Lumea la inceput de secol XXI. Premize si certitudini

In toamna lui 1784, la cinci luni dupa ce implinise 60 de ani, Immanuel Kant, celebrul filosof german, a scris un scurt eseu pe tema „Un raspuns la intrebarea: Ce este Iluminismul?” Raspunsul era oferit in prima fraza: „Iluminismul este ridicarea omului deasupra imaturitatii sale autoimpuse. Imaturitatea inseamna incapacitatea individului de a-si folosi intelegerea fara calauzire din partea altcuiva, iar lenea si lasitatea sunt motivele pentru care atatia oameni, la mult timp dupa ce natura i-a eliberat de calauzirea straina, se multumesc sa ramana prizonieri de-o viata ai imaturitatii, si tot de aceea este atat de usor pentru altii sa se impuna ca gardieni ai lor. Daca am o carte care sa-mi serveasca drept intelegere, un pastor care sa-mi serveasca drept constiinta, un medic care sa-mi stabileasca o dieta, si asa mai departe, eu nu trebuie sa fac niciun efort”.

La inceput de secol XXI lumea se afla intr-o stare suspendata de provizorat. Aceasta stare implica mai multe dimensiuni. Una dintre ele este geografica: se pune intrebarea daca nu cumva planeta trece printr-un proces de reorientare a principalei axe de influenta spre Asia, indepartandu-se atat de Europa, cat si de America. la-inceput-de-secol-xxi-lumea-se-afla-intr-o-stare-suspendata-de-provizorat-aceasta-stare-implica-mai-multe-dimensiuniO alta tine de arhitectura politica: a ajuns statul-natiune, dupa o cursa indelungata si sustinuta, la capatul puterilor? O a treia dimensiune se refera la ideologie si norme sociale: nu cumva era individualismului, a telului iluminist de „cautare a fericirii” ca drept suprem al fiecarui individ, incepe sa fie inlocuita de un etos renascut al gandirii comunitare, acum ca planeta, purificata prin suferinta, isi recunoaste limitarile legate de resurse? N-ar fi posibil ca nu cumva sa se impuna ca dominanta nici o forma iluminata de individualism, nici un spirit comunitar, ci o epoca a supravietuirii, definita de energii viscerale de baza?

E greu sa raspunzi la asemenea intrebari. Momentele de incertitudine nu se prelungesc la nesfarsit. La un anumit moment dat, unul din posibilele scenarii ale viitorului se va impune si ca incerca sa defineasca cel putin o prima etapa a lumii post-americane.

Studiind perioadele post-imperiale de-a lungul istoriei, putem spune ca, pe termen scurt, varianta cea mai probabila pentru o lume post-America presupune un amestec de episoade de  haos intunecat, cu trecerea treptata spre o lume multipolara a puterilor in formare, cum ar fi China, India si Rusia (cat timp petrolul va juca un rol esential in civilizatia umana actuala), alaturi de SUA. Cel mai mare semn de intrebare planeaza asupra Europei- in ce masura ar putea o putere economica majora ce pare sa isi piarda rolul de mare putere militara sa mai constituie un jucator geopolitic de cel mai inalt rang in lume?lumea

Evenimentele recente ( Razboaiele din Irak, Afghanistan si Siria, criza refugiatilor, ascensiunea economica a Turciei) par sa valideze profetiile privind instaurarea unei lumi multipolare, cum ar fi eforturile Rusiei de a reconstrui o sfera traditionala de interes de-a lungul granitei sale sudice, in Caucazul de Sud si in Asia Centrala, fara a neglija insa relatiile cu Ucraina si iesirea vitala la Marea Neagra. Rivalitatea dintre SUA, China si Rusia in privinta conductelor de petrol si de gaze naturale plantate in inima continentului eurasiatic evoca si ele „marele joc” de influenta din aceasta regiune, jucat in secolul al XIX-lea de catre Imperiul britanic si Rusia tarista. Renasterea nationalismului ca forta motoare in tari precum China si India sugereaza ca o idee postnationala, oricat de puternic inradacinata ar fi in Europa, locul de nastere al statului-natiune modern, nu a reusit inca sa se impuna si in alte zone.

Gandirea geopolitica traditionala sugereaza notiunea unui Secol Chinezesc ca reprezentand un inlocuitor plauzibil pentru cel american. Secolul Chinezesc pare o posibilitate cu sanse deosebit de mari daca ar fi sa apara un declin mai abrupt in influenta globala a SUA decat cel estimat, genul de gol care a determinat Washington-ul sa preia fraiele puterii din mainile Londrei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. lumea-la-inceput-de-secol-xxi-premize-si-certitudiniProbabilitatea Secolului Chinezesc se bazeaza pe ideea ca o lume multipolara post-americana se va dovedi o formula instabila pentru ordinea globala. Functia de mascul alfa le-ar reveni chinezilor deoarece nimeni altcineva nu pare a fi un candidat plauzibil. India nu poate, sau nu vrea sa joace acest rol pentru ca are o mentalitate predominant anticoloniala. Prin contrast cu India, Rusia se simte prin traditie confortabil in rolul de putere dominanta (razboiul din Ucraina a fost cel mai bun exemplu). Sansele sunt foarte mici ca ea sa reuseasca sa devina hegemonul global al secolului XXI. Prin comparatie cu India si China, economia Rusiei nu are o asemenea greutate. O alta cauza esentiala este ca Rusia tinde sa inspire lumii mai mult teama decat fascinatie. Asadar, daca ar fi sa existe o putere dominanta global, in lumea post-America, aceasta va fi cu siguranta China.

Richard N Haas, presedintele Consiliului de Relatii Externe si strateg in cadrul Departamentului de Stat in madatul lui George W. Bush, scria in primavara lui 2008, in revista Foreign Affairs ca el concepe „o lume dominata nu de una sau doua sau chiar mai multe state, ci mai degraba de zeci de actori”– state-natiune, dar si organizatii globale si regionale, metropole, armate civile, ONG-uri, religii, institutii, corporatii multinationale si altele- care „poseda si exercita diverse tipuri de putere”. Tind sa cred ca are dreptate. Ascensiunea americana dupa 1945 trebuie vazuta in contextul global. Era principala putere care se putea opune URSS-ului. Sfarsitul secolului american, cum a fost numit, inseamna, de fapt, sfarsitul unei mentalitati progresiste, a unei mentalitati profund capitaliste. 

Din acest punct de vedere, varianta unui haos fericit merita sa fie luata in serios deoarece pare sa se nasca in maniera neplanificata din roadele inovatiilor tehnologice despre care nimeni in afara de scriitorii SF nu ar fi crezut ca se pot realiza atat de repede. Societatile moderne par a se afla la inceputul unei revolutii care, daca se continua tendintele actuale, va distruge institutii paternale multa vreme considerate necesare pentru a tine in frau bestia umana. O noua inflorire a spiritului liberal, in cel mai bun sens, prin care fiecare persoana se considera stapan asupra propiei persoane, i-ar putea obliga pe biologi si antropologi sa rescrie ceea ce credem ca stim despre natura umana.

Cred ca un rol esential si dinamic il vor juca orasele-stat moderne, de genul Toronto sau Dubai. Energiile moderne par a se concentra in proiecte de construire a oraselor, intr-o maniera ce nu se regaseste in planurile de ridicare a unor natiuni sau imperii, cu exceptia Chinei. lumea-la-inceput-de-secol-xxi-premize-si-certitudini-2Orasele mari atrag un procent tot mai semnificativ al populatiei globale, lucru afirmat de Braudel, si exista o concurenta din ce in ce mai acerba intre ele pentru bogatiei si prestigiu. Orasele-stat se numara printre marile fenomene ale secolului XXI.

Acelasi lucru este valabil in cazul civilizatiei universale. O civilizatie postnationala in faza incipienta, despre care se poate spune ca include uriase banci de investitii, studiouri majore de productie cinematografica, universitati de talie mondiala si institutii non-guvernamentale proeminente. Avantul provine din crizele globale, precum criza din 2008. Astfel de momente dezvaluie absurditatea practica a granitelor nationale intr-o lume globalizata. Putem concepe ca dezvoltarea institutiilor transnationale care aprofundeaza legaturile dintre orasele-stat va ajunge, in final, sa constituie un stimul suplimentar pentru o civilizatie universala, contribuind la formarea unei constiinte de cetatean global in sanul elitelor in prima faza si apoi al maselor largi. Civilizatia universala este de fapt cea mai puternica forta a timpurilor noastre. Nu exclud nationalismul ca forma de raspuns ce incearca sa stavileasca valul globalizarii.

In acest alambic pare ca actorilor umani le ramane prea putina libertate personala in a-si hotara viitorul. Chiar daca istoria nu este opera unui „mare om”, ea este intens modelata de elite si de impactul colectiv al alegerilor facute de mase. Un factor determinant in raspunsul la intrebarea „ce urmeaza?” dupa modelul american va fi reprezentat de tinerii de peste tot. Problema identitatii se adreseaza celor ce ajung acum la maturitate.globalizare-2 Cui isi vor dedica ei loialitatea suprema: tribului, natiunii, orasului-stat, unui grup transnational? E posibil ca multi dintre ei sa devina nomazi globali, cu ajutorul tehnologiilor care dau putere individului. Gama larga de posibilitati din acest moment este fara precendent.

CIne castiga si cine pierde intr-o lume post-America? Intr-un haos intunecat, cum a fost cel de dupa caderea Imperiului Roman de Apus, castigatorii vor fi vulturii lumii (in domeniul financiar cei care stiu sa isi vanda si sa isi negocieze pozitiile, mizand pe ce e mai rau). Vor exista destule cadavre cu care sa se hraneasca. Un haos fericit, in schimb, le va fi favorabil celor ce pot sa se relaxeze. Victoria le revine celor ce pot gandi si actiona lateral, infrangerea, celor care nu pot opera decat intr-o lume bazata pe ierarhii.

Intr-o lume multipolara de state-natiune, problema castigatorului si a perdantului nu tine doar de masura in care o Europa aparent postnationala poate sa isi redescopere spiritul si de cea in care India si Rusia reusesc sa ramana pe picioare. Intrebarea este daca un astfel de sistem, fara o putere dominanta recunoscuta, se poate mentine in pace? Eu tind sa cred ca nu. Va fi foarte greu pentru o mare parte a lumii, perdantii obisnuiti deja, adica acele popoare care se considera natiuni, dar sunt lipsite de un stat viabil (palestinienii si multe milioane de oameni din Africa).globalizare

Nu cred ca va urma un Secol Chinezesc. China nu este atractiva ca stat si are foarte multi inamici traditionali, gen Japonia, care nu o vor urma. 

O epoca a oraselor-stat globale si o civilizatie universala ar oferi Europei sansa de a-si redobandi importanta, deoarece Lumea Veche este un teren fertil pentru valori cosmopolite. America de Nord, de Sud, Asia nu vor ramane pe dinafara. Peste tot vor exista oportunitati uriase pentru elitele globale. Vai de cei ramasi in provincii, la marginea lumii, incapabili sa gandeasca si sa actioneze in maniera globala. 

Pe masura ce lumea de dupa dominatia americana incepe sa prinda contur, accentul se va pune mai putin pe SUA si mai mult pe civilizatia universala. Pilda lui Icar, care a zburat prea aproape de Soare este elocventa. Imperiile apar si dispar. Lumea isi va continua, calma, cursul firesc, indiferenta la faptul ca la un anumit moment dat a existat o epoca anume in istoria globala. 

Bogdan

Per aspera ad astra