Civilizatia Maya, o enigma nedezlegata

Saga unei civilizatii, in trei parti: ascensiunea, splendoarea monumentala, colapsul.

ASCENSIUNEA 

Creatorul de regi

Trimis din Teotihuacan, marele oras de la vest, in anul 378 d.Hr., comandantul de trupe S-a Nascut Foc a fondat noi dinastii, care au adus o splendoare fara pereche lumii maya.

Strainul a sosit pe cand anotimpul uscat incepuse sa intareasca potecile din jungla, permitand trecerea armatelor. Inconjurat de razboinicii sai, el a marsaluit prin orasul maya Waka, trecand de temple si targuri, traversand piete largi.

Maya au fost intotdeauna o enigma.

Cu cateva decenii in urma, gloria oraselor lor ruinate, precum si scrierea lor frumoasa, dar nedescifrata facusera ca multi cercetatori sa-si imagineze o societate pasnica de scribi si preoti. Cand epigrafistii au reusit, in cele din urma, sa descifreze basoreliefurile maya, a reiesit o imagine mai intunecata, a unor dinastii razboinice, a rivalitatilor intre curtile regale, a unor palate arse din temelii. Istoria maya a devenit o fresca cu date precise si personaje puternic conturate. 

Dar au ramas mistere profunde, printre care ce anume a determinat saltul final al civilizatiei maya catre maretie? Cam in perioada in care renumele lui S-a Nascut Foc lua proportii, un val de schimbari a traversat lumea maya. Ceea ce fusese o adunatura de orase izolationiste si-a extins legaturile cu vecinii si cu alte culturi si a atins culmile realizarilor artistice care definesc perioada clasica maya.

Noi indicii, dezgropate din ruinele napadite de buruieni sau deslusite din texte recent descifrate, il indica pe S-a Nascut Foc ca figura centrala a acestei transformari. Desi fragmentare, dovezile aparute in ultimele decenii sugereaza ca acest strain misterios a refacut clasa conduca toare a lumii maya. Combinand diplomatia si forta, el a incheiat aliante, a inscaunat noi dinastii si a raspandit influenta indepartatului oras-stat pe care il reprezenta, marea metropola Teotihuacan, in apropiere de ceea ce azi e Mexico City.

Cercetatorii n-au cazut de acord privind natura mostenirii sale – daca a deschis drum unei indelungate epoci de dominatie straina sau daca a catalizat schimbarile prefigurate deja in interiorul societatii maya. E la fel de posibil ca maya sa fi fost deja destinati maretiei. Dar e foarte clar ca sosirea lui a marcat un punct de cotitura.

Chiar si inainte de S-a Nascut Foc, maya se ridicasera pe culmi nebanuite pe un teren ostil. Astazi, campiile din sudul Mexicului si regiunea Petén, din Guatemala, aduc locuitorilor putin peste limita de subzistenta. “O civilizatie inalta – spune Arthur Demarest, specialist in cultura maya la Universitatea Vanderbilt – n-avea ce cauta acolo.”

Locul in care era vechiul oras Waka, acum cunoscut ca El Perú, arata probabil in mare masura la fel ca atunci cand au sosit primii maya, pe la 1000 i.Hr. – o padure tropicala densa in care papagalii ara, tucanii si vulturii isi fac cuib in arborii tropicali cei mai inalti.

Este teritoriul macetelor si noroiului, al serpilor si transpiratiei si al felinelor – in special balam, jaguarul, lordul junglei. Primii sositi probabil ca n-au avut de ales – suprapopularea altor locuri se poate sa-i fi impins spre acest mediu neprietenos. Dar, odata ajunsi, ei i-au depasit provocarile.

S-au asezat in apropierea raurilor, lacurilor si a mlastinilor si au invatat sa sporeasca la maximum productivitatea acestui strat subtire de pamant. Au taiat si au ars padurea pentru a cultiva porumb, dovlecei si alte culturi, mai mult decat o fac maya din zilele noastre, apoi au imbunatatit pamantul prin alternarea culturilor si ulterior lasandu-l necultivat.

Pe masura ce populatia crestea, au adoptat metode intensive de cultivare: ingrasaminte, terasare, irigatii. Au umplut mlastinile cu pamant pentru a crea ogoare si au adus aluviuni si balegar din lunci pentru a fertiliza gradinile ingradite. Iazurile artificiale aveau peste, in tarcuri erau tinute caprioare si alt vanat adus din padure.

In cele din urma, din acele pamanturi nehranitoare vechii maya au obtinut suficienta mancare pentru cateva milioane de oameni, cu mult mai multi decat locuiesc astazi in acea regiune.

De-a lungul secolelor, pe masura ce maya invatau sa prospere in padurea tropicala, asezarile s-au transformat in orase-stat, iar cultura a devenit tot mai rafinata. Maya au construit palate elegante, cu multe incaperi cu tavane boltite; templele lor se inaltau aproape 100 m spre cer.

Ceramicile, pictura murala si sculpturile etalau stilul lor artistic distinctiv, complex si plin de culoare. Desi nu cunosteau nici roata, nici instrumentele de metal, au inventat un sistem complet de scriere hieroglifica si erau familiarizati cu conceptul de zero, pe care il adoptasera pentru calcule cotidiene. De asemenea, aveau ani de 365 de zile si erau suficient de sofisticati pentru a face ajustari ca la anii bisecti.

Observau cu regularitate astrele, preziceau eclipsele si isi orientau cladirile ceremoniale astfel incat sa fie cu fata spre rasarit sau spre apus in anumite perioade ale anului. Mediatori intre cer si pamant erau regii maya – kuhul ajaw, sau domnii sacri, a caror putere venea de la zei. Ei jucau rol si de samani, interpretand religia si ideologia, si de conducatori, fiind in fruntea supusilor pe timp de pace sau de razboi.

Demarest si altii au descris centrele maya ca fiind “state-teatru”, in care kuhul ajaw conducea ritualuri publice elaborate ce confereau intelesuri metafizice miscarii corpurilor ceresti, schimbarilor calendaristice si succesiunilor la tron. In spatele cortinei ritualurilor, orasele maya se comportau asemeni oricarui stat: incheiau aliante, purtau razboaie si faceau comert, pe un teritoriu care se intindea de la ceea ce azi e sudul Mexicului, prin Petén, pana la coasta caraibiana a Hondurasului.

Cararile bine batatorite si drumurile pietruite strabateau padurile in lung si-n lat, iar canoele spintecau apa raurilor. Dar pana sa ajunga S-a Nascut Foc, maya ramasesera fragmentati din punct de vedere politic, iar orasele-stat isi croiau singure drumul in acea jungla.

Waka era deja un centru prestigios in anul 378, care se mandrea cu patru piete principale, sute de cladiri, temple inaltate pana la 90 m, palate ceremoniale invesmantate in basoreliefuri colorate si curti impodobite cu altare si monumente sculptate in piatra de calcar.

O putere comerciala, Waka ocupa o pozitie strategica pe raul San Pedro, care curgea la vest de inima Peténului. Piata orasului era plina de mancaruri tipic maya, precum porumb, fasole, ardei iute si avocado, alaturi de latex, extras din arborii de cauciuc, din care se faceau mingile pentru jocurile ceremoniale.

In Waka ajungeau si marfuri exotice. Jadul pentru sculpturi si bijuterii si penele de quetzal pentru costume veneau din muntii din sud, obsidianul pentru arme si pirita pentru oglinzi veneau din platourile mexicane din vest, teritoriul Teotihuacanului.

O metropola intinsa, populata de 100.000 de locuitori, daca nu mai multi – poate cel mai mare oras din lume in acea vreme -, Teotihuacanul n-a lasat in urma niciun text pe care epigrafistii sa-l poata descifra.

Dar motivele pentru care S-a Nascut Foc a fost trimis in regiunea maya par clare. Waka se afla pe un promontoriu, deasupra unui afluent al Raului San Pedro, cu un port protejat, perfect pentru ancorarea canoelor mari.

“Era un perfect teatru de manevra” pentru actiuni militare – observa arheologul David Freidel, de la Southern Methodist University, codirector al Santierului Arheologic Waka. Probabil ca exact asta avea in minte si S-a Nascut Foc.

Waka pare sa fi fost un element-cheie in misiunea trimisului: sa aduca intreaga regiune centrala a Peténului in orbita Teotihuacanului, prin persuasiune daca se va putea, prin forta daca va fi necesar. Principala lui tinta a fost Tikalul, un regat la 80 km est de Waka. Era cel mai influent oras-stat din centrul Peténului. Aducand Tikalul sub control, si alte orase aveau sa-i urmeze.

Soldatii lui S-a Nascut Foc erau probabil trupe de soc, menite, in principal, sa arate bunele intentii si sa demonstreze buna lui credinta. Avea nevoie de intariri si a sosit in Waka pentru a le obtine. Conducatorul din Waka, Jaguar Fata de Soare, pare sa-l fi primit bine pe S-a Nascut Foc.

Pe baza indiciilor din textele de la Waka si a altor surse, Freidel, codirectorul Proiectului Héctor Escobedo, si epigrafistul Stanley Guenter sugereaza ca cei doi conducatori si-au intarit alianta, construind un altar de foc care sa adaposteasca flacara sacra a Teotihuacanului. Pe langa sprijinul moral, S-a Nascut Foc a obtinut, se pare, si trupe.

Fortele lui expeditionare purtau poate sulitele tipice ale Teotihuacanului si scuturi pentru spate acoperite cu pirita sclipitoare, probabil menita sa-i orbeasca pe dusmani atunci cand soldatii se rasuceau pentru a arunca sulitele. Acum, luptatorii din Petén, inarmati cu topoare de piatra si sulite scurte, au sporit randurile lor.

Drept armuri, multi dintre nou-veniti purtau veste de bumbac captusite cu sare gema. 1.100 de ani mai tarziu, conchistadorii spanioli au inlocuit armurile lor metalice, in padurile tropicale inabusitoare, cu aceste “veste antiglont” maya. Cel mai probabil, expeditia militara a pornit spre Tikal in canoe de razboi, mergand spre est, in susul raului San Pedro.

Ajungand in amontele raului, soldatii au debarcat si au marsaluit fie pe langa rau, fie pe creasta canionului care il strajuieste.

Probabil ca drumul era intesat de garnizoane. Vestea despre coloana care inainta trebuie sa fi ajuns la Tikal si, undeva de-a lungul malului si al drumului, probabil ca armata din Tikal a incercat sa opreasca inaintarea lui S-a Nascut Foc.

Pietrele inscriptionate, numite stele, ridicate mai tarziu in Tikal, sugereaza ca aparatorii orasului au fost pusi pe fuga. Armata lui S-a Nascut Foc si-a continuat marsul asupra orasului.

La 16 ianuarie 378, la abia o saptamana de la sosirea sa in Waka, cuceritorul deja era in Tikal. Data este notata pe celebra de-acum piatra Stela 31, din Tikal, care a oferit primele indicii privitoare la importanta lui S-a Nascut Foc, atunci cand David Stuart, de la Universitatea din Texas, Austin, a descifrat-o in 2000.

A doua propozitie inscrisa pe piatra consemneaza ce s-a petrecut dupa caderea orasului: regele Tikalului, Marele Laba de Jaguar, a murit chiar in acea zi, probabil ucis de invingatori. S-a Nascut Foc pare sa fi renuntat la orice pretentie pe care si-o asumase de a fi un ambasador al bunavointei.

Armata lui a distrus majoritatea monumentelor existente in Tikal – stele plasate de 14 conducatori anteriori ai orasului.

Incepuse o noua era si monumentele de mai tarziu ii celebreaza pe invingatori. Stela 31, ridicata mult dupa cucerire, il descrie pe S-a Nascut Foc drept Ochkin Kaloomte, sau Domn al Vestului, probabil referindu-se la provenienta sa din Teotihuacan.

Unii experti in civilizatia maya sugereaza si un alt inteles: anume ca S-a Nascut Foc reprezinta o factiune care a fugit spre vest – spre Teotihuacan -, dupa ce avusese loc o lovitura de stat a tatalui lui Mare Laba de Jaguar, care acum se intorsese la putere. Se pare ca lui S-a Nascut Foc i-a luat ceva vreme sa pacifice Tikalul si imprejurimile acestuia.

Dar la un an dupa sosirea sa, monumentele Tikalului consemneaza ca a prezidat accederea la putere unui nou rege, strain. Inscriptiile il identifica pe acesta ca fiind fiul lui Bufnita Aruncatoare de Sulita, seful lui S-a Nascut Foc, din Teotihuacan. Conform Stelei 31, noul rege avea mai putin de 20 de ani, astfel incat probabil ca S-a Nascut Foc a devenit regent al Tikalului. Cu siguranta insa era conducatorul de facto al orasului.

Dupa cucerire, Tikalul a pornit ofensiva, extinzandu-si influenta in toata regiunea maya. Se pare ca S-a Nascut Foc a fost creierul campaniei sau cel putin a inspirat-o. Referirile la el au fost identificate in orase indepartate, precum Palenque, aflat la mai bine de 250 km spre nord-vest.

Dar cea mai puternica marturie care-l prezinta drept ctitor al imperiului vine de la Uaxactún, la doar 20 km de Tikal. Acolo, o pictura murala arata un nobil maya inclinandu-se in fata unui razboinic cu insemnele regalitatii din Teotihuacan – probabil un soldat al lui S-a Nascut Foc.

O stela infatisand un razboinic similar strajuieste un mormant in care arheologii au gasit ramasitele a doua femei, una insarcinata, si doi copii, unul sugar. Freidel si altii au tras concluzia ca acestea sunt ramasitele familiei regale din Uaxactún, masacrata de fortele din Tikal. Regele, probabil, a fost dus in Tikal si sacrificat acolo.

La decenii dupa sosirea lui S-a Nascut Foc si mult dupa ce el trebuie sa fi murit, conducatorii agresivi ai Tikalului au continuat sa-l invoce pe S-a Nascut Foc si statul protector, Teotihuacan.

In 426, Tikalul a cucerit Copánul, la 270 km spre sud, in actualul Honduras, si si-a incoronat acolo propriul rege, pe Kinich Yax Kuk Mo, care a devenit fondatorul unei noi dinastii. Un portret postum il arata purtand haine tipice regiunii centrale a Mexicului – o referinta la Teotihuacan -, fiindu-i atribuit si lui, asemeni lui S-a Nascut Foc, numele de Domn al Vestului.

Unii specialisti in civilizatia maya cred ca Tikalul actiona ca un stat vasal Teotihuacanului, extinzand dominatia acestuia in campiile maya, iar S-a Nascut Foc era un fel de guvernator militar. Altii il vad mai putin ca pe un cuceritor si mai mult ca pe un catalizator care a determinat Tikalul sa-si extinda propria putere si influenta.

Soarta lui ramane un mister. Nu exista nicio consemnare cunoscuta a mortii lui si nicio dovada ca ar fi condus vreodata un regat maya. Dar prestigiul sau i-a supravietuit. Stela din Waka, ridicata cu o generatie mai tarziu pentru a consemna sosirea lui, arata ca o vizita, chiar si cu multa vreme in urma, a lui S-a Nascut Foc era un motiv de mandrie civica.

Dupa el, maya n-au mai fost niciodata aceiasi. Conducatorii de mai tarziu au transformat Tikalul in ceea ce Nikolai Grube, alaturi de Simon Martin, de la Universitatea Muzeului Pennsylvania, au descris-o ca fiind “o superputere maya”.

In religie, ca si in arta, civilizatia maya clasica a inceput sa adopte teme si motive straine, adaugand sofisticare si exuberanta cosmopolita unei culturi deja infloritoare. Curand, o alta turnura politica a stimulat aceasta inflorire culturala.

In secolul al VI-lea, kan (insemnand sarpe), lorzii din Calakmul, un oras la nord de Petén, au inceput propria lor expansiune. In timp, Calakmulul a ajuns sa rivalizeze cu Tikalul, iar rivalitatea lor a dezbinat lumea maya. Precum Razboiul Rece din secolul al XX-lea, aceasta competitie a stimulat obtinerea unor realizari marete, chiar daca a semanat tensiuni si vrajba.

Spre deosebire de conflictul din secolul al XX-lea, Razboiul Rece al lumii maya s-a incheiat printr-o catastrofa.

APOGEUL

Splendoarea Monumentala

Civilizatia maya a creat unele dintre cele mai fastuoase monumente si temple din lume.

Astazi arheologii studiaza ruinele ce marcau cele mai mari orase ale Mezoamericii secolului IX: in nordul Guatemalei – Templul Marelui Jaguar, in sudul Mexicului – Templul Inscriptiilor, la Uxmal – Casa Magicianului si multe alte constructii uimitoare ridicate acum mai bine de un mileniu.

Pentru a intelege apogeul monumental al civilizatiei maya, este de ajuns o privire asupra vestigiilor ruinate ce inca pastreaza maretia unei societati de mult apuse.

PRABUSIREA

Rivalitati Fatale

Razboaiele dezlantuite s-au adaugat altor presiuni – suprapopulare, distrugerea mediului, seceta, extravaganta – care au impins civilizatia maya clasica la decadere treptata si colaps.

Intr-o buna zi din anul 800, linistitul oras maya Cancuén a fost cuprins de haos si devalmasie. Regele Kan Maax trebuie sa fi stiut ca se apropie dezastrul, caci incercase sa construiasca parapete improvizate in avanposturile palatului sau cu 200 de incaperi.

Nu le-a terminat la timp. Atacatorii au trecut rapid prin zona marginasa a orasului si au navalit in inima ritualica a Cancuénului.

Au luat 31 de ostatici. Bijuteriile si ornamentele gasite langa ramasitele acestora arata ca erau nobili, probabil membri ai familiei largite a lui Kan Maax sau oaspeti regali din alte orase lovite de necaz.

Toti acestia au fost condusi in curtea palatului destinata ceremoniilor si executati sistematic. Ucigasii aveau topoare si sulite, decapitandu-si sau tragandu-si in teapa victimele.

Cadavrele au fost asezate in rezervorul de apa al palatului. Kan Maax si regina sa nu au fost crutati. Au fost ingropati la 90 m distanta, in 60 cm de material pentru constructii destinat modificarii palatului.

Regele purta inca podoaba sa de cap foarte elaborata si un lant din sidef, care il identificau ca fiind Domnul Sfant al Cancuénului.

Nimeni nu stie cine au fost ucigasii sau ce cautau. Se pare ca nu-i interesa prada. Aproximativ 3.600 de obiecte din jad, inclusiv cateva blocuri de jad nesculptate, au ramas neatinse.

Dar pentru arheologii care au dezgropat marturiile ultimilor cativa ani, mesajul atacatorilor e clar. Depozitand trupurile in rezervorul de apa, “au otravit izvorul” – spune arheologul Arthur Demarest, de la Universitatea Vanderbilt. De asemenea, ei au mutilat fetele tuturor chipurilor sculptate pe monumentele de piatra din Cancuén si le-au rasturnat cu fata in jos. “Acest loc – spune Demarest – a fost ucis ritualic.”

Cancuénul a fost una dintre ultimele piese de domino importante care au cazut in valea Raului Pasión, parte a vechiului centru maya, aflat in prezent in Guatemala. Civilizatia care dominase regiunea timp de 500 de ani aluneca intr-un declin prelungit si inevitabil.

In vreme ce razboaiele stersesera de pe fata pamantului cateva orase-stat puternice, altele au disparut pur si simplu. Kuhul ajaw-ii, sau Domnii Sfinti, care isi proslavisera toate faptele in picturi murale, sculptura si arhitectura, nu mai comandau noi opere. Scrierea hieroglifica devenise tot mai rara in locuri publice si datele din Calendarul Lung aproape ca disparusera de pe monumente.

Populatia scazuse drastic. Nobilii abandonau palatele, iar in ele se mutau intrusi, care faceau focul in vechea sala a tronului si construiau soproane langa peretii sfaramati. Apoi, pana si intrusii au plecat si jungla a revendicat ce ramasese in urma lor. In alte parti, in zona de ses Petén, din Guatemala, si in sudul Mexicului, prabusirea a durat mai mult.

Chiar pe cand Cancuénul cadea, conducatorii marelui oras-stat Tikal, din nordul Peténului, construiau structuri ceremoniale.

30 de ani mai tarziu insa populatia Tikalului a inceput sa scada vertiginos. Ultimul sau monument datat a fost inscriptionat in 869.

Pana in anul 1000, civilizatia maya clasica incetase sa existe.

O intrebare fascineaza oamenii de stiinta si publicul inca de pe cand, in secolul al XIX-lea, exploratorii au inceput sa descopere “orasele pierdute” din Petén: Cum a putut una dintre marile civilizatii ale lumii antice sa dispara pur si simplu?

Speculatiile initiale s-au axat pe o catastrofa brusca, probabil eruptia unui vulcan, un cutremur sau un uragan ucigator. Sau poate a fost vorba de o boala misterioasa ale carei urme s-au pierdut.

Insa cercetatorii contemporani au demontat teoriile unui singur eveniment, intrucat colapsul s-a intins pe o perioada de cel putin 200 de ani.

Oamenii de stiinta au luat in calcul, in schimb, o combinatie de flageluri care au afectat diverse parti ale lumii maya, printre care suprapopularea, distrugerea mediului, foametea si seceta.

De asemenea, ei s-au concentrat pe singurul lucru care pare sa se fi intamplat peste tot in timpul declinului prelungit: pe masura ce resursele se epuizau, kuhul ajaw-ii isi pierdeau puterea divina si, odata cu aceasta, si increderea supusilor.

La randul lor, instabilitatea si disperarea alimentau si mai multe razboaie distrugatoare. Timp de mai bine de un mileniu, populatia maya isi incredintase prosperitatea religioasa si laica in mainile regilor-zei.

Sistemul a prosperat – este adevarat ca excesele sale au creat arta si stiinta care definesc cultura maya ca fiind una dintre marile culturi ale antichitatii – atata vreme cat pamantul putea satisface nevoile de baza ale oamenilor. La inceput era usor, cand orasele erau mici si resursele erau relativ abundente; cu timpul insa populatiile in crestere, nobilimea in expansiune si rivalitatile dintre orasele-stat au depasit capacitatile mediului.

Astazi, Peténul, cea mai mare provincie din Guatemala din punct de vedere geografic, are o populatie de 367.000 de oameni, care traiesc in orasele izolate, risipite prin salbaticia impadurita. In secolul al VIII-lea, dupa unele estimari, zece milioane de oameni populau campiile maya.

Peisajul era o tesatura aproape compacta de ferme cultivate intensiv, gradini si sate, legate de o retea de carari si drumuri pietruite care uneau orasele-stat monumentale. Agricultorii maya cunosteau tehnici sofisticate de obtinere a unui maxim de recolta dintr-un sol tropical delicat.

Dar, incepand cu secolul al IX-lea, studiile facute pe sedimentele din albiile lacurilor arata ca o serie de secete prelungite au afectat tinuturile maya, lovind greu orase precum Tikalul, care depindeau de apa de ploaie atat pentru baut, cat si pentru a revigora terenurile mlastinoase, unde agricultorii isi cresteau recoltele.

Porturile riverane, precum Cancuénul, au scapat, probabil, de criza de apa, dar in mare parte din regiunea maya, sedimentele de pe fundurile lacurilor arata, de asemenea, straturi antice de sol erodat, marturie a despaduririlor si a folosirii excesive a terenurilor.

Cand au aparut vremurile grele, au existat putini kuhul ajaw-i care sa-si poata ajuta oamenii.

Monocultura nu putea fi practicata in padurile tropicale. In schimb, fiecare oras-stat producea cantitati mici de produse alimentare diferite – porumb, fasole, dovlecei, cacao.

Erau suficiente, cel putin la inceput, pentru a hrani regatul, dar putine ramaneau stocate. Intre timp, societatea maya devenea periculos de numeroasa la varf.

De-a lungul vremii, poligamia elitelor si casatoriile intre familiile regale au umflat clasa conducatoare. Traditionala rivalitate dintre state nu facea decat sa inrautateasca lucrurile.

Kuhul ajaw-ii dintr-un stat nazuiau sa-i depaseasca pe vecini, construind temple si mai mari, palate si mai elegante, punand in scena spectacole publice si mai elaborate.

Toate acestea presupuneau si mai multa munca, ceea ce necesita populatii si mai mari si, probabil, si mai multe razboaie pentru a cere tribut in munca fortata prestata de inamicii invinsi. Suprasolicitat, sistemul politic maya a inceput sa se clatine.

Cea mai mare rivalitate dintre toate a propulsat civilizatia clasica maya la apogeul sau – iar apoi a sfasiat-o in bucati.

Incepand cu secolul al cincilea, orasul-stat Tikal si-a sporit influenta, probabil ajutat de alianta cu Teotihuacanul, marele stat mexican din zona muntoasa, inregimentandu-si aliatii si statele vasale pentru un mars asupra Sudului, prin valea Raului Pasión, pana la Copán, in actualul Honduras.

Un secol mai tarziu, a aparut un rival: in nord, orasul-stat Calakmul, din actuala zona de ses mexicana Campeche, a cimentat o alianta cu oraselestat din regiunea Petén, la nord de Yucatán si la est de Belizele de azi. Cele doua mari aliante au declansat astfel o rivalitate care a durat mai bine de 130 de ani. Aceasta perioada a marcat epoca de aur a civilizatiei maya clasice.

In aceste doua mari aliante, kuhul ajaw-ii erau in plina inflorire, intrecandu-se in arta si monumente, precum si in razboaie frecvente, dar limitate. Calakmulul a invins Tikalul intr-o mare batalie in anul 562, dar nu a distrus nici orasul, nici populatia acestuia. Pana la urma, Tikalul a revenit in forta si a infrant Calakmulul, mai apoi construind multe dintre cele mai spectaculoase monumente ale sale.

Simon Martin, ca si Nikolai Grube, de la Universitatea din Bonn, compara rivalitatea dintre Tikal si Calakmul cu lupta superputerilor din secolul al XX-lea, cand SUA si URSS se luptau pentru suprematie in diverse domenii, de la arme la calatoria in spatiu. Cum niciuna dintre cele doua tari nu a reusit sa obtina suprematia, disputatul Razboi Rece a adus stabilitate si la fel s-a intamplat si in cazul “remizei” din lumea maya.

Nu a tinut prea mult.

Martin sugereaza ca poate echilibrul era intrinsec precar, ca in cazul competitiei dintre orasele-stat din Grecia antica sau al inclestarilor tensionate dintre Nord si Sud in SUA inaintea Razboiului Civil.

Sau poate ca mediul suprasolicitat a intrerupt pana la urma vigoarea trufasilor maya, ducand la o noua limita a disperarii in rivalitatea lor.

Cert e ca destramarea a inceput in micul oras-garnizoana Dos Pilas, langa Raul Pasión, in aval de Cancuén.

In 630, Tikalul, incercand sa-si reafirme prezenta pe rutele comerciale de pe Raul Pasión, dominate tot mai mult de Calakmul, a extins un avanpost existent, Dos Pilas, aflat langa doua mari izvoare – pilas, in spaniola.

Locul nu se remarca prin nimic altceva. Dos Pilasul nu cultiva nimic si nu facea comert. Cercetatorii il numesc “stat pradator”, pentru ca depindea de tributul platit de zonele inconjuratoare.

Pentru Dos Pilas, razboiul nu era doar un ritual de glorificare a regilor si imbunare a zeilor. Razboiul era modul de supravietuire pentru Dos Pilas.

Istoria de violenta si duplicitate a regatului a inceput atunci cand unul dintre printii din Tikal, Balaj Chan Kawiil, a fost instalat ca domnitor in Dos Pilas, in 635.

Garnizoana a improvizat o capitala ornamentata pentru tanarul print, folosind fatade sculptate ca sa mascheze constructiile precare si instabile.

Dar in 658 Calakmulul a cucerit Dos Pilasul si l-a alungat pe Balaj Chan Kawiil in exil. Cunoastem capitolul urmator gratie unei furtuni care a rasturnat un copac din Dos Pilas acum sase ani, scotand la lumina o scara sculptata ascunsa de radacinile acestuia. Inscriptiile de pe scara dezvaluie ca Balaj Chan Kawiil a revenit din exil dupa doi ani, dar ca imputernicit al Calakmulului.

Regele renegat al Dos Pilasului a ajutat Calakmulul sa-si intareasca dominatia in valea Raului Pasión in urmatoarele doua decenii. Apoi, Calakmulul a venit cu o veste fatidica. Conducatorii acestuia i-au ordonat lui Balaj Chan Kawiil sa se lupte cu fratele sau chiar in Tikal.

In 679, el si-a atacat orasul natal. “S-au ridicat munti de cranii si sangele curgea” – consemneaza inscriptiile de pe scari. Balaj Chan Kawiil a invins si fratele sau a murit in batalie. Victoria a adus Calakmulul la apogeu si a transformat Dos Pilasul in suzeranul Petexbatúnului, partea sud-vestica a Peténului.

Tikalul a supravietuit, s-a refacut si, dupa nici 20 de ani, a atacat si a infrant Calakmulul. O sculptura in stuc de pe acropola centrala din Tikal infatiseaza un nobil din Calakmul asteptand sa fie sacrificat. A fost o infrangere dupa care Calakmulul nu s-a refacut niciodata complet, dar nici Tikalul nu a mai fost la fel dupa incheierea razboaielor.

Ce a urmat nu e foarte clar. Desi puterea Calakmulului fusese zdrobita, totusi aliatii sai, inclusiv Dos Pilasul, continuau sa se lupte cu Tikalul in numele aceluia. Dos Pilasul si-a consolidat hegemonia in regiunea Petexbatún prin aliante si razboi. Conducatorii sai au comandat noi monumente si au construit o a doua capitala.

Dar in 761 norocul a parasit Dos Pilasul. Fostii aliati si vasali au cucerit orasul si i-au trimis conducatorul in exil.

Dos Pilasul nu avea sa mai fie niciodata repopulat si, odata cu disparitia sa, lumea maya trece intr-o alta etapa. In loc sa restabileasca ordinea, razboaiele aveau sa creeze un haos si mai mare; in locul unui conducator iesit triumfator dintr-o batalie decisiva, fiecare conflict crea, pur si simplu, mai multi pretendenti.

Infrangerile ii indemnau pe locuitorii disperati sa demoleze constructiile ceremoniale, folosind pietrele si celelalte materiale pentru a construi fortificatii, in speranta ca-i vor opri pe viitorii invadatori.

Orasele nu mai erau reconstruite si decadeau. Pur si simplu incetau sa existe.

Statele mai mici au incercat sa se afirme in haosul generalizat, dar niciunul nu a reusit. Oamenii de rand probabil s-au ascuns, au fugit sau au murit.

Un timp, nobilii care fugeau puteau gasi un refugiu in Cancuén, un port linistit la izvoarele Raului Pasión.

Chiar in timp ce orasele din josul raului se cufundau in haos, in decursul secolului al VIII-lea, Cancuénul prospera de pe urma comertului cu articole de lux si a gazduirii in locuinte somptuoase a vizitatorilor de elita.

Arhitectul acestei epoci de aur a fost regele Taj Chan Ahk, care a urcat pe tron in 757, la 15 ani. Cancuénul era de mult timp un nod comercial strategic, dar Taj Chan Ahk a transformat orasul intr-un fabulos centru ceremonial.

Inima sa era palatul regal, de 25.000 m2, cu trei etaje, cu tavane boltite si 11 curti facute din piatra de calcar tare, elegant plasate pe un promontoriu pe malul raului. Nu exista nicio dovada ca Taj Chan Ahk ar fi luptat in vreun razboi sau ar fi castigat macar vreo batalie. In schimb, el a reusit sa domine timp de aproape 40 de ani valea superioara a Raului Pasión, atragand avantaje prin protectie si aliante.

Taj Chan Ahk a murit in 795 si a urmat la tron fiul sau Kan Maax, care a incercat sa-si depaseasca tatal, extinzand palatul. Dar ritualurile si pompa – vechile podoabe ale regalitatii – nu mai puteau tine laolalta universul maya.

In cinci ani, haosul generalizat batea la portile orasului. Intr-o zi nefasta, gloria acestuia s-a stins, inca o stea apusa a civilizatiei maya clasice.