Triunghiul Bermudelor, istoria unui fenomen inexplicabil (I)

 Din cele mai vechi timpuri au circulat povesti mai mult sau mai putin reale, mai mult sau mai putin credibile, referitoare la ,,corabii fantoma” care brazdau marile si oceanele lumii, sau – mai recent – la disparitii misterioase de nave si avioane.

În scrierile lor, Platon (filizof grec 427-347 i.Hr.) si Aristotel (savant si filozof grec, 384-322 i.Hr.) povestesc despre o mare întinsa ce se gasea spre apus de ,,Coloanele lui Hercule” (denumire data de antici strâmtorii Gibraltar) si în adâncimea careia ar fi disparut legendara Atalantida. Noroiul si ierburile în care se împotmoleau corabiile ce încercau sa strabata aceste ape, proveneau, dupa parerea lor, de la uscatul înghitit de ape. Despre aceasta aglomerare de ierburi vorbeste si filozoful Teofrast (327-287 i.Hr.) în lucrarea sa ,,Istoria plantelor”.

misterul-triunghiului-bermudelor-aflat-ce-au-aflat-oamenii-de-stiinta_size7

În mijlocul acestei mari a ajuns Cristofor Columb la 16 septembrie 1492, în cursul primei sale calatorii spre „Lumea Noua”. Dupa doua zile de navigatie avea impresia ca vasele sale înaintau într-o veritabila preerie. Numai dupa trei saptamâni corabiile s-au gasit din nou în marea libera. Astfel, Columb lasa posterioritatii prima însemnare scrisa facuta „la fata locului” privind pericolele iesite din comun ale acestei zone oceanice. Tot el este acela care a observat acolo ciudate „fâsii incandencente” de „apa alba”. Si – ca o confirmare moderna a acestei consemnari – dupa relatarile astronautilor americani, aceste sclipiri albe sunt ultimile lumini care mai pot fi vazute pe pamânt de catre cei ce pleaca în Cosmos.

S-a nascut astfel legenda unei mari misterioase si înfricosatoare, legenda care avea sa dainuie peste secole si sa furnizeze scriitorilor subiecte fantastice si pasionante. Astfel, catre mijlocul secolului trecut, William Robert Chambers descria aceasta mare ca pe un imens „cimitir de epave din toate timpurile si de toate tonajele”. În 1898 scriitorul american Thomas Janvier, a publicat o carte de aventuri al carui erou, marinarul Roger, reuseste sa se salveze de la un naufragiu pe o pluta împinsa de curenti în mijlocul oceanului. Aici, el vede o îngramadire halucinanta de epave, pe care se aflau navigatori morti la posturile lor, sclavi în lanturi etc.

Marea Sargaselor – caci despre ea este vorba – spaima legendara a vaselor cu pânze, este un loc de pe glob atât de singular, încât poate fi considerata ca o regiune geografica distincta. Nu este o mare propriu-zis, ci o portiune din Atlanticul de Nord, înconjurata de marii curenti ai canarelor si Golf Stream-ului, cu o suprafata de circa 6-7 milioane Km². Iata câteva din caracteristicile acestei zone:

1) Abundenta foarte mare a speciilor de flora si fauna marina, ceea ce constituie un adevarat ,,El Dorado” pentru naturalisti;
2) Fiind departata de orice tarmuri, ea este lipsita de aportul de apa dulce sau de gheata topita, constituind partea cea mai sarata din Oceanul Atlantic (36,5-37 la suta), care el însusi este cel mai sarat dintre oceanele lumii;
3) Transparenta foarte mare a apelor sale (peste 65 m în adâncime);
4) S-a descoperit ca aici este unul dintre singurele doua puncte de pe glob unde busola indica nordul geografic si nu pe cel magnetic!

Triunghiul Bermudelor, istoria unui fenomen inexplicabil
Marea Sargaselor

Celalalt punct care prezinta aceasta ciudatenie, exact la antipod, este Marea Diavolului, despre care vom mai avea ocazia sa vorbim, si care se afla între Japonia si nordul Filipinelor;

5) În sfârsit, o stire de la începutul anului 1975, mentioneaza masuratorile facute asupra suprafetei oceanelor de catre satelitul american GEOS-C, lansat la 9 aprilie. Concluzia la care s-a ajuns este menita sa sensibilizeze întreaga lume stiintifica: câmpul magnetic terestru determina o scadere a nivelului apelor cu aproximativ 25 m pe o portiune cu un diametru de circa 200 km în periculoasa Mare a Sargaselor. Vapoarele care circula în aceasta zona sunt fortate – fara a-si da seama – sa patrunda în aceasta „vale” adânca a oceanului, reducându-li-se, din diverse motive, posibilitatile de manevrare.

Dar, Marea Sargaselor nu este decât o mica portiune în aproprierea unei alte zone a Atlanticului, care si-a câstigat în ultimul timp un trist renume, datorita numeroaselor accidente si disparitii misterioase de avioane, vapoare si oameni. Cine nu a auzit de „Iadul marilor”, „Triunghiul negru”, „Cimitirul Atlanticului”, „Marea nenorocirii”, „Triunghiul Bermudelor”? Oricare dintre aceste denumiri ne duce cu gândul si imaginatia spre acelasi enigmatic loc de pe Terra.

O zona a Atlanticului Occidental, în largul coastei de sud-est a Statelor Unite, formeaza un triunghi, delimitat la nord de Insulele Bermude, la vest de Florida Meridionala si la sud de Puerto Rico. Acest sector ocupa un loc primordial, tulburator, chiar inimaginabil, în inventarul mondial al misterelor înca neelucidate. Este vestitul „TRIUNGHI AL BERMUDELOR”, zona unde mai mult de 100 de vapoare si avioane s-au evaporat, pur si simplu – în cea mai mare parte dupa anul 1945 – si unde peste 1000 de vieti omenesti au fost pierdute în cursul ultimelor decenii. Disparitiile se succeda cu o frecventa care pare în crestere, desi rutele maritime si aeriene sunt mult mai frecventate, cercetarile sunt mai asidue, posibilitatile stiintifice si tehnologice de studiu sunt mai complexe si mai perfectionate, iar rapoartele mai atent si mai competent întocmite decât altadata.

Încercam sa schitam în linii mari care au fost disparitiile corabiilor, vapoarelor si avioanelor, atât în triunghiul Bermudelor cât si în celelalte zone enigmatice de pe Terra, începând chiar din secolul trecut. Ne vom opri cu amanunte numai asupra celor mai reprezentative „cazuri” mentionate de literatura de specialitate. Asupra acelor evenimente care au facut multa vâlva la vremea lor si carora nici pâna astazi nu li s-au gasit explicatii rezonabile.

Sa alegem punctul de plecare începutul secolului XIX pentru un motiv simplu: atunci, istoria navigatiei cunoaste o cotitura cruciala, trecerea de la vasele cu pânze la cele actionate de forta aburului. În 1819, corabia cu pânze si cu aburi ,,Savannah”, traverseaza Atlanticul în ,,timpul record” de 25 zile, lasând în urma ei, din portul britanic Liverpool pâna în portul american New Orleans, cea mai lunga dâra de fum din câte se pomenise vreodata. De la acea data, numarul vapoarelor se mareste vertiginos si continuu. Un singur secol avea sa treaca si oceanele lumii urmau sa fie brazdate de zeci de mii de vapoare, veritabile uzine si hoteluri plutitoare înlesnind transporturile si comunicatiile intercontinentale, marind implicit si numarul accidentelor si observatiilor din Triunghiul Bermudelor sau din alte zone

Iata, asadar, istoria disparitiilor:

Lista victimelor pare a fi deschisa înca în august 1800 de catre vasul militar american ,,Insurgent”, care dispare fara urme în Triunghi, cu cei 340 de oameni pe care-I avea la bord.

În 1840, ,,Rosalie”, nava franceza cu vele, în drum spre Havana, este descoperita pustie, cu pânzele ridicate si încarcatura în stare buna, locuita doar de un canar, pe jumatate mort de foame în colivia sa. Expertii care au examinat nava, au ajuns de comun acord la concluzia ca, cei care au fost pe acest vas, „din cauza unor motive necunoscute, au înnebunit brusc si ca urmare, echipajul si pasagerii au parasit în graba vasul”.

Vara anului 1850. În aceeasi zona, un velier de mare tonaj a atras atentia pescarilor si fermierilor din Easton-Beach prin faptul ca se îndrepta cu viteza spre tarm. Ea si-a continuat drumul si a esuat cu mult în interiorul tarmului „ca si cum ar fi fost transportata de o mâna uriasa”. Nimeni nu a aparut pe punte, pentru singurul motiv ca nu avea cine: vasul era pustiu, dar totul arata ca echipajul îl abandonase cu cel mult o ora, o ora si jumatate înainte. Mâncarea aburea înca în bucatarie, cafeaua astepta sa fie turnata în cesti. Comisia de cercetare, care a studiat cele întâmplate pe ,,Shabird” – acesta este numele vasului – a renuntat la ipoteza macelaririi echipajului, deoarece nu au fost gasite urme de violenta nici pe bord, nici pe coridoare. În ziua aceea conditiile atmosferice au fost excelente, vasul naviga în aproprierea malului, dar valurile n-au aruncat pe tarm nici cadavre, nici barci de salvare, nici alte sfârmaturi. S-a mai putut afla ca vasul chemase în ajutor, fara alte explicatii un vapor de pescuit din aproprierea portului unde ancora de obicei, Newport, Rhode Island, S.U.A. Apoi urmeaza lovitura: desi bine fixat în nisip, vasul a disparut subit într-o noapte ! Fireste, nici atunci si nici mai târziu nu s-a putut gasi o explicatie cât de cât rezonabila.

În 1854, goleta ,,Bella” dispare total în Triunghi, fara indicarea precisa a locului, din lipsa de informatii.

Cazul urmator, al vasului fantoma ,,Marie Celeste”, a facut multa vâlva la vremea sa, nefiind elucidat nici astazi. De aceea, ne vom opri asupra lui cu mai multe amanunte, socotindu-l nu numai foarte interesant, ci si deosebit de reprezentativ pentru toata suita de disparitii misterioase de atunci.

Triunghiul Bermudelor, istoria unui fenomen inexplicabil -vasul mary celeste

În ziua de 5 decembrie 1872, vasul american cu pânze ,,Del Grazia” naviga spre Gibraltar. La un moment dat, capitanul Morehouse a zarit un bric care naviga linistit cu toate pânzele sus. Este vorba de vasul ,,Marie Celeste”, la bordul caruia nu se vedea nici un om. Abordând vasul, Morehouse a constatat ca obiectele personale ale echipajului erau la locurile lor. Pe frânghii erau întinse rufe la uscat, ceasul de aur al capitanului Briggs se afla pe masa, într-un cuvânt totul era în ordine. Încarcatura – butoaie de spirt stivuite cu grija – parea neatinsa. Morehouse stia ca prietenul sau Briggs îsi luase cu el sotia si fetita de doi ani. Unde erau oamenii de pe „Marie Celeste”? Au parasit în graba vasul? Dar de ce? Morehouse a remorcat bricul pâna la Gibraltar, unde au început cercetarile. Dar tot atunci au început sa se nasca si ipotezele. Echipajul se îmbatase, îl omorâse pe capitan si familia sa, dupa care se îmbarcase pe un alt vas, pretextând naufragiul. Nici un capitan de vas n-ar fi dat însa crezare fugarilor, care ar fi trebuit sa descrie amanuntit catastrofa si sa comunice numele vasului scufundat. Dar de ce razvatitii n-au scufundat si vasul ? Cu trecerea anilor, ipotezele s-au înmultit.

Dupa mai bine de 11 ani, tragica întâmplare a revenit în coloanele revistei engleze ,,Cornhill Magazine”. În ianuarie 1884, aceasta revista a publicat relatarile unui anume J. Habakuk Jeffson, care afirma ca s-a aflat la bordul vasului si cunostea secretul disparitiei echipajului. Jeffson semnalase prezenta unui anume Septimius Goring, care „avea ceva diabolic în el”. Într-o seara, capitanul Briggs a navalit în cabina lui Jeffson si I-a spus îngrozit ca sotia si fetita disparusera. Putin dupa aceasta întâmplare, Briggs s-a sinucis. Dupa alte doua zile, la orizont, în loc de Portugalia, s-au ivit tarmurile Africii.

Triunghiul Bermudelor, istoria unui fenomen inexplicabil-php

Corabia se abatuse din drum deoarece cineva umblase la aparatele de navigatie. În seara aceleasi zile, Goring si înca trei marinari l-au legat pe Jeffson cu o funie. Toti pasagerii au fost aruncati peste bord. Când însa Goring a vrut sa-l arunce si pe Jeffson, cei trei marinari, complicii lui Goring, au protestat si s-au opus. Apoi au coborât cu totii într-o barca si dupa multe peripetii au ajuns într-un sat african. Într-o noapte însa, Jeffson a fost dus pe tarm, urcat într-o barca si lasat liber. Cinci zile mai târziu a fost cules de un vas si dus la Liverpool. Senzationalele relatari ale lui Jeffson au stârnit multe comentarii, prilejuind publicarea unui mare numar de articole. Unii cereau autoritatilor sa organizeze o expeditie care sa-I caute si sa-l pedepseasca pe criminalul Goring. În aceasta directie nu s-a întâmplat nimic, dar dupa câtiva ani, a iesit la iveala ca adevaratul autor al senzationalei relatari despre , „Marie Celeste” nu era altul decât scriitorul englez Arthur Conan Doyle, parintele spiritual al lui Sherlock Holmes. Si cum exemplu este contaminant, în urmatorii ani au aparut relatari si ipoteze mai mult sau mai putin plauzibile. Asa de pilda, dupa unele ipoteze capitanul Briggs ar fi ordonat parasirea vasului pentru ca în fata lui ar fi aparut un imens iceberg; dupa alte ipoteze, piratii africani ar fi atacat vasul, ar fi luat echipajul, pe care l-ar fi vândut ca sclavi. O alta ipoteza senzationala a aparut în 1955 în Statele Unite: echipajul a fost luat de o „farfurie zburatoare”. În fine în 1967, savantul american Rupert Furnaux a publicat o carte cu titlul „Misterul Marie Celeste”, în care explica lucrurile în felul urmator: un butoias de spirt a explodat, iar pe bord s-a iscat panica. În orice clipa putea sa explodeze toata încarcatura. Oamenii au parasit vasul în graba. Dar vaporii care se acumulasera sub punte s-au risipit si explozia nu s-a mai produs. Echipajul a hotarât sa se întoarca la bric, dar o rafala de vânt a mânat vasul cu toate pânzele sus în larg, astfel ca nu a mai putut fi ajuns din urma. Barca supraîncarcata s-a izbit, probabil de recife de corali, scufundându-se cu întreg echipajul, acesta era ultima ipoteza cu privire la bricul „Marie Celeste”, care si-a gasit sfârsitul în anul 1884, când s-a izbit de stânci si s-a scufundat în aproprierea insulei Haiti.

În 1880, fregata scoala „Atlanta”, plecata din Bermude spre Anglia, a disparut fara ca sa lase urme, cu toti cei 290 de elevi marinari aflati la bord.

 In 1902 vasul german cu trei catarge „Freya”, paraseste Manzanilla (Cuba) îndreptându-se spre Chile si este descoperit 17 zile mai târziu distrus în parte, fara nici o persoana la bord. Ancora mai atârna înca; nu se semnalase timp nefavorabil.(va urma)

Bogdan

Per aspera ad astra