Legenda de pe Columna lui Traian: povestea de dragoste dintre sora lui Decebal si celebrul imparat

Imparatul roman Traian s-ar fi îndragostit de sora regelui dac Decebal, potrivit unor legende care îsi au originea în scrierile autorului latin Dio Cassius si într-o scena încarcata de simboluri, sculptata pe Columna lui Traian.

Una dintre legendele fascinante ale poporului român îi are ca protagonisti pe împaratul Traian si fiica (sora) regelui Decebal. Se spune ca împaratul roman s-ar fi îndragostit de Dochia, iar tânara, în primejdie de a fi rapita, s-a rugat zeului Zamolxis sa fie prefacuta într-o stana de piatra, pentru a putea ramâne pentru totdeauna în Dacia.

Scena care ar fi inspirat legenda Dochiei a fost sculptata pe Columna lui Traian.

Legenda împaratului Traian, îndragostit de fiica regelui dac, Decebal, a devenit foarte populara începând din secolul al XIX-lea. Dochia, regina Daciei, a devenit subiectul unor povestiri populare, balade si colinde. Etnologul Romulus Vulcanescu a sustinut ca exista doua teme principale legate de mitul Dochiei. Prima legenda sustine ca Dochia, fiica regelui Decebal, a înaintat în fruntea unei o stiri spre Sarmizegetusa, în ajutorul tatalui ei asediat în cetate. A ajuns prea târziu ca sa despresoare cetatea, a fost si ea înfrânta de armata lui Traian si a fugit cu resturile oastei în munti, spre rasarit, scria Romulus Vulcanescu.

Împaratul Traian, care a vazut-o luptând si i-au placut curajul si frumusetea ei, a urmarit-o cu o parte din oaste si când a fost aproape sa o prinda, oastea daca s-a rupt în doua, o parte a tinut piept romanilor si alta s-a retras în munti cu printesa Dochia. „Înfrângând ostasii principesei, împaratul a înaintat în munti în cautarea Dochiei, care, vazându-se si ea prinsa, ordona ostasilor ce o însoteau sa o lase singura si sa urce culmile, derutându-i pe urmaritori. Dochia ramase singura si s-a ascuns dupa o stânca, a cazut deznadajduita în genunchi si a rugat pe Zamolxis, zeul zeilor, sa o apere, sa nu o lase sa fie pângarita de împarat. Si atunci Dochia a fost prefacuta într-o batrâna ciobanita, cu câteva oi lânga ea. Oastea romana, în frunte cu Traian, s-a oprit în fata batrânei si a întrebat-o daca a vazut încotro a fugit printesa daca. Baba Dochia a aratat spre miazazi, iar împaratul a purces într-acolo. Si a ramas Baba Dochia stapâna pe acel tinut si de atunci poate înca mai traieste în munti”, relata Romulus Vulcanescu, în volumul „Mitologie Româna” .

Baba Dochia, preschimbata în stânca

A doua legenda explica forma unei stânci din Muntii Ceahlau, despre care se spune ca ar fi fost, de fapt, închipuirea Babei Dochia, pietrificata dupa ce l-ar fi sfidat pe Gebeleizis, zeul intemperiilor, împreuna cu cele 20 de oi ale sale. Statuia Dochiei ar fi servit ca idol pentru ritualurile pagâne, sustin istoricii. În „Dochia si Traian”, de Gheorghe Asachi, Dochia este eroina unei legende românesti. Pastorita, fiica a lui Decebal, este urmarita de Traian si, împreuna cu oile sale, s-a prefacut în stânca. Stânca pietroasa ca o icoana nu înceteaza însa a iubi, ceea ce face ca din al ei plâns “sa se nasca ploaie, Tunet din al ei suspin”.

Având ursita ei care o privegheaza, adeseori, „Dochia Preste nouri lumineaza / Ca o stea pentru pastori”.

Se realizeaza un frumos portret fizic si moral, din care se desprind trasaturile dragostei de pamântul natal. Invocarea lui Zamolxis, zeul suprem în religia geto-dacilor are atribute profetice si ocrotitoare pentru Dochia. Dumitru Almas, în “Povestiri istorice”, îi da o nota romantica legendei: Decebal avea o sora numita Dochia. Era asa de tânara, de viteaza si de frumoasa încât, atunci când a vazut-o, împaratul Traian a prins mare dragoste pentru dânsa. I-a zis:

– Te-am vazut, Dochia, cu cât curaj ti-ai aparat cetatea de la Sarmizegetusa. Acum, când eu l-am biruit pe fratele tau Decebal si am cucerit Dacia, iar razboiul s-a sfârsit, vreau sa vii cu mine la Roma. Vei trai acolo în bogatie si marire, în palatul meu cel cu pereti auriti si împodobit numai cu lucruri scumpe.

– Multumesc, împarate, a zis Dochia. Admir vitejia si bunatatea ta. Dar eu la Roma nu pot merge.

– De ce?

– Pentru ca sunt sora lui Decebal. Iar el si-a curmat singur zilele ca sa nu ajunga prizonierul tau. Oricât de frumos ar fi palatul tau, eu acolo tot o biata roaba as fi. Si apoi sunt multe fete dace mai frumoase ca mine; daca vrei, însoteste-le cu romani de-ai tai, sa se zamisleasca un nou popor, care sa aiba în firea lui dârzenia si vitejia noastra si maretia voastra. Eu însa de aici nu plec, voiesc sa ma îngrop aici, în pamântul sfânt al Daciei.

Traian împaratul i-a ascultat povata. Dar când a aflat ca Dochia a luat o turma de mioare, s-a facut pastorita si a urcat în munti, departe, s-a suparat foc. Fiind el împarat mare si puternic, a vrut ca macar sora lui Decebal sa-i fie ca o podoaba în carul de triumf. Si-a luat câtiva ostasi credinciosi si a pornit în urmarirea Dochiei.

A mers zile si saptamâni, peste dealuri si vai. A gasit-o abia în vârful muntelui Ceahlau: pastea oile, pe un plai înclinat catre soare, cu iarba deasa si flori multe albe, rosii si albastre.

– Dochia, a zis Traian, acum nu mai scapi, te iau cu mine!

– Nu, împarate! Mai bine mor ca fratele meu Decebal, decât s-ajung roaba.

– Îti vreau binele, Dochia: ai sa traiesti în mare bogatie!

– Daca-mi vrei binele, lasa-ma în tara mea, aici, în Dacia.

– Neîduplecato! Te iau cu de-a sila. Te rapesc! si a si facut semn ostasilor s-o prinda. Speriata, Dochia a ridicat mâinile spre cer si a soptit:

– Stana de piatra ma fac si ramân aici în tara mea!

În adevar, cât ai clipi din ochi, Dochia cea preafrumoasa, cu toate mioarele ei, raspândite pe pajiste, s-au prefacut în stânci, înfipte în piatra muntelui. Traian a încremenit si el de uimire. Când si-a venit în fire, a zis:

– N-am ce face; dacii, barbati si femei, sunt legati de tara lor ca muntii si stâncile lor. Nu pot decât sa ascult sfatul Dochiei si sa aduc aici cât mai multi romani.

Si zicând asa, Traian s-a întors la Roma. Iar pe muntele Ceahlau se vede si azi o stânca înalta, ca o pastorita, iar în jur câteva zeci de stânci rasfirate pe plai, ca niste oi brumarii. (Dumitru Almas, Povestiri istorice).  

Legenda împaratului Traian îndragostit de printesa daca îsi poate avea originile în scena cu numarul 30 de pe Columna lui Traian si în relatarile istoricului latin Dio Cassius, cel care a oferit cele mai multe informatii despre razboaiele daco-romane.

Misterul scenei numarul XXX de pe Columna lui Traian

În fresca de pe columna este înfatisat împaratul Traian si doi dintre camarazii sai, asistând la urcarea unei tinere prizoniere pe o corabie de pe Dunare. Tânara cu înfatisarea unei printese tine un prunc la sân si priveste spre un grup de femei dace, ramase în urma, în timp ce împaratul roman pare sa îi acorde o atentie deosebita.

Episodul este bogat în semnificatii, sustin cercetatorii, cei mai multi considerând ca scena înfatiseaza capturarea surorii lui Decebal de catre romani. ”Suntem informati despre acest episod printr-un pasaj pastrat din Istoria romana a lui Cassius Dio (LXVIII, 9), în care e vorba de motivele care l-au determinat pâna la urma pe regele dac sa accepte asprele conditii de pace impuse de Traian, dupa ce facuse mai multe încercari de tergiversare. „Traian cuceri muntii fortificati si gasi între zidurile lor armele, masinile de razboi si steagul, care fusesera mai înainte luate de la Fuscus. De aceea si mai ales pentru ca Maximus capturase în acelasi timp si pe sora lui Decebal, si o cetate puternica, regele dac se arata gata sa consimta la tot ceea ce i s-ar porunci, nu în intentia de a se tine de cuvânt, ci de a mai rasufla deocamdata“.

Confruntând acest paragraf al lui Cassius Dio cu scena XXX de pe Columna Traiana, se constata coincidente cu totul izbitoare.

Textul confirma întru totul capturarea unei femei dace de rang înalt, precizând si situatia ei eminenta în familia regala daca, ceea ce explica interesul deosebit pe care, în scena respectiva, Traian însusi i-l acorda. În plus, atesta împrejurarea ca aceasta captura s-a produs cu prilejul cuceririi unei fortarete importante, desigur aceea în care se afla edificiul pe care îl vedem incendiat pe Columna”, scrie Radu Vulpe, autorul volumului „Columna lui Traian” .

Potrivit cercetatorului, poporul dac nu i-ar fi iertat regelui sau sacrificarea evitabila a unui membru al familiei sale, de aceea, rapirea surorii lui Decebal de catre Traian a contribuit la acceptarea chiar a unei paci umilitoare pentru daci.

sursa: adev.ro

Bogdan

Per aspera ad astra