A inceput testarea primului vaccin anticancer universal

Oamenii de stiinta de la Universitatea din Mainz în Germania au facut un pas important în directia dezvoltarii a ceea ce ar putea fi primul „vaccin anti-cancer universal”. Rezultatele înregistrate în cadrul primelor teste umane, dimpreuna cu cele pe soareci, au fost publicate recent si sugereaza ca noua tehnica ar putea fi folosita pentru a activa sistemele imunitare ale pacientilor împotriva oricarui tip de tumoare, oriunde s-ar afla aceasta în corp.

Spre deosebire de vaccinurile cunoscute, cel al germanilor le-ar fi administrat pacientilor deja bolnavi de cancer mai degraba decât celor care doar prezinta riscul îmbolnavirii. El actioneaza prin lansarea unor mici „sageti” care contin bucati de ARN extrase din celulele canceroase ale pacientului catre sistemul imunitar al organismului, determinându-l sa lanseze un atac furibund asupra oricaror tumori pe care le întâlneste.

Prin transformarea ARN-ului din acele „sageti”, se creeaza antigeni tumorali prin care cercetatorii pot, teoretic, sa mobilizeze sistemul imunitar împotriva oricarui tip de cancer. O astfel de imunoterapie anti-canceroasa poate genera un vaccin cu potential universal care actioneaza rapid si are costuri de productie accesibile.

Imunoterapia este deja folosita, cu rezultate importante, de mai mult timp. Dar, pâna acum, cercetatorii au aplicat-o mai ales prin manipularea genetica a unor celulele imunitare speciale, pe care le injectau apoi pacientilor, în cadrul unui proces cronofag si costisitor.

Diferenta adusa de noua tehnica este ca vaccinul este produs în laborator si introduce ADN-ul cancerului în celulele imunitare din organism, ceea ce este mult mai putin invaziv. Totodata, presupune ca vaccinul poate fi modificat încât sa vâneze o gama larga de tipuri de cancer.

Si atunci, de ce nu ataca sistemul imunitar în mod natural cancerul?

Unul dintre motive este acela ca celulele canceroase sunt similare în multe feluri celulelor normale, iar sistemul imunitar evita sa-si atace sinele. Acest lucru înseamna ca dezvoltarea unui vaccin implica folosirea unui antigen – o molecula straina care functioneaza ca o etichetare „în ochii” sistemului imunitar – care nu apare în cazul celulelor normale. Abia atunci când leucocitele (celule ale sistemului imunitar) detecteaza antigeni care nu sunt exprimati în celulele normale adulte, au reactii foarte agresive împotriva acelor „invadatori”.

Si exact pe acest tip de antigen specific cancerului este proiectat noul vaccin sa îl introduca în sistemul imunitar. El functioneaza prin ambalarea ARN-ului canceros într-o membrana simpla de acid gras, cu o usoara sarcina electrica negativa.

Astfel, odata ce vaccinul este injectat în pacient, el este atras prin sarcina electrica înspre leucocitele dendritice din splina, noduli limfatici si maduva osoasa. Leucocitele dendritice le „arata” apoi ARN-ul canceros limfocitelor (celule T) din organism „comandându-le” sa îl caute peste tot si sa extermine toate celulele care îl contin.

În cadrul testelor pe soareci, cercetatorii germani au demonstrat tocmai acest lucru: odata injectat cu vaccinul anti-cancer, sistemul imunitar a putut lupta împotriva unor tumori cu crestere accelerata si agresiva. Desigur, multe dintre rezultatele obtinute în experimentele cu soarecii nu se extrapoleaza la oameni.

De aceea, echipa de specialisti a testat o versiune a vaccinului pe trei pacienti cu melanom. Scopul principal a fost, momentan, acela de a proba daca el poate fi folosit fara urmari negative serioase în cazul oamenilor si mai putin de a-i testa eficienta. Rezultatele preliminare sunt promitatoare: efectele secundare au fost limitate la simptome tipic gripale, care sunt preferabile oricaror tratamente ce implica chemoterapie.

Se asteapta acum sa treaca 12 luni pentru extragerea unor rezultate mai ample ale acestui test de siguranta si daca totul decurge bine, cercetatorii vor demara un test clinic mai complex pentru a proba daca vaccinul într-adevar functioneaza. Desi suntem într-un moment incipient al acestei descoperiri, datele disponibile ne dau sperante mari si îndreptatite ca este doar o chestiune de timp pentru ca boala secolului, cancerul, sa nu mai fie o problema pentru nimeni, niciodata.

http://stiintasitehnica.com

Bogdan

Per aspera ad astra