Cine au fost primii locuitori ai Moldovei?

Începuturile Evului Mediu pe teritoriul Moldovei sunt înca învaluite în mister din punct de vedere documentar. Istoricii pot reface tabloul general al acestui teritoriu în secolele IV-XIV mai mult pe baza descoperirilor arheologice decât pe sursele documentare. 

Istoria Moldovei din primele secole ale erei crestine, mai ales dupa ruperea fata de referintele documentare ale lumii romane, este învaluita în negura vremurilor. Foarte putine mentiuni documentare fac referire la spatiul dintre Carpati si Nistru în epoca „veacurilor întunecate“. cine au fost primii locuitori ai Moldovei

Bântuit multa vreme de triburi migratoare fie de origine turcica, fie mongola, istoria spatiului carpato-nistrean a fost conturata mai mult pe baza descoperirilor arheologice.   

Acestea, ca de altfel si opiniile unor istorici de renume precum Constantin C. Giurescu sau Mircea Petrescu Dâmbovita, arata ca teritoriul de astazi al Moldovei a fost locuit, fara întrerupere, timp de milenii, inclusiv în veacurile întunecare, chiar daca populatia locala a fost nevoita sa faca fata unor invazii covârsitoare din partea triburilor migratoare. Desi informatiile sunt sarace, istoricii au reusit sa contureze un tablou general, al unei epoci misterioase, într-o zona putin cunoscuta cronicarilor sau istoricilor vremii.   

Supravietuirea si sinteza cu lumea barbara  

Dupa retragerea aureliana de la sfârsitul secolului al III lea d.Hr, dovezile arheologice si anumite indicii documentare arata ca populatia civila a ramas în vechile teritorii. S-a produs o retragere, asa cum arata si Mircea Petrescu Dâmbovita, a populatiei urbane catre zone rurale mai ferite si o abandonare de multe ori în fata migratorilor a centrelor de viata tihnita si civilizata, tinte usoare fie ale calaretilor de stepa, fie ale razboinicilor germani.

La est de Carpati, acolo unde legiunile Romei nu au calcat vreodata -cel putin nu a fost atestat acest lucru- puternicele uniuni de triburi ale dacilor liberi, în special ale carpilor, au ramas cunoscute în diferite documente latine, precizându-se invaziile si raidurile acestora în zonele controlate de romani, fie singuri, fie alaturi de noii lor confederati de neam germanic, gotii.  Chiar si dupa pacificarea acestor triburi, comunitatile dacice, arata si descoperirile arheologice (în special din judetele Neamt, Bacau si Botosani), au continuat sa traiasca în aproximativ acelasi areal.

Importante sunt descoperirile arheologice de la Botosani, Budeni si Suceava Sipot, toate locuri din judetul Suceava, dar si cele de la Lozna si Cucorani din judetul Botosani; Seliste din Orhei, Crucea lui Ferent din judetul Iasi, Hucea si Malaiesti din actuala Republica Moldova, dar si multe altele inclusiv din Vrancea sau Bacau.

Toate acestea sunt asezari succesive si continue din secolul al III-lea pâna în secolul al VII-lea.    cine au fost primii locuitori ai Moldovei

„Continuitatea de viata materiala si spirituala autohtona a putut fi dovedita de cercetarile arheologice si în regiunile de la est de Carpati. Si aici numeroase asezari din perioada secolelor al VI-lea – al VII-lea, unele din ele suprapuse, în acelasi loc peste altele mai vechi din secolele al III-lea – al V lea, au fost documentate.(…) Ele vor continua sa supravietuiasca pe acelasi loc în tot cursul primului mileniu si chiar pâna în plin ev mediu. Locuintele si cuptoarele sunt identice ca tip si sistem de constructie ca în tot restul tarii“, scrie reputatul arheolog Mircea Petrescu Dâmbovita în „Istoria României“.   

Comunitatile autohtone au supravietuit si în sinteaza cu lumea barbara în anumite cazuri, dând nastere unor aspecte culturale inedite, precum Sântana de Mures-Cerneahov, unde au putut fi întâlnite componente daco-getice, gotice, slave si chiar sarmatice. Totodata continuitatea autohtonilor este dovedita si de numeroase descoperiri din cadrul culturii Costisa-Botosana-Hansca, dar si a cetatilor de pamânt, cu palisada – numai la Botosani putând fi amintite cele de de la Corlateni, Fundu Hertii si Ibanesti din perioada secolelor IX-XI, aratând ca exista chiar si autoritate locala, reprezentanta de jupâni sau cnezi. Totodata, existenta autohtonilor în toata aceasta perioada este atestata si de culturile Dridu si Raducaneni.   

Moldovenii plateau tribut calaretilor de stepa  

Specialistii arata ca populatia autohtona a supravietuit si în timpul stapânirii si invaziei triburilor calaretilor de stepa, în special de neam turcic. Cei mai importanti au fost pecenegii, un neam turcic care a fost împins din zona Volgai si a controlat o zona importanta din teritoriul Moldovei de astazi, mai ales în secolele IX-X.   

„Pecenegii – numiti de orientali pacanak, badznak, de rusi nenenezu, de unguri besenyo, bessi, bysscni – au migrat spre stepele nord-pontice în urma înfrîngerii suferite la sfârsitul secolului al IX-lea în regiunea Volgai inferioare din partea coalitiei formate de chazari si uzi.

Diplomatia bulgara a reusit sa-i opuna ungurilor din Atelkuzu, atrasi de partea Bizantului în conflictul cu tarul Simeon. În urma atacului concomitent lansat de pecenegi si bulgari în anul 896, ungurii au suferit o zdrobitoare înfrângere, fiind nevoiti sa paraseasca definitiv tinuturile din nordul Marii Negre si sa se îndrepte spre viitoarea lor patrie din Pannonia, lasîndu-si teritoriile în mîinile pecenegilor.   

La scurta vreme de la stabilirea lor în Europa Rasariteana, pecenegii s-au întarit considerabil, devenind o forta militara de temut, desi actionau dispersat, întrucât niciodata nu au realizat o uniune de triburi unica“, preciza reputatul academician Victor Spinei în „Moldova în secolele XI-XIV”.    cine au fost primii locuitori ai Moldovei (2)

Pecenegii s-au asezat în special în zona Siretului si Prutului. Specialistii arata ca populatia autohtona a supravietuit în special platind tribut acestor calareti razboinici care atacau fie Bizantul, fie Rusia kieveana, fie tintele alese de diferiti lideri, contra cost, bineînteles.

Mai mult decât atât, unii istorici arata ca moldovenii din perioada stapânirii pecenege, ajungeau sa lupte în armatele acestora fie contra kievenilor, fie contra bizantinilor. „În rastimpul de peste trei sute de ani cât a durat stapânirea Pecenegilor si a Cumanilor, stramosii nostri si-au continuat, sub cnezii si voevozii lor, viata de plugari si de pastori pe care apucasera din vechime si care a fost întotdeauna temeiul bastinasilor legati de Carpati si de Dunare. Plateau dijmele pe care le cereau stapânitorii turci si uneori îi însoteau în expeditiile lor din Peninsula Balcanica“, arata si Constantin C. Giurescu în „Istoria Românilor“.  

Oamenii din „Tara Balak”  

Românii de pe teritoriul Moldovei au început sa fie atestati si documentar mai ales în secolele IX-XIII, în diferite izvoare ale vremii. De exemplu, geograful armean Moise Chorenati, din secolul al X-lea spune ca la nord de bulgari si de Dunare se afla o tara numita „Balak“.

Apoi, persanul Gardizi arata în secolul al XI-lea ca exista tribul crestin „Rum“ care este mai numeros decât maghiarii, dar mai slab decât acestia si care se afla în apropierea slavilor. Mai explicit este în secolul al XII-lea, bizantinul Nicetas Choniates care spune ca  Andronic Comnenul, varul împaratului, a scapat din închisoare si a fost prins la granita cu Galitia de vlahi, adica undeva în zona Moldovei.

„Tot în cronica lui Nicetas Choniates se vorbeste despre ajutorul primit de Asanesti din partea românilor si cumanilor de la nordul Dunarii – probabil din Muntenia sau Moldova – care ar fi trecut fluviul prin anul 1199 pentru a participa la luptele cu bizantinii“, arata si academicianul Spinei în lucrarea mai sus mentionata. În acest caz, moldovenii erau aliatii cumanilor, noua populatie care domina zona, dupa alungarea pecenegilor si uzilor.    europa1000bc_thumb5

„Izvoarele scrise si arheologice certifica existenta populatiei românesti pe versantii rasariteni ai Carpatilor de-a lungul întregii perioade aflate în centrul atentiei noastre. Ele infirma teoriile mai vechi privind disparitia în cursul marilor migratii a elementului romanic la nordul Dunarii de Jos si locuirea acestor teritorii numai de neamurile turanice si slave. Cu toata patrunderea temporara a numeroase triburi alogene, ceea ce a avut ca efect anumite modificari în structura etnica a spatiului carpato-dunarean, populatia autohtona s-a mentinut în permanenta în tinuturile stramosesti, pastrându-si identitatea si individualitatea etnica“, arata academicianul Spinei.  

Pastori, razboinici si agricultori  

Specialistii arata ca populatia, initial, geto-dacica, apoi mixta cu elemente pe alocuri germanice sau slave, iar mai apoi româneasca, dupa etnogeneza, a practicat în special agricultura, pastoritul, dar si razboiul.

În general, locuiau în obsti satesti, conduse de un sfat al batrânilor iar, mai târziu, ascultau de un jupân sau cneaz.   

„Obstea sateasca din mileniul I era o comunitate de oameni având o organizarea social-economica proprie si un teritoriu bine delimitat. Productia acestor comunitati satesti carpato-dunarene era bazata pe proprietatea privata libera si pe proprietatea comuna. Fiecare membru al obstii erau un om liber posedând o proprietatea funciara privata care era ereditara, pamântul neîmpartindu-se periodic ca la alte popoare.(..) O astfel de comunitate sateasca era compusa din 30-60 de locuinte dispuse într-un teritoriu bine precizat. Satul avea o portiune de teren precis delimitata destinata locuintelor si anexelor gospodaresti si care alcatuiau vatra satului”, preciza Mircea Petrescu Dâmbovita în „Istoria Românilor”.   

Satele de pe un teritoriu – în fazele mai târzii – depindeau de un jupân sau cneaz care avea o cetate întarita cu val de pamânt si palisada ca centru al puterii sale, dupa cum arata si descoperirile arheologice deja mentionate. Acesti cnezi, de obicei, negociau cu triburile de calareti de stepa care controlau politic si militar zona. Specialistii arata ca era o societate ruralizata, tocmai si datorita deselor invazii si a controlului acestor triburi razboinice în zona. Asa cum arata Victor Spinei, comunitatile pastorale si agricole din Moldova prosperau în secolele XI-XIV, cresterea vitelor si agricultura fiind ocupatii de baza. pecenegii-615x200

Valahii din Moldova aveau, însa, si veleitati razboinice, dupa cum arata anumite izvoare. Povestea unor razboinici valahi din Moldova, care rapun o ceata vikinga este relatata cu caractere runice pe o piatra funerara de la Sjonhem din insula Gotland. Mai precis negustorul viking Rodfos a fost ucis împreuna cu companionii sai de „vlahii negri“, denumiti „blakumen”, fiind si jefuit de bunurile sale.   

„Etnonimul blakumen reprezinta, potrivit parerii aproape unanime a specialistilor, o forma scandinava a numelui vlahilor. Dat fiind ca drumul obisnuit al varegilor de pe coastele baltice catre Constantinopol trecea de-a lungul litoralului moldovenesc al Marii Negre, este firesc sa admintem ca românii întâlniti de Rodfos erau cei ce locuiau la rasarit de arcul carpatic“, arata academicianul Spinei în „Moldova în secolele XI-XIV“. Totodata, vlahii sunt pomeniti ca mercenari în razboaiele dintre lideri vikingi ai cnezatelor rusesti.  

Razboinicii bolohoveni

Izvoarele mentioneaza niste populatii considerate a fi de origine româneasca pe teritoriul Moldovei. Este vorba de brodnici, berladnici si bolohoveni. În cazul primelor doua, cercetarile arata ca ar fi de origine fie slava, fie turanica. ”Nu exista nici un argument plauzibil pentru a considera pe berladnici ca români, caci este greu de imaginat ca o populatie sedentara sa fie semnalata într-un an la nordul Dunarii de Jos, actionând împreuna cu cumanii, pentru ca în anul urmator sa ajunga cu incursiunile de prada tocmai la Nipru. Ipostazele în care berladnicii sunt prezentati în cronici sugereaza mai curând apartenenta lor la grupul populatiilor nomade sau seminomade“, mai arata Victor Spinei, în lucrarea sa „Moldova în secolele XI-XIV“.

Despre bolohoveni, multi specialisti printre care si Popa Liiseanu, cred ca sunt la origine români, din zona Moldovei.    Brodnicii-berladnicii-si-bolohovenii-razboinicii-misteriosi-de-pe-teritoriul-Moldovei-medievale-romanii

Acesti razboinici moldoveni, si-au faurit chiar si o stapânire întinsa,numita în cronici „Tara Bolohovenilor“ care pornea din nordul Moldovei actuale pâna în zona râului Dniepr. Bolohovenii apar în letopisetul Ipatievskaia din secolul al XII-lea, acolo unde se spune ca la 1150, cneazul Vladimir a trecut Bolohovo. Se banuieste ca acest Bolohovo era capitala cnezatului, tarii sau voievodatului bolohovenilor.

Acesti moldoveni, erau deosebit de razboinici, dupa cum arata sursele documentare. În frunte cu capeteniile lor, se implicau în diferite conflicte regionale. La 1231, bolohoveni iau parte la razboiul dintre regele Ungariei Andrei al II-lea si cneazul Haliciului Daniil, luptând în armata ungureasca. Mai apoi asediaza Kamenetzul sau lupta împotriva princepului Boleslav al Mazoviei. Se aliaza chiar cu tatarii. Aceasta alianta a însemnat de fapt sfârsitul stapânirii bolohovenilor, care au fost înfrânti iar orasele lor arse de cneazul Daniil al Haliciului care nu uitase nici alianta moldovenilor cu maghiarii si nici cea cu tatarii.  

Specialistii rusi arata ca bolohovenii ar fi de neam slav. Academicianul Spinei si alti specialisti români arata ca bolohovenii sunt români din zona Moldovei si ca bolohovean vine de la voloh.    

„Sapaturile arheologice din ultimele doua decenii au dus la identificarea mai multor asezari apartinând bolohovenilor, printre acestea fiind si cele atestate în cronici. Sistemul lor de aparare si inventarul descoperit, chiar daca sunt asemanatoare celor de factura vest-ruseasca, nu constituie argumente peremptorii în favoarea originii slave a bolohovenilor, împrumutarea anumitor trasaturi de civilizatie de catre o comunitate etnica minoritara de la o alta populatie înscriindu-se între fenomenele absolut normale. Nu este însa exclus ca o parte a clasei dominante a bolohovenilor sa fi fost supusa procesului de slavizare înca în perioada premergatoare invaziei mongole. În schimb, judecând dupa datele de toponimie si antroponimie medievala evocate mai sus – se pare ca acest proces a afectat într-o masura mai redusa enclavele de populatie româneasca stabilite de-a lungul versantilor Carpatilor Nordici“, arata Victor Spinei în lucrarea mentionata.

sursa: ziarul Adevarul si revista Historia

Save

Bogdan

Per aspera ad astra