Amintirile, o enigma a creierului uman

Când vorbim despre amintiri, sunt întrebari la care cercetatorii nu au gasit, deocamdata, decat fragmente de raspunsuri disparate. Pentru ca vorbim despre un complex proces de formare a amintirilor în creierul uman. Creierul uman (putem spune si cel al tuturor fiintelor de pe Pamânt) este „unitatea centrala” a organismului. El da comenzile, el transmite informatiile pentru ca noi sa reusim sa ne comportam ca fiinte vii. Exista si procese mai subtile, cum ar fi visele sau amintirile.

amintirile unui octogenar despre tinganu cernica

 Aici lucrurile se complica pentru Stiinta deoarece, precum Universul extern, universul nostru intern ramâne în mare parte de nepatruns. Si daca ne oprim la amintiri, exista o serie de mistere care ramân fara raspuns deocamdata, ele lasând loc supozitiilor emise din când în când de cercetatori. Presupuneri vagi, uneori de-a dreptul fanteziste, aproape niciodata analizate holistic.

 Asadar, cum se „înregistreaza” amintirile în RAM-ul (folosind analogia cu computerele) cerebral, unde se afla acesta unitate de memorie, cum accesam amintirile pentru a le putea utiliza în timpul vietii, iata doar câteva dintre misterele care asteapta o lumina, daca ea va veni vreodata. Caci daca fiinta umana este rodul unui Arhitect suprem, atunci marile secrete nu pot fi la îndemâna unor fiinte comune. Pentru a face o analogie, codul sistemului de operare Windows care echipeaza computerele actuale nu poate fi „spart” (adica înteles) de niciun informatician. El a fost conceput si „sigilat” pentru totdeauna de designerii initiali.

Cum se formeaza

 Pare curios dar amintirile desi ne lovim mereu de ele sau nu, par o realitate mai degraba digitala, virtuala, decât analoga. Ele nu sunt analoge, ca scrisorile pe care le scriam pe vremuri pe hârtie si pe care le pastram pentru a le reciti cu alte ocazii. Cercetatorii tot încearca sa înteleaga modul în care se formeaza în creier amintirile, un studiu publicat recent în publicatia Neuron încercând sa explice acest lucru.

 Cercetarea a folosit 14 persoane cu epilepsie severa carora le-au fost implantate electrozi în creier, rezultatul obtinut în urma colectarii datelor fiind ca neuronii individuali dintr-o regiune numita lobul temporal medial joaca un rol central în formarea rapida a acestor amintiri.

 În plus, dispozitivele au permis cercetatorilor sa indice neuronii individuali care codifica amintiri, dupa cum scrie Agerpres. Subiectilor le-au fost prezentate circa 100 de fotografii cu celebritati, inclusiv Halle Berry, Julia Roberts, Tiger Woods, Clint Eastwood, Jennifer Aniston si Josh Brolin fiind incluse si imagini cu Turnul Eiffel, Turnul din Pisa si Casa Alba. Rezultatele au fost neconvingatoare pentru ca, desi au fost identificati neuronii individuali care au reactionat la o anumita persoana, cum ar fi, de exemplu fotbalistul Brolin, nu s-au descoperit si cei care sa identifice un loc, cum ar fi Turnul Eiffel.

amintirile, o enigma a creierului uman

 Persoanelor supuse testelor le-au fost prezentate apoi imaginile compuse, de data aceasta rezultatele au fost mai încurajatoare: neuronul individual care anterior a raspuns la vederea imaginii lui Brolin a început sa raspunda si la vederea imaginii cu Turnul Eiffel. „Acest studiu a mers în inima codului neuronal care sta la baza unuia dintre aspectele fundamentale ale cunoasterii umane, numita formarea asociatiilor”, a spus neurochirurgul Itzhak Fried de la Geffen School of Medicine din cadrul Universitatii California, din Los Angeles. Descoperirea a fost uimitoare la nivelul neuronilor individuali din creierul uman, pentru ca cercetatorii au putut înregistra activitatea unei „singure celule dintr-o multitudine de miliarde de neuroni din creier”. Exista si o aplicatie a acestei descoperiri, dupa cum declara neurologul Rodrigo Quian Quiroga de la Centre for Systems Neuroscience de la Universitatea din Leicester din Marea Britanie: rezultatele ar putea fi importante pentru ajutarea persoanelor cu boli neurologice cum este maladia Alzheimer.

De ce pierdem memoria?

 Pierderea memoriei este la fel de misterioasa ca si mecanismul prin care ne putem aminti sau cel de formare a amintirilor. Un studiu recent din publicatia Nature medicine, pomeneste faptul ca o proteina care se acumuleaza în sânge ar fi responsabila de pierderile de memorie sau de dificultatile de memorare din cadrul proceselor de învatare (întelegem înca o data de ce este buna activitatea scolara de memorare, atât de urâta de elevi).

 Molecula, proteina, a fost numita B2M (de la Beta 2-microglobulina) si, conform cercetatorilor de la Universitatea California din San Francisco, ea ar „influenta negativ functiile cognitive si regenerarea lor” la adulti. Asadar, cum ar putea fi combatut declinul cognitiv, mai ales la persoanele în vârsta, se întreaba autorii americani ai studiului. Si, daca amintirile noastre sunt afectate de aceasta proteina aflata în sânge, exista masuri pentru a face fata acestei „invazii”? Expertii au observat o concentratie de B2M mai „crescuta” la persoanele în vârsta. Concluzii destul de subtiri, daca luam în calcul ca cercetarile au fost facute în cadrul unor experiente pe soarecii de laborator. Or, una sunt soarecii, alta sunt oamenii, fie si numai în privinta creierului. Complicatiile privind concluziile unor experiente circumstantiale, provin din faptul ca, chiar si asa, cercetatorii au observat ca actiunea moleculei B2M nu este de durata!

 Actiunea „distrugatoare” a moleculei injectata în creierul soarecilor de laborator dispare dupa 30 de zile, cu alte cuvinte, deficitul de învatare si pierderile de memorie, observate initial, nu mai erau evidentiate dupa o luna. Autorii studiului din Nature au fost si ei descumpaniti: „asta sugereaza ca efectele proteinei asupra declinului cognitiv sunt potential reversibile”. Sau, altfel spus, poate ca aceasta proteina nu produce niciun fel de pierdere a amintirilor, cum credeau cercetatorii, fiind o activitate normala a creierului: aceea de a-si aminti si de a uita! Mai ales ca, asa cum putem exersa amintirea lucrurilor pe care le traim, tot asa putem sa exersam si uitarea anumitor amintiri.

amintirile, o enigma

 Studii ale psihologului Gerd Thomas Waldhauser, de la Universitatea din Konstanz (Germania) au aratat ca oamenii (spre deosebire de alte animale) se pot antrena pentru a uita deliberat amintirile (informatiile). Folosind encefalograful, el a demonstrat ca aceeasi parte a creierului pe care o folosim pentru a ne reprima un impuls motor, cum ar fi refuzul de a prinde o minge, este activata pentru a suprima o amintire. Studiile psihologului au demonstrat ca putem învata cum sa controlam aceasta respingere naturala, ceea ce practic ne permite sa uitam ceea ce vrem sa uitam.

 Dar cum sa uitam ceva ce nu stim unde se înmagazineaza, cum se acceseaza si mai ales ce gen de „film digital” este amintirea? Si, în loc de concluzie: cum putem noi stabili constient ca vrem sa uitam o amintire „urâta”, de pilda, si creierul, facând apel la inconstient, sau subconstient, se conformeaza si alege (din ce baza de date, în ce fel de „foldere” ordonate?) sa uite? Si cine face aceasta ordonare în creier pentru a accesa ceea ce noi, constient, consideram amintiri „bune” sau „rele”? Întrebari grele, fara sanse prea apropiate de elucidare.

Revista Magazin

Bogdan

Pentru fiecare de ce trebuie sa existe un cum