Frigienii, populatia de origine traca din Anatolia

Frigienii au dominat Anatolia între secolele XII si VII i.Hr. Acestia, asa cum aflam din unele surse antice, nu erau nativi anatolieni, ci urmasi ai nemurilor trace din zona Balcanilor sau a Dunarii ce au migrat spre aceasta parte a Turciei de astazi fiind avantajati de vidul demografic lasat în urma de prabusirea organizarii statale hittite. Migrând în valuri succesive, frigienii au reusit sa creeze, în Anatolia, un stat centralizat, cu importante orase, adevarate centre comerciale, culturale si religioase.

Originea si limba frigienilor

Herodot spune ca frigienii erau vazuti drept urmasi ai brigilor, un popor trac ale carui teritorii, înainte de secolul XII i.Hr., se învecinau cu Macedonia. De altfel, numele “frigieni” pare sa fi ajuns la noi, în aceasta forma, pe filiera greaca, acestia numindu-se pe ei însisi, chiar si dupa migratia în Anatolia, “brigi”.

Migratia Indo-Europeana
Migratia indo-europeana

Alte surse antice, grecesti si lidiene, plaseaza zona de etnogeneza a brigilor la Dunare, de unde acestia ar fi migrat catre Tracia, iar apoi, trecând Dardanelele, catre Anatolia. Aceasta ipoteza ar putea explica opinia unor lingvisti potrivt carora dialectul traco-frigian era foarte asemanator cu cel traco-dac.

O parte a brigilor s-au stabilit în teritoriul din jurul Troiei. Izvoarele grecesti amintesc de faptul ca frigienii au fost aliati ai troienilor în razboiul împotriva elenilor. Frigienii sunt cunoscuti în analele regale asiriene sub numele de Mustik, iar regii Ashur-Rish-Ishil si Tiglatphi-liser duc lupte cu ei pentru a le stavili înaintarea spre rasarit.

În ceea ce priveste limba pe care ei o vorbeau, dovezile arheologice ne arata ca ea reprezinta una dintre cele mai vechi limbi indo-europene, incomplet descifrata si înteleasa.

Cert este faptul ca, în perioada de început a civilizatiei lor, acestia foloseau un alfabet propriu pentru ca, mai târziu, sa-l adopte pe cel grec. Unii cercetatori moderni au avansat ipoteza potrivit careia limba frigiana ar fi fost înrudita îndeaproape cu dialectul traco-dac (Vladimir Georgiev, The Slavonic and East European Review – The Genesis of the Balkan Peoples, University College London 1966), suferind, e drept, modificari si influente dupa migratia spre Anatolia si interactiunea cu popoarele autohtone de aici.

Una dintre influentele anatoliene poate fi regasita în utilizarea terminatiei -s în cazul formei verbelor la persoana a treia singular. Unele asemanari se pot constata si între frigiana si latina si amintim, printre altele, folosirea adverbului “ad”.

Totusi, cele mai mule similitudini se pot constata între frigiana si limba greaca, probabil lucru influentat si de contactul avut de frigieni, de-a lungul a câteva secole, cu orasele elene din Asia Mica. 

Herodot vorbeste despre un experiment realizat de faraonul egiptean Psammeticus care, dorind sa afle care anume limba dintre cele existente este cea mai veche, cea primordiala a omului, a încredintat doi copii unui cioban care urma sa fie atent la primele cuvinte pe care acestia le vor rosti.

Fara a avea contact între ei, aflati în case separate, cei doi copii au început sa vorbeasca folosind cuvinte pe care cei ce le-au auzit le-au consideat frigiene. Din acest motiv, faraonul, asa cum povesteste Herodot, a concluzionat ca limba frigiana este cea mai veche din lume, mai veche decât cea egipteana sau cel putin pastreaza cel mai bine caracteristicile limbii initiale folosita de oameni în zorii civilizatiei, iar poporul frigian este mai vechi decât cel egiptean.

Descoperiri arheologice în ceea ce priveste scrierea frigiana sunt numeroase, atât în arealul ocupat de frigieni în antichitate, cât si în zone unde prezenta lor, ca locuire permanenta, nu este atestata istoric. Cele mai vechi scrieri frigiene au aceeasi vârsta cu cele mai vechi scrieri grecesti si dateaza din preajma secolului VIII i.Hr.

La nivelul secolului IV i.Hr., scrierea frigiana folosea alfabetul attic grecesc, perioada considerata drept “frigiana mijlocie”

Inscriptiile târzii, din perioada secolelor I-III d.Hr. sunt atribuite limbii neo-frigiene. La sfârsitul antichitatii si începutul evului mediu timpuriu, frigiana înca se vorbea, dupa cum aflam, de pilda, de la Socrates Scolasticul (380-439), care afirma ca episcopul arian Selinas, nascut din tata got si mama frigiana, slujea în biserica în ambele limbi ale parintilor.

Organizarea statala si cea sociala

În urma distrugerii Imperiului Hittit ca urmare a migratiilor egeene, mai multe mici regate au aparut si s-au dezvoltat în Anatolia iîn perioada 1250-750 i.Hr. Dintre statele zonei, regatul Urartu si regatul Frigia sunt considerate puterile principale.

Sursele antice atesta statul frigian în zona aflata între Lydia si Cappadoccia, respectiv ocupa zona platoului anatolian central.

Nu se cunosc foarte clar momentele în care au fost puse fundatiile statului frigian. In secolul VIII i.Hr., stim ca acesta era deja unul bine centralizat, sub conducerea regelui Midas (caruia legendele îi atribuie inventarea naiului), evoluându-se astfel de la organizarea pe clanuri si triburi catre cea a unei administratii centralizate.

La acest moment, Frigia era deja un stat important, cu influente puternice asupra populatiilor din jurul sau, având capitala la Gordion. Mai mult, statul frigian era privit drept o amenintare de catre asirieni si considerat foarte puternic de catre greci.

Puterea frigienilor se frânge în urma invaziei cimerienilor, plasata, traditional, în anul 696 i.Hr., moment care a determinat, se pare, sinuciderea lui Midas. Cimerienii apar în textele asiriene în vremea lui Sargon II (722—705 i.Hr.) si a lui Rusas I de la Urartu. Catre 720 i.Hr., cimerienii ameninta Urartu, iar pe la 680 i.Hr. dau de furca lui Asaradon (680—669 i.Hr.), regele Asiriei, ca aliati ai urarteenilor, doritori sa-si ia revansa, apoi ai mezilor. Învinsi de asirieni, multi cimerieni intra în armata acestora ca mercenari.

Cei ramasi de capul lor, profitand de situatia tulbure în care se afla Asia Mica, ataca si jefuiesc Gordion, capitala frigiana, oras care dupa refacere va trece sub autoritate lidiana, dupa care ataca chiar Lidia si Sinope.

O perioada de aproximativ 55 de ani, statul frigian îsi înceteaza existenta, pâna în anul 620 i.Hr., atunci când lidienii reusesc sa-i alunge pe cimerieni si sa încorporeze teritoriul frigian în marele regat anatolian creat de ei, regat care, de acum inainte, va reprezenta forta dominanta a zonei. O data cu invazia persana din 546 i.Hr., Frigia îsi pierde orice forma de independenta si cunoaste diversi stapânitori de-a lungul timpului, printre care si Alexandru cel Mare, care cucereste zona în 336 i.Hr., cum ne spune lucrarea monumentala The Cambridge Ancient History.

Frigienii nu au controlat niciodata întreaga Anatolie, o dovada în acest sens fiind lipsa oraselor frigiene pe coasta mediteraneeana. Ca areal, astazi putem afirma cu certitudine ca frigienii controlau teritorii precum cele corespondente oraselor de azi Ankara, Sinope, Alacahoyuk, Pazarli, Hattusas, Konya si Melidia.

Dupa migratia catre Anatolia, frigienii au preluat, în plan religios, cultele locale. Ca exemplu, au adoptat cultul Mamei Cybele, pe care acestia o numeau Mama Kybileya. Cultul Zeitei Cibele a trecut de la tracii frigieni la dorieni si a fost asimilat cu acela al zeitei Rhea, sotia lui Cronos si mama lui Zeus, care si-a crescut fiul în pestera din Muntele Ida. În arta si cultura, frigienii au fost influentati de mostenirea hittita, apoi de interactiunea cu lidienii, vecinii lor.

Despre societatea frigiana nu stim foarte multe. Ce putem afirma este ca organizarea sa era una de tip feudal, cu mari proprietari de pamânt, cum ar fi preotii de rang înalt, ce conduceau aproape autonom, fiind totusi supusi puterii regale.

De asemenea, se poate vorbi de o elita cultivata, care stia sa scrie si sa citeasca, cel putin atunci când vorbim de centrele urbane, precum Gordion. Frigia mai reprezenta si o zona comerciala cu trafic intens, strainii fiind prezenti aici în numar mare, aflându-se în relatii comerciale cu frigienii. Contacte comerciale stabile se amintesc în relatiile cu orase elene precum Milet sau Pergam, asa cum se arata în Enciclopedia Britannica.

Despre boneta frigiana

Indiscutabil, faimoasa boneta frigiana – simbol al libertatii, al eliberarii si al formelor de organizare statala republicane, seamana izbitor cu binecunoscuta „caciula dacica”, asa cum apare în reprezentarile de pe Columna lui Traian sau în statuile de daci realizate în Antichitate.

Sigiliul Armatei SUA cu boneta frigiana
Sigiliul Armatei SUA cu boneta frigiana

 Aceasta piesa vestimentara nu era specifica doar stramosilor nostri geto-daci, ci reprezenta un obiect de vestimentatie utilizat în toata lumea tracica, atât în nordul, cât si în sudul Dunarii. 

In Antichitate, ambele maluri ale Dunarii de Jos erau locuite de catre acelasi popor: marele neam al tracilor, „cel mai numeros dupa cel al inzilor”, asa cum arata Herodot.

Burebista era numit “cel dintâi si cel mai mare dintre regii din Tracia”, sa nu uitam acest lucru.

Caciula frigiana este un obiect vestimentar care a reprezentat si reprezinta un simbol utilizat, ca element de heraldica si simbolistica oficiala, de catre state precum Franta, SUA, Portugalia, Brazilia, Argentina, Cuba, Nicaragua si altele.

În reprezentarile antice, apar purtând pe cap „bonete frigiene” sau mai bine zis „caciuli tracice” faimosi eroi ai Troiei precum Paris si Enea, dar si vitezele Amazoane – despre care se spune ca au stapânit în teritoriile de la nordul Marii Negre.

În reprezentarile grecesti din vechime, personajele carora li se atribuia o neîndoielnica origine tracica, precum zeita Bendis sau Orfeu, purtau, deseori, bonete „frigiene”

Este inca o dovada a faptului ca frigienii, care isi ziceau brigi provin din zona Muntilor Balcani, mai precis de la sud de Dunare. Cercetarea acestui popor fascinant este inca la inceput de drum…

Bogdan

Per aspera ad astra