La granita dintre noapte si zi. Miscarile Pamantului

Viata si toate fenomenele de pe Terra sunt legate de lumina si caldura primite de la Soare. Cantitatea de lumina si caldura se schimba in cursul unei zile si in cursul unui an. Aceste modificari se explica prin miscarile pe care Pamantul le face in spatiu: in jurul axei sale (miscarea de rotatie) si in jurul Soarelui (miscarea de revolutie).

Miscarea de rotatie

Invartirea Pamantului in jurul axei se numeste rotatie.

Caracteristicile miscarii de rotatie:

Este miscarea globala pe care o face Pamantul, in jurul axei polilor, intr-un interval de 23 de ore, 56 de minute, 4,09 secunde; aceasta perioada este numita „zi siderala” si corespunde timpului dintre doua situari consecutive a unei stele de pe bolta cereasca la meridianul locului.

La granita dintre noapte si zi. Miscarile Pamantului

Rotatia se face de la vest catre est (sens direct), ceea ce creeaza (pentru un observator de pe suprafata terestra) impresia unei deplasari false a boltii ceresti (stele, Soare, Luna, planete) de la est catre vest. Diferitele puncte situate pe suprafata Pamantului vor inregistra viteze de rotatie diferite intrucat cercurile paralele pe care se inscriu au marimi variate, iar durata este aceeasi (de exemplu, la Ecuator, unde lungimea cercului este de 40.075 km, viteza este de 564 m/s; la latitudinea de 45°, cercul de peste 28.080 km este parcurs cu o viteza de 328 m/s, iar la Cercul Polar, la 66°  latitudine, cei aproape 20.000 de km sunt strabatuti cu o viteza de 230 m/s

Rotatia si ciclul diurn

Consecintele geografice ale miscarii de rotatie sunt:

  • Succesiunea zilelor si a noptilor.
  • Abaterea corpurilor aflate in deplasare pe suprafata terestra, spre dreapta in emisfera nordica si spre stanga in emisfera sudica. Se formeaza astfel o forta componenta (forta lui Coriolis)
  • Aparitia fortei centrifuge, care determina turtirea Pamantului la poli si bombarea la Ecuator.
  • Succesiunea, in 24 de ore, a unei perioade de lumina si a alteia de intuneric, cu consecinte in regimul bilantului radiativ, in regimul termic diurn, in desfasurarea proceselor biotice, geomorfologice etc.
  • Transmiterea impulsului mareelor sub forma unui „val de flux”, care se manifesta de la est la vest.
  • Aprecierea timpului dupa sistemul fusurilor orare. Daca 24 de ore corespund intervalului in care se parcurg 360° de longitutide (o rotatie completa), atunci, intr-o ora, Pamantul va expune spre Soare un arc de cerc cu longitudine de 15°. Suprafata Pamantului este astfel impartita in 24 de sectoare cu valoare egala de longitudine, care au fost numite fusuri orare. S-a convenit, in anul 1884, ca pe intreaga suprafata a unui fus sa existe aceeasi ora, iar valoarea acesteia sa fie data de ora meridianului din centrul sau. S-a stabilit ca primul fus sa se desfasoare de-o parte si de alta a meridianului de 0°, de longitudine (Greenwitch), adica intre 7°30′ longitudine vestica si 7°si 30′ longitudine estica.

Pe orbita in jurul Soarelui

Pamantul, asemenea celorlalte planete din Sistemul Solar, realizeaza o miscare in jurul Soarelui, pe o orbita de forma eliptica. Este ideea de baza a conceptiei heliocentrice, fundamentata de Nicolaus Copernic.

La granita dintre noapte si zi. Miscarile Pamantului (2)

Caracteristicile miscarii de revolutie

  •  Faptul ca orbita este o elipsa, face ca distanta dintre Pamânt si Soare, pe timpul parcurgerii sale, sa fie diferita, situându-se între 147,1 mil. km (la periheliu – 3 ianuarie) si 152,1 mil. km (la afeliu – 6 iunie).
  •  Viteza medie a deplasarii Pamântului pe orbita este 29,7 km/s (maxima la periheliu de 30,27 km/s). Planul Ecuatorului terestru realizeaza cu cel al orbitei Pamântului, un unghi de 23°26’21’’ (oblicitatea).
  •  Perioada în care Pamântul îsi parcurge orbita (980 mil. km) este de un an. Marimea acesteia este diferita, în functie de elementul care este luat drept reper al perioadei de revolutie. Astfel, anul sideral corespunde timpului necesar (365 zile, 6 ore, 9 minute, 55 secunde sau 365,256361 zile), între doua treceri ale Pamântului (în miscarea sa pe orbita) prin acelasi punct în raport cu o anumita pozitie a unei stele; anul tropic constituie perioada necesara (365 zile, 5 ore, 48 minute, 46 secunde sau 365,2422 zile) trecerii succesive prin punctul corespunzator echinoctiului de primavara (punctul vernal). Diferenta dintre cele doua perioade este determinata de miscarea de precesie a Pamântului.
  •  Datorita oblicitatii, axa polilor Pamântului realizeaza cu planul orbitei un unghi de 60°30’. Aceasta face ca pe parcursul miscarii de revolutie, planul ce contine acesta axa sa înregistreze, în raport cu Soarele, pozitii diferite, din care patru au semnificatie deosebita, ele împartind anul în tot atâtea intervale de timp caracteristice.image002
  • Solstitiul din 22 decembrie. Planul axei realizeaza cu cel al orbitei un unghi obtuz si, ca urmare, razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul Capricornului si sunt tangente la cercurile polare. Emisfera sudica este mai apropiata de Soare, în raport cu cea nordica; aici fiind vara, iar în cealalta iarna. Cercul care separa emisfera luminata de cea întunecata determina urmatoarele diferente diurne în marime, în sens latitudinal, al acestora.
  • Solstitiu din 22 iunie. Releva aspecte inverse în raport cu situatia anterioara. Emisfera nordica este orientata spre Soare, razele acestuia cad perpendicular pe Tropicul Racului si sunt tangente la cercurile polare. Astrul va fi deasupra orizontului la Polul Nord si sub acesta la Polul Sud. În emisfera nordica este vara, iar în cea sudica iarna. Cercul de lumina determina intervale de noapte si de zi diferite ca marime. La Ecuator, ele sunt egale (12 ore). În emisfera sudica, noaptea creste, fiind de 24 ore la sud de Cercul Polar antarctic (noapte polara). În emisfera nordica, durata zilei o depaseste pe cea a noptii, iar de la Cercul Polar arctic spre pol ea va fi de 24 ore (zi polara). Înaltimea Soarelui pe bolta va fi inversa în raport cu situatia de la solstitiul din 22 decembrie.

    Fusurile orare
    Fusurile orare
  • Echinoctiile de primavara (21 martie) si toamna (23 septembrie). Razele Soarelui sunt perpendiculare pe planul axei si pe Ecuator si tangente la poli. Ca urmare, cercul care separa cele doua emisfere – luminata si întunecata – trecând prin poli asigura pe toata suprafata terestra, indiferent de latitudine, o durata egala a zilei si noptii (12 ore).

Consecintele geografice ale miscarii de revolutie

  • Miscarea de revolutie în strânsa legatura cu înclinarea axei terestre determina o serie de consecinte în regimul de manifestare a o serie de procese fizice, biotice, geografice etc. Între acestea mai însemnate sunt:
  • Inegalitatea duratei zilelor si noptilor pe parcursul anului. Aceasta se constata diferit la orice latitudine în afara de Ecuator unde atât ziua, cât si noaptea permanent au câte 12 ore. În general, între Ecuator si cercurile polare ziua cea mai scurta va fi solstitiul corespunzator sezonului de iarna din fiecare emisfera (22 decembrie, în cea nordica si 22 iunie, în cea sudica). Ulterior, ziua va creste ritmic pâna la solstitiul de varq când va avea valoarea maximq. La 21 martie si 23 septembrie, ziua va fi egala cu noaptea. Între cercurile polare si poli apar doua sezoane distincte: în Emisfera nordica noapte polara (23 IX – 21 III) si ziua polara (21 III – 23 IX); invers în cea sudica.Formarea anotimpurilor
  • Încalzirea inegala a suprafetei Pamântului. Mai întâi faptul ca orbita Pamântului este o elipsa impune o diferenta în marimea intensitatii radiatiei înregistrata între pozitiile extreme (periheliu si afeliu) care se ridica la aproape 7%. În al doilea rând, apar deosebiri importante, cu caracter sezonier, în cantitate de radiatie primita de suprafata terestra si de aici diferentele nete în regimul temperaturilor aerului, apei, solului si al multiplelor procese (geomorfologice, biotice, climatice) care se leaga de acestea.
  • Formarea si alternanta anotimpurilor. Încalzirea inegala, ca urmare a unei distributii sezoniere diferita a radiatiei solare, determina caracteristici climatice distincte în cadrul unor intervale de timp, deosebite si ca numar.
  • Dezvoltarea unor zone de complementaritate climatica. Forma Pamântului a impus o diferentiere latitudinala în distributia radiatiei solare si de aici separarea marilor zone climatice principale – una calda, doua temperate si doua reci. Pe suprafata terestra se vor individualiza si zone secundare, ce coincid cu arii latitudinale subpolare, subtropicale, subecuatoriala, în care penduleaza si convergenta sau divergenta principala a maselor de aer. În aceste regiuni se succed sezonier caracteristici climatice apropiate de acelea specifice zonelor limitrofe, de unde caracterul de complementaritate climatica si care se transmite si la celelalte componente ale peisajului (evolutia scurgerii apei râurilor, evolutia vegetatiei etc.).
  • Inegalitatea duratei sezoanelor (anotimpurilor). Primavara astronomica este de 93 de zile si 19 ore; vara astronomica este de 93 zile si 15 ore; toamna astronomica tine 89 zile 20 ore; iarna astronomica dureaza 90 zile.

sursa: Terra Magazin

Bogdan

Per aspera ad astra