Fratia razboinica a lupilor daci

Dacii aveau fratii razboinice, de initiati, despre care se spune ca transformau ritualic în lupi si aveau comportament de fiara în razboi. Erau neînfricati în lupta si îsi bagau în sperieti inamicii cu atitudinea lor de animal salbatic. Lupul era animalul totemic al razboinicilor geto-daci, ei însisi numindu-se „daos“ adica lupi. 

Majoritatea popoarelor antice, în special indoeuropenii, inclusiv grecii sau romani, credeau în existenta unui animal mitic, totemic, din care se trag. Popoarele barbare, printre care celtii, ilirii, tracii sau germanii, aveau grupuri de razboinici care credeau ca pot împrumuta din ferocitatea animalului totemic, fie urs, lup sau mistret. Acestia se preschimbau ritualic în acel animal si dadeau dovada de o ferocitate iesita din comun pe câmpul de lupta.  fratia razboinica a lupilor daci

Cea mai mare notorietate o au razboinicii germanici, ”berserkir”, adica în traducere, ”razboinici în blana de urs”, initiati care credeau ca se pot transforma în urs si ”turbau” în fata inamicului. Nu mai simteau durere si teama, fiind capabili sa-si sfâsie la propriu adversarul.

Specialistii în istoria religiilor, printre care si renumitul Mircea Eliade, cred ca razboinicii daci nu facea exceptie. Din contra, acestia ar fi venerat lupul si o ”fratie” secreta de razboinici ar fi facut ritualuri pentru a se transforma în lupi, devenind animale feroce pe câmpul de lupta, fara teama, dornici doar sa-si anihileze adversarul.  

Razboinicii-lup ai dacilor, obligati sa traiasca din prada  

Ferocitatea razboinicilor geto-daci a fost consemnata în numeroase izvoare antice. Herodot, parintele istoriei, vorbea despre ei ca despre ”cei mai viteji si cei mai drepti din neamul tracilor”. Nu aveau frica de nimic, arata Herodot, descriind episodul în care getii au stat în mod inconstient, dar demn de lauda împotriva uriaselor armate persoane ale lui Darius. 

  Apoi este amintita bravura numeroaselor capetenii razboinice, precum Oroles, Rubobostes sau Dromihetes, care a zdrobit renumitele falange macedonene. Totodata curajul extrem al dacilor a fost dovedit în sângeroasele batalii de la Tapae, unde, spun legendele, Traian si-a sfâsiat simbolic camasa pentru a oferi bandaje ranitilor din ce în ce mai multi. fratia razboinica a lupilor daci.jpg-

De altfel, în aceea trecatoare a fost un adevarat carnagiu.    Acesti luptatori feroce si neînfricati, fara teama de moarte si cu apetit razboinic, spun specialistii, îsi spuneau ”lupi” si faceau parte dintr-o ”fratie” razboinica ce venera lupul; ei se transformau în fiara, în urma unor ritualuri si intieri secrete.

Tatuati cu însemne magice, cuprinsi de turbarea ritualica, acestia intrau probabil în lupta fara scut sau orice alta protectie, mânuind falx-uri care amputau mâini, picioare sau secereau capete.    ”O ipoteza are în vedere transformarea, rituala în lup, caracteristica confreriilor secrete de razboinici, prezente la numeroase popoare indo-europene (germani, iranieni, celti, romani)”, spune istoricul Ioan Horatiu Crisan în lucrarea sa ”Spiritualitatea geto-dacilor”.   

Mircea Eliade explica acest fenomen. Eliade spune ca ritualul de transformare în lup, animalul venerat si considerat deosebit de puternic de triburile geto-dace, era complex. Era o initiere îndelungata prin care tânarul dac, aspirant la acest contingent razboinic de elita, era obligat sa rataceasca asemenea unei fiare salbatice, departe de satele locuite de oameni si sa traiasca din prada. Daca supravietuia urma un ritual secret magico-religios de transformarea a acelui tânar razboinic, care trebuia sa dovedeasca si calitati deosebite de luptator, în animalul totemic, devenea o fiara.   

”Esentialul initierii militare consta în transformarea rituala a tânarului razboinic în fiara. Nu era vorba numai de bravura, de forta fizica sau de putere de a îndura, ci de o experienta magico-religioasa care modifica felul de a fi al tânarului razboinic. Acesta trebuia sa-si transmute umanitatea printr-un acces de furie agresiva si terifianta, care îl asimila carnasierelor turbate”, preciza Mircea Eliade, în lucrarea sa ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”. Mircea Eliade foloseste în acest sens comparatii etnografice si antropologice, dintre daci si alte triburi indo-europene, celti, germani, iliri, greci si chiar iranieni, unde sunt semnalate acelasi gen de ritualuri. Nu se stie ce contineau si cum se desfasurau acele ritualuri magico-religioase de transformare a tinerilor razboinici.fratia razboinici

  Razboinicul-lup ”nu mai avea nimic omenesc”   Nu se cunosc ritualurile, dar sunt banuite efectele acestora. Pe lânga consemnarile anticilor despre bravura iesita din comun a razboinicilor daci, Mircea Eliade, prin studii si paralele comportamentale, spune ca acesti razboinici-lup devenea niste fiare pe câmpul de lupta, fara teama, ignorând durerea.    ”Atât timp cât razboinicul era îmbracat în pielea animalului, el nu mai era om, era carnasierul însusi: nu numai ca era un razboinic feroce si invicibil stapânit de furor heoricus, dar nu mai avea nimic omenesc; pe scurt, nu se mai simtea legat de legile si obiceiurile oamenilor”, preciza Mircea Eliade.

Pe acesti razboinici îi înfatiseaza si poetul roman Ovidius, exilat în Pont si pe care i-a vazut cu ochii lui.  

„Daca privesc oamenii, caci abia sunt vrednici de acest nume,/ Vad la ei mult mai cumplita salbaticie decât la lupi./ Nu se tem de legi, ci dreptatea cedeaza în fata fortei/ si zace la pamânt învinsa de sabia cu care se duc luptele./ Se apara împotriva frigului napraznic cu piei de animale si cu pantaloni largi,/ Iar fetele lor aspre sunt acoperite cu par lung./ La putini dintre ei se mai pastreaza urme ale limbii grecesti,/ iar aceasta a devenit si ea barbara din pricina accentului ei getic./ În aceasta multime nu-i nimeni care întâmplator sa stie latineste si care sa poata rosti macar câteva cuvinte”, arata poetul Ovidius în ”Tristele”. 

 Tot Ovidius, ne mai ofera într-un pasaj din ”Tristele” o imagine a acestor razboinici, probabil din ”fratia lupilor” de care amintea Eliade. ”Au glas aspru, chip salbatic si sunt cea mai adevarata întruchipare a lui Marte. Parul si barba lor n-au fost tunse niciodata”. Echipati, se presupune, cu falx-uri (sabii mari,curbe, mânuite cu doua mâini) si probabil ritualic, acoperiti cu piei de lup, acestia facea ravagii în rândurile armatei adverse.    fratia razboinica a lupilor

Pâna si imparatul Traian nota în 114 d. Hr., amintindu-si de înfruntarile cu dacii: ”În razboiaiele cu partii, când ostasii nostrii erau atacati de arcasii parti cu celebrele lor arcuri cu sageti, acestea erau nimic pe lânga sabiile curbate ale dacilor, care au provocat pagube foarte mari trupelor noastre”.  

Stindarde si simboluri cu lupi descoperite de arheologi  

Venerarea lupului si existenta unui posibil cult al lupului ca si a unor confrerii razboinice dedicate acestui animal totemic este atestata si de numeroase descoperiri arheologice. Astfel este vorba de statueta de la Cârlomanesti care reprezinta un lup, acelasi animal apare pe un pocal din mormântul princiar de la Agighiol, lupul este reprezentat si pe falera gasita la Surcea, stând la picioarele unui calaret.   

Lista poate continua cu o fibula având drept ornament un cap de lup, scoasa din pamânt la Cândesti sau pe placutele de la Letnita, unde un lup ataca o caprioara. Totodata stindardul de lupta geto-dac, apartinând probabil unei astfel de unitati de elita, este atestat pe columna traiana, având cap de lup si corp de balaur. index

Un stindard asemanator, cu un lup imprimat de aceasta data, a fost descoperit si la Budureasca, pe un vas.    ”Balaurul dacic reprezentat pe Columna Traiana ca stindard al stramosilor nostri are cap de lup si corp de sarpe. Analizând aceste stindarde Vasile Pârvan, ajunge la concluzia ca lupul este un animal sacru la geto-daci, un animal simbolic al locuitorilor din Carpati si din jur înca din Hallstatt. Descoperirile arheologice vin sa demonstreze rolul important pe care l-a jucat lupul în mitologia daco-getilor”, scrie si Ion Horatiu Crisan.   

Cei ce si-au spus ”lupi”  

Totodata, Mircea Eliade, dar si o serie de istorici, cred ca aceste trupe feroce de initiati razboinici au dat numele întregii populatii. Practic, „dac“ ar fi echivalat cu „daos“, ceea ce însemna „lup“. Exista însa si varianta ca numele de lupi sa fi fost primit de la un grup de proscrisi, care au reusit sa obtina dominatia în rândul triburilor.    ”Pare destul de probabil ca numele etnic al dacilor deriva, în ultima instanta, de la epitetul ritual al unei confrerii razboinice. Etapele procesului, prin care apelativul ritual al unui grup a devenit numele unui întreg popor, ne scapa. Dar ne putem prezenta lucrurile în doua feluri: 1. Fie ca datorita eroismului si ferocitatii tineretului razboinic al unui trib epitetul lor ritual-”lupii”- a devenit numele întregului trib. 2. Fie ca epitetul ritual al unui grup de tineri imigranti victoriosi a fost acceptat de aborigenii învinsi si supusi”, scria Mircea Eliade, în ”De la Zalmoxis la Ghenghis Han”.    images

De asemenea, Strabon arata ca dacii îsi spuneau ”lupi”, adica ”daoi”. Aceasta varianta este acceptata si de reputatul arheolog si istoric Hadrian Daicoviciu. Învatatul bulgar V.I. Gheorghiev pune în legatura numele de dac cu cuvântul daos, însemnând ”lup în graiul înrudit al frigienilor”, dupa cum scria acesta în ”Dacii”. Daicoviciu se gândeste însa si la varianta preluarii numelui de la o arma, o sabie numita ”daca”.

Adevarul.ro

Bogdan

Per aspera ad astra