Umbra si cunoasterea de sine

Carl G. Jung, psihoterapeut si psihiatru elvetian, întemeietorul psihologiei analitice, este cel care introduce conceptul de arhetip, „imagine primordiala” sau tendintele înnascute care influenteaza conduita umana. Pentru individ arhetipurile reprezinta la nivel mental ceea ce sunt instinctele la nivel biologic.

Umbra face parte din principalele arhetipuri alaturi de Anima/Animus, Persona si Sinele.

Jung vorbeste despre umbra personala, care apartine inconstientului individual, are o functie compensatorie si se manifesta în special prin intermediul viselor si al proiectiilor si umbra colectiva, componenta arhetipala a inconstientului colectiv, conectata inevitabil cu tema ”raului”.

Umbra este aspectul întunecat al personalitatii noastre, latura negativa, inacceptabila pe care nu vrem sa o vedem preferând s-o ascundem atât de noi însine cât si de ceilalti, pentru ca nu se încadreaza în tiparul ideal de personalitate pe care ni l-am faurit.

Este alcatuita din gânduri, dorinte, fantezii, impulsuri si emotii primare considerate imorale, de neconceput în societatea în care traim, astfel ca le negam sau le împingem în inconstient.

Ele vor doar sa fie recunoscute. Cei mai multi oameni nu sunt constienti de rolul si puterea ei imensa, nu-si cunosc umbra. Aceasta nu este usor accesibila si genereaza multe conflicte la nivel psihologic.

În literatura avem multe exemple, unul dintre cele mai edificatoare este cunoscutul roman ecranizat ‘‘The strange case of Dr. Jekyll si Mr. Hyde”.

Jung spune ca ”nimeni nu-si poate realiza umbra fara sa dea dovada cu prisosinta de tarie morala ”.

Intr-adevar, a o întâlni necesita mult curaj, vointa si sinceritate, fiind si o conditie necesara în cea mai aventuroasa si mai importanta calatorie, cea catre tine însuti.

”Actul acesta constituie fundamentul indinspensabil al oricarei cunoasteri de sine si de aceea întâmpina o considerabila rezistenta…aceasta este prima proba de curaj ceruta de drumul spre interior, o proba care-i sperie pe cei mai multi caci întâlnirea cu sine însuti face parte dintre acele lucruri neplacute pe care le evitam atâta timp cât putem proiecta în exterior tot ceea ce este negativ.”(Jung).
Intervin asadar mecanismele de aparare, în primul rând reprimarea si proiectia.

Umbra poate fi înfricosatoare, când este reprimata sistematic pe o lunga perioada de timp, poate prelua controlul actionând ca o entitate de sine statatoare, în mod incalificabil sau chiar grotesc, raul aratându-se în toata splendoarea sa, daca putem spune asa.

Daca aceste tendinte apartinând umbrei nu sunt aduse la lumina (în lumina constiintei) vor trece de cenzura Eu-lui si se vor strecura pe negândite în viata noastra în cele mai neasteptate moduri, uneori cu o violenta extrema, persoana necrezându-se capabila de asemenea acte (cruzime, agresivitate, desfrâu etc.).

Sunt celebre expresiile :”nu am fost eu” sau ”diavolul m-a împins”, care sunt produsul eului nostru interior, dar si cele care exprima parerea celor ce ne inconjoara: ”era întotdeauna foarte linistit, un tata/sot exemplar, sau un preot cuvios”.

La Jung, Umbra (ca arhetip) este personificata de diavol, asa cum Dumnezeu este personificarea Sinelui.

In poezia lui Blaga gasim acest aspect al dualitatii fiintei umane: ”invrajbiti /de-o vesnicie Dumnezeu si cu Satana /au înteles ca e mai mare fiecare/ daca-si întind de pace mâna. Si s-au impacat/ in mine: împreuna picuratu-mi-au în suflet /credinta si iubirea si-ndoiala si minciuna./ Lumina si pacatul/ imbartisându-se s-au înfratit în mine-ntâia oara/ de la-nceputul lumii”.

Când ne deranjeaza ceva la celalalt (furia, lacomia, agresivitatea, gelozia, invidia etc.), când aratam cu degetul spre el, de fapt aratam spre noi însine.

In copilarie, când cineva vroia sa ne sicaneze etichetându-ne intr-un anumit fel, raspundeam aproape invariabil :”cine zice, ala este”.

Acest raspuns ilustreaza perfect mecanismul proiectiei. Suntem oglinzi unii pentru ceilalti, asa ca e necesar sa privim numai in noi însine, pentru a vedea mai întâi ”bârna din ochiul nostru si apoi paiul din ochiul celuilalt”. A proiecta asupra altora propriile noastre defecte este mult mai comod si ne scuteste de responsabilitate.

Odata ce este constientizata, umbra poate fi transformata, numai asa energia acesteia poate fi folosita în scop constructiv, devenind sursa de creativitate, de inspiratie, spontaneitate, versurile lui Blaga fiind foarte sugestive în acest sens ”nu stii/ ca numan-n lacuri cu noroi în fund cresc/ Nuferi?”. Nu întâmplator nuferii, lotusii simbolizeaza puritatea, forta de creatie si evolutia spirituala…

In traditia budista, Buddha este adesea înfatisat stând pe o floare de lotus. Se spune ca el vedea oamenii ca pe niste “boboci de floare intr-un lac, crescând din noroi si incercând sa ajunga la suprafata pentru a putea inflori”.

Recunoasterea si confruntarea cu umbra, acceptarea si integrarea în structura de personalitate a acestor trasaturi care ne fascineaza si ne înspaimânta totodata este asadar o conditie prealabila în procesul de individuatie, cunoasterea a ceea ce suntem cu adevarat în profunzimea fiintei noastre.

Descoperirea compasiunii pentru insasi existenta noastra ca fiinte umane va înlocui ura si alte sentimente negative care ne invrajbesc si ne divid, ne fac sa condamnam, sa judecam.

De asemenea ne învata smerenia, ne face mai umani, mai toleranti si autentici în relatiile cu ceilalti, redându-ne puterea personala si pacea sufleteasca pentru ca acum suntem …întregi.