O istorie mai putin cunoscuta: regatul Urartu

Urartu era o tara antica din sud-vestul Asiei centrata în regiunea muntoasa din sud-estul Marii Neagre si sud-vestul Marii Caspice. Astazi, regiunea este împartita între Armenia, estul Turciei si nord-vestul Iranului. Mentionata în sursele asiriene de la începutul secolul al XIII-lea, regatul Urartu s-a bucurat de o putere politica considerabila în Orientul Mijlociu între secolele IX – VIII î.Hr.. În secolul al VI-lea î.Hr. armenii au venit zona în care era Urartu.

Numele Urartu provine din surse asiriene: Regele asirian Salmanasar I (1263-1234 î.Hr.) a înregistrat o campanie în care a supus întreg teritoriul “Uruatri”. Textul lui Salmanasar utilizeaza numele Urartu pentru a se referi la o regiune geografica, nu la un regat, si numeste opt “tari” sub denumirea generica de Urartu (care, la momentul respectiv erau înca dezbinate).

Numele folosit de populatia locala era Biainili.  Principala capitala a Urartu a fost la Tushpa, pe lacul Van din Turcia, stabilita de catre regele Sarduri I în jurul anului 830 î.Hr… De asemenea, Urartu este un nume vechi pentru regiunea numita Ararat în Biblie. Cele mai multe resturi de asezari din Urartu se gasesc între cele patru lacuri: Cildir si Van în Turcia, Urmia în Iran si Sevan în Armenia, cu o extensie spre vest la râul Eufrat.

Locuitorii Uriartu au avut o serie de trasaturi în comun cu hurienii, un popor din Orientul Mijlociu timpuriu. Ambele natiuni au vorbit limbi strâns legate si trebuie sa fi aparut dintr-o populatie comuna (probabil 3.000 î.Hr. sau mai devreme). Desi oamenii Urartu datoreaza o mare parte din patrimoniul lor cultural hurienilor, acestia datoreaza mult mai mult asirienilor, de la care au împrumutat forme de scriere si literare, practicile militare si diplomatice, motive si stiluri artistice.

Influenta asiriana s-a manifestat în doua etape: în primul rând, de la aproximativ 1.275 î.Hr. pâna la 840 î.Hr., când asirienii au campat în teritoriu Urartian si au întâlnit o rezistenta dispersata; în al doilea rând, de la 840 î.Hr. pâna la  612 î.Hr., în timpul perioadei de glorie a regatului Urartu. În prima faza influenta asiriana a fost resimtita în mod direct, iar locuitorii au asistat neputinciosi la pradarea nemiloasa a asirienilor. În acest timp, urartienii par sa fi absorbit sau imitat cu înflacarare confortul marii civilizatii asiriene. În a doua faza, Urartu are creatii distincte care imita realizarile asiriene.

Print din Urartu

În jurul anului 860 î.Hr. regatele Urartu s-au unificat. Primul secol al noului regat a accentuat operatiunile militare initiate de Asiria. Astfel, Urartu a purtat razboaie necrutatoare cu vecinii sai de la est, vest si nord.

Pentru domnia lui Sarduri I (840-830 î.Hr.), ramân doar inscriptiile de la Van. Dar pentru domniile fiul sau Ishpuini (830-810 i.Hr.), si în special a fiului lui Ishpuini, Meinua (810-781 i.Hr.), cuceririle Urartu pot fi masurate în mod indirect prin inscriptile raspândite de la partea inferioara a bazinului râului Murat (în jur de Elazig) în vest, pâna la râul Aras (Araks, Araxes) în nord si malul sudic al lacului Urmia în sud-est. Ardini sau Musasir, odata cucerit de Tiglath-Pileser I al Asiriei în jurul anului 1.100 î.Hr., acum a devenit o parte din sfera de influenta a regatului Urartu. Templul lui Haldi din Ardini a fost bogat înzestrat de catre regii Urartu, dar a fost deschis si asirienilor.

Un numar de inscriptii din Urartu care se ocupa cu subiecte religioase dateaza de la sfârsitul domniei lui Ishpuini. Se pare ca religia de stat a fost stabilita în acel moment, si ierarhia multitudinii de zei din panteonul Urartu era exprimata printr-o lista de sacrificii.

Primele dovezi de proiecte de inginerie, concepute pentru a creste productivitatea în tara prin irigare, dateaza din timpul domniei lui Meinua. Aceasta a initiat o constructie numita “Canalul lui Meinua” care aducea si aduce apa proaspata de o distanta de aproximativ 46 mile (28 km) de la un izvor abundent la marginea de sud a lacului Van.

Dovezi arheologice pentru Urartu a fost descoperit pentru prima data la Van în 1826 de catre F.E. Schulz, care a identificat inscriptii cuneiforme taiate în pereti.

Bogdan

Per aspera ad astra