De unde vine frica de intuneric?

”Frica de întuneric nu este ceva rational, astfel ca manifestarile ei nu sunt logice. Multi copii sunt speriati de posibilitatea existentei unor monstri în întuneric, a unor fiinte care le pot face rau. În cazul adultilor, teama este de ceea ce s-ar putea intampla în întuneric, situatii în care pot aparea atacatori de care nu se pot apara, care le pot face rau fara ca acestia sa poata controla în vreun fel situatia. Frica este resimtita ca fiind reala, iar rationalizarea nu este utila deoarece, dupa cum spuneam, cauza nu este una rationala. Manifestarile includ frica, dificultati de respiratie, ameteala, tremor, transpiratie abundenta, ritm cardiac accelerat, dureri în piept, evitarea faptului de a fi în întuneric”, explica Oana Vasiu, psiholog clinician, cu un master în psihoterapie analitica.

Cel putin in perioada copilariei, oare exista vreo fiinta umana care sa nu se fi infricosat de intuneric? Ca sa nu mai vorbim ca exista si destul de multi adulti de-a dreptul ingroziti numai la ideea ca si-ar putea petrece – sa zicem – o noapte in intuneric, de unii singuri. Sau nu neaparat singuri, dar, oricum, lipsiti de lumina. De unde vine acest sentiment ce pare o reminiscenta tenebroasa a vietii subterane a oamenilor primitivi?

Teama de „prezenta” si negarea „absentei”

 Oamenii de stiinta ofera o explicatie surprinzatoare: frica de intuneric e motivata de alterarea reperului nostru senzorial dominant: vazul. Atunci, realitatea face loc imaginarului, solicitat de celelalte simturi si in special de auz. Un pocnet in intuneric: e un hot? poate o fantoma? Noaptea nu inseamna numai o absenta (a luminii), ci mai ales o prezenta (a intunericului). „Tocmai de acolo vin spaimele si un soi de teama interioara pe care obscuritatea noptii le face sa fie resimtite aproape de fiecare om.” – scria Buffon in secolul al XVIII-lea in „Istoria naturala”. Iar daca majoritatea adultilor au invatat sa-si coordoneze aceasta frica, in schimb ea e foarte frecventa la copii mai ales in jurul varstei de 18–24 de luni, o etapa importanta a dezvoltarii psihomotorie. Ea este legata de sentimentul de abandon, mult mai apasator in intuneric.

 De altfel, copilul incepe sa coboare singur din pat, iar absenta luminii perturba raportarea sa la spatiul inconjurator. In general, aceasta angoasa dispare in jurul varstei de 6 ani, dar instinctul nostru de supravietuire ne impinge sa ne mentinem neincrederea in obscuritate pe toata durata existentei noastre.

Ritualuri nocturne de maturizare

 In toate culturile care au fost studiate aprofundat, noaptea este asociata cu pericolul, afirma antropologul Jacques Galinier. Pericol posibil sau pericol imaginar. Obscuritatea face corpul si obiectele, bunurile materiale mai vulnerabile si deci acestea devin obiectul unei protectii speciale.

 In Roma antica, de exemplu, hotii care actionau noaptea erau pedepsiti mai aspru. Sub influenta crestinismului, imaginarul colectiv occidental a asociat noaptea cu tenebrele, cu moartea si cu pacatul. Ea este ambivalenta si in alte culturi. Populatia Yukuna din Columbia amazoniana, de pilda, nu are incredere in starea de veghe diurna; in mentalul lor, numai noaptea este capabila sa determine circulatia stiintei samanilor.

 Tot noaptea constituie si momentul propice pentru ritualurile de initiere, deoarece ea este sinonima cu transformarea si cu renasterea. Tinerele din randul populatiei apase mescalero, care salasluiesc in apropierea zonei White Mountains din Statele Unite, danseaza toata noaptea in jurul unui foc, atunci cand este Luna Plina in iulie, pentru a deveni femei adulte!

sciencealert.com

Bogdan

Per aspera ad astra