Sarmatii, aliati si dusmani ai dacilor

“Vezi într-un numar mai mare pe geti si pe sarmati, ce, calare, vin si se duc tot foind prin ale orasului strazi. Nu e niciunul din ei sa nu poarte în spate o tolba, arc si sageti ce la vârf unse-s cu fiere de sarpe”

Asta scria acum aproape 2000 de ani, marele poet latin Ovidius Publius Naso în celebra sa opera „Tristele” povestind crâmpeie din viata de zi cu zi a patriei sale de exil, Tomis…Sarmati, aliati si dusmani si dacilor

Atât Naso, cât si numerosi alti autori antici vorbesc despre sarmatii care traiau în Scytia Minor, Dobrogea noastra de astazi, si care, cel putin în zona Tomisului, erau la acea vreme aproape la fel de numerosi ca si bastinasii geti.

Cine erau însa acesti sarmati si care este povestea lor vest pontica?

Primele mentiuni despre acest popor provin de la Herodot si Hipocrat (sec.V i.Hr.) care îi numeau „sauramatioi” (sauromati), termen ce se traduce “ochii de sopârla”. Considerati de multi drept un neam de sorginte scitica, sarmatii se diferentiau de marea masa a acestor triburi datorita particularitatilor religioase. Astfel, ei erau adoratori ai Zeului Focului, în timp ce restul scitilor îl aveau în prim plan pe Zeul Pamantului.

Foarte buni calareti si arcasi neîntrecuti, sarmatii mai surprindeau prin ceva anume. Din oastea lor faceau parte numeroase femei, razboinice neîntrecute, adevarate urmase ale amazoanelor mitice. Initial, sarmatii locuiesc în nordul Pontului Euxin dar încep treptat sa migreze si spre Sud.

Sarmati, aliati si dusmani si dacilor

În secolul II i.Hr. sunt foarte puternici, se rup de sciti si stapânesc largi regiuni. Malurile Donului, ale Vistulei, sunt controlate de sarmati. Ocupa malul nordic al Marii Negre, Caucazul de Sud si o parte din sudul Rusiei de astazi.

Ne întoarcem însa în vremea lui Ovidiu, sau mai bine spus a împaratului care l-a exilat, Octavian Augustus. În timpul domniei acestuia (27 i.Hr. – 14 d.Hr.) sarmatii coboara dinspre Vistula si ajung si la Gurile Dunarii si în alte zone ale Dobrogei.

Trebuie sa facem o mentiune pentru a face însa mai clara povestea acestor sauromati. Ei se împarteau în trei neamuri mari, de care cu siguranta ati auzit adesea – iazigi, alani si roxolani. Triburi de iazigi ajunsesera deja si în Dacia (pâna în Banat si chiar Panonia) dar si pe teritoriul Moldovei si Basarbiei de astazi. De la iazigi (yagz sau yash, care se traduce prin buna faima si de la unele elemente alane) se spune ca a ramas numele Iasi, orasul moldovean în a carui zona s-au stabilit la un moment dat în secolul I d.Hr. În secolul I d.Hr. sarmatii încep în general sa creeze probleme majore Imperiul Roman, pentru ca nu se mai limiteaza la zonele exterioare, ci încep sa atace si provinciile Imperiului.

Sarmatii_in_lupta-300x245

Se aliaza uneori si cu dacii împotriva cuceritorilor. Pe Columna lui Traian sau pe metopele de la Adamclisi – Tropeum Traiani se pastreaza si acum imagini de prizonieri sarmati (iazigi si roxolani). În sec II-III, dominatia lor în stepele pontice ia sfârsit, fiind învinsi de marcomani, goti si alte triburi germanice. Se retrag apoi si mai mult din calea invadatorilor huni, din secolele IV-V, dupa care dispar treptat din istorie. Singurii supravietuitori sarmati, care mai existau si în Evul Mediu, între 1200 si 1400, au fost alanii în Europa existând mai multe zone si localitati care poarta toponime de origine sarmatica, cum este cazul Iasiului…

Bibiliografie – Sarmatii în spatiul nord-pontic – Vitalie Bârca, Olexandr Symonenko, Ovidius -Tristele, Brezinski/Meclzarek – Sarmatii (600 i,Hr, – 450. d.Hr.)

Bogdan

Per aspera ad astra