Originile si istoria Craciunului
Povestea Craciunului incepe cu nasterea unui prunc in orasul Bethleem Efrata.
Acest prunc se numea Isus, data exacta a nasterii nu se cunoaste, se crede ca s-ar fi nascut pe data de 25, iar luna nasterii e necunoscuta.
E posibil ca luna Decembrie sa fi fost aleasa pentru a permite Bisericii sa concureze cu ritualurile pagane concurente, ce aveau loc in aceea perioada a anului si din cauza ca era apropiata de solstitiul de iarna al emisferei nordice, o perioada traditionala de celebrare a multor culturi antice.
Festivalurile de iarna
Festivalurile de iarna erau cele mai populare festivaluri din an, in multe culturi.
Din cauza ca era necesara o cantitate mult mai mica de munci agricole, si totodata se astepta vremea buna, odata cu venirea primaverii.
Obiceiurile crestine moderne de Craciun includ: daruirea de cadouri si obiceiul colindelor, care provine de la Saturnaliile romane; simboluri luminoase si acte de caritate, ce provin de la sarbatoarea romana de Anul Nou; bustenii Yule si varietati de alimente ce provin de la ospaturile germanice.
Scandinavia pagana sarbatorea un festival de iarna numit Yule, care incepea pe la sfarsitul lui Decembrie si se termina la inceputul lui Ianuarie. Deoarece partea nordica a Europei, a fost crestinata ultima, traditiile sale pagane au avut o influenta mare asupra Craciunului.
Scandinavii numesc Craciunul Jul. In engleza, cuvantul Yule e sinonim cu Craciunul, folosirea acestuia a fost inregistrata prima oara in 900.
Die Natalis Solis Invicti
Die Natalis Solis Invicti inseamna „ziua de nastere a Soarelui neinvins”.
Folosirea titlului de Sol Invictus a permis catorva zeitati solare sa fie venerate colectiv, incluzand Elah-Gabal, zeu sirian al soarelui Sol, zeul imparatului roman Aurelian si a lui Mithra, zeu al soldatilor, de origine persana.
Imparatul Elagabalus (218-222) a introdus acest festival, care a ajuns la o popularitate maxima in timpul domniei lui Aurelian, care l-a promovat drept o sarbatoare la nivel de imperiu.
Acest festival a fost stabilit in ziua solstitiului, deoarece in aceea zi Soarele isi inversa retragerea catre sud, demonstrand astfel ca de „neinvins”. Cativa scriitori crestini timpurii au facut legatura intre renasterea soarelui si nasterea lui Iisus.
„O, ce hotarare buna a luat Providenta, ca in ziua in care Soarele se naste – Iisus sa se nasca”, a scris Sf. Ciprian (Thascius Caecilius Cyprianus).
John Chrysostom a comentat de asemenea aceasta conexiune: Ei o numesc „Ziua de nastere a Neinvinsului”. Cine e mai neinvins decat Domnul nostru?.
Cultul lui Mithra a fost raspandit in Imperiul Roman de mercenari si s-a generalizat in secolul al III-lea inainte de Hristos.
Craciunul a inceput sa se raspandeasca si in Europa dupa anul 429 cand a fost declarat de imparatul Iustinian sarbatoare a Imperiului Roman.
Sarbatorile de iarna care tin doua saptamani (24 decembrie – 6 ianuarie) s-au suprapus pe Saturnalii (17 – 23 decembrie), pe sarbatoarea Mithra (25 decembrie), si pe Kaleandae Januarii (1 ianuarie).
In actiunea lor de propaganda si convertire, crestinismul a facut concesii vechilor credinte, deoarece le era mult prea greu sa le interzica. Ca urmare, au fost asimilate.
Dupa anul 391 cand crestinismul a devenit religie de stat in Imperiul Roman, sarbatoarea zeului Mithra a devenit mai intai o sarbatoare a romanilor, apoi s-a transformat in sarbatoare crestina.
Crestinii pana in secolul al IV-lea, sarbatoreau nasterea lui Hristos pe 6 ianuarie, odata cu Boboteaza.
Mos Craciun
Originile lui Mos Craciun incep cu Sfantul Nicolaie (sec. IV), Episcop de Myra, o zona din Turcia.
Sf. Nicolaie a fost un om generos, in special cu copii. Dupa moartea sa (340 d.Hr.) a fost inmormantat in Myra, dar in 1087, niste marinari italieni au furat ramasitele sale, ducandu-le in Bari, Italia, marind popularitatea Sf. Nicolaie in Europa.
Blandetea sa si generozitatea au dat nastere la zvonuri cum ca ar fi capabil de miracole, acest lucru a marit devotiunea fata de el. Sf. Nicolaie a devenit sfantul protector al Rusiei, unde era cunoscut dupa barba sa alba, pelerina rosie si mitra de episcop.
In Grecia era protectorul marinarilor, in Franta protectorul avocatilor si in Belgia era protectorul copiilor si calatorilor.
Mii de biserici din Europa ii erau dedicate, iar prin secolul al XII-lea, a fost creeata de Biserica in onoarea lui, o sarbatoare oficiala. Sarbatoarea Sf. Nicolaie avea loc intre 5 si 6 decembrie si era marcata prin acte de caritate si oferire de cadouri.
Dupa Reformare, credinta in Sf. Nicolai a disparut, dar legenda a fost tinuta in viata de Olanda, unde datorita alfabetului lor numele Sf. Nicolaie ( Sint Nikolaas ) s-a transformat in Sinterklaas.
Copii olandezi isi lasau sabotii langa soba, iar Sinterklaas ii rasplatea pe cei buni, lasandu-le bunatati in saboti. Colonistii olandezi au adus aceasta traditie in America secolului secolului al XVII-lea, si asa a aparut numele anglican de Santa Claus.
In 1822 Clement C. Moore a compus poemul „A Visit From Saint Nicholas”, publicat sub numele de „The Night Before Christmas”, drept cadou pentru copii sai. In el, il descrie pe Santa Claus :
„He had a broad face and a little round belly,
That shook when he laughed, like a bowl full of jelly,
He was chubby and plump, a right jolly old elf,
And I laughed when I saw him, in spite of myself;
A wink of his eye and a twist of his head
Soon gave me to know I had nothing to dread.”
Alte tari au variante diferite de Mos Craciun: La Befana, in Italia; Cei Trei Regi, in Spania, Puerto Rico si Mexic; Christkindl, in Elvetia si Austria; Father Christmas, in Anglia; Pere Noel, in Franta. Cu toate acestea, figura lui Mos Craciun, asa cum este ea descrisa in poemul lui Moore, a fost pastrata pana in ziua de azi, si e recunoscuta de adultii si copii din intreaga lume.
Imaginea arhicunoscuta a lui Mos Craciun a fost creeata de Thomas Nast (1840-1902), care a desenat cate o imagine noua in fiecare an, incepand cu anul 1863. Aceasta imagine a fost standardizata de media publicitara, in 1920.
Traditia curenta in cateva tari ale Americii Latine (cum ar fi Venezuela si Columbia) cere ca Mos Craciun sa faca jucariile, iar Pruncul Iisus sa fie cel care le distribuie. Aceasta idee ar trebui sa reconcilieze credintele traditionale religioase si traditiile moderne globalizate, in special cea a iconografiei lui Mos Craciun, importata din Statele Unite.
Pomul de Craciun
In Germania secolului al XVI-lea, erau decorati pinii, atat cei din interiorul casei, cat si cei din exteriorul ei, cu mere, lumanari si hartie colorata.
In Evul Mediu, o sceneta religioasa infatisa izgonirea lui Adam si a Evei din Gradina Edenului.
Un pin decorat cu mere era folosit pentru a simboliza Gradina Edenului – Copacul Cunoasterii. Sceneta se incheia cu profetia salvatorului ce urma sa vina.
Se crede ca reformatorul protestant Martin Luther a decorat, pentru prima oara, pomul de Craciun cu lumina.
In timp ce se ducea spre casa, intr-o seara de Decembrie, frumusetea stelelor care straluceau printre ramurile unui pin, l-a inspirat sa recreeze efectul prin lumanari asezate pe ramurile unui pin mic, de acasa.
Pomul de Craciun a fost introdus in Anglia de sotul Reginei Victoria, Printul Albert, al carei tara nativa era Germania.
Editia faimoasa a „Illustrated News”, din 1848, infatiseaza Familia Regala adunata in jurul pomului de Craciun, de la Palatul Windsor. Aceasta imagine a popularizat ideea in toata Anglia victoriana.
Felicitarile de Craciun
Felicitarile au aparut prima oara in Anglia, cand copii isi exersau ortografia prin scrierea de urari de Craciun pentru parintii lor, dar Sir Henry Cole e cel care a creeat prima felicitare de Craciun adevarata.
Director al muzeului londonez „Victoria&Albert”, Sir Henry a fost prea ocupat in perioada Craciunului anului 1843, ca sa isi scrie urarile de Craciun pentru prietenii sai.
Asa ca l-a angajat pe artistul John Calcott Horsley pentru a face ilustratiile. Felicitarea era compusa din 3 pagini, cea din mijloc infatisa o familie sarbatorind Craciunul, pe prima pagina era inscriptionat mesajul „Iti Urez Un Craciun Vesel si Un An Nou Fericit”.
Ciorapii de Craciun
Conform legendei, un nobil a fost atat de afectat de moartea sotiei sale, incat si-a rispit intreaga avere.
Acest lucru le-a lasat pe cele 3 fiice ale sale, fara mijloace de intretinere, fiind astfel confruntate cu o viata de saracie crunta.
Generosul Sf. Nicolaie, a auzit de necazul celor 3 fete. Dorind sa ramana anonim, a incalecat pe calul sau alb si a pornit spre casa nobilului, odata ajuns acolo a aruncat 3 pungi cu bani de aur in hornul casei.
Cele 3 pungi au cazut in ciorapii pe care cele 3 fete, ii atarnasera la uscat, deasupra semineului.
Vascul
Vascul a fost folosit de preotii druizi cu 200 de ani inaintea nasterii lui Iisus, in timpul sarbatorilor de iarna. Venerau planta deoarece desi nu avea radacini, ramanea verde de-a lungul lunilor de iarna.
Celtii credeau ca vascul are puteri magice, tamaduitoare, o foloseau ca antidot al otravei, infertilitatii si pentru indepartarea spiritelor rele.
Era vazut de asemenea si ca un simbol al pacii, romanii ziceau, ca doi dusmani care se intalnesc sub o ramura de vasc, renunta la arme si se imbratiseaza.
Scandinavii au asociat planta cu Frigga, zeita iubirii, si poate ca de aici vine obiceiul sarutului de sub ramura de vasc.
Cei care se sarutau sub vasc, aveau promisiunea unui an nou fericit si plin de noroc.
Hanukkah
Incepand cu cea de a 25 zi a lunii evreiesti Kislev, Hanukkah e o sarbatoare evreiasca ce comemoreaza rededicarea Templului Sfant din Ierusalim, dupa desacrarea sa de catre sirieni.
In 168 i.Hr., membrii familiei evreiesti Maccabee au initiat o revolta impotriva sirienilor greci, datorita politicii regelui sirian Antiochus IV, care dorea nulificarea religiei evreiesti. O parte din aceasta stratagema includea transformarea Sfantului Templu din Ierusalim (Beit HaMikdash) intr-un templu grecesc al idolatriei. Condusi de Judah Maccabee, evreii au invins sirienii in 165 i.Hr. si si-au recuperat templul.
Dupa ce au purificat templul, au inceput pregatirile pentru ceremonia de sfintire, dar s-a descoperit ca nu exista suficient ulei pentru a aprinde Noer Tamid, o lampa prezenta in casele evreiesti de venerare, care reprezinta lumina eterna.
Odata aprinsa, lampa nu mai trebuie stinsa niciodata.
Dupa o cautare frenetica, in templu a fost gasita o sticluta mica plina cu ulei nepangarit, suficient doar pentru o zi. Dar in mod miraculos, lampa din templu a ars timp de 8 zile, pana ce o noua provizie de ulei a fost adusa.
In amintirea acestui miracol, cate unul din bratele Menorah-ului (un suport de lumanari cu 8 brate) este aprins in fiecare din cele 8 zile ale Hanukka. Traditia conform careia se dau si se primesc daruri pe intreaga durata a celor 8 zile, e relativ noua si se datoreaza in mare parte, datei de sarbatorire ce e apropiata de cea a Craciunului.
Kwanzaa
Doctorul Maulana Karenga, Profesor la Universitatea de Stat California, din Long Beach, a creeat Kwanzaa in 1966.
E o sarbatoare celebrata de milioane de afro-americani, care ii incurajeaza amintindu-le de mostenirea africana si de locul lor actual in America.
Kwanzaa e sarbatorita intre 26 Decembrie si 1 Ianuarie si include 7 principii numite Nguzo Saba: Umoja (Unitate), Kujichagulia (Autodeterminare), Ujima (Munca Colectiva si Responsabilitate), Ujamaa (Economie Cooperativa), Nia (Scop), Kuumba (Creativitate) si Imani (Credinta).
In ritualistica Kwanzaa, intr-un sfesnic, numit Kinara, sunt puse 7 lumanari, numite Mishumaa Saba, apoi sfesnicul e pus peste Mikeka, un covoras, de regula facut din paie.
Trei lumanari verzi sunt puse in stanga, trei lumanari rosii sunt puse in dreapta si una neagra in centrul sfesnicului, fiecare lumanare reprezinta unul din principiile sarbatorii.
In fiecare zi de Kwanzaa, se aprinde cate o lumanare, incepand cu partea stanga. Cele trei culori ale Kwanzaa (negru, rosu si verde) au si ele o semnificatie.
Negrul simbolizeaza fata poporului african, rosu simbolizeaza sangele varsat de ei, iar verdele simbolizeaza speranta si culoarea patriei-mama.
Cuvantul Kwanzaa e de origine swahili, si inseamna „fructele recoltei”.
Traditii precrestine
De Craciun, femeile impart colaci si dau colindete colindatorilor intocmai ca la Saturnalii. Colindul prefigureaza cutreieratul strazilor de catre copii, colindand din casa-n casa si primind colaci, cozonac, covrigi, sau mai nou bani.
Colacii pastreaza si ele forma rotunda a Soarelui, ramasita a cultului lui Mithra. O alta traditie a cultului lui Mithra este punerea pe foc a unui bustean in noaptea de Craciun.
Plugusorul este si el asemanator cu ritul zeului soarelui, Mithra. Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, ele neavand insa vreo legatura cu Craciunul.
Controversa Craciunului
Controversele recente au loc in special in Statele Unite, in Canada si intr-o anumita masura si in Anglia, si au aparut datorita rolului anual important al sarbatorii in economia vestica in conjunctie cu semnificatia crestina intr-o societate vestica ce se diversifica rapid pe plan religios. Termenul de „Razboi al Craciunului” e folosit uneori in controversele recente.
In decadele recente, in perioada de dinaintea zilei de 25 Decembrie, e cunoscut faptul ca mentionarea publica, corporata si guvernamentala a termenului „Craciun” e evitata si inlocuita cu un termen generic – de regula, sarbatori de iarna – si ca aspectele populare non-religioase a Craciunului, cum ar fi colindele seculare si brazii decorati sunt folosite excesiv, dar sunt vag asociate cu „sarbatori” nespecificare, in locul Craciunului.
In societatile vestice, Craciunul pare din ce in ce mai mult o sarbatoare seculara.
Se stie ca multe din simbolurile societatii vestice, ce sunt asociate cu Craciunul, au fost preluate din traditii non-crestine care pre-dateaza nasterea lui Iisus. De exemplu, brazii decorati, vascul, si bustenii yule.
Din punct de vedere istoric, „Craciunul” a adoptat recent aceste traditii vechi, in formula sa actuala.
De aceea, multi non-crestini spun ca cea mai potrivita denumire pentru acest sezon, e sezonul sarbatorilor, nu sezonul Craciunului (o denumire care descrie doar celebrarea religioasa a nasterii lui Iisus). Conceptul de „Razboi al Craciunului” a aparut pe la inceputul anului 2000, si este de regula atribuit comentatorului american Bill O’Reilly.
Ceea ce O’Reilly, si mai tarziu alte figuri proeminente ale mediei, sustinea e ca orice mentionare a Craciunului sau a aspectelor sale religioase, erau cenzurate , evitate, sau descurajate de advertiseri, distribuitori, guvern (in special, de scoli) si alte organizatii publice seculare.
Controverse istorice
Prima controversa documentata a fost produsa de crestini, si a inceput in perioada Interregnum-ului englezesc, cand Anglia era condusa de Parlament Puritan.
Puritanii au vrut sa elimine elementele pagane a Craciunului.
In aceasta perioada, Parlamentul britanic a interis complet Craciunul, considerandu-l un festival papal, fara nici o justificare biblica, o pierdere de timp si o ocazie de comportament imoral.
Asociatia Cromwell sustine ca aceasta interzicere nu e indreptata spre crestinatate, ci catre traditiile pagane care au ajuns sa fie asociate cu Craciunul, prin creearea sarbatorii Craciunului.
Aceste traditii antice nu au nici o legatura cu crestinatatea, dar au fost atat de bine ancorate in cultura Europei nordice, incat nu au fost abandonate.
Multi lideri crestini timpurii, au fost confruntati cu congregatii de crestini, care inca celebrau aceste traditii pagane.
Nu era posibil sa se interzica aceste celebrari datorita popularitatii lor, asa ca conducatorii bisericii au ales aceasta perioada a anului pentru sarbatorirea nasterii lui Hristos. Aceasta hotarare a marcat inceputul conflictului sarbatorii Craciunului.
