O gaura neagra supermasiva ”evadeaza” din centrul propriei galaxii

Cu ajutorul Telescopului Spatial Hubble a fost identificata o gaura neagra supermasiva situata la o distanta de circa 8 miliarde ani-lumina de Terra si care evadeaza din centrul propriei galaxii. Aceasta miscare, cred astronomii, ar fi fost generata de undele gravitationale emise în urma formarii acesteia prin unirea altor doua gauri negre.

Gaurile negre stârnesc mult interes, întrucât aceste obiecte stranii ascund multe mistere. Înca nu stim ce anume se gaseste în interiorul unei gauri negre, în care spatiul si timpul sunt deformate în mod extrem. Teoria relativitatii a lui Einstein nu reuseste sa ne spuna ce se întâmpla într-o gaura neagra; ba mai mult, cercetatorii cred ca aceasta teorie nici nu este valabila în interiorul acestor enigmatice obiecte. Din acest motiv descoperirile astronomice legate de gaurile negre sunt foarte interesante si urmarite cu mult interes atât de oamenii de stiinta, cât si de publicul larg.

Recent, o noua gaura neagra supermasiva a fost descoperita cu ajutorul observatiilor astronomice efectuate de Telescopul Spatial Hubble. La o distanta de circa 8 miliarde de ani-lumina (deci lumina pe care o vedem a pornit spre Terra atunci când sistemul solar înca nu exista) se afla o enorma gaura neagra, care evadeaza din propria galaxie.

Rezultatele acestei descoperiri efectuate de catre echipa de cercetatori condusa de Marco Chiaberge de la Space Telescope Science Institute si de la John Hopkins University din Baltimore, SUA, sunt în curs de publicare în revista Astronomy&Astrophysics.

Au fost pâna în prezent descoperite  în centrul diverselor galaxii multe gauri negre supermasive, cu masa de sute de milioane de ori si chiar de miliarde de ori mai mare ca a Soarelui. Mecanismul care genereaza aceste gauri negre, precum si rolul pe care-l au în nasterea si evolutia galaxiilor nu este înca pe deplin elucidat.

Gaura neagra recent descoperita este însa oarecum bizara: se situeaza departe de centrul propriei galaxii si se îndeparteaza cu o viteza de 7,5 kilometri pe secunda de centru. Din acest punct de vedere este o gaura neagra neobisnuita: cum de nu se afla în centru? De ce “fuge”? Care este mecanismul care a generat acest fenomen?

Astronomii cred ca gaura neagra cu masa de circa un miliard de ori mai mare ca cea a Soarelui s-a nascut în urma coliziunii a doua galaxii, fiecare dintre acestea având în centru propria gaura neagra. În momentul în care cele doua gauri negre s-au întâlnit, acestea au format la început un sistem binar de gauri negre care, rotindu-se una în jurul celeilalte, a pierdut energie prin emisie de unde gravitationale pâna când s-au unit într-o unica gaura neagra, eliberând o mare parte din masa, care s-a transformat în unde gravitationale. Aceste unde au dat un impuls noii gauri negre ce s-a format, generând practic viteza cu care se deplaseaza si la ora actuala. Procesul de generare de unde gravitationale este asemanator cu cel observat de antenele gravitationale LIGO în urma cu circa un an, când, pentru prima data, au fost observate undele gravitationale produse de coliziunea a doua gauri negre cu masa de circa 30 de ori cea a Soarelui.

Ceea ce astronomii au observat a fost un quasar extrem de luminos, 3C 186, ceea ce reprezinta un semnal al prezentei unei gauri negre masive în interiorul unei galaxii. Acest quasar se situeaza la o distanta de 35.000 de ani-lumina fata de centrul galaxiei; aceasta distanta este mai mare decât cea dintre sistemul nostru solar si centrul galaxiei noastre.

Tinând cont de viteza cu care se deplaseaza gaura neagra fata de centrul galaxiei, astronomii au calculat ca în circa 20 de milioane de ani, un timp scurt la nivel astronomic, aceasta va parasi galaxia.

Astronomii vor efectua alte masuratori pentru a confirma în mod definitiv aceasta descoperire care ar putea sa ne ajute în elucidarea misterelor gaurilor negre si al rolului acestora în evolutia galaxiilor si a Universului.

scientia.ro

Bogdan

Per aspera ad astra