Dogonii, oamenii veniti din stele

Poate sa para un paradox faptul ca populatiile actuale de pe intreaga noastra planeta care pastreaza uimitor de bine numeroase traditii, legende si mituri stravechi „impregnate” cel putin cu un sambure de adevar, sunt cele considerate primitive. Unul dintre aceste triburi beneficiare ale unor cunostinte stiintifice incredibil de avansate este cel al dogonilor, care traieste in statul african Mali, foarte probabil, din vremuri imemoriale. Piesa lor de rezistenta – daca ne putem exprima astfel – o constituie astronomia!Dogonii, oamenii veniti din stele

Viata in ritmul anotimpurilor

 Liderii preotimii dogonilor au importante cunostinte despre existenta anumitor stele, si in special despre Sirius, informatii pastrate cu mult inainte de detectarea acestora cu ajutorul telescoapelor moderne. In anul 1950, antropologii francezi Marcel Griaule si Germaine Dieterlen mentionau ca astrul Sirius B, categoric invizibil cu ochiul liber, constituia de secole intregi cheia de bolta a cosmologiei dogone.

 Potrivit mitologiei acestui trib traitor pe un platou stancos din Mali si numarand aproximativ 300.000 de membri, mare lucru nu se cunoaste, practic, despre trecutul lor, in afara de faptul ca ar fi „sosit” pe podisul Bandiagara in perioada secolelor al XIII-lea – al XVI-lea d.Hr. Iar dupa atatea veacuri, ei traiesc linistiti in case de pamant nears construite in vecinatatea Campiei Nigerului. Intreaga lor existenta se desfasoara in ritmul anotimpurilor, pe care le venereaza in cadrul dansurilor lor ritualice, fiecare cu elemente specifice.

Descoperirea stelei „inexistente”

 Dogonii ar putea fi un popor absolut obisnuit, daca nu ar avea o cosmogonie absolut surprinzatoare. Miturile care, practic, le definesc viata coboara din negura timpurilor. Ei spun ca zeul lor creator, Amma, a aruncat in spatiu bucati de pamant care s-au transformat in stele. Apoi, zeul a modelat din lut doua sfere albe simbolizand Soarele si Luna. Dintr-o bucata de argila, acelasi Amma ar fi modelat planeta Pamant, iar din aceasta s-au nascut (?) opt omuleti inzestrati cu calitati geniale, avand ochii rosii si trupurile verzi, care la randul lor au dat nastere la opt familii ce au devenit ulterior cele opt triburi ale populatiei dogonilor.Dogonii, oamenii veniti din stele

 Aceasta fascinanta mitologie – chiar daca include elemente regasite si in cosmogoniile altor popoare – devine mult mai interesanta din punctul in care dogonii afirma ca primii opt omuleti din care se trag ei insisi ar fi venit de pe Sirius.

 Si nu doar atat: marii preoti au transmis peste veacuri o informatie socanta, potrivit careia de foarte mult timp Sirius este insotita de o alta stea, botezata de astronomii de astazi Sirius B, amintita mai sus. De altfel, intreaga cosmogonie dogona se plaseaza in jurul acestui astru. Or, vorbim despre un corp cosmic descoperit ca atare in anul 1836 si identificat ca o „stea pitica alba” abia in 1915!

In 1931, antropologii Marcel Griaule si Germaine Dieterlen s-au instalat, efectiv, in mijlocul acestor oameni, alaturi de care au trait timp de 20 de ani. Insa abia dupa 15 ani au putut afla lucruri absolut senzationale despre cosmogonia dogonilor, pamantenii cu stramosii creatori veniti… de pe steaua Sirius.

Harta cerului din tarana

 Inteleptii tribului desenau cu un toiag, pe pamant, bolta cereasca, pe care puneau la locul lor stelele, cum s-ar spune. La un moment dat, Griaule a amutit, vazand ca pe insolita harta aparuse, in zona Constelatiei Cainelui, o stea mai mica, dar si un alt corp ceresc. Aceasta din urma – i-au dezvaluit preotii dogoni – avea nevoie de 50 de ani pamantesti pentru a inconjura steaua Sirius. Pe plan strict local, la fiecare 50 de ani dogonii marcheaza momentul prin sarbatoarea „Sigui”, in scopul regenerarii lumii.sirius-a+b

 Pentru a reprezenta mica stea, preotii au ales cel mai mic lucru de care dispuneau, samanta unei varietati de grane care constituie hrana lor principala. In limba dogonilor, Po Tolo (adica Sirius B) se refera la un obiect de talie minuscula, dar foarte greu. Or, oamenii de stiinta au stabilit abia in 1920 ca „pitice albe”, stele pe cale sa moara, desi sunt foarte mici, au o densitate incredibil de mare!

 Atunci cand cei doi antropologi au intrebat preotii de unde aveau acele cunostinte, acestia au raspuns, formal: „Acum foarte mult timp, au aterizat pe Pamant niste creaturi amfibiene. Ele au transmis aceasta stiinta catorva initiati. Aceste creaturi – numite nommo – sunt Calauzele Universului, parintii oamenilor.”

In cautarea lui Sirius C

Dogonii deseneaza pretutindeni figuri care evoca venirea fiintelor nommo pe Terra. Si, de altfel, sunt foarte exacti in precizarea locului de aterizare a navei celeste: in nord-estul teritoriului locuit de dogoni, aproape de locul din care stramosii acestora au plecat pentru a se stabili pe platourile Bandiagara. Totodata este evident ca, la fel ca in cazul oricarui mit, simbolurile sunt omniprezente, fapt care face dificila interpretarea fiecarui element. Ceea ce e foarte clar, este ca dogonii au cunostinte astronomice care depasesc de departe orice capacitati ale lor de observare si de calcul.Dogonii, oamenii veniti din stele (2)

 De altfel, Griaule a aflat ca acesti „primitivi” stiau, de pilda, ca Jupiter are patru sateliti principali, ca Saturn are inele, ca Pamantul se roteste in jurul Soarelui sau ca stelele sunt corpuri ceresti aflate in miscare permanenta. Despre Luna stiau ca este o „planeta moarta”, iar despre Calea Lactee, ca e animata de o miscare in forma de spirala, la care participa si sistemul nostru solar. Si inca un amanunt, poate mult mai straniu: inteleptii dogoni afirma ca, de fapt, Sirius este insotita de doua stele.

 Astazi, astronomii dotati cu cele mai performante metode de iscodire a Cosmosului stiu ca exista Sirius B, insa nu au detectat si o stea Sirius C. Daca intr-o buna zi (si) aceasta va fi descoperita, fabuloasa stiinta a dogonilor va fi confirmata in mod spectaculos. Si, foarte probabil, intreaga stiinta oficiala actuala a omenirii va trebui reconsiderata.

Save

Save

Save

Save

Save

Bogdan

Per aspera ad astra