Sunnitii si siitii

Majoritatea populatiei musulmane a lumii urmeaza Islamul Sunnit, iar aproximativ 10-15% urmeaza Islamul sia. Siitii locuiesc in mai multe tari, însa formeaza majoritatea în Iran, Iraq, Bahrein si Azerbaidjan. De asemenea, exista un numar semnificativ si în Afghanistan, Kuweit, Liban, Pakistan, Arabia Saudita, Siria si Yemen. Sunnitii si siitii urmeaza aceleasi principii religioase, totusi diferentele dintre ei au condus câteodata la intoleranta religioasa, lupte politice si confruntari violente. În urmatoarele rânduri veti citi o prezentare obiectiva a contextului istoric în care au evoluat aceste doua ramuri ale Islamului (secte) si diferentele practice si de credinta dintre ele.Sunnitii si siitii

Context istoric

Diferentele dintre sia si Sunni pornesc de la neîntelegerile în ce priveste succesorul Profetului Mohammed, care a murit in 632, si în ce priveste natura conducerii politice a comunitatii musulmane. Dezbaterea istorica s-a centrat pe decizia de a oferi succesiunea unei persoane calificate si pioase care sa conduca Ummah urmând obiceiurile Profetului, sau exclusiv unei persoane ruda cu el. Chestiunea a fost ridicata în momentul în care comunitatea a ales un companion apropiat de Profet (Abu Bakr) pentru a deveni primul calif. Desi cei mai multi dintre musulmani au acceptat aceasta decizie, unii au sustinut candidatura lui Ali ibn Abu Talib, varul Profetului si ginere al sau, sotul fiicei Fatima. Ali a jucat un rol important pe timpul Profetului, dar nu a triumfat in cadrul sistemul tribal arab.

Situatia a fost inacceptabila pentru unii dintre urmasii lui Ali care i-au considerat pe Abu Bakr si cei doi califi care au urmat (Omar si Uthman) ilegitimi. Urmasii lui Ali credeau ca Profetul însusi l-a numit pe Ali ca succesor si cele ce se petreceau erau împotriva dorintei divine. Câtiva dintre partizanii lui Ali au organizat uciderea celui de-al treilea calif Uthman in 656, iar Ali a fost numit calif. Ali, la rândul sau, a fost asasinat in 661, iar fiii sai Hassan si Hussein au murit în bataliile împotriva fortelor califului sunnit. Cei care l-au sustinut pe Ali au devenit cunoscuti mai târziu ca si’a, derivat de la shi’at Ali, adica sustinatori ai lui Ali. Mai existau si altii care respectau si acceptau legitimitatea califatului sau, dar se opuneau succesiunii politice bazate pe linie sanguina a Profetului. Grupul, care constituia majoritatea musulmanilor, s-au numit în timp Sunni, adica urmasi ai obiceiurilor Profetului (Sunna). În conceptia lor, sunnitii cred ca conducatorul comunitatii musulmane (imamul) trebuie selectat prin acord comun, pe ordinea politica existenta si pe baza meritelor sale individuale. Premisa a fost practicata neconstant în interiorul comunitatii Sunni de-a lungul istoriei Islamului. Califatul nu a mai fost institutie religioasa si politica dupa secolul XIII, desi termenul de calif continua sa fie folosit de anumiti conducatori musulmani pâna în 1924, când a fost total abolit de catre primul presedinte al Turciei, Mustafa Kemal Ataturk.Sunni si sia

Islamul Siit – dezvoltare si principii

Initial, miscarea siita a câstigat o sustinere masiva în zonele ce acum reprezinta Iraqul, Iranul, Yemenul si parti din Asia Centrala si de Sud. În cea mai mare parte a lumii, sia reprezinta minoritate. Astazi, potrivit estimarilor, Islamul siit este practicat de catre 10-15% din totalul de musulmani de pe glob.

Pentru siiti, primul lider adevarat al comunitatii musulmane este Ali, considerat imam, termen folosit de siiti nu doar pentru a indica abilitatile de conducator ci si inseamna relatii de sânge cu Profetul Mohamed.

Cum descendentii lui Ali au preluat conducerea comunitatii siite, functiile unui imam au devenit mult mai clar conturate. Fiecare imam ales alegea un succesor si, conform credintei siite, transmitea o anumita cunoastere spirituala urmatorului conducator. Imamii serveau atât ca conducatori spirituali cât si politici. Dar cum siitii incepeau cu precadere sa piarda bataliile politice cu conducatorii musulmani sunniti, imamii s-au axat pe dezvoltarea unei spiritualitati care sa devina esenta practicilor si credintelor religioase siite. Siitii cred ca atunci când linia imamilor-conducatori politici (cunoscuti ca mujtahizi) de dupa Ali s-a terminat, ei au câstigat dreptul de a interpreta cunostiintele religioase, mistice si legale ale comunitatii mai largi. Cel mai învatat dintre acesti interpretori se numeste  ayatollah (semnul lui Dumnezeu).

Sursele jurisprudentei, indiferent de secta, sunt Coranul si Sunna (hadisuri – (relatari ale spuselor si faptelor Profetului, qiya – analogii, ijma’– consensuri si ijtihad). Functia principala a învatatilor religiosi este interpretarea legii islamice (saria’). Nu exista legi codificate nici în Islamul Sia nici în Sunni. Mai degraba, exista surse de interpretare a legii, la fel pentru siiti si sunniti. Hadisurile siite difera de hadisurile sunnite, multe în care contin spusele imamilor siiti care se considera inspirati divin. Interpretarea legala siita, spre deosebire de cea sunnita, ingaduie mai mult spatiu pentru interpretare personala.

Practicile religioase siite se centreaza în jurul rememorarii fiului cel mic al lui Ali, Hussein, care a fost martirizat lânga orasul Karbala în Iraq de catre fortele sunnite in 680. Moartea sa este comemorata în fiecare an în a zecea zi a lunii Muharram din calendarul islamic, printr-un ritual sumbru si câteodata violent numit Ashura. Ca minoritate deseori persecutata de unii sunniti, siitii gasesc consolare in ritualul de Ashura, prin amintirea martiriei lui Hussein si lectiile morale ce se desprind din ea.Shia_Islam_48500

Siismul doisprezecar, cea mai comuna forma de siism în ziua de azi, domina în Iran, Iraq, Liban si Bahrein. Doisprezecarii accepta o linie de 12 imami infailibili descendenti ai lui Ali, pe care îi considera alesi divini înca de la nastere. Cei 12 imami sunt vazuti ca purtatori ai credintei si interpretorii ideali ai legii si teologiei. Doisprezecarii cred ca al 13-lea si ultimul dintre imami au disparut spre sfârsitul secolului al noualea. Acest „imam ascuns” este asteptat sa conduca comunitatea într-o zi. Dupa cum noteaza un învatat, cu privire la disparitia celui de-al 13-lea imam, multi Doisprezecari „aleg sa se retraga din politica si îi asteapta venirea”. Acest lucru este considerat un curent pacifist printre Doisprezecari. În secolul al 20-lea, când schimbarile în peisajul politic din Orientul Mijlociu chemau la activism unele grupuri din Liban si Iran, un nou curent competitiv activist a gasit interes printre anumite grupuri doisprezecare, de exemplu liderul religios iranian Ayatollah Khomeini.

Ismailitii sau siismul septar.

Desi majoritatea siitilor sunt de acord asupra premisei ca Ali a fost primul imam adevarat, nu se înteleg asupra succesorilor lui. Ismailitii, care este a doua mare secta siita, s-au dezvaluit în secolul opt, ea recunoscând doar primii 7 imami (al saptelea fiind numit Ismail). Istoric vorbind, sau macar pâna în secolul al XVI-lea, ismailitii au fost mult mai dispusi sa urmareasca puterea militara si teritoriala decât Doisprezecarii. În trecut, ei au mentinut state puternice, care au jucat roluri importante în dezvoltarea istorica a Islamului. Astazi, ismailitii sunt raspânditi în lume dar sunt mai proeminenti în Afghanistan (sub clanul Naderi), India si Pakistan. Exista de asemenea comunitati ismailite si în Africa de Est si Sud.

Alte secte siite

Zayzii (zayd), care recunosc primii cinci imami si contesta identitatea celui de-al cincilea, sunt o secta minoritara a Islamului siit, cei mai intâlniti în Yemen. Zaizii resping conceptele cum ar fi „imam infailibil” sau „imam ascuns”. Alte secte, cum ar fi Alawitii si Druzii, sunt în general considerate ca fiind derivate ale siismului, desi unii adepti nu se considera musulmani. Alawitii exista mai mult în Siria si Liban. Familia Assad, care efectiv a condus Siria incepând cu 1971, este alawita. Cel mai mult, Alawitii interpreteaza stâlpii Islamului simbolic si nu aplicat, si au sarbatori atât crestine cât si islamice. Putin se cunoaste despre aceste secte pentru ca cele mai multe dintre practici sunt secrete. În Turcia, Alevitii sunt un grup ce face parte din Islamul siit, deseori confundat cu Alawitii sirieni sau alte comunitati sia. Nu se cunoaste mult despre practicile lor religioase. Alevitii sunt, în cea mai mare parte, bine integrati în societatea turceasca, unde vorbesc atât limba turca cât si limba kurda. Comunitatea Druza, concentrata în Liban, Iordania, Siria si Israel, este o desprindere din secolul XI din secta ismailita. Cele mai multe dintre practicile druze sunt secrete.Sunnitii si siitii.php

Islamul sunnit: dezvoltare si principii

Majoritatea musulmanilor din ziua de azi este sunnita. Ei accepta primii 4 califi (inclusiv Ali) ca urmasi ai Profetului, dar resping ideea ca imamii sunt inspiratii divin care trebuie venerati/respectati. Musulmanii sunni nu acorda fiintelor umane acest statut deosebit, ci doar profetilor mentionati în Coran, spre deosebire de venerarea siita a imamilor. Sunnitii au o ierarhie religioasa mai putin elaborata si puternica decât siitii. De asemenea, învatatii religiosi sunniti au fost sub control statal, fata de conducatorii siiti. În acelasi timp, Islamul Sunnit tinde sa fie mai flexibil fata de oamenii care conduc rugaciunea si predica, prezinta o diferenta subtila în ce priveste obligativitatea rugaciunilor fata de siism, dar amândoua grupurile detin o întelegere similara a credintelor islamice de baza.

În Islamul sunnit, exista 4 scoli de jurisprudenta care ofera interpretari alternative ale deciziilor legale. În mod traditional, studierea legii se face la scoli institutionale islamice numite madrasa. Cele 4 scoli de jurisprudenta se bazeaza în cea mai mare parte pe analogie ca mod principal de a formula legile, si cântaresc în mod diferit spusele Profetului si a companionilor sai în deciziile pe care le iau . În anumite tari seculare, cum ar fi Turcia, opinia învatatilor religiosi reprezinta o calauzire morala si sociala drept cum ar trebui musulmanii sa îsi practice religia, si nu se considera legi „legale”.Sia si Sunni

Cele patru scoli legale, care variaza în anumite aspecte, sunt:
• Hanafi – cea mai veche scoala de legi, fondata în Iraq de catre Abu Hanifa (m.767) – de prima importanta în Turcia, Asia Centrala, Balcani, Iraq, Siria, Liban, Iordania, Afghanistan, Pakistan, India si Bangladesh
• Maliki – fondata în Peninsula Araba de catre Malik ibn Anas (m.795) , de prima importanta în Africa de Nord, Mauritania, Kuweit si Bahrein
• Shafi’i – scoala fondata de catre Muhammad ibn Idris al-Shafi’i (m.819), folosita în Egipt, Sudan, Etiopia, Somalia, parti din Yemen, Indonezia si Malaezia
• Hanbali – fondata de Ahmad Hanbal (m.855) – Arabia Saudita, Qatar, parti din Oman si Emiratele Arabe Unite.

Diviziunile sectare. Islamul sunnit a cunoscut diviziuni sectare mai putin proeminente decât Islamul siit. Secta Ibadi, care exista mai mult în Oman, Africa de Est si parti din Algeria, Libia si Tunisia, a fost deseori desconsiderata ca secta sunnita. Pe când, în general, dogma religioasa si politica contine doctrine de baza sunnite, ibadisii nu sunt nici sunniti, nici siiti. Ei cred cu tarie în existenta unei societati musulmane drept-credincioase si corecte, al carui conducator sa fie ales pentru cunostintele sale si pietate, fara a lua în considerare rasa cu linia de descendenta, selectat de catre liderii comunitatii.DSCN5948_resize

Miscarea puritana numita Wahhabism a devenit binecunoscuta în ultimii ani si este aproape cea mai proaspata miscare din lumea islamica. Fondata în Arabia de catre învatatul Muhammad ibn Abd al-Wahhab (1703-1791), miscarea este considerata o continuare a scolii Hanbali. Spre deosebire de alte scoli, care de obicei se bazeaza pe interpretari ale textelor religioase, urmasii Hanbali tind sa aplice Coranul si Hadisurile in sens literal. În acelasi mod, Abd al-Wahhab a încurajat reîntoarcerea la practica pura, ortodoxa, a Islamului, asa cum este prezentata în Coran si în viata Profetului Muhammad. În secolul XVIII, Muhammad ibn Saud, fondatorul dinastiei moderne Saudi, a format o alianta cu Abd al-Wahhab si a început procesul unificarii triburilor dispersate din Peninsula Araba. De la acest punct, a existat o relatie strânsa între familia conducatoare saudita si stabilimentul religios wahhabit. Cele mai conservative interpretari ale Islamului Wahhabit privesc siiti si alte secte non-wahhabite ca eretici.

Credinta de baza

Desi exista diferente considerabile între Sunni si Sia, cele doua secte islamice au traditii comune, credinte si doctrine. Toti musulmanii cred ca Profetul Mohammed a fost trimisul lui Allah, cred în revelatiile trimise Profetului (Coran si hadisuri). Conceptele de pietate, straduinta pentru îmbunatatire, justitia sociala sunt fundamentale pentru practica si credinta islamica. În plus, toti musulmanii trebuie sa traiasca în acord cu cei cinci stâlpi ai Islamului: marturisirea de credinta (shahada), rugaciunea zilnica (salat), dania/pomana (zakat), postul în Ramadan (sawm) si pelerinajul la Mecca daca e posibil (hajj).shia populations

Religia populara si sufismul

Sufismul a fost câteodata înteles gresit ca fiind o secta islamica, însa practicile Sufismului transced, în multe feluri, diviziunile sectare ale Sunii si Sia. Sufismul poate fi descris ca un mod de practica al Islamului. Este un termen folosit pentru a desemna numeroase ordine mistice, care în general învata ca prin practici mistice, un musulman poate cauta o întelegere a experientei divine si personale cu Dumnezeu. Datorita învataturilor sale adaptive, sufismul a servit de asemenea ca un vehicol pentru ca musulmanii sa accepte ambele trasaturi de baza ale Islamului sunnit si siit. De exemplu, multi sufisti îl valoreaza pe Ali cum o fac si siitii, fara a respinge primii trei califi sunniti. Istoric vorbind, cele mai multe grupuri Sufi au fost flexibile în a adapta obiceiurile locale non-musulmane oriunde s-a raspândit Islamul, dar aceasta flexibilitate a condus la persecutia sufisilor de catre unii musulmani „ortodocsi”care considerau practicile sufiste eretice.

Desi doctrinele Islamului Sunni contrazic ideea ca fiintele umane poseda anumite puteri, Sufismul a raspândit practicile religiei populare prin încurajarea venerarii indivizilor piosi, a mormintelor sfinte în multe parti ale lumii islamice. Sufismul a fost deseori reprezentat ca o forma strict pacifista si apolitica a Islamului, iar recent a fost numita, o forma moderata a wahhabismului puritan. Unele grupuri Sufi, totusi, nu sunt strict pacifiste, iar în epoca moderna, unele grupuri sufiste din Asia Centrala si Balcani au participat la lupte militare defensive.

Bogdan

Per aspera ad astra