Luna, satelitul natural al Pamantului

Probabil, ca nici un corp ceresc nu a primit la fel de multa atentie de-a lungul veacurilor ca Luna noastra. Cauzele pentru aceasta fascinatie sunt evidente: Luna lumineaza noaptea si apare ca un obiect remarcabil si mare pe cer. Importanta Lunii pentru existenta noastra fizica este a doua dupa cea a Soarelui, deoarece regleaza ciclurile biologice ale vietii si este un regulator de apa al Pamantului.

Prin Luna, se întelege orice corp cosmic care se învarte în jurul unei planete si nu invers. Multe planete din Sistemul nostru Solar, au luni. Acestea sunt Marte (2), Jupiter (64), Saturn (62), Uranus (27), Neptun (13) si Pluton (5).

Luna, este singurul satelit natural al Pamântului si al cincilea satelit ca marime din Sistemul Solar si este cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar, relativ cu dimensiunea planetei sale, având diametrul de 27% si 60% din densitatea Pamântului, rezultând în 1/81 din masa acestuia.

Cum s-a format Luna?

Luna este un corp imens ce se roteste în jurul Pamântului cu o viteza de 3,680 km pe ora spre diferenta de Pamânt, care are o viteza de 108,000 km pe ora în jurul Soarelui. Vorbim deci, despre un alt corp ceresc, o alta lume, total diferita de a noastra. Aceasta sfera gri (care sub anumite conditii de iluminare are si culori, ciudat, nu?), are o suprafata de 37,900,000 km patrati. Cum s-a format, cum a ajuns aici? Doar presupunem. Însa exista o mare asemanare între planeta Mercur si Luna, la suprafata. În interior, cele doua corpuri au însa o alta poveste, însa amandoua prezinta cratere asemanatoare.

Sunt patru teorii stiintifice majore ce au încercat sa explice originea Lunii:

1. Fisiune. Luna este o bucata de material desprins de Pamântul rapid în miscare.

2. Co-creare cunoscuta si sub numele de teoria „planeta sora”. Luna s-a format dintr-un nor de resturi în orbita din jurul Pamântului embrionar.

3. Capturare. Luna, formata initial ca o planeta independenta, dar a fost capturata de gravitatia Pamântului.

4. Coliziune (de asemenea, cunoscuta sub numele de teoria „marea lovire”). Luna s-a format din materialul aruncat din Pamânt dupa o coliziune planetara cu acesta.

luna satelitul natural al Pamantului 1

Geologia Lunii

Fiind destul de tentanta pentru astronomii amatori, deoarece este altceva decât Pamântul, dar si pentru ca nu îsi arata decât o parte din suprafata ei, ea este atent studiata prin telescop, fiind cea mai accesibila pentru observari. În rotatia sincrona cu Pamântul, ne arata mereu aceeasi fata, care este marcata de mari întunecoase de origine vulcanica, zone muntoase, luminoase si craterele de impact proeminente.

Topografia Lunii, a fost masurata prin altimetrie laser si analiza imaginilor stereo. Caracteristica topografica cea mai vizibila este gigantul bazin Aitken, 2,240 km în diametru, aflat pe partea ascunsa a Lunii, aproape de Polul Sud, cel mai mare crater de pe Luna si cel mai mare crater cunoscut în tot Sistemul Solar.

Mediul lunar

Daca ai fi pe Luna, te-ai lovi de un mediu ostil. Temperaturile oscileaza de la o extrema la alta, de la un minim de -153 ° C, la un maxim de 107 ° C.

Cerul este întotdeauna negru pe Luna, chiar si cu Soarele pe cer, pentru ca acolo nu este atmosfera care sa dea culoare cerului. Soarele este însa mistuitor, fara un costum de protectie adecvat. Radiatiile care vin de la Soare fara nicio bariera si temperatura ridicata, ar praji, ca într-un cuptor cu microunde, pe oricine.luna satelitul natural al pamantului

Un pas pe solul lunar poate ridica praful selenar mult mai sus decât cum se întampla pe Pamânt, deoarece acolo este un vacuum. La noi atmosfera îngreuneaza praful care cade mult mai repede pe sol.

Singura alternativa pentru ca omul sa traiasca pe acest bolid masiv, este sa se construiasca cladiri ermetice, în care sa se creeze un mediu propice vietii.

Luna este ca un mar gaunos, un corp fara viata, pe care sunt temperaturi de ambele extreme

Solul prezinta cratere de toate dimensiunile iar terenul lunar este moale în marea lui parte.

luna satelitul natural al pamantului

Remarcabil pe Luna, este claritatea stelelor. Fara atmosfera, Luna ofera o vizualizare nocturna extraordinara. Printr-un telescop, toate observarile ar fi fara aberatii cromatice sau imagini neclare de la poluarea atmosferica asa cum se întampla pe Pamânt.

Pe Luna, exista zone la poli, care sunt permanent luminate de Soare, dar si zone în întuneric permanent. Ca exemple, patru regiuni montane de pe buza craterului Peary de la polul nord al Lunii, ramân luminate pe întreaga perioada a fazelor, creandu-se varfuri cu lumina vesnica. Pe de alta parte, exista locuri care ramân în umbra permanenta, la fundul multor cratere polare, acestea fiind extrem de reci.

Apogeu/Perigeu

Satelitul nostru natural, are perioade în care se afla mai aproape si mai departe decât de obicei de planeta noastra.
Distanta medie dintre Pamânt si Luna, este de 384,400 km. Când Luna este mai aproape de noi, la perigeu, aceasta se afla la o distanta medie de 362,570 km, iar când este mai departe de noi, la apogeu, este la 405,410 km de noi.

Importanta Lunii pentru noi.

Luna, are forma, marimea, distanta fata de Pamânt dar si alte caracteristici care o fac perfecta pentru a sustine viata pe Terra. Daca Luna noastra nu ar exista unde este, cel mai mult ar fi avut de suferit oceanele, care nu ar mai fi atrase de gravitatia acesteia spre ecuator, si deci, apa ar fi fost redistribuita la polii planetei. Un alt efect ar fi afectarea axei si rotatiei Pamântului pentru a sta pe aceeasi directie, deoarece, Luna este un factor stabilizator al planetei noastre. Pe langa aceasta, s-ar putea modifica si distantele la care Pamântul ajunge la periheliu si la afeliu fata de Soare.

Fazele Lunii

 În fiecare lunã, Luna pare cã îsi schimbã forma în timpul unei rotiri ciclice de 8 faze. Fazele Lunii existã pentru cã în timp ce Luna orbiteazã Pãmântul, noi vedem mai mult sau mai putin din partea ei luminatã. Lumina pe care o vedem noi reflectatã de Lunã, vine de fapt de la Soare. Cãnd Luna este din plin luminatã de Soare, este Lunã plinã. În timp ce Luna înconjoarã Pãmântul, noi vedem tot mai putin din partea luminatã, si mai mult din partea întunecatã. Deci Luna plinã are loc cãnd Luna este pe partea opusã a Pãmântului de la Soare, si deci suprafata Lunii care este cu fata la noi, este din plin luminatã. Forma fazelor Lunii, sunt datoritã perspectivei noastre de pe Pãmânt, care observãm mai mult sau mai putin din partea luminatã a acesteia. Nu e din cauzã cã de exemplu Pãmântul blocheazã din lumina Soarelui, lucru care se întãmplã totusi în timpul eclipselor de Lunã.

 Unul dintre misterele Lunii poate fi observat chiar aici pe Pãmânt. Poate este cel mai important fenomen care i se atribuie acesteia.

Interactiunea gravitationala dintre Lunã si Pãmânt

În timp ce Luna trece pe lângã Pãmânt, trage de oceane si mãri si atunci îl vedem câte un val mare, înalt, creând câte o buclã pe ambele pãrti ale planetei.

luna

 Valurile oceanelor, sunt cauzate de gravitatia Soarelui si a Lunii. Amândouã trag de Pãmânt si contribuie la valuri, dar Luna este mult mai aproape, si datoritã ei este simtit mai puternic acest fenomen. Apa nu stã pe loc, este maleabilã, de aceea fortele gravitationale au impact asupra lor.

Stim cã gravitatia Lunii trage constant în sus de oceanele Pãmântului, în timp ce gravitatia Pãmântului trage în jos Luna. De fapt, totul în univers este legat de ceva.

Pãmântul se învârte mult mai repede decât Luna în jurul Pãmântului, si deci, rotatia Pãmântului o ia înaintea Lunii. Din cauzã ca Luna trage de oceane, creând acele bucle, aceasta încetineste Pãmântul în rotatia lui. Fãrã Lunã, Pãmântul s-ar roti mult mai rapid, zilele noastre ar fi mult mai scurte, iar acest lucru  ar avea efect in evolutia vietii  pe aceastã planetã.

Read more: http://astrofotografieluna.blogspot.com/2012/12/referat-astronomie-luna-satelitul.

Bogdan

Per aspera ad astra