Daniel Kahneman despre secretele creierului uman. Cele doua sisteme care ne guverneaza viata

Oracolul din Delfi, cel mai important templu al Greciei antice, îi întâmpina pe toti cei ce cautau întelepciune cu un mesaj scurt scris pe frontispiciu: „gnathi seauton”, care se traduce prin sfatul „cunoaste-te pe tine însuti!”. Astazi, la aproape 3.000 de ani dupa scrierea acestui mesaj, continuam sa cercetam functionarea unuia dintre cele mai misterioase obiecte de studiu întâlnite: mintea umana. Datorita studiilor efectuate în ultimele decenii, ce elucideaza multe dintre mecanismele cognitiei, astazi suntem mult mai aproape de a atinge acest obiectiv.

Cele doua sisteme care ne ghideaza

Psihologul Daniel Kahneman, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti în cognitie si pionier al economiei comportamentale, a studiat timp de peste patru decenii mecanismele decizionale ale creierului uman si a identificat numeroase erori cognitive ce ne influenteaza deciziile fara sa ne dam seama. În 2002, Kahneman a fost rasplatit cu Premiul Nobel pentru Economie pentru lucrarile sale ce au demonstrat ca omul nu este un „actor rational”, asa cum sustineau multi specialisti în economie, ci unul supus numeroaselor capcane ale intuitiei. Nobelul decernat lui Kahneman a reprezentat o premiera, fiind pentru pentru prima data când cel mai important premiu pentru economie a fost acordat unui specialist din alt domeniu (în acest caz, psihologia).

Kahneman sustine ca gândirea umana este controlata de doua sisteme: sistemul 1, pe care îl numeste „thinking fast” (gândire rapida) este inconstient, intuitiv si nu necesita efort voluntar sau control, pe când sistemul 2, denumit „thinking slow” (gândire lenta) este constient, foloseste rationamente deductive si necesita mult efort.exprimarea-furiei

Pentru a observa ca persoana din imagine este furioasa nu este nevoie de un efort constient, acest lucru realizându-se instant si involuntar, într-un exemplu de gândire rapida, tipica sistemului 1. În schimb, pentru a rezolva o problema precum operatiunea de înmultire a lui 17 cu 25 este nevoie de directionarea constienta a atentiei spre un efort voluntar, fara de care raspunsul nu poate fi obtinut. Acesta din urma este un exemplu de aplicare a celui de-al doilea sistem.

Sistemul 1 este înnascut, o consecinta a evolutiei si rezultatul adaptarii la mediu de-a lungul timpului, pe când sistemul 2 este o componenta specifica omului. De altfel, ceea ce noi percepem ca specific propriei persoane este sistemul 2 – sinele constient si rational, cel care gestioneaza credinte, optiuni si decizii.

Desi traim cu impresia ca sistemul 2 e raspunzator de majoritatea deciziilor pe care le luam, viata noastra este controlata în mare parte de primul sistem.

Motivul?

În fiecare zi trebuie sa luam foarte multe decizii, ceea ce face imposibila folosirea celui de-al doilea sistem pentru majoritatea. Pentru ca deciziile rationale necesita timp pentru analiza si deductie, eforturi ce consuma energie, cel de-al doilea sistem este folosit arareori.

De cele mai multe ori, sistemul 1 genereaza sugestii pentru cel de-al doilea (impresii, intuitii, intentii si sentimente) pe care acesta le adopta fara a le modifica. Sistemul 2 intervine atunci când sistemul 1 nu ofera un raspuns imediat (de exemplu, în cazul problemei 17 x 24) sau atunci când detecteaza ca urmeaza sa aiba loc o greseala (ca atunci când ne abtinem sa reactionam într-un mod nepotrivit într-o situatie dificila, când mecanismul de control al sistemului 2 blocheaza intentia generata de sistemul 1). Sistemul 2 are, însa, limite: cercetatorii au descoperit ca atunci când o persoana este ocupata cu o problema ce necesita folosirea sistemului 2, capacitatea de autocontrol scade, fiind mai probabil ca aceasta sa cedeze tentatiilor.

Sistemul 1 prezinta însa anumite erori sistemice, erori cognitive ce duc, de multe ori, la adoptarea unor decizii eronate. În cea mai recenta carte a sa, Thinking Fast and Slow, dr. Daniel Kahneman expune câteva dintre aceste greseli de gândire, sperând ca prin elucidarea lor sa-i ajute pe ceilalti sa le identifice si sa-si înteleaga mai bine propriile decizii.

Daniel Kahneman despre secretele creierului uman. Cele doua sisteme care ne guverneaza viata
Daniel Kahneman

Pentru ca sistemul 1 este activ tot timpul (spre deosebire de sistemul 2, ce necesita un efort  constient), suntem mai predispusi la erori cognitive. O exemplificare a autonomiei sistemului 1 o reprezinta iluzia optica Müller-Lyer, în care doua linii paralele par a avea lungimi diferite. Chiar daca masuram cele doua linii si ne convingem (cu ajutorul sistemului 2) ca lungimea lor este aceeasi, sistemul 1 va continua sa le perceapa ca fiind inegale.

La fel ca iluziile optice, iluziile cognitive tind sa fie greu de depasit, însa primul pas spre iesirea de sub dominatia acestor greseli de gândire este constientizarea lor. Atunci când oamenii se afla  într-un moment de criza, în situatii incerte, deciziile sunt luate de sistemul 1. De aceea, este esential sa cunoastem slabiciunile acestuia.

Greselile cognitive care ne influenteaza deciziile

Esential este sa întelegem ca nu exista persoane care nu sa nu fie afectate de slabiciunile sistemului 1. Acest lucru este demonstrat de un test simplu pe care Kahneman l-a aplicat de mii de ori: „O bâta de baseball si o minge costa împreuna 1,10 dolari. Bâta costa cu un dolar mai mult decât mingea. Cât costa mingea?”. Chiar si în cazul celor mai inteligenti studenti, precum cei de la Harvard si Princeton, mai bine de jumatate au dat raspunsul evident, oferit de sistemul 1, dar totodata gresit: 10 centi. Raspunsul corect era, desigur, 5 centi.

iluzia optica Müller-Lyer
Iluzia optica Müller-Lyer

Una dintre erorile cognitive cele mai raspândite este „the overconfidence bias” – tendinta de a avea încredere în exces în fortele proprii. Statisticile arata ca sansele ca o companie nou fondata în SUA sa functioneze timp de 5 ani sunt de aproximativ 35%. Cu toate acestea, un sondaj efectuat printre antreprenori a aratat ca acestia tind sa estimeze sansele de succes ale unei companii noi la 60%, iar sansele propriei companii la 81%.  Kahneman afirma ca optimismul este motorul capitalismului, lucru confirmat de faptul ca liderii, inventatorii si celelalte persoane ce influenteaza viata unui numar mare de oameni tind sa fie optimisti, asumându-si riscuri convinsi fiind ca vor avea succes în încercarea lor. 

O alta eroare cognitiva identificata de Kahneman este „the planning fallacy” – eroarea de estimare în planificare. Psihologul a întâlnit aceasta problema pentru prima data în anii 1970, când Ministerul Educatiei din Israel i-a cerut sa conceapa un manual si o programa de studiu având ca subiect luarea deciziilor. Kahneman a format o echipa de specialisti, printre care se numara si un expert în conceperea de programe, iar dupa un an de lucru le-a cerut colegilor sai sa estimeze cât timp considerau ca le mai era necesar. Cei mai multi au estimat finalizarea proiectului peste aproximativ 2 ani, cu o marja de eroare de 6 luni. Apoi, Kahneman l-a întrebat pe expertul în programe cât durau asemenea proiecte, în medie. El a explicat ca durata medie a acestora era de 7 – 10 ani, iar 40% dintre ele nu se finalizau. Desi stia acest lucru, chiar si acest expert prognozase o perioada de lucru de înca 2 ani. În cele din urma, proiectul a fost finalizat în 8 ani, iar între timp Ministerul Educatiei nu mai era interesat.

Daniel Kahneman despre secretele creierului uman

Un alt exemplu al erorii în planificare vine din SUA. Un sondaj efectuat în rândul proprietarilor de locuinte a aratat ca acestia se asteptau sa cheltuiasca, în medie, 18.500 de dolari pe reamenajarea bucatariei. Costul mediu real se ridica, însa, la 39.000 de dolari. Un exemplu din Scotia demonstreaza ca diferentele pot fi chiar mai mari: în 1997, când a fost dezvaluit planul pentru o noua cladire a Parlamentului, estimarile de cost se ridicau la 40 de milioane de lire sterline. În 2004, când constructia a fost finalizata, costul total a fost de 431 milioane de lire sterline.

O alta greseala a gândirii este ceea ce Kahneman numeste „the availability bias” – tendinta de a judeca pe baza a ceea ce ne vine mai usor în minte. Un sondaj în rândul americanilor a relevat ca acestia cred ca probabilitatea unui accident fatal este de 300 de ori mai mare decât cea a decesului cauzat de diabet, desi rata reala este de 1:4. Kahneman considera acest lucru o dovada a faptului ca mass-media influenteaza felul în care percepem riscurile, ceea ce poate avea consecinte negative asupra vietii noastre. Un studiu efectuat dupa atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 a aratat ca multi americani au preferat în acel an sa sofeze pe distante mari în loc sa ia avionul. Dintre acestia, aproximativ 1.500 au murit în accidente rutiere, subestimând riscul unei calatorii cu masina si supraestimându-l pe cel al unui atac terorist.

O eroare cognitiva grava este „the anchor effect” – efectul de ancorare. Unul din exemplele care ilustreaza aceasta „scurtatura” a gândirii este un studiu efectuat pe un grup de judecatori germani cu peste 15 ani de experienta. În cadrul experimentului, acestora li s-a citit descrierea unui caz în care inculpata fusese prinsa furând într-un magazin, iar înainte de a decide pedeapsa, judecatorilor li s-a cerut sa arunce cu doua zaruri. Acestea fusesera masluite, astfel ca însumau fie 3, fie 9. Apoi li s-a cerut sa decida pedeapsa corecta pentru inculpata. De?i zarurile nu ar fi trebuit sa influenteze decizia unor specialisti cu experienta, cercetatorii au descoperit ca judecatorii ale caror zaruri însumasera 9 au decis, în medie, o pedeapsa de 8 luni de închisoare, iar cei ale caror zaruri însumau 3 au dat, în medie, o pedeapsa de 5 luni de închisoare. Eficienta acestei erori a dus la exploatarea sa constanta în comert, pentru a modela asteptarile de pret ale cumparatorilor. De exemplu, o companie ar putea oferi 3 variante ale aceluiasi serviciu, astfel încât cea mai ieftina varianta sa para mai atragatoare în comparatie cu variantele mai costisitoare decât daca ar fi singura propusa. Din acelasi motiv, în cadrul licitatiilor se stabileste de obicei un pret de pornire.

Secretele creierului uman. Cele doua sisteme care ne guverneaza viata

Un alt aspect important al sistemului 1 este faptul ca, atunci când este confruntat cu o întrebare dificila, el tinde sa ofere raspunsul la o alta întrebare, mai simpla, fara ca noi sa ne dam seama. Profesorul Kahneman ofera ca exemplu un studiu efectuat pe un grup de studenti germani. O parte dintre acestia au primit urmatoarele doua întrebari: „Cât de fericit esti?” si „Câte întâlniri romantice ai avut luna trecuta?”. Ceilalti au primit întrebarile în ordine inversa. Daca în primul caz nu exista nicio corelatie între raspunsuri, în cel de-al doilea caz se putea observa o corelatie între numarul de întâlniri si nivelul fericirii indicat de studenti. Profesorul Kahneman explica: „Pentru a raspunde corect la întrebarea «Cât de fericit esti?», e nevoie sa ne gândim mai mult. Studentii care fusesera întrebati mai întâi despre întâlnirile romantice nu au mai simtit nevoia sa se gândeasca, pentru ca au substituit raspunsul la aceasta întrebare cu raspunsul la o alta – «cât de fericit sunt în viata mea sentimentala?». Studentii sunt constienti ca viata lor sentimentala nu este singurul aspect important pentru ei, dar sistemul 1 le-a oferit un raspuns facil, iar ei l-au folosit”.

În ceea ce priveste fericirea, explica dr. Kahneman, amintirile joaca un rol important. Oamenii nu au un singur sine, ci doua: sinele experimental (the experiencing self) si sinele memoriei (the remembering self).

Majoritatea oamenilor sunt ghidati de cel de-al doilea. Pentru a exemplifica, dr. Kahneman pune o întrebare cititorilor: ati fi dispusi sa platiti pentru o vacanta grozava, dar la finalul careia ar trebui sa beti o potiune care ar sterge orice amintire a calatoriei si ati ramâne totodata fara fotografii si înregistrari video? Probabil ca nu.

Pentru a ilustra diferenta dintre amintiri si experiente, Kahneman relateaza dialogul pe care l-a purtat cu un membru al publicului dupa o prelegere. Interlocutorul a povestit despre momentul în care asculta captivat o simfonie exceptionala, la finalul careia s-a auzit un zgomot infernal, din cauza ca discul era zgâriat. „Finalul mi-a stricat auditia”, a afirmat acesta. Kahneman i-a explicat ca, de fapt, experienta nu a fost distrusa, caci el se bucurase de muzica timp de 20 de minute. Fusese afectata, într-adevar, amintirea despre aceasta experienta.

Confuzia celor doua aspecte reprezinta o eroare cognitiva ce poate avea consecinte neplacute. Acest lucru a fost demonstrat într-un experiment în care voluntarii au fost supusi la 2 experiente dureroase. Rugati apoi sa aleaga una dintre acestea pentru a fi repetata, acestia au ales-o pe cea mai dureroasa dintre ele, per total, care durase mai mult dar se încheiase cu o durere mai putin intensa, deoarece aceasta lasase în urma o amintire mai buna. „Sinele experimental tinde sa nu aiba o voce suficient de puternica atunci când ne planificam activitatile. Atunci când oamenii iau decizii nu se întreaba «ce voi simti si pentru cât timp?» si tind sa neglijeze trairea în favoarea amintirii cu care vor ramâne”, afirma Kahneman. „Din trecut învatam, de obicei, sa maximizam calitatea viitoarelor amintiri, nu calitatea viitoarelor experiente. Numesc asta «tirania sinelui memoriei»”, scrie Kahneman.

Cum putem evita greselile în gândire?

Doar daca ne întelegem punctele slabe vom fi mai pregatiti sa identificam greselile de gândire, chiar daca nu vom le vom putea evita întotdeauna. „Pentru a contracara erorile sistemului 1 exista, în principiu, o solutie simpla: recunoasterea semnelor ce sugereaza ca ne gasim într-o situatie delicata, încetinirea procesului de decizie si apelul la sistemul 2”, sugereaza psihologul. „Nu putem face asta tot timpul, dar atunci când este vorba de o decizie importanta, trebuie sa reflectam si sa ne întrebam daca nu cumva cadem într-o capcana a gândirii”, adauga Kahneman.

inteligenta-1024x853

Un alt lucru pe care trebuie sa-l luam în seama este faptul ca folosirea sistemului 2 implica un consum de resurse, iar în absenta acestora sistemul 1 preia controlul. Un exemplu este oferit de un studiu efectuat în Israel asupra unui grup de 8 judecatori ce au rolul de a decide eliberarea conditionata a persoanelor condamnate. Decizia predominanta este respingerea solicitarilor de eliberare conditionata, doar 35% dintre acestea fiind aprobate. Cercetatorii au descoperit ca deciziile favorabile condamnatilor sunt adoptate în mare parte imediat dupa pauza de masa a judecatorilor, rata aprobarilor scazând apoi treptat, pâna la un nivel minim înregistrat chiar înainte de urmatoarea pauza de masa. Concluzia cercetatorilor a fost ca judecatorii obositi si înfometati tind sa aleaga decizia cea mai comuna, ce nu implica folosirea sistemului 2: respingerea cererii de eliberare conditionata.

Chiar daca stim care sunt greselile de gândire, nu suntem feriti de ele. „Gândirea mea este predispusa la a comite aceste greseli la fel ca înainte sa le studiez”, a explicat Daniel Kahneman.

Ce putem face, în acest caz?

Sfatul lui Kahneman este sa folosim în vocabularul curent expresiile ce descriu aceste greseli, iar apoi sa apelam la prieteni. Pentru ca oamenilor le e mai usor sa recunoasca greselile altora decât pe cele proprii, discutiile cu apropiatii, folosind un vocabular ce cuprinde indicii ale greselilor cognitive, ne vor ajuta sa le evitam. „Scopul cartii mele este acela de a ridica nivelul conversatiei curente, de a face oamenii sa gândeasca mai complex atunci când judeca deciziile altor persoane. Daca am avea o societate în care oamenii folosesc un limbaj mai bogat atunci când discuta despre aceste lucruri, cred ca ea ar avea un efect indirect asupra deciziilor noastre, pentru ca tinem seama mereu de opiniile altora despre noi”, concluzioneaza Kahneman.

descopera.ro

Bogdan

Per aspera ad astra