Roanoke, colonia britanica disparuta fara urma

O colonie britanica numarând peste 100 de barbati, femei si copii, fondata în 1587 de Sir Walter Raleigh pe o insula aflata la intrarea în bratul Albemarle din dreptul statului Carolina de Nord, a disparut în mai putin de trei ani lasând în urma doar o marturie incitanta despre soarta ei.

În timp ce vasul britanic de corsari Hopewell se apropia, la 17 august 1590, de insula Roanoke, capitanul Abraham Cocke a tras o salva de tun pentru a anunta sosirea sa si a guvernatorului John White. Cu trei ani înainte, în numele lui Sir Walter Raleigh, reprezentant al reginei Elisabeta I, White fondase ceea ce urma sa fie prima colonie engleza permanenta de pe coasta de est a Americii de Nord. Lasându-si colonistii pe Roanoke, la 28 august 1587 guvernatorul se îndreptase spre Anglia – în cautare grabnica de resurse materiale.

Desi White a revenit abia dupa trei ani, era convins de faptul ca nerabdatorii colonisti îl vor întåmpina cu bucurie. Pasagerii de pe Hopewell, vazând fumul ce se ridica de pe insula, au banuit ca acesta provenea de la focul tinut aprins de colonistii de pe Roanoke. În timp ce marinarii de pe vas îl transportau pe White cu barca spre insula, acestia tipau, cântau si sunau din trompete pentru a atrage atentia celor parasiti în 1587. Debarcând în partea nordica a insulei, au gasit însa asezarea parasita. Fumul provenea dintr-un foc lasat nesupravegheat.

 Acostare pe un tarm neospitalier

 O alta încercare esuata de a fonda o colonie pe insula Roanoke avusese loc în vara anului 1585, la initiativa lui Sir Richard Grenville, un var al lui Raleigh. Lasând mai mult de 100 de oameni pe insula, Grenville plecase în Anglia la sfârsitul lui august promitând ca se va întoarce pâna la sarbatorile de Pasti din 1586. Colonistii – aflati sub conducerea guvernatorului Ralph Lane si numarându-l printre ei pe artistul si cartograful expeditiei, John White – au explorat împrejurimile în cautare de resurse minerale. În scurt timp însa au avut de înfruntat triburile locale de indieni, iar hrana s-a împutinat. Îngrijorati de întârzierea lui Grenville, colonistii au profitat de ocazie pentru a se întoarce în Anglia cu Sir Francis Drake, care se oprise pe neasteptate pe insula în iunie 1586, revenind din sud dupa seria de atacuri îndreptate împotriva coloniilor spaniole din Lumea Noua. La numai doua saptamâni – însa prea târziu -, Grenville s-a întors cu provizii si alti 15 colonisti. Acestia au fost lasati pe Roanoke pentru a apara pozitiile pâna când puteau fi aduse întariri din Anglia.

Misiunea era condusa de John White, numit guvernator al noii colonii ce urma sa fie înfiintata în golful Chesapeake. La 26 aprilie 1587, White a parasit Anglia din Portsmouth, împreuna cu alti 117 colonisti – de data aceasta, incluzând si femei si copii – îmbarcati pe trei vase. Unul dintre pasageri era fiica guvenatorului, Elinor, însarcinata si maritata cu colonistul Ananias Dare. La 22 iulie expeditia a ajuns pe Roanoke, de unde White intentiona sa-i îmbarce pe cei 15 oameni parasiti cu un an înainte, pentru a continua apoi drumul spre nord, spre golful Chesapeake, si a întemeia colonia.

Sosirea la Roanoke a fost trista. Din cei 15 oameni lasati acolo, au fost gasite doar oasele unuia dintre ei. Fortul fusese atacat si distrus, desi unele case, napadite de buruieni si în care îsi gasisera salasul animalele salbatice, erau înca în picioare. White era nerabdator sa-si continue drumul, dar a fost împiedicat de navigatorul expeditiei, pilotul portughez Simon Fernandez. Cei doi se certasera deja în timpul celor trei luni de calatorie, iar, în acel moment, Fernandez a anuntat brusc ca dorea sa-i debarce pe colonisti pe Roanoke si sa se întoarca în Anglia la bordul celei mai mari corabii dintre cele trei.

Era o perioada prea târzie a anului pentru semanatul grâului, astfel încât colonistii s-au vazut în situatia de a depinde de generozitatea indienilor. Însa si acestia parasisera insula si se mutasera pe continent, indignati si jigniti de comportamentul primilor englezi. Astfel, White a fost nevoit sa le lase colonistilor unul dintre vasele mai mici si sa se înapoieze pentru a treia oara în Anglia dupa provizii. Colonistii urmau sa se îndrepte spre golful Chesapeake, lasând în urma un grup de 25 de oameni pe Roanoke, care sa-l îndrume pe White, la întoarcere, spre noua asezare.

Înainte de plecare, White a avut un motiv de sarbatoare. Fiica sa a dat nastere la 18 august unei fete pe care a numit-o Virginia. Acest prim copil european nascut în America de Nord, pe teritoriile ce nu erau dominion spaniol, a primit un nume adecvat coloniei si reginei fecioare, Elisabeta I.

 Întoarcere întârziata

 Lucrurile nu au iesit conform planului lui White, iar cele sase-opt luni s-au transformat în trei ani. De abia în martie 1590 a reusit Raleigh sa îl îmbarce pe guvernator pe Hopewell si sa încarce vasul, si alte patru corabii mai mici, cu provizii pentru colonistii parasiti.

Astfel, la 17 august 1590, la aproape trei ani de la plecare, White se reîntorcea în Roanoke. Hopewell si corabia care o escorta, Moonlight, au ancorat în dreptul insulei ce separa ca o granita bratul Albemarle de Oceanul Atlantic si au trimis doua barci spre tarm. Prima, apartinând vasului Moonlight, a fost rasturnata de valurile puternice, iar capitanul si alti sase oameni s-au înecat – cu putin timp înainte ca White sa gaseasca asezarea parasita.

 Unde disparusera colonistii din 1587?

Exista un indiciu constând în doua semne asemanatoare. Pe un copac, la intrarea într-o palisada ridicata în jurul asezarii, fusese încrustat cuvântul CROATOAN; pe un alt copac, aflat pe drumul ce ducea spre locul de ancorare, fusesera încrustate literele CRO, probabil o prescurtare a primei inscriptii.

Într-adevar, colonistii cazusera de acord sa lase un semn într-un loc vizibil indicându-le destinatia, în cazul în care ar fi fost nevoiti sa paraseasca insula. Daca s-ar fi aflat în pericol, lânga semn trebuia adaugata 0 cruce. Cum nu exista nici o cruce pe nici unul dintre semne, se parea ca grupul s-ar fi mutat de buna voie pe Croatoan, o insula aflata la 80 km sud, locuita – din câte se stia – de indieni pasnici.

White a vrut sa navigheze într-acolo imediat. Vremea însa s-a stricat brusc, iar Hopewell, desprinzându-se de ancora, a început sa pluteasca în deriva pe mare. Din cauza pericolului, scurta calatorie spre Croatoan nu s-a mai realizat, iar cele doua vase s-au întors în Anglia. La 24 octombrie White ajungea la Plymouth. Nici unul dintre cei 117 oameni parasiti în 1587 pe Roanoke nu a mai fost vazut vreodata. În cartile de istorie grupul este evocat sub numele de „Colonia disparuta“. Ce s-a întâmplat de fapt cu ei?

 Ucisi de spanioli?

 În 1586, faimosul corsar britanic Sir Francis Drake a jefuit cea mai nordica asezare spaniola din Americi, Sfântul Augustin, din Florida, dupa care s-a îndreptat spre nord, de-a lungul coastei, în drum spre casa. La urechile guvernatorului spaniol al Floridei, Pedro Menendez Marques, a ajuns zvonul ca englezii ar construi un Fort – sau poate chiar ar întemeia o colonie – la nord. Acest lucru ar fi permis fortelor engleze sa ramâna pe timpul iernii în Lumea Noua.

Pâna în acel moment spaniolii putusera conta pe 0 perioada de acalmie, caci temutii corsari erau nevoiti sa se întoarca acasa la sfârsitul fiecarei veri. Menendez Marques nu avea de unde sa stie ca în acel an Drake nu facuse decât sa se opreasca în Virginia si sa îi mute pe colonistii rataciti ai lui Grenville din Roanoke. Se pare ca spaniolii nu aflasera nici de cea de a doua colonie lasata de White pe Roanoke în 1587. Cautând sa afle ce urmareau englezii, în iunie 1588 guvernatorul a trimis spre nord un vas sub comanda lui Vincente Gonzales. Dupa ce spaniolii au cercetat golful Chesapeake fara sa gaseasca vreun indiciu cu privire la colonistii englezi, la întoarcerea spre sud s-au oprit pe insula Roanoke.

Sir Walter Raleigh
Sir Walter Raleigh

Aici au gasit un loc de ancorare si niste butoaie, dar nici urma de forturi sau colonisti. Aceste informatii au fost raportate de Gonzales la Havana, unde Menendez Marques deja primise vesti legate de colonia din Roanoke si avea ordin de la regele Spaniei sa o distruga cu primul prilej.

Prilejul nu s-a ivit însa. Corsarii britanici i-au hartuit atât de sustinut pe spanioli, încât fiecare vas a trebuit sa fie folosit pentru a proteja flotele pline de comori ce carau aur si argint din Americi. Concentrându-se pe apararea bazelor din sud, Spania se gândea chiar uneori sa cedeze Florida. Astfel, se poate afirma cu certitudine ca, daca guvernatorul White nu si-a gasit colonia, nu spaniolii sunt cei care pot fi acuzati de disparitia ei.

 Ucisi de indieni?

 Aveau colonistii englezi vreun motiv sa se teama de indienii locali?

John White, artistul si cartograful coloniei parasite în 1585 pe Roanoke, îsi amintea de primirea calduroasa a bastinasilor. Fara ajutorul si ospitalitatea indienilor, englezii nu ar fi putut supravietui primei ierni. Acestia le-au oferit seminte, le-au aratat cum sa semene porumb si i-au ajutat sa faca navoade pentru pescuit. Colonistii au rasplatit aceasta bunatate în felul lor. Cum o cupa de argint disparuse de pe una din ambarcatiunile sale, Sir Richard Grenville a distrus plantatiile indienilor si a ars un sat. Auzind ca un sef de trib local, Wingina, planuia sa riposteze, guvernatorul Ralph Lane a pregatit un atac surpriza asupra satului, omorând capetenia indiana si pe sfetnicii sai. Este posibil ca pierduta colonie a lui White din 1587 sa fi fost pedepsita pentru astfel de acte sau altele similare.

Dar colonistii nu au lasat nici 0 cruce lânga inscriptia CROATOAN, indicând astfel ca nu ar fi parasit insula din pricina vreunei primejdii. În 1590 White nu a gasit nici trupuri, nici locuinte arse. Pur si simplu nu exista nici un indiciu care sa sugereze ca imigrantii ar fi fost victimele razbunarii indienilor.

 Ce s-a întâmplat cu adevarat?

 Probabil ca majoritatea colonistilor din Roanoke s-au mutat mai la nord în apropierea intrarii în golful Chesapeake, într-un loc numit Skicoac, conform planului initial. Este posibil ca indienii chesapeake sa le fi oferit colonistilor oarecare protectie în fata bastinasilor ostili condusi de seful de trib Powhatan, care traiau în regiunile mai departate dinspre nord si vest.

Dar, precum se stabilise, se poate ca un alt grup mai mic sa fi ramas în Roanoke pentru o vreme. Probabil ca amenintati de indienii tot mai ostili, temându-se de spanioli si disperati de întârzierea lui White, s-au mutat spre sud, în Croatoan, unde locuiau indieni pasnici. Cu trecerea anilor s-au adaptat de nevoie stilului de viata al indienilor si, în cele din urma, s-au amestecat cu localnicii.

Dar ce s-a întâmplat cu grupul mai mare care s-a mutat la nord de golful Chesapeake? Se presupune ca si acestia s-ar fi amestecat cu indienii, cei din tribul chesapeake în acest caz. Într-o buna zi însa a survenit si dezastrul. Povatuit de preotii sai, Powhatan a hotarât sa elimine pericolul reprezentat de albi si tribul chesapeake, care nu i se supusese niciodata. În aprilie 1607 a atacat asezarea de la Skicoac, distrugând-o complet. O luna mai târziu, prima asezare permanenta engleza era instalata în apropiere, la Jamestown. Nou-venitii nu au gasit nici o urma a colonistilor de pe Roanoke.

Sursa: Mari enigme ale trecutului, Ed. Reader’s Digest

Bogdan

Per aspera ad astra