Franc-Masonii, artizanii Romaniei Mari

Inceputurile Franc-Masoneriei romanesti se pierd in legenda si, cum s-a mai zis, in negura veacurilor… Nu pentru ca aprinderea luminilor s-ar fi petrecut, pe aceste meleaguri, cu nu se stie cate veacuri in urma – ci dintr-un motiv mult mai prozaic: “marfa de import” fiind, ca atatea dintre institutiile/atributele modernitatii noastre, Franc-Masoneria a patruns la noi prin intermediul strainilor: care, stabiliti ori numai in trecere pe-aici, si-au intocmit ateliere masonice de uz propriu – doar ulterior atragandu-i/primindu-i in Fratie si pe autohtoni. Or, in atare situatie, “granita” care poate fixa “inceputurile” se dovedeste extrem de labila – totul depinzand de un nou document, recent descoperit, de o alta co-relationare cu ceea ce se stia etc…Franc Masonii

Cand facem asemenea afirmatii ne referim, binenteles, la masoneria speculativa; cea a carei lucrare – numita, semnificativ, slefuirea pietrei sau Arta regala – se exercita, de catre mason, asupra lui insusi pentru a-l transforma, din „piatra bruta” propriei vieti profane, in „piatra cubica” demna de a participa la construirea Templului universal… Dar, daca avem in vedere masoneria operativa, adica acea forma principianta a Fratiei constituita pe parcursul ridicarii marilor catedrale din Occidentul european, putem merge – ca romani – cu gandul la legenda Mesterului Manole, perfect asimilabila, prin anumite elemente, atestarii (fie si numai din perspectiva mitului) a unei fratii de „liberi zidari” (cum s-ar traduce, literar, cuvantul franc-mason).

Pentru ca acest succint demers sa fie mai bine inteles, voi cita din lucrarea istoricului Dan A. Lazarescu Romanii in Franc-Masoneria universala: „Franc-Masoneria constituie astazi o societate universala, cu obiective intelectuale, culturale, educative si de intrajutorare. Dupa chiar formulele folosite in prima Constitutie masonica din timpurile moderne, aceea redactata de Anderson si aprobata de Marea Loja Unita a Angliei, instituita in 1717,obiectivul urmarit de Masonerie este acela de a se stradui sa edifice „un templu ideal al umanitatii, azil de pace si de fericire nu numai pentru fratii masoni, (…) ci pentru toti oamenii, sub egida Marelui Arhitect al Universului” (adica a Dumnezeului crestin).

Daca lasam la o parte episodul construirii Templului regelui Solomon, la Ierusalim, de catre arhitectul Hiram-Abif, adus din Tyr, marile secole in care s-a dezvoltat Masoneria in Europa au fost secolele XII si XIII in Evul Mediu si secolele XVIII si XIX in timpurile mai noi.

SAINT PAUL'S CATHEDRAL _61
Catedrala St. Paul din Londra

In Evul Mediu, Franc-Masoneria s-a dezvoltat (…) sub forma unor corporatii de zidari liberi, adica sustrasi serbiei, care-i lega de brazda pe toti locuitorii care nu faceau parte din cele trei ordine in care era impartita societatea feudala: oratores, bellatores si laboratores, adica eclesiasticii, nobilii razboinici si mestesugarii & negutatorii oraselor. Prin statutul special al corporatiei (breslei) lor, acesti zidari cunosteau numeroase secrete tehnologice (calculul boltilor, al ogivelor etc.) si le transmiteau pe cale initiatica, la nivelul a trei trepte: ucenici (discipoli), calfe (companioni) si mesteri (maestri). Ei nu erau supusi autoritatilor feudale si se puteau deplasa liberi (de aici numele lor de franc-macons, Frei-Maurer, free-mason) pentru a incheia cu municipalitatile oraselor contracte in vederea edificarii de catedrale gotice. In niciun caz statutul ordinului nu le ingaduia sa contracteze zidirea de temnite. Prin zelul si cunostintele lor arhitectonice si ingineresti, intreaga Europa romano-catolica s-a acoperit, in cateva veacuri, de o padure de catedrale inaltate spre Cer. (…).

Inaltarea catedralelor gotice ia sfarsit putin dupa desfiintarea Ordinului Templierilor (1314). In a doua jumatate a secolului al XVII-lea, corporatiile de constructori capata o noua inflorire, mai cu seama prin grija marelui arhitect Christopher Wren, restauratorul maretei catedrale St. Paul din Londra, dupa marele incendiu din 1667.

Reorganizarea corporatiei se face sub forma lojelor initiatice, care participa la detronarea regelui Angliei James al II-lea si sprijina, dupa „Glorioasa Revolutie” din luna noiembrie 1688, edificarea celui dintai model de Stat monarhic parlamentar si liberal din istoria omenirii (…).

Sir Christopher Wren (1632-1723), matematician, astronom si arhitect, constructor al Catedralei St. Paul – „ultimul santier masonic traditional” – si a peste 50 de biserici in Londra, a facut parte din Ordinul Rose-Croix si a fost initiat in Franc-Masonerie in 1691. Va fi, de altfel, ultimul Mare Maestru al Masoneriei Vechi („operative”). Cu anul 1703, dispare exclusivitatea „constructorilor”, Franc-Masoneria devenind deschisa tuturor starilor”.horea_closca_si_crisan

„Daca vrei un templu, multumeste-te cu trupul” – spunea Milarepa, poet mistic tibetan (pretuit de Brancusi)… Se poate, cu drept cuvant, afirma ca intre cele doua tipuri de masonerie – operativa si speculativa – fiinteaza un raport de analogie inversa: ceea ce liberii zidari ai catedralelor construiau in afara, ridicandu-se si pe ei pe masura lucrarilor infaptuite, masonii de astazi ridica in launtru, in interiorul propriului Intelect – nazuind sa devina (prin auto-cunoastere si auto-slefuire) ceea ce, de fapt, sunt.

Reintorcandu-ne la „firul” istoriei, sa spunem ca secolul al XVIII-lea, cel care consemneaza nasterea „formala” a masoneriei speculative, este si cel in care putem „localiza” primele apartenente romanesti la Franc-Masonerie: intram de-acum in istorie, far-a fi iesit cu totul din legenda.

„O luminoasa slava de om invatat – afirma Lucian Blaga in Izvoade – si-a facut Cantemir inca din viata fiind, pretutindeni pe unde a umblat, iar prin legaturile sale si in tari pe unde n-a umblat. (…). E de presupus apoi ca Dimitrie Cantemir s-a folosit pentru intemeierea legaturilor sale cu oameni din Occident si de alte mijloace: nu este tocmai exclus ca asemenea motiv sa-l fi indemnat sa se inscrie intr-un ordin spiritual secret cum este acela al Roz-Crucienilor care-si aveau, fara indoiala, masoneria lor (Gradul 18 al Franc-Masoneriei de Rit Scotian Antic si Acceptat poarta numele de gradul Rosa-Cruce). Cantemir a avut, desigur, ocazia sa cunoasca o doctrina initiatica, ce a exercitat o serioasa influenta nu numai in veacul al XVIII-lea, ci si mai tarziu. E pacat, in orice caz, ca nu se stie, asa-zicand, nimic despre activitatea lui Cantemir in calitatea sa de rozi-crucian si nici despre legaturile cu Ordinul. I-au fost, oare, de vreun folos aceste punti in dobandirea titlului de principe al „Imperiului Roman” sau atunci cand a fost ales membru al Academiei din Berlin? Este aici o intrebare la care suntem indreptatiti, dar care deocamdata nu are nici un raspuns”.

Trasand un arc peste timp, sa transcriem aici discursul rostit de Nicola Ursu (zis Horea) din Albac, in calitate de vizitator a Lojii Adevarata Intelegere din Orientul de Viena:

„Draguti fratii mei,
Ca Soarele care rasareste toate zilele si trece in sus de noi, prin Cer, care lumineste marea, padurile si dumbrava, cetate si saturi, asa grijeste grija mare a Iosifului intru-un chip, mari si mici, bogati si saraci.
Si ii grijitor bun, ca izvoara care inmoaie holdele si mosiile noatre si face bine la noi toti. ‘Zo sa-l tâie, draguti fratii mei! (Dumnezeu sa-l tina – n.n.).
Sa ii cantam tare si sa sunam tunurile eastea, pentru binele lui. Vant dulce sa sufle vestea lui peste muntii ai mai nalti, la rasarit si asfintit, ca sa cunoasca lumea norocu’ nost.
Luati sama de vorbele mele. Mana sus pe armele. Foc! Mai tare foc! Si al mai tare foc! Una, doi, tri!”Dimitrie Cantemir

Evenimentul, punct de rascruce in decizia lui Horea de-a porni rascoala impotriva asupritorilor maghiari ai romanimii din Transilvania, s-a petrecut in ziua de 23 februarie 1783… Se stie ca, declansata cu consimtamantului „dragutului de imparat”, rascoala a fost inabusita de trupele austriece din ordinul aceluiasi Iosif al II-lea. Important insa, din unghiul acestei scurte istorii, e faptul ca discursul lui Horea are un continut de esenta masonica, dupa cum se confirma si „substratul politic de esenta masonica pentru ceea ce s-a petrecut in Ardeal cu doi ani inainte” – afirmatie facuta de autorul articolului „Frates de cruce” publicat in nr. 5 din august 1786 al revistei vieneze Provinzialnachrichten aus den k.k. Staaten.

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, tot intr-o publicatie a vremii, apare o efigie a luptatorului ardelean gardata de inscriptia circulara: Horea Rex Daciae… Ideea unei posibile unificari a teritoriilor locuite de populatiile etnic majoritare este, categoric, de sorginte masonica: o vom gasi, ca tema de baza, in ampla monografie a lui Balcescu despre Mihai Viteazul; si tot aceasta idee, intr-o acceptie mai larga, prefigureaza din departe principiul nationalitatilor care va orienta lucrarile Conferintei de pace de la Paris si, intre altele, va impune – ca realitate statala autoconstituita – Romania Mare.

In acest arc de timp se petrec, insa, cateva lucruri/lucrari determinante pentru inceputurile Franc-Masoneriei in Tarile Romane: astfel, la 1734 ia fiinta Loja de Galati; pentru ca, un an mai tarziu, sa se constituie, la Iasi, Loja „Moldova” – al carei prim Maestru Venerabil ar fi fost, pare-se, chiar domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat.

Si-n aceasta privinta datele sunt putine si incerte, iar istoricii romani contemporani – care, dupa Decembrie ’89, au putut aborda in deplina libertate subiectul – se contrazic in pareri… Sigur ramane faptul ca initiatorii amintitelor loji sunt straini – italieni, francezi – si ca la lucrarile atelierelor respective au fost atrasi/primiti si autohtoni: apartinand, de regula, marilor familii boieresti ale vremii.

Constantin_Mavrocordat
Constantin Mavrocordat

Cititorul va fi observat, desigur, ca ne-am referit doar la Moldova; in privinta Munteniei, cea dintai data certa pe care o putem consemna este anul 1750, cand francezul Louis Dabin infiinteaza, la Iasi si la Bucuresti, loji masonice sub obedienta Marelui Orient al Frantei… Cat de durabila va fi fost activitatea acestora, si cu ce fermenti va fi impulsionat lucrarea lor spiritul romanesc, ramane inca de cercetat.

Cat despre Transilvania, aflata sub stapanirea casei de Habsburg, putem spune doar ca Franc-Masoneria patrunde, aici, pe „filiera” austriaca, cele dintai loji transilvanene fiind infiintate de etnici maghiari si germani (sasi) care primisera lumina in lojile vieneze… Intre acestia, elementul autohton (romanesc) facea figura de „rara avis” – si nu intotdeuna de cea mai buna calitate. Exemplu, pentru aceasta ultima afirmatie, sta gestul carturarului Ioan Piuariu-Molnar. Acesta, fiind membru al Lojii sibiene „St. Andreas zu den drei Seeblattern”, s-a crezut obligat sa-i mustre pe Horea si pe taranii rasculati.

Iata, in aceasta privinta, opinia lui Nicolae Iorga: „Pe atunci Molnar, ocultist „chesaro-craiesc”, profesa idei filantropice de un caracter nebulos, era un „amic al oamenilor”, un „filosof”, dupa moda pretiosului secol al XVIII-lea, si care facea parte din loja curand intemeiata a francmasonilor din Ardeal. Gasi cu cale – era asa de putin roman acest doftor imparatesc, acest viitor profesor la Cluj, acest adept al francmasoneriei cosmopolite! – sa faca morala bietilor tarani ce mergeau la omor si la moarte cu un sangeros si obscur crez de dreptate in mintea lor, nedreptatiti, si, intorcandu-se inapoi, el, fratele Tunsului, consateanul unui martir si al unui profet al Romanilor, isi ascuti cu ingrijire pana de contopist medical pentru a face luminatului guvernator si luminatului vladica din Sibiu un raport in care arata ca numise pe revoltati oameni rai, care nu intelegeau de cuvant si trebuiau tratati cu asprime. Ce ochi prosti avea pe vremea aceea vestitul ocultist!”.

Se mai intampla un eveniment, in tot acest rastimp: in 1787, calugarul carturar Gherasim, arhidiacon la Mitropolia Moldovei, traduce din franceza lucrarea intitulata Taina franc-masonilor. Autor era abatele Perau (tot „fata bisericeasca”, si el!), iar lucrarea cuprinde – conform lui Dan Amedeo Lazarescu – „numeroase date despre ordinul masonic, despre ritualurile lui si despre raspandirea lojilor masonice in Europa si in America „.

In „Prefata” cartii, traducatorul marturiseste ca, „desi poate a-mi pricinui multa defaimare”, traducerea a fost facuta „anume ca toti ce vor ceti sa cunoasca gresita socoteala ce au de aceasta tagma” a franc-masonilor… E un punct de vedere mai mult decat interesant, si nu se stie ce efervescenta ar fi provocat – printre Romani – cartea abatelui Perau. Din pacate, desi pregatita pentru tipar, traducerea a ramas in manuscris – ca Tiganiada lui Budai-Deleanu, ca Istoria Romanilor sub Mihai-Voda Viteazul, ca atatea alte „proiecte” romanesti… al caror ecou, atunci cand au iesit la iveala, dupa decenii bune de la conceperea lor, a fost unul strict livresc.

Sfarsitul secolului al XVIII-lea aduce peste Europa un adevarat val de represiuni si masuri anti-masonice. Ca urmare a succeselor, dar si a exceselor Marii Revolutii Franceze de la 1789, revolutie atribuita Marelui Orient al Frantei (infiintat la Paris in 1773), functionarea lojilor masonice este interzisa, rand pe rand, in Rusia, Polonia si (la 6 iulie 1795, prin decret al imparatului Francisc al II-lea) in intreg imperiul habsburgic (inclusiv Ungaria si Transilvania). Pe cale de consecinta, si lucrarea masonica din cele doua principate dunarene cunoaste o miscare de reflux; o repliere pe pozitii “de asteptare”.Franc-Masonii, artizanii Romanie Mari

Dar, ca „societate universala” – cum, intre timp, devenise – Franc-Masoneria se vadeste a fi un vast, complex si subtil sistem de vase comunicante: presiunea exercitata intr-o parte nu va face decat sa ridice nivelul in partea opusa… Astfel, ajus imparat al tuturor francezilor, Napoleon a intuit rapid importanta Franc-Masoneriei. El a redesteptat-o, indemnandu-si maresalii si generalii sa se lase initiati – dar avand totodata grija sa controleze Marele Orient al Frantei printr-un om de incredere (principele Regis de Cambaceres, duce de Parma si arhicancelar al Imperiului, „uns” Mare Maestru al Ordinului).

Din Franc-Masoneria oficiala – aservita, de Napoleon, intereselor Statului – se desprinde, foarte repede, un ordin masonic revolutionar. Acesta adaptand la noua situatie lozincile (ca si mijloacele de actiune) iacobine, instruindu-si adeptii in loji strict secrete, ce profesau un necrutator cult al libertatii, isi propune dezlantuirea unor insurectii militare si nationale in mai toate tarile din Europa si America Latina. Spania si Portugalia, dimpreuna cu coloniile lor de peste Atlantic, statele italiene, Germania, Ungaria, Imperiul otoman erau „tintele” urmarite de membrii acestui ordin care, in functie de „specificul locului”, adopta diverse denumiri si forme de actiune:carbonari in statele italiene, eteristi in Imperiul Otoman etc.

Philike-Hetairia, dupa numele ei grecesc (adica „Uniunea amicala” sau „Asociatia prietenilor”), Eteria reprezinta punctul in care destinul istoric al Tarilor Romane intersecteaza, din nou, Franc-Masoneria… Chiar daca, initial, nu era de sorginte masonica, „Eteria a luat forma lojilor masonice si le-a imprumutat ritualul, fiind de fapt – asa cum n-a incetat sa afirme cancelarul imperial al Austriei, principele de Metternich, ca si legitimistul francez contele de Salaberry – o veriga in lantul masonic revolutionar”.

Eteria era un proiect in trei etape:

  1. ridicarea la lupta a tuturor popoarelor crestine din Imperiul otoman,
  2. alungarea turcilor din Peninsula Balcanica (chiar si din Anatolia)
  3. reconstituirea Imperiului bizantin – in care urmau a fi incluse si Tarile Romane, desi acestea nu fusesera, vreodata, sub dominatie bizantina…

Era nu numai un proiect megaloman, fara sanse reale de reusita, ci si unul realmente sovin – dezavuat categoric de Tudor Vladimirescu, atunci cand i-a inteles adevaratele resorturi.

Dezastruoasa – la noi – sub aspect militar, cat si in privinta raporturilor cu populatia, Eteria a avut castig de cauza in Grecia. In 1829, reuseste sa-si proclame independenta fata de Inalta Poarta, la luptele anti-otomane participand, alaturi de greci, si numerosi aromani traitori in peninsula… Franc-Masonii, Artizanii Romaniei Mari

Dincolo de tot ce i se poate – pe drept cuvant – imputa, Eteria se constituie, potrivit lui Dan A. Lazarescu, in „cea dintai activitate masonica pe scara mare desfasurata in Tarile Romane in primul sfert de secol” al XIX-lea – la Eterie, ca si la lojile (de tip masonic) care au pregatit-o, raliindu-se nu putini dintre boierii, intelectualii si negutatorii autohtoni.

In sfarsit, zice acelasi distins istoric, „Printr-un concurs de imprejurari, la care eteristii par a nu se fi gandit nici macar o clipa, in loc ca Tarile Romane sa fie incorporate in Imperiul bizantin, conceput si condus de fanarioti, sau sa fie integrate imparatiei tarului Alexandru I, ele au avut neasteptatul si fericitul prilej de a se elibera definitiv de apasatoarea carmuire fanariota(…), in vara anului 1822, prin stradaniile incununate de succes ale lui Metternich si ale lordului Strangford, ambasadorul Angliei la Istanbul”… Or, un asemenea „prilej” nu putea fi creat si, mai ales, fructificat fara „deschiderile” europene practicate (sau numai ocazionate) de participarea romaneasca la Eterie.images

Efervescenta deosebita a lucrarilor masonice pe teritoriul romanesc, in cele aproape trei decenii scurse intre jertfa de sine a Vladimirescului si inflacarata ridicare de la 1848, nu ingaduie acestui prea succint compendiu sa consemneze atatea si atatea nume – ale unor personalitati care, in masuri diferite, dar animate de acelasi crez, s-au ilustrat deopotriva in politica si diplomatie, in literatura si arte, in stiinte si tehnica; sa retina atatea amanunte – care de care mai interesante, mai spectaculoase, mai semnificative! „Poate ca nici o alta epoca nu a fost ilustrata de un numar atat de mare de Frati” – afirma istoricul Horia Nestorescu-Balcesti. „Nu cred ca gresesc prea mult daca spun ca a fost o generatie de masoni. Este mult mai usor sa spui cine n-a fost mason la ’48 decat sa intocmesti o lista a acestora. Crescuti in societatile secrete, literare si masonice, de la Bucuresti, Iasi, Brasov, Chisinau si Cernauti, „pasoptistii” s-au desavarsit in lojile pariziene ca Les disciples de St. Vincent de Paul, Rose du parfait silence, Athenee des Etrangers, Fraternite des peuples. Aici se nasc si ideile de unitate europeana, precum Statele Unite ale Europei, ideal deopotriva al lui Giuseppe Mazzini, Nicolae Balcescu sau Kossuth Lajos”.

Si, pentru ca tot veni vorba de Balcescu, sa reluam – si pentru uzul cititorilor acestei „scurte istorii” – celebra sa autocaracterizare: „Revolutia romana de la 1848 n-a fost un fenomen neregulat, efemer, fara trecut si viitor, fara alta cauza decat vointa intamplatoare a unei minoritati sau miscare generala europeana. Revolutia generala fu ocazia, iar nu cauza revolutiei romane. Cauza ei se pierde in zilele veacurilor, Uneltitorii ei sunt 18 veacuri de trude, suferinte si lucrare a poporului roman asupra lui insusi”. Sa retina, mai ales cititorul tanar, aceasta ultima sintagma: lucrare a poporului roman asupra lui insusi.

„Daca principele Alexandru Ioan I a fost sau nu mason nu mai are nici o relevanta” – spune istoricul citat mai sus -, „atat timp cat toti colaboratorii sai, toti cei care l-au inspirat si au realizat marile lui reforme, au fost masoni”.

rtwznt0nhg
Constantin Moroiu

Cuvinte similare se pot rosti si despre epoca imediat urmatoare: „Este epoca in care lojile prolifereaza pana in cele mai mici orase. Este epoca Renasterii Nationale – rod, peste decenii, al samantei aruncata de generatia pasoptista. Sub regele Carol, nu mai putin de 12 din cei 19 prim-ministri au fost masoni, ca si foarte numerosi alti oameni politici”. In acest climat, Franc-Masoneria romana „a putut sa treaca de la stadiul faramitarii in obediente straine la cel de Mare Loja Nationala – Putere unica si suverana. (…). Un ofiter al Armatei Regale, capitanul Constantin Moroiu – nepot al profesorului franc-mason de la Colegiul National „Sf. Sava” Costache Moroiu, pionier al invatamantului national -, reuneste cea mai mare parte a lojilor romanesti aflate, pana atunci, in obediente straine: franceza, italiana, germana, portugheza etc. si, la 8/20 septembrie 1880, constituie Marea Loja Nationala Romana”.

vaida-voevod-picioare
Alexandru Vaida Voievod

Un alt mare – si ultim – moment care trebuie consemnat aici este recunoasterea, ca entitate statala, a ceea ce s-a numit Romania Mare… Ii dam, inca o data, cuvantul lui Dan A. Lazarescu: „Sosit la Paris in luna ianuarie 1919, ca sa-si sustina cu inversunare spiritul si litera tratatului secret de alianta incheiat cu cele patru puteri ale Antantei la data de 4/17 august 1916”, tratat prin care i se recunosteau Romaniei drepturile imprescriptibile asupra tuturor teritoriilor locuite de Romani, Ion I.C. Bratianu (care nu era mason) „s-a aflat in fata Celor Patru Mari care, toti, apartineau ordinului masonic: presedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, primul-ministru britanic, David Lloyd George, primul-ministru al Frantei, Georges Clemenceau, si primul-ministru al Italiei, Orlando. Exasperat de sicanele suferite in timpul discutiilor, Ion I.C. Bratianu (…) s-a inapoiat la Bucuresti si l-a sfatuit pe regele Ferdinand sa trimita la Conferinta pacii un prim-ministru ardelean care sa apartina masoneriei. Iuliu Maniu refuzand aceasta sarcina, din pricina apartenentei sale la confesiunea greco-catolica, l-a propus ca prim-ministru pe dr. Alexandru Vaida-Voevod, care fusese sfatuit de Bratianu sa se afilieze, inca din primavara anului 1919, la loja de intelectuali „Ernest Renan”, cu sediul chiar la Marele Orient al Frantei (…), impreuna cu colaboratorii sai apropiati (Caius Brediceanu, Voicu Nitescu, Traian Vuia, Mihai Serban, Gheorghe Crisan).

Numit presedinte al Consiliului de Ministri dupa alegeri, la data de 1 decembrie 1919, Vaida Voevod a purtat discutii in calitatea lui de membru al unei loji masonice franceze cu Clemenceau si mai cu seama cu Lloyd George la Londra, izbutind pe aceasta cale sa obtina satisfacerea aproape integrala a revendicarilor teritoriale ale Romaniei, inclusiv Basarabia, in virtutea unei notiuni juridice – prin schimbare de cauza; in speta, in loc ca toate aceste teritorii sa revina Romaniei in virtutea tratatului secret de alianta de la 4/17 august 1916 – tratat considerat caduc de Clemenceau si nerecunoscut de Statele Unite, care nu luasera parte la el – reintregirea a avut loc in virtutea marelui principiu al nationalitatilor”.

E cazul, cred, sa punem punct… Nu fara a transcrie, in loc de concluzie, cuvintele lui Horia Nestorescu-Balcesti: „Romanii datoreaza ideilor franc-masonice si Franc-masonilor faurirea Romaniei moderne, a Independentei, a Regatului, a Statului national unitar si suveran”.

descopera.ro

Bogdan

Per aspera ad astra