Sonda spatiala Juno ne dezvaluie un Jupiter mai complex decat s-a crezut

Misiunea Juno a NASA da peste cap ceea ce se credea despre gigantii gazosi în general si despre Jupiter în particular, conform unor lucrari publicate recent. Juno a fost în orbita lui Jupiter din 2016, la o distanta de aproximativ 5.000 de kilometri de norii ecuatoriali.

Masurarea gravitatiei lui Jupiter sugereaza ca planeta n-are un nucleu solid, compact. În schimb, nucleul este de mari dimensiuni si difuz, masurând, probabil, cât jumatate din raza planetei. Nimeni n-a anticipat aceasta!

Oamenii de stiinta credeau ca, sub norii grosi ai lui Jupiter, se afla un mediu relativ omogen. Însa Juno a dezvaluit ca planeta Jupiter este cu mult mai complexa decât s-ar fi putut banui. Masurarea gravitatiei lui Jupiter sugereaza ca planeta n-are un nucleu solid, compact. În schimb, nucleul este de mari dimensiuni si difuz, masurând, probabil, cât jumatate din raza planetei. Nimeni n-a anticipat aceasta!

Scott Bolton, cercetatorul de la Southwest Research Institute care conduce misiunea Juno, precizeaza ca „descoperirile despre miezul, compozitia, magnetosfera si polii planetei sunt uimitoare”, scrie Science Daily.

Aurorele sunt pe cât de spectaculoase, pe atât de interesante

Analizele au putut fi facute cu cele opt instrumente ale sondei. Dintre acestea, doua instrumente monitorizeaza aurorele lui Jupiter, cel mai mare spectacol de lumini din sistemul nostru solar. JADE (Jovian Auroral Distributions Experiment) este un set de senzori care detecteaza electroni si ioni asociati cu aceste aurore. UVS (Ultraviolet Imaging Spectrograph) examineaza aurorele în lumina ultravioleta pentru a studia partea superioara a atmosferei si a particulelor cu care aceasta interactioneaza. Desi savantii se asteptau la similaritati cu aurorele Terrei, procesele aurorelor jupiteriene i-a contrariat pe cercetatori prin prezentarea unor diferente esentiale.

Phil Valek, cercetatorul care conduce studiul pe baza analizelor obtinute de instrumentul JADE a dezvaluit ca, „desi multe dintre observatii au unele similaritati terestre, se pare ca procesele care stau la baza formarii aurorelor sunt diferite. Cu JADE am observat ca plasma care provine din atmosfera superioara ajuta la formarea magnetosferei lui Jupiter. Totusi, particulele energetice asociate cu aurorele jupiteriene sunt foarte diferite fata de cele care alimenteaza aurorele terestre”.

Se stia deja ca vremea lui Jupiter nu era tocmai de plaja, dar amploarea furtunilor i-a uimit pe cercetatori

De asemenea, fâsiile de nori orizontale dispar la polii planetei în furtuni gigantice de dimensiunea lui Marte. Un instrument de a lui Juno a analizat ca fenomenul meteorologic are loc si mult sub partea de sus a norilor, la presiuni de 100 de bari, de 100 de ori presiunea aerului la nivelul marii de pe Terra.

Bolton a precizat ca „exista totusi o asimetrie nord-sud. Adâncimea fâsiilor este distribuita inegal. Am observat o scadere în amoniac la ecuator. Seamana cu o versiune mai mare si mai adânca a curentilor de aer care se ridica la ecuatorul Pamântului”.

Si câmpul magnetic este diferit

Juno analizeaza si câmpurile magnetice pentru a întelege structura interna a planetei Jupiter si a cunoaste masa nucleului. Savantii considera ca exista un fluid cu conductivitate electrica în miezul extern al gigantului gazos, fiind mecanismul care genereaza câmpurile magnetice.

Câmpul magnetic provine de la curentii electrici care se deplaseaza la nivelul unuia dintre straturile exterioare de hidrogen molecular al planetei.

Bolton adauga faptul ca „masuratorile cu privire la amploarea câmpului difera semnificativ de ceea ce ne asteptam, care are implicatii în distributia elementelor grele în interior, inclusiv implicatii în existenta si masa miezului lui Jupiter”. Magnitudinea câmpului observat a fost de 7,766 Gauss, mult mai mare decât se asteptau cercetatorii. Marea surpriza a fost variatia însemnata a distributiei spatiale a câmpului magnetic, care era mult mai mare în anumite zone si mult mai mica în altele, peste, respectiv sub limita considerata de savanti.

O alta ciudatenie este modul în care amoniacul se ridica din partea de jos a atmosferei lui Jupiter. Fenomenul este prezent si pe Planeta Albastra, unde aerul cald de la ecuatorul terestru se ridica si creeaza curenti de aer puternici, uragane si alte fenomene meteo. Circuitul amoniacului observat în atmosfera lui Jupiter prezinta aspecte foarte asemanatoare. Dar, pentru ca Jupiter n-are o suprafata solida, ascensiunea gazului are loc, probabil, într-un mod deosebit de ceea ce se petrece pe Pamânt. Cele observate pe Jupiter îi pot ajuta pe oamenii de stiinta sa înteleaga mai bine atmosfera altor planete.

Jupiter este un standard de comparatie pentru toti gigantii gazosi, din interiorul si de dincolo de sistemul nostru solar. Noile date furnizeaza importante indicii si despre modul în care au evoluat alte sisteme planetare.

Aceste rezultate preliminare sunt publicate în doua lucrari ale unei editii speciale a revistei Science.

 

 

Bogdan

Per aspera ad astra