Republica de la Weimar

Imperiul German condus de kaiserul Wilhelm al II-lea pierdea Primul Razboi Mondial (Armistitiul semnat la 11 noiembrie 1918) si consecinta acestei catastrofe politico-militare a fost pierderea tronului. Moralul militarilor germani, în special al celor din Marina Imperiala, era la pamânt. În aceste conditii, revoltele din centrele navale cheie ale Germaniei au condus la izbucnirea Revolutiei Germane din 1918-1919 si la crearea Republicii de la Weimar.Republica de la Weimar

Bismarck a avut dreptate

 Atunci când Wilhelm al II-lea l-a concediat pe gloriosul cancelar Otto von Bismarck, în 1890, batrânul strateg de 75 de ani i-a spus ca dupa el, imperiul nu va rezista decât douazeci de ani. Bismarck a murit în 1898, iar kaiserul Wilhelm al II-lea (care sfidase politica diplomatica a „batrânului” si crease politica „Drum Nou”) a fost silit sa abdice în 1918, la data de 9 noiembrie. Tot „batrânul Bismarck” îl spusese kaiserului, înainte de parasirea Cancelariei germane, ca daca va pierde încrederea generalilor din Înaltul Comandament al Armatei Imperiale, atunci va trebui sa plece.

 Si lucrurile s-au petrecut asa cum prevestise Bismarck. La 24 octombrie 1918, comandamentul flotei da Ordinul de atac asupra flotei britanice. Numai ca demoralizatii marinari germani au refuzat sa înceapa pregatirile de lupta. Au debutat atunci revoltele unor mari echipaje ale Flotei Imperiale din Wilhelmshaven si Kiel (centre navale strategice). Revolta s-a raspândit în toata tara. Dar ostilitatea marinarilor l-a afectat enorm pe kaiser – aflat la acea data în Belgia. Mai mult, cancelarul Maximilian von Baden era îngrozit de faptul ca Înaltul Comandament al Armatei Imperiale se izolase de Comandamentul Flotei Imperiale, astfel încât în tara domnea o stare de dezordine cvasi-totala.

Paul von Hindenburg
Paul von Hindenburg

 Circumstantele erau propice unor revolte populare impotriva politicii duse de kaiser si apropiatii sai. Lovitura de gratie a fost data de feldmaresalul Paul von Hindenburg, seful Marelui Stat Major Imperial, care l-a sfatuit pe kaiser sa plece. De fata era si cancelarul von Baden, care a anuntat ca Wilhelm al II-lea a abdicat. Era data de 9 noiembrie 1918. O data istorica, pentru ca dupa revoltele marinarilor care au aprins Revolutia Germana, au urmat insurgentele din mai multe orase mari.

 Conflictele de strada s-au declansat deoarece cancelarul von Baden îi transferase puterea liderului social-democrat Friedrich Ebert, însa comunistii radicali (pro-bolsevism) ai Rosei Luxemburg au pornit la lupta. Conflictele de strada s-au petrecut în ianuarie, însa alegerile pentru Adunarea nationala din 1919 au dat câstig de cauza social-democratilor. Drept urmare, la 11 august 1919 este adoptata Constitutia de la Weimar si, implicit Republica de la Weimar, care va dura pâna în 1933.

Exil în Olanda

 Kaiserul Wilhelm al II-lea, Casa Hohenzollern, care fusese înlocuit de presedintele Friedrich Ebert, a plecat cu trenul în Olanda, la 10 noiembrie 1918. Primit de regina Wilhelmina a Olandei, el nu a fost extradat pentru a fi judecat. Varul sau, regele George al V-lea al Marii Britanii, spunea despre el ca este „cel mai mare criminal din istorie”. Unii voiau sa-l spânzure, dar presedintele SUA Woodrow Wilson s-a opus.

Bogdan

Per aspera ad astra