Urbanism ingenios in desert

Cu un mileniu in urma, in M’zab, o zona extrem de arida din Sahara algeriana, mozabitii au construit un ansamblu urban unic in lume. Se afla pe un platou stancos, la sud de Alger, denumit metaforic „desert in desert”. In secolul al X-lea, in M’zab, cu o suprafata de peste 700 de hectare, strabatuta de un rau care seca frecvent, s-au instalat primii locuitori, ibaditii, o comunitate berbera hartuita de trupele califilor fatimizi din cauza viziunii sale asupra islamului. Erau adepti ai Coranului, dar contestau unele precepte ale profetului si interpretarea unor pasaje din Coran.

Urbanism ingenios in desert
M’Zab, vedere aeriana

 De-a lungul anilor au construit numeroase locuinte, ecologice, confortabile, dupa un plan minutios elaborat, pentru a suporta ostilitatile atmosferice si ale mediului: calduri greu suportabile, seceta, aer uscat… In secolul al XI-lea reusesc sa construiasca 5 cetati fortificate. De atunci au fost cunoscuti sub denumirea de mozabiti. Au conceput o strategie urbana ingenioasa care a reprezentat o sursa de inspiratie pentru arhitecti de peste secole, inclusiv din secolul al XX-lea, acum ar fi de pilda, celebrii francezi Le Corbusier, Fernand Ponillon sau André Ravereau.

 In timpul unei calatorii in Algeria, din 1931, Le Corbusier, cel mai renumit arhitect al secolului al XX-lea, descopera M’Zab. Este fascinat de aceste constructii realizate ingenios de oameni simpli pe care intentiona sa le studieze indeaproape. Din pacate, nu a putut intra in nicio casa pentru ca accesul strainilor era strict interzis. Revenind in 1933, a survolat zona, incercand, din avion, sa observe ansamblul cetatilor si detalii si sa faca zeci de fotografii, cat mai clare.

 Observatiile personale si informatiile obtinute asociate comentariilor se regasesc in lucrari de specialitate. O sursa de inspiratie pe care a valorificat-o in realizarea unor constructii, cum ar fi capela Notre Dame du Haut din Ronéhamp. Ibaditii au ales aceasta regiune inospitaliera pentru faptul ca aici se simteau in siguranta. Inainte de a se instala, au stapanit Maghrebul, in care au construit o capitala, Tahert, magnifica, cucerita de califi fatimizi in 910. Populatia a fost persecutata, hartuita, condamnata. Problema majora cu care s-au confruntat a fost, desigur, apa. Zona era lipsita de oaze, de depresiuni in care apa s-ar fi putut acumula in urma ploilor, extrem de rare, si care durau cateva zile sau, uneori, cateva ore.

Urbanism ingenios in desert 1

 Intre secolele al X-lea si al XI-lea au construit baraje pentru a capta apa pentru consum  si pentru a o distribui prin rigole etanse spre palmieri si alti arbori fructiferi. Totodata au facut eforturi uriase pentru a sapa puturi in conditiile in care panzele freatice se aflau la adancimi de 40-70 de metri! Trei generatii si-au adus contributia zilnica la saparea lor. Nenumarati locuitori au decedat din cauza deshidratarii, a foametei, a extenuarii si accidentelor din timpul lucrarilor de sapare a puturilor. Sacrificiile au fost uriase, dar in cele din urma au izbandit. Apa extrasa cu galeti ridicate de scripeti era transportata in care trase fiecare de un cal.

Dupa realizarea puturilor sapate la adancimi de 40-70 de metri, mohabitii au beneficiat de apa proaspata din belsug. Culturile de palmieri, smochini, curmali etc. aflate in cea mai mare parte in afara cetatilor din M’Zab, au devenit abundente. Lemnul destinat uneltelor, diverselor constructii, era asigurat. De-acum trebuiau sa se protejeze de temperaturile foarte ridicate din timpul verii. Din fericire, printre acesti oameni simpli existau specialisti in urbanism care s-au mobilizat pentru a realiza cea mai eficace strategie de constructie a unor locuinte care sa-i protejeze de arsita. Proiectul final a fost ingenios.

Urbanism ingenios in desert2

Casele, construite in cele 5 cetati, au fost construite una langa alta, pentru a reduce suprafetele expuse la soare. Peretii grosi, de aproximativ 1 metru, construiti din materiale izolatoare si mici blocuri din piatra, tencuite cu un mortar pe baza de ipsos, aveau o capacitate formidabila de a respinge caldura din timpul zilei. Spre seara, cand structura se incingea, caldura inmagazinata era redusa de aerul racoros.

 Peretii caselor, in forma cubica, majoritatea cu un etaj, nu erau perforati de ferestre ci doar de mici deschideri pentru aerisire prin care patrundeau doar mici cantitati de aer cald. Iarna erau astupate cu carpe. In mijlocul caselor se afla un patio al carui acoperis era prevazut cu o fereastra acoperita cu gratii si, partial, cu frunze de palmier care erau indepartate seara. O sursa suplimentara de aer si lumina. Etajul avea o terasa pe care oamenii dormeau cand caldura din interior devenea greu suportabila. Uneori, innoptau printre palmieri, in adaposturi sumare. Cat priveste strazile, acestea erau stramte si sinuoase, prevazute cu pasaje acoperite in care circulatia aerului era accelerata cand batea vantul.

Urbanism ingenios in desert 3

 Gratie acestui complex urbanistic adaptat la constrangerile mediului, mohabitii au trait in acest mediu nemilos timp de 10 secole. Trebuie specificat faptul ca ansamblul, conceptiile arhitecturale au corespuns nu doar necesitatii de a supravietui ci si realizarii unei armonii cu principiile lor morale si religioase. Casele, de dimensiuni egale, lipite unele de altele, exprimau apropierea si solidaritatea locuitorilor datorita careia au reusit sa infrunte un mediu atat de ostil.

 Cu timpul, in urma unui complex de circumstante, influente venite din exterior, conjuncturi politice, modul lor de viata s-a schimbat. La un moment dat, in cetati s-a infiltrat o populatie nomada araba. Intre cele doua comunitati au aparut, inevitabil tensiuni care s-au amplificat. Incepand cu secolul al XIX-lea, cele 5 cetati din M’Zab s-au modernizat si s-au extins. In 1896 adaposteau 18.000 de locuitori. Astazi, numarul lor a depasit 140.000.

Revista Magazin

Bogdan

Per aspera ad astra