Fiinte fantastice din mitologia universala: Versatile

Am grupat sub genericul „versatile” o serie de personaje de legenda a caror forma variaza de la o relatare la alta sau chiar datorita naturii fiintelor respective. Vom vorbi aici despre pitici care apar si dispar, despre inorog, o faptura fabuloasa multiforma sau despre djinii care se aratau muritorilor sub diferite înfatisari cum ar fi: de sarpe, câine, pisica monstru sau chiar de om.

Sirenele

Creaturi fabuloase ale marii, cu cap si trup de femeie si restul trupului de pasare (la greci) sau peste (conform legendelor de origine nordica), Sirenele ademeneau navigatorii cu frumusetea chipului si a cântecului lor si apoi îi omorau. În Odiseea se povesteste cum Ulise s-a legat de catarg, iar tovarsii lui si-au astupat urechile cu ceara pentru a nu cadea în mrejele sirenelor, socotite la fel de raufacatoare ca Harpiile si Eriniile.

Sub influenta Egiptului, unde sufletul defunctilor era reprezentat ca o pasare cu chip de om, sirenele au fost considerate suflete ale mortilor care nu si-au gasit odihna vesnica si au devenit vampiri. În imaginatia traditionala a prevalat totusi simbolismul seductiei mortale.

Pentru scandinavi, sirenele sunt spirite ale apei; fete frumoase ce plutesc sau se aseaza pe o stânca si îsi piaptana parul blond cu un pieptane de aur. Când aud un zgomot se sperie si se cufunda în adâncuri. Uneori îsi pierd pieptanul. Daca cineva vede sirenele dansând, stie ca îi este scris sa se înece, iar finlandezii cred ca cei înecati devin ei însisi spirite ale apei.

La noi, femeile-peste de o frumusete rapitoare, traiesc pe fundul marii. Doar noaptea ies la suprafata si cânta vrajindu-i pe marinari sau pescari care pornesc în cautarea lor si se îneaca. Când îi striga pe nume ei stiu ca le-a venit ceasul sa moara. Stimele sunt adeseori malefice: înfratite cu vânturile, rup zagazul apelor si podurile si poarta viiturile pe ogoare. Sa nu uitam ca prozatorul român Camil Petrescu a scris si o nuvela fantastica intitulata „Aranca, stima lacului”.

În 1983 J. Richard Greenwell, editor al revistei americane Cryptozoology, a organizat o expeditie în Noua Guinee, în cautarea unor animale fantastice-mamifere care respira aer, cu cap si trup de om si coada de peste (fara solzi) în loc de picioare. Bastinasii le numeau „Ri”. Dupa câteva saptamâni de cautari, expeditia s-a mutat în alta zona, unde aceste animale erau numite ilkai si toti cei ce le vazusera insistau ca erau altceva decât vacile-de-mare, despre care s-a considerat multa vreme ca ar constitui modelul sirenelor. Membrii expeditiei au vazut o asemenea faptura, care însa aparea când si când la suprafata apei si doar pret de câteva secunde. Dar au fost atât de uluiti, încât nu au apucat sa îi faca decât doua fotografii. Era subtire, cu pielea aramie, fara solzi si se misca asemenea unei torpile. Se putea înclina pe spate usor, ceea ce e rar la animalele marine. Cercetarile ulterioare au demonstrat ca „Ri” nu poate fi confundat nici cu delfinii (care au aripioara dorsala), nici cu focile (care nu traiesc în acea zona), nici cu dugongul care nu poate sta sub apa mai mult de un minut, e vegetarian si mult mai putin flexibil. Este probabil vorba despre o specie necunoscuta de mamifer marin, care ar putea elucida în parte si misterul sirenelor.

Piticii

În tarile din nordul Europei, dealurile, dâmburile si locurile stâncoase se spunea ca ar fi populate de niste omuleti carora li se spune pe alocuri „Troli” (spirite rele), dar cel mai des pitici. Sunt bondoci, uneori micuti ca Tom Degetel, palizi, gheboti, au barbi lungi albe si câteodata picioare de capra sau gâsca. Gnomii, sau paznici ai minelor si carierelor, sunt rude cu ei.

Legenda spune ca sub pamânt au un regat mirific si comori neasemuite, peste care domneste Alberich. Ies la suprafata doar noaptea, pentru ca razele soarelui îi preschimba în stana de piatra. Muncesc fara odihna si sunt respectati ca mari mesteri în prelucrarea lemnului si metalului. Piticul Sindri a facut odinioara pentru Thor, ciocanul fermecat Mjolnir (simbolul fulgerului si trasnetului), cel care se întorcea în mâna stapânului ca un bumerang, dupa ce era aruncat. Ciocanul însa le-a adus piticilor necazuri, caci zeul furios l-a azvârlit dupa ei si de atunci nu mai pot suferi zgomotele. Tot Sindri a construit pentru Freyr, corabia Skidbladnir, atât de mare, încât încapeau în ea toti zeii, dar era si pliabila; împaturita încapea într-un buzunar. Mai neinspirat a fost piticul Regin; el i-a facut lui Sigurd sabia Gram, cu care acesta l-a ucis pe balaurul Fafnir si chiar si pe piticul Regin.

Daca oamenii pun bucati de metal sau butuci de lemn si un ban la gura vagaunilor piticilor, a doua zi dimineata vor gasi obiectele de care aveau nevoie gata facute. Piticii nu sunt numai harnici ci si nazdravani si stiu o multime de secrete si vraji. Uneori îi ajuta pe muncitori pe gratis, dar cel mai des li se arata ostili; le fura femeile si fetele sa si le faca neveste ori înlocuiesc copiii frumosi cu odraslele lor pocite. În Alba ca Zapada, piticii sunt înzestrati numai cu calitati: faurari iscusiti, devotati, animati de bune intentii. La noi, în lumea subterana, „pe tarâmul celalalt”, traieste Piticot, regele piticilor.

Djinni

Spirite din mitologia araba, vlastare ale focului create cu 2.000 de ani înainte de Adam. Li se spune si ginni (din latinescul „genius”). Unul din regii lor, Suleiman, a construit piramidele. Lacasul si-l aveau pe muntele sacru Kaf, unde sta si pasarea Rok, aflat la marginea Lumii (altii cred ca muntele reprezinta axa lumii) si li se aratau muritorilor sub înfatisarea de sarpe, câine, pisica monstru sau chiar de om. În acest caz însa nu se deosebeau prin nimic de ceilalti oameni. Când voiau, puteau deveni invizibili si numai cu o alifie magica aplicata pe pleoape puteau fi vazuti. Alifia folosea si spre a zari comori ascunse. Djinnii buni erau neînchipuit de frumosi, iar cei rai aratau hidos. Erau ostili oamenilor iar uneori trebuiau sa-l slujeasca pe cel ce intra în posesia unui obiect caruia i se punea un djinn (inel, lampa etc.). Desi înzestrati cu puteri miraculoase, aproape întotdeauna refuzau sa îndeplineasca ultima porunca, cea mai grozava, recunoscându-si neputinta de a înfaptui ceva ce i-ar fi adus în conflict cu un djinn mai puternic sau cu spirite superioare. O spaima deosebita nutreau fata de Iblis, marele „diavol” (Lucifer-ul arabilor), care locuia si el pe muntele Kaf.

Inorogul

Este o faptura fabuloasa si multiforma; exista unicorni cai, magari, pesti, dragoni, scarabei etc. Prima oara a fost atestat în lucrarea Indica a lui Ktesias, medicul grec al împaratului Persiei Artaxerxes al II-lea (sec.IV î.Hr.), care scria ca inorogii (monoKeros, în greaca) sunt un fel de magari salbatici mai mari decât caii, cu trup alb, cap rosu-închis, ochi albastri si cu un corn ascutit în frunte. Plinius cel Batrân îl descrie ca pe „cel mai fioros animal, care seamana la trup cu un cal, la cap cu un cerb, la picioare cu un elefant, la coada cu un porc”. Are un singur corn negru si lung de trei picioare, în mijlocul fruntii. Marco Polo pretinde ca l-a vazut. Fiarei îi place sa se tavaleasca prin noroi si nu este un animal frumos. Asemanarea cu rinocerul, al carui corn era pretuit în Orient din timpurile vechi pentru virtutile lui tamaduitoare, este evidenta. Metamorfoza fizica se datoreaza faptului ca Europa medievala nu putea concilia o fiinta respingatoare cu atributele ei binefacatoare. Si în Fiziologul el este un animal grotesc a carui existenta emana tristete, caci harul lui – cornul, a devenit o absurda si nefolositoare forta, o povara. În China este unul din cele patru animale de bun augur, alaturi de phoenix, broasca testoasa si dragon, concurând cu justitia regala, ucigându-i pe pacatosi.

Socotit panaceu universal, cornul de inorog avea mare cautare în Orient si Occident, mai ales ca antidot împotriva otravurilor. Obiectele din „corn de inorog” erau facute din corn de rinocer. Cornul rasucit ca o coloana maura, rasarit în mijlocul fruntii, simbolizeaza flacara spirituala, raza solara, invincibilitatea, Duhul Sfânt. Traia în paduri tainice si prezenta lui benefica alunga spiritele rele. Ca „spiritus vitae”, a fost socotit un simbol al blândetii, nobletii, puterii si înselepciunii. Pe de alta parte violenta sa era îndreptata numai împotriva raului. În diploma lui de înnobilare, Ferdinand de Habsburg mentiona: „Se spune ca unicornul e cea mai salbatica fiara, dar si cea mai nobila. Toate neamurile nobile care au stapânit cândva pamântul au fost viteze si nobile ca unicornul, care înseamna noblete dar si istetimea spiritului. Caci ceea ce este la fiara asprime, la om este tarie, înzestrare ce a dat nastere multor capitani vestiti”. În romanul alegoric „Istoria Ieroglifica”, Dimitrie Cantemir alege Inorogul ca personaj sub a carui înfatisare se ascunde însusi autorul.

Tapul ispasitor

Este un animal tragic, obiect al ritualului de purificare. Tragedia vine din cântecul religios care acompania sacrificarea tapului în cinstea lui Dionysos, zeul caruia îi era consacrat si cu care se identifica. Animalul era venerat si în persoana zeului-tap Pan, una dintre fortele regeneratoare ale naturii, iar Afroditei îi era consacrat ca animal ardent si prolific. În Evul Mediu primeaza imaginea unui animal impur, obsedat de procreere, semn malefic. În iconografia crestina, Satan prezideaza Sabbatul ca tapori având cap de tap. În Irlanda o seama de fapturi inferioare, diforme si slute, au cap de tap. La baza acestei viziuni sta partea negativa a simbolismului, depravat, respingator si urât mirositor. În India este însa divinizat. Este animalul sacrificiului, identificat cu zeul focului generator de viata sfânta, un animal solar.

Sfânt si divin pentru unii, satanic pentru altii, tapul simbolizeaza forta elanului vital, în acelasi timp generos si lesne de corupt. În sens mai larg, tapul ispasitor e victima sacrificata de colectivitate pentru a-i consolida acesteia puterea. În comedii exista câte un personaj încarcat cu vicii care e pedepsit spre deliciul spectatorilor. Personajul este vinovat si nevinovat în acelasi timp; e nevinovat pentru ca pedeapsa depaseste consecintele posibile ale faptelor lui si pentru ca e ales de destin (colectivitate) la întâmplare si e vinovat deoarece face parte dintr-o societate vinovata.

Bogdan

Per aspera ad astra