Regele regilor --- Traiti sub cruce sau muriti de spada... --- Cel ce doarme la Aix-la-Chapelle"/>

Carol cel Mare, regele mitic al Europei Occidentale

„Era înalt de sase picioare si cinci degete si era cladit pe masura înaltimii sale. Avea un par lung si frumos, alb precum neaua, un nas puternic si o privire demna si neclintita. Era cumpatat la bautura si mâncare si s-a pastrat sanatos cu toate ca a îndurat greutati si boli precum orice soldat de rând.”( Einhard, cronicarul curtii, contemporan cu Charlemagne)

Parintele Europei

Supranumit pe buna dreptate Carol cel Mare, Charlemagne, cum îl numesc cu nedisimulata mîndrie nationala francezii, a fost fara doar si poate un imparat impresionant.

Carol cel Mare, regele mitic al Europei
Imperiul carolingian

Carolus Magnus, cum îl denumeau cu mare pompa cronicile scrise în latina, s-a nascut, cel mai probabil, pe data de 2 aprilie, anul 742, în Herstal, un oras aproape de Liege, în Belgia de astazi. Exista controverse între specialisti privitoare atât la data, cât si la locul nasterii, datorita faptului ca documentele ramase pîna azi ofera informatii incomplete si uneori contradictorii.

Carol era cel dintâi nascut al regelui Pepin cel Scurt si al reginei Bertrada de Laon. Viitorul lider de proportii continentale avea în spate o ascendenta valoroasa, fiind nepotul lui Carol Martel, o temuta capetenie politica si militara a francilor. În acord cu ascendenta sa ilustra si faptele de arme ale stramosilor sai, nepotul lui Carol Martel avea sa scrie el însusi unele din cele mai glorioase pagini de istorie ale Europei Occidentale. El este vazut de multi istorici nu doar drept parinte fondator al Frantei si Germaniei, ci si ca un fondator al Europei unite, daca tinem cont de faptul ca Charlemagne a fost primul conducator al unui imperiu în Europa, de la caderea Imperiului Roman, iar realizarile sale au contribuit hotarâtor la crearea unei identitati europene comune, pentru numeroase populatii din vestul si centrul Europei – viitorul nucleu al Europei unite.

El a fost primul rege european care si-a transformat castelul într-un important centru de studiu, invitând savanti si oameni învatati din toata lumea si acordându-le adapost, libertate si sprijin. El a fost cel care a lansat o reforma monetara fara precedent si a fixat taxe în functie de veniturile supusilor sai. Constient de abuzurile colectorilor de taxe, a introdus plata taxelor prin intermediul monedelor de argint, standardizând valoarea fiecarei monede.

Era iubit si temut în egala masura. Conform descrierilor din cronici, era o fire vesela, dinamica si încrezatoare. Rar mergea la pas, cel mai adesea calarea în graba, astfel încât oricine vroia sa i se adreseze, fie el sfetnic de curte sau taran umil, trebuia sa tina pasul cu regele!Carol cel Mare, regele mitic al Europei

Stia dupa nume pe toti cei care locuiau în castelul sau, de la consilierii apropiati la cel mai de jos servitor. Era un mare iubitor de câini, fiind tot timpul înconjurat de haita credinciosilor sai prieteni necuvântatori. Cu toate ca era un rege din toate punctele de vedere, rar era de gasit în palat. Când nu participa personal la batalii, era la vânatoare sau vizita administratorii locali, decretând la fata locului legi noi menite sa-i protejeze poporul, deoarece Charlemagne se baza pe oamenii de rând pentru a-si asigura grosul armatei.

Era sângeros, dar popular si iubit. Era un politician feroce, dar cunostea bine dedesubturile sufletului omenesc si tinea mereu cont de starea de spirit a celor din jur, fie ei supusi sau dusmani de pe câmpul de lupta. Mantia albastra pe care o purta în batalii, alaturi de faimoasa Joyeuse, spada sa, sunt considerate si astazi obiecte de cult de catre majoritatea francezilor. Nu degeaba Papa Ioan Paul al II-lea se referea la el, într-o cuvântare, ca al un Pater Europae.

Regele regilor

În anul 768, când Charlemagne avea 26 ani, adunarea generala a francilor i-a declarat regi atât pe el, cât si pe fratele sau mai mic, Carloman. În anul 771, Carloman moare în urma unei boli, iar Carol mosteneste jumatatea de regat a fratelui sau, devenind astfel rege al tuturor francilor.

Francii, la acea vreme erau tentati de întoarcerea la traditiile si credintele lor „pagâne”, precrestine. Nici situatia din împrejurimi nu era diferita. Saxonii din nord erau înca pagâni, iar în sud, puternica Biserica nu precupetea niciun efort pentru a-si recupera pamânturile confiscate de regatul longobarzilor din nordul Italiei.Carol cel Mare, regele mitic al Europei

Conducator înnascut, politician abil si fire pragmatica, Charlemagne dorea de pe atunci întarirea influentei sale si restabilirea ordinii în Europa Apuseana. Evident, sub conducerea sa…

Si a pornit pe acest drum… In anul 772, regele francilor a lansat o campanie militara de mari proportii, ce a durat peste 30 de ani si în urma careia si-a atins toate obiectivele. În preajma anului 800, Charlemagne domnea cu o mâna de fier peste toata Europa occidentala.

Primele operatiuni militare lansate de regele fara seaman al francilor au vizat conflictul din Aquitania (partea de sud a Galiei romane), început de tatal sau, dar abandonat de acesta. Prin hartuiri repetate si manevre politice, l-a convins pe Lupus, duce de Gasconia, sa-i predea atât Aquitania, cât si Gasconia natala. Dupa episodul Aquitaniei, s-a lasat convins de papa Hadrian I sa porneasca un razboi cu longobarzii. Tatal sau încercase sa îndeplineasca aceasta misiune încredintata de papi, dar în urma unor neîntelegeri între capeteniile france, a abandonat campania. Carol, în schimb, i-a înfrânt pe longobarzii condusi de regele Desiderius, dupa o campanie hotarâta, ce a culminat cu asediul de la Pavia (774), în urma caruia longobarzii s-au recunoscut învinsi.

Traiti sub cruce sau muriti de spada…

Cei aproximativ 30 de ani de razboaie au avut drept componenta principala atacurile sale asupra saxonilor. Carol a fost încurajat de papii Romei, care vroiau de mult o spada cu care sa se razbune pe barbarii saxoni, vinovati de macelarirea tuturor misionarilor trimisi de-a lungul anilor sa-i crestineze. Niciun razboi dus de franci nu s-a comparat cu cel dus împotriva saxonilor, nici unul nu a fost atât de costisitor si sângeros.

carol-cel-mare-imparat-roman

Saxonii erau un neam razboinic, nesupus, ostil religiilor impuse de altii. Dar, în ciuda pierderilor mari, Charlemagne si soldatii sai patrundeau tot mai adânc în inima padurilor salbatice ale vechii Europe, urmarind si supunând cu forta orice trib saxon întâlnit. Dupa ce a supus toate uniunile tribale aflat în calea sa, Carol a stramutat aproximativ 10.000 de saxoni care traisera pe malurile Elbei si i-a dus în Galia si Germania. Razboiul cu saxonii a durat multi ani, iar supravietuitorii au avut de ales între crestinare si exterminare. Termenii impusi de Carol dictau saxonilor sa renunte la cultele lor religioase, sa accepte crestinismul si sa traiasca în buna întelegere cu vecinii lor franci.

În timpul lungilor sale conflicte cu saxonii, Charlemagne a dorit sa-si securizeze frontiera de sud, din Pirinei, astfel ca a lansat o expeditie în Spania. Toate orasele si castelele atacate i s-au supus aproape instantaneu. Faima sa depasise cu mult granitele regatului franc. Tot atunci, a suferit si singura sa înfrângere memorabila, în momentul în care trupele sale au fost atacate de basci, aliati cu gasconii tradatori. Atacul s-a petrecut în Trecatoarea Roncevalles din Pirinei. Momentul a fost consemnat în cântecele si povestirile menestrelilor de la curtile europene, sub numele de Cântecul sau Epopeea lui Roland, în care se povestesc faptele de arme si sfârsitul tragic al Contelui Roland, unul dintre cei mai iubiti si apreciati razboinici de la curtea lui Charlemagne.

Carol si-a continuat peregrinarile razboinice prin supunerea bretonilor, dupa care si-a strâns armata si a poposit în Roma, unde s-a rugat, si s-a întors apoi în Galia.

Nici acolo nu a stat mult, deoarece aroganta si prostia Ducelui Tassilo al Bavariei au dus la un conflict armat. Odata calmate lucrurile în Bavaria (prin înfrângerea lui Tassilo, care în 794 a fost silit sa renunte la orice pretentie asupra Bavariei, acesta intrând în componenta Regatului Franc), a izbucnit un nou razboi, de data aceasta cu triburile slave ale wiltzilor (veletilor). Acestia au fost, în cele din urma, învinsi si au devenit, împreuna cu vecinii lor abodritii (sau obotrizii), aliati ai francilor, sprijinindu-l ulterior pe Charlemagne în lungul sau razboi cu saxonii. Au urmat razboaiele cu avarii, considerate de unii istorici drept cele mai dure confruntari ale lui Charlemagne, dupa cele cu saxonii. Carol a iesit din nou învingator.carol-cel-mare-charlemagne

Cum regele franc parea ca are de onorat un contract nelimitat cu Zeul Ares, au izbucnit luptele cu vikingii danezi. Regele danez Godfred apucase deja sa-i subjuge pe obotrizii aliati cu francii, când Carol l-a atacat. Regele danez nu a trait pâna la sfârsitul confruntarilor, fiind ucis de catre un razboinic din propria-i garda.

Charlemagne a împiedicat de asemenea extinderea dominatiei musulmane în Europa apuseana, în schimb extinzând constant granitele regatului franc spre sud.

Cel ce doarme la Aix-la-Chapelle

Considerat pe buna dreptate drept cel mai grandios lider medieval vest-european, Charlemagne nu s-a limitat doar la razboaie si cuceriri. Din contra, a fost un vizionar, un excelent administrator si un conducator de exceptie, interesat si de prosperitatea maselor largi ale populatiei. În timpul vietii sale, imperiul se întindea peste teritoriile de astazi ale Frantei, Germaniei, Elvetiei, Olandei, precum si în jumatate din Spania si Italia.

Prin stabilirea unui centru de comanda asupra Europei vestice, Charlemagne a restabilit partial unitatea si gloria defunctului Imperiu Roman de Apus si a pavat drumul catre dezvoltarea Europei moderne. A stabilit relatii diplomatice fara precedent cu regii din Galicia si Asturia, precum si cu triburile înversunatilor scoti. A avut chiar o relatie de amicitie cu legendarul calif Harun al-Rasid, cu toate ca cei doi nu s-au întâlnit niciodata.

Împaratii bizantini Niceforus, Mihail si Leo i-au cautat prietenia si au încercat sa încheie aliante cu el. Carol cel Mare a ramas toata viata un om fascinat de straini, de oameni de pe alte meleaguri, care vorbeau alte limbi si aveau credinte si obiceiuri necunoscute lui. În imperiul sau si-au gasit adapost si protectie numerosi refugiati, care cautau sa scape de persecutiile din tarile lor de bastina. A fost un om pios, în ciuda exceselor sale de pe câmpul de lupta si a crestinarilor fortate. Istoria l-a retinut si ca pe un rege cu o generozitate aparte, nemaiîntâlnita la monarhii care i-au succedat. A fost iubit de mase pentru mila pe care o avea fata de cei sarmani.

Puterea, faima si geniul sau nativ au dus la încoronarea sa publica. Cu toate acestea, modestia sa proverbiala a facut ca evenimentul sa fie aproape de anulare, deoarece, la aflarea vestii ca urma sa fie încoronat ca împarat de catre Papa Leo al III-lea, Carol cel Mare a declarat ca nu va pune piciorul în biserica în acea zi. Cu toate acestea, evenimentul s-a produs. Era ziua de Craciun a anului 800, iar Charlemagne a primit titlul suprem în Basilica Sfântului Petru din Vatican.

Cu toate acestea, sfârsitul bate chiar si la usile celor mai puternici oameni ai lumii. Nici Charlemagne nu a fost crutat. Suferea de pleurezie si a avut ambitia personala sa nu manânce nimic, deoarece credea ca se va vindeca prin post negru. Când si-a simtit sfârsitul aproape, l-a chemat lânga el pe Louis cel Pios, rege al Aquitaniei, singurul dintre fii sai legitimi care ramasese în viata, si l-a desemnat succesor. Charlemagne s-a sfârsit din viata pe data de 28 ianuarie anul 814.

A fost îngropat în catedrala de la Aix-la-Chapelle (astazi Aachen, în Germania) catedrala construita din ordinul sau. Portretul facut de cronicarul Einhard a fost unul fidel realitatii. În anul 1861, mormântul lui Charlemagne a fost deschis de o echipa de cercetatori francezi care i-au analizat în premiera scheletul. Pe baza unor cercetari ulterioare, din anul 2010, a reiesit ca gloriosul rege al francilor îsi merita într-adevar supranumele de Cel Mare, fie si pe considerente antropometrice. Charlemagne avusese înaltimea de 1,84 metri, ceea ce îl transformase într-un gigant al vremurilor sale, mai ales ca înaltimea medie a unui barbat din acea perioada era de 1,67 metri. A fost un rege mare, la propriu si la figurat!

sursa: descopera.ro

Bogdan

Per aspera ad astra