sufletelor” drept locuri de iesire si reintrare în mormânt ale spiritelor mortilor.

Conform opiniei lui Mircea Eliade: „Stânca, lespedea, blocul de granit releva durata infinita, permanenta, incoruptibilitatea, în ultima instanta un mod de a exista independent de devenirea timpului. Viata oamenilor fiind supusa ritmului ciclic al cerealelor (nastere, viata, moarte, renastere) – forta si perenitatea devin accesibile prin moarte. Mortii se reîntorc în sânul Mamei Pamânt, cu speranta de a împartasi soarta semintelor; în plus, ei sunt asociati mistic blocurilor de piatra si, prin urmare, devin puternici si indestructibili asemenea stâncilor.”

Încrederea în puterea stramosilor si speranta ca ei îi vor ocroti pe cei vii, comuniunea rituala cu stramosii, detaseaza net constructorii megalitilor, de alte popoare ale antichitatii – mesopotamieni, hititi, evrei, greci, pentru care mortii erau numai niste umbre nefericite si neputincioase, fata de care cei vii trebuiau sa se distanteze la modul cel mai strict.

O alta semnificatie atribuita de Mircea Eliade menhirelor este cea sexuala, universal atestata la anumite niveluri de cultura. Ea nu ar trebui explicata prin simbolismul falic al menhirelor, desi el exista în anumite traditii, ideea fundamentala fiind „transmutarea” în piatra a stramosilor. Astfel, menhirul sau monumentul megalitic devenea un rezervor inepuizabil de vitalitate si putere. Credinta în virtutile fertilizatoare ale menhirelor era împartasita si de catre taranii europeni, la începutul secolului actual.

Stonehenge

Unic în lume din punct de vedere arhitectonic, Stonehenge este cel mai frumos cromleh dintre toate câte s-au pastrat. Vizitatorul este impresionat în primul rând de felul în care monumentul apare privirilor pentru prima data: izolat în mijlocul unei vaste câmpii, conceput în centrul unui gigantic val circular de pamânt cu diametrul de peste 11 kilometri, cu o singura intrare prin care porneste spre monument o carare lunga de peste 2700 m si lata de 91 m.

În jurul constructiei centrale se afla un complex de necropole cu tumuli. Întregul ansamblu se compune din 110 menhire de dimensiuni diferite, dispuse în patru cercuri concentrice.

dansul uriasilor. enigma megalitilor.jpg-stonehenge

În ceea ce priveste scopurile acestui monument, ipotezele specialistilor difera. Una dintre ele afirma ca Stonehenge ar fi fost un locas de cult consacrat Soarelui. Într-adevar, complexul este astfel orientat, încât la data solstitiului de vara – 21 iunie – Soarele rasare în directia drumului de acces în sanctuar. În acelasi timp, acesta servea ca loc de sepultura si oficiere a ritualurilor legate de cultul mortilor.

Arheologii englezi îi atribuie o functie de observator astronomic. El ar fi fost destinat determinarii unor importante cicluri astronomice, precum si prevederii eclipselor.

Pâna în zilele noastre, la 21 iulie, ziua solstitiului de vara, se desfasoara la Stonehenge o sarbatoare populara traditionala, în cursul careia populatia din Salisbury si localitatile învecinate se aduna aici pentru a asista la rasaritul Soarelui.

Dincolo de toate aceste ipoteze însa, grandioasa structura a sanctuarului de la Stonehenge – care poate evoca privitorului imaginea unui dans ritualic în cerc – creeaza un cadru spectaculos si solemn pentru un locas în care se oficiau practicile spirituale ale omului din epoca neolitica.

Constructia respecta principiul ordinii, ritmului si simetriei, delimitând un spatiu interior, magic; opozitia între partile purtatoare (blocurile verticale) si cele purtate (blocurile orizontale) materializeaza pentru prima data, poate, în istoria omenirii, principiile fundamentale ale arhitecturii.

Monumentele din Morbihan

În regiunea golfului Morbihan (sudul provinciei franceze a Bretaniei) exista numeroase vestigii megalitice, în special în preajma localitatilor Carnac si Locmariaquer. Oricât de impresionante ar parea vizitatorilor de astazi, aceste monumente nu sunt decât palide umbre ale gloriei lor trecute. Perioada de constructie a megalitilor în nord-vestul Europei a început din anii 5000 î.Hr. si a durat în aceasta regiune cam 3000 de ani.

În legatura cu enormele monumente de piatra, persista pâna astazi în memoria populara, marturii privind puterea acestor constructii în ritualurile pagâne si chiar în mentinerea ordinii si armoniei în regiunile învecinate.

Civilizatiile care au succedat culturii megalitilor, Imperiul Roman si, mai târziu, crestinismul au interzis venerarea acestor pietre si chiar au distrus multe complexe de menhire, ceea ce a condus, daca este sa dam crezare legendelor, la numeroase cutremure de pamânt, inundatii, alunecari de teren în zonele ce au fost lipsite astfel de „protectia” acestor cromlehuri.dansul uriasilor.jpg morbidan

Regiunea Morbihan poseda vestigii dintre cele mai impresionante, printre altele cel mai mare menhir ridicat vreodata de om, precum si aliniamente de pietre fara egal.

Siluetele de nave spatiale si zeita

Denumite „dolmene”, mormintele de piatra se gasesc în toata Europa. Multe dintre aceste morminte prezinta decoratiuni sculptate pe o portiune din galerie, pe pietrele camerelor si pe partea interioara a dalelor orizontale. Conform cercetatorului Iyar Lissner, „Cea mai mare enigma a monumentelor megalitice o constituie aceste semne gravate, foarte ciudate.”

Descoperirea acestor semne este de data relativ recenta, motivul principal fiind faptul ca multe din ele nu sunt vizibile decât în anumite conditii de lumina, în functie de pozitia precisa a Soarelui. Spre deosebire de desenele rupestre din sudul Frantei si din nordul Spaniei, care erau executate într-un fel naturalist, semnele gravate pe megaliti reprezinta idei exprimate în simboluri, prin desene emblematice. Interesant de remarcat este faptul ca aceleasi motive pot fi regasite în locuri îndepartate unele de altele, cum ar fi Irlanda si insulele Canare.

Apar frecvent simboluri precum toporul de piatra, cercul înconjurat de raze, siluete de nave, arcuri si linii serpuitoare, „cupule” ( mici cavitati gravate în suprafata), motive ale torsului uman, precum si reprezentari ale Zeitei Mame. Referitor la aceste semne gravate, unii cercetatori au avansat ideea unui limbaj figurativ, mergând pâna la concluzia ca ne aflam în prezenta unei scrieri alfabetice, asemanatoare cu cea feniciana, etrusca sau copta. Mai frecvent este însa admisa ipoteza ca aceste semne au o semnificatie ritualica si tin de cultul celebrat.

Oricum, este sigur ca aceste semne nu sunt gravate la întâmplare, mai ales având în vedere faptul ca unele se repeta cu multa insistenta chiar pe mai multe tipuri de monumente. În morminte au fost descoperite vase de ceramica si alte obiecte depuse ca ofrande pentru calatoria mortilor în lumea de dincolo, cum ar fi: cutite slefuite din jad sau silex, nefolosite înainte si sparte în doua, probabil chiar în momentul înhumarii, pandantive din pietre semipretioase si vârfuri de sageti.dansul uriasilor.jpg simboluri sapate in stanca

Pitagora si padurea de megaliti

Primele monumente megalitice care întâmpina, de obicei, vizitatorii regiunii Carnac sunt incomparabilele alinieri de pietre de aici. Peste 2500 de pietre, unele masurând mai mult de 4 m înaltime, se aliniaza pe o suprafata de 4 km lungime, si maxim 100 m latime, grupata în 4 sectiuni principale. Dupa estimarile specialistilor, aliniamentele de la Carnac cuprindeau odinioara 7000 de pietre uriase.

Incintele circulare din pietre, numite cromleh, sunt mai frecvent întâlnite în Insulele Britanice, unde aliniamentele sunt mai rare. Modul de dispunere a pietrelor în cromleh era conform exigentelor unui ritual demult uitat, dovedind, asa cum au stabilit specialistii în arheologie, cunostintele geometrice „descoperite” de Pitagora mult mai târziu.

Piatra zânelor

Pietrele verticale izolate, sau menhirele, sunt raspândite pe vaste teritorii, multe dintre ele însotind mormintele megalitice. Cel mai înalt menhir din regiunea Morbihan, denumit „Uriasul”, are 6 m înaltime.

dansul uriasilor-Carnac vazut de sus
Carnac vazut de sus

Amplasamentul menhirelor mai mici pare a fi determinat de vizibilitatea reciproca a unei asemenea pietre verticale. Se pare ca directia determinata de acestea indica anumite puncte de pe orizont unde rasar si apun Soarele si Luna, în momente importante din calendar.

Majoritatea megalitilor sunt pietre în stare naturala, transportate probabil de la mare distanta, apoi ridicate pe verticala, toate acestea prin niste mijloace greu de imaginat pentru o presupusa populatie de agricultori din epoca pietrei slefuite, de unde si marea lor enigma.

Unele menhire au fost chiar fasonate, probabil cu ajutorul apei si al focului. Cea mai mare astfel de piatra fasonata din Europa se numeste „Piatra Zânelor”, acum sfarâmata în patru; ea atingea în pozitie verticala 21 m (cam cât înaltimea unui bloc cu opt etaje). Acest menhir, numit, de asemenea „Er Grah” sau „Marele menhir sfarâmat”, avea o greutate cam de 300 de tone. Pozitia bucatilor componente sugereaza ca el era constituit dintr-o singura piatra, pâna în momentul când s-a prabusit, ca urmare a unui cutremur de pamânt sau a unei lovituri de trasnet. Vizibil odinioara de la mare distanta, se presupune ca el determina anumite directii legate de momentele principale ale Lunii.

Calatoriile sufletului

Conform parerii lui John Green, cercetator pasionat al siturilor preistorice din Morbihan, „Fara marturii pe care sa le putem interpreta cu certitudine, nu vom întelege niciodata complet cultura acestei civilizatii.”

Pentru o civilizatie supusa capriciilor climei, asa cum se presupune ca erau acele populatii de agricultori, este plauzibil faptul ca ea sa fi adoptat o religie naturala, în speranta asigurarii unor conditii favorabile. Ciclurile cotidiene, sezoniere si anuale ale Soarelui si ale Lunii reprezentau repere astronomice pentru jalonarea trecerii timpului, moartea Soarelui în fiecare seara si fericita lui renastere în zorii zilei urmatoare, ce puteau simboliza credinta în reîncarnare, asa cum indica si obiectele depuse în morminte, destinate calatoriei sufletului în lumea de dincolo.

dansul uriasilor-piatra zanelor
Piatra Zanelor

Raza de soare a unei singure zile

Ciclul anotimpurilor corespunde vârstelor umane. De aceea, este foarte probabil sa fi existat ceremonii legate de momentele esentiale ale anului, implicând procesiuni, dansuri rituale, ofrande, sacrificii savârsite lânga monumente.

Semnificativ în aceasta directie este faptul ca unul dintre cele mai frumoase morminte cu culoar megalitic din provincia Newgrange a fost construit în asa fel încât o raza de soare poate patrunde pâna la peretele cel mai îndepartat, numai în cursul celei mai scurte zile a anului.

Un alt aspect probabil al unei religii naturale erau ritualurile legate de fertilitate. Astfel, unele morminte contineau statuete reprezentând Zeita Mama, cu figurarea exagerata a atributelor feminitatii. Forma unor morminte precum si a pietrelor verticale care le însoteau putea sa reprezinte simbolic organele reproducatoare, sugerând astfel lacasul de veci ca sursa a vietii.

Oamenii stânci care se iubesc

Daca în aceasta religie Soarele si Luna erau zeii care controlau trecerea timpului, adorarea lor necesita observarea miscarilor acestora pe cer. Pozitia pietrelor verticale poate sugera o astfel de ipoteza. S-a emis chiar ipoteza ca pozitia megalitilor, precum si forma lor în evantai, putea fi utilizata pentru determinarea unor date astronomice importante.

Toate acestea nu sunt decât supozitii, dar folclorul si miturile vin sa le întareasca. Crestinismul a absorbit multe dintre aceste traditii, rebotezând zilele sacre si încorporându-le în noul sau calendar. Chiar amplasamentul bisericilor era frecvent asociat vechilor vestigii megalitice, subliniind astfel veneratia continua a unor locuri sacre stravechi.

dansul uriasilor-megalitii din caucaz
Megalitii din Caucaz

În zilele noastre, oamenii continua sa creada ca aliniamentele megalitice au puteri de fertilitate, unele pietre verticale fiind asimilate cu oameni preschimbati în stânci în momente speciale ale vietii lor, în special în momentul casatoriei. Osuarele care însoteau bisericile erau respectate ca locuri în care cei vii se puteau ocupa de ramasitele celor morti, iar duhurile celor decedati se îngrijeau de cei vii.

Lebedele  hiperboreenilor

Privitor la originea „culturii megalitice”, au fost lansate diferite ipoteze. Una dintre acestea sustine ca leaganul acestei stravechi civilizatii ar fi insula Malta, ale carei uriase constructii din piatra par a fi foarte vechi; alte opinii înclina catre Creta sau Micene.

O ipoteza bazata mai ales pe surse mitologice identifica teritoriul de astazi al Marii Britanii cu legendarul tinut al hiperboreenilor, tarâm de vis populat cu oameni de o înalta spiritualitate, ale caror ritualuri sacre erau acompaniate de corul inefabil al unor stoluri mari de lebede cântatoare.

Alti cercetatori îndrazneti aduc în discutie chiar ipoteza originii acestor traditii în ramasitele unor mari civilizatii disparute, cum ar fi cea atlanta sau a locuitorilor continentului Mu.

Zalmoxis  si  spirala  celesta  a  timpului

Alte surse leaga monumentele megalitice de druizi, clasa intelectualilor si a preotilor celti, constituita într-o confrerie despre care se spune ca dainuie pâna în zilele noastre. Traditia esoterica spune ca puterea si cultura druizilor ar veni din vremuri anterioare celtilor, de la un neam de o mare spiritualitate din care s-ar trage chiar zeul geto-dac Zalmoxis.

dansul uriasilor-sfinxul

Tot în ceea ce priveste rolul megalitilor, radiestezia a demonstrat ca acestia au fost amplasati în punctele de focalizare a curentilor energetici telurici. Astfel se explica si de ce multe catedrale romantice si gotice au fost construite pe locurile în care  se aflau vestigii megalitice, preluând în structura lor arhitectonica precis conceputa, conform legilor echilibrului si armoniei universale si difuzând în spatiu, asemenea unor impresionante relee, formidabila energie spirituala degajata în acele puncte de intensa vibratie spirituala, apartinând geografiei sacre.

Dincolo de toate ipotezele ce cauta sa încadreze în conceptia moderna, materialista a epocii noastre aceste momente, hieraticii uriasi din piatra, prinsi în dansul lor etern, scântei din spirala celesta a timpului si a astrelor, continua sa-si pastreze misterul. Sau poate se asteapta momentul deschiderii spirituale a omenirii, pentru ca mesajul în piatra transmis de initiatii vremurilor de legenda sa prinda contur pentru însetatii cautatori ai izvoarelor de întelepciune din mileniile ce vor veni.

 Revista Misterelor

Bogdan

Per aspera ad astra