Opus Dei o grupare misterioasa si controversata

Opus Dei, sau Opera Domnului, în traducere directa, este un nume care începe sa se auda tot mai des în ultima vreme. Scoasa la lumina de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” si, de atunci, considerata de multi drept una dintre cele mai puternice si influente organizatii din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolica, o grupare misterioasa si controversata.

Visul lui Escriva

Ziua de 7 octombrie, anul 2002, Vatican. În fata celei mai mari multimi reunite pâna atunci în Piata San Pietro, avea loc canonizarea cu mare pompa a fondatorului Prelaturii Opus Dei, numit de atunci încoace Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer. În prezenta a peste 300.000 persoane, 34 cardinali si 200 episcopi catolici (la eveniment fiind prezent chiar si Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române), Papa Ioan Paul al II-lea l-a trecut în rândul sfintilor Bisericii Catolice pe „tatucul” Opus Dei.

Multi crestini catolici o considera drept ultima organizatie cu adevarat „cruciata” din sânul Vaticanului; în schimb, inamicii acestei organizatii nu s-au sfiit sa o catalogheze drept „Sfânta Mafie”, „Masoneria Alba” sau chiar „Caracatita Domnului”.

Opus Dei a fost fondata de preotul Josemaria Escriva de Balaguer pe data de 2 octombrie 1928, în Madrid. Conform propriilor declaratii, Escriva a trait, în acelasi an, o viziune în care „Dumnezeu însusi îsi exprima dorinta ca Opus Dei sa existe”. Imediat, Escriva pune bazele unei organizatii care sa-i ajute pe laici sa gaseasca sfintenia în viata si activiatea zilnica. Pe aceste considerente, parintele Escriva si-a numit noua organizatie Opus Dei, ceea ce în limba latina semnifica Opera, Lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Escriva dorea sa sublinieze faptul ca organizatia nu ar fi fost creatia sa, ci chiar a Domnului.

Initial, Opus Dei a fost o organizatie deschisa doar barbatilor, dar doi ani mai târziu, în anul 1930, în urma unei alte „comunicari” cu Dumnezeu, parintele Escriva a decis sa primeasca si femei.

Însa pentru Opus Dei aveau sa vina ani tulburi si dificili. În anul 1936, organizatia a avut serios de suferit în urma Razboiului Civil din Spania, când majoritatea prelatilor catolici au fost fortati sa se ascunda, în conditiile în care Biserica Romano-Catolica din Spania acorda ajutor si sustinere rebelilor nationalisti. Dupa ce Razboiul Civil s-a terminat cu victoria generalului Francisco Franco, Escriva s-a reîntors la Madrid în deplina siguranta.

În memoriile sale, parintele Opus Dei nota ca în acea perioada a avut de înfruntat dificultati majore, provocate cel mai adesea de prelatii catolici de orientare traditionalista, care nu ar fi înteles pe deplin ideile pe care se întemeia Opus Dei. Cu toate acestea, organizatia sa a început sa se dezvolte puternic în perioada regimului lui Franco, iar din anul 1945, Opus Dei a început sa aiba filiale si în alte tari. În anul 1939, Escriva publicase deja lucrarea Calea, o culegere de 999 de maxime si precepte care vizau spiritualitatea din punctul sau de vedere.

Un an mai târziu, organizatia sa avea sa înfrunte primele critici ale unui adversar ideologic deosebit de puternic si influent. Este vorba de prelatul iezuit superior Wlodimir Ledochowski, care a trimis Vaticanului o nota în care considera Opus Dei drept o „organizatie foarte periculoasa pentru Biserica Catolica din Spania”, deoarece ar avea un „caracter secret” si ar fi „o forma de crestinism masonic”.

Netulburat, Escriva tinteste tot mai sus, iar în anul 1946 îsi deschide deja prima filiala Opus Dei la Roma. Patru ani mai târziu, Papa Pius al XII-lea îsi da acordul oficial pentru existenta organizatiei, ba mai mult, permite persoanelor casatorite sa faca parte din Opus Dei, un succes nesperat pentru Escriva.

În anul 1962, Conciliul II al Vaticanului aproba si împartaseste viziunea lui Escriva asupra activismului si implicarii sociale a laicilor. În anul 1975, pe când Opus Dei era în plin avânt, Escriva moare, iar la cârma organizatiei ajunge Alvaro del Portillo, un apropiat al fondatorului. Sapte ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea acorda organizatiei mult-râvnitul statut de prelatura personala. (În sistemul de organizare a Bisericii Catolice, acestor grupuri numite prelaturi personale, structurate ierarhic, li se încredinteaza anumite sarcini pastorale.)

Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer
Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer

În anul 2002, la doar 26 ani de la moartea lui Escriva, Papa Ioan Paul al II-lea îl canonizeaza. În timpul cuvântarii, prelatul pontif de origine poloneza se referea la Escriva ca la „un sfânt al vietii de zi cu zi”.

Ce este, de fapt, Opus Dei?

Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizatie trup si suflet catolica, împartasind toate doctrinele acestei biserici, dar se axeaza pe vietile credinciosilor catolici care nu sunt calugari sau preoti. Doctrina sa vizeaza „chemarea universala la sfintenie” si îmbinarea vietii spirituale cu cea profesionala, sociala si de familie.

Conform doctrinei proprii, membrii Opus Dei duc vieti obisnuite, respecta valorile traditionale familiale în conceptie catolica si se straduiesc „sa atinga sfintenia unei vieti obisnuite”.
De asemenea, Opus Dei se concentreaza pe importanta desavârsirii profesionale a credinciosilor.

Doctrina dicteaza ca munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar „o cale spre sfintenie”, cu atât mai mult cu cât Escriva declara sus si tare credinciosilor catolici:
„Sfintiti-va propria munca. Sfintiti-va pe voi însiva. Sfintiti-i si pe altii prin munca voastra”.

Toti membrii, fie ei casatoriti sau nu, trebuie sa urmeze un asa numit „Plan de viata”, sau o „Norma de pietate”, în esenta nimic altceva decât norme si obligatii traditional-catolice.

Capul organizatiei este cunoscut sub numele de Prelatul si este sustinut în activitatea sa de catre doua consilii, un Consiliu General, alcatuit exclusiv din barbati, si altul compus din femei. Prelatul îsi pastreaza titlul si pozitia pe durata întregii sale vieti. Dupa moartea sa, este convocat Congresul General în care este ales noul Prelat, care trebuie ulterior sa fie recunoscut de catre Papa.

 La nivelul anului 2010, Opus Dei numara circa 90.260 membri oficiali. Dintre acestia, doar 2015 erau preoti, restul fiind laici. Se estimeaza ca aproximativ 60% dintre membrii Opus Dei sunt activi în Europa, iar 35% traiesc în America de Sud. Conform ierarhiei proprii, exista mai multe categorii de membri. În cadrul laicilor se evidentiaza Supranumerarii, care alcatuiesc circa 70% din totalul membrilor, urmeaza Numerarii, care au jurat sa fie celibatari si sa traiasca în saracie si ascultare, si Supleantii, membrii care au facut juramânt de celibat apostolic.

Din rândul supleantilor sunt selectati candidatii pentru preotie, formând clerul tipic al Opus Dei. Alte categorii sunt reprezentate de preotii propriu-zisi care fac parte din Societatea Sacerdotala a Sfintei Cruci si de colaboratori sau simpatizanti care nu sunt membri Opus Dei si pot avea alta religie decât cea catolica.

Oculta sau nu?

Aparent, opinia publica tinde sa asocieze organizatia cu imaginea care transpare din celebrul roman „Codul lui Da Vinci”, carte în care scriitorul Dan Brown prezinta Opus Dei drept o organizatie ermetica si exclusivista, mai puternica decât Masoneria si dedicata marilor comploturi. Un ordin ai carui membri nu se dau în laturi de la nimic pentru protejarea Bisericii Romano-Catolice.

Dincolo de portretul zugravit de Dan Brown, un scriitor de romane beletristice cu puternic iz comercial, Opus Dei este, cumva, o armata romano-catolica, care nu poarta uniforme sau arme, ci vesminte dintre cele mai obisnuite. „Soldatii” sai au cele mai variate profesii, de la simpli vânzatori în piata, la ministri, bancheri sau cadre universitare, toti fiind animati de lucrarea lor întru „Opera Domnului”.

Conform lui Josemaria Escriva de Balaguer, membrii Opus Dei trebuie sa dea dovada în primul rând de discretie.

Constitutia organizatiei, care dateaza din anul 1950, inclusiv ultimul statut votat în 1982, stipuleaza ca:
„Pe baza smereniei colective, Opus Dei nu vrea sa lanseze carti sau scrieri. Membrii nostri ar trebui sa pastreze o tacere prudenta si plina de respect în ceea ce priveste numele si identitatea celoralti membri. Nimeni nu ar trebui sa-si dezvaluie apartenenta la Opus Dei fara permisiunea clara a superiorilor locali”.

Se pare ca în cadrul Opus Dei doar cererea de primire, care se face întotdeauna dupa o perioada de cinci ani de noviciat, se ofera sub forma scrisa. Celelalte angajamente se fac oral, dupa un text intern scris în latina, care circula doar în cadrul organizatiei.

Caracterul autodeclarat discret al Opus Dei, precum si omniprezenta organizatiei în societate, a dus în timp la acuzatii de ocultism, „secretism” si la portretizarea Opus Dei ca fiind o organizatie care se ocupa mai mult de afaceri si de aspectul financiar decât de cele ale spiritului.

Pro si contra „Operei Domnului”

Conform unor jurnalisti independenti precum John L. Allen jr., Vittorio Messori, Patrice de Plunkett, Maggy Whitehouse sau Noam Friedlander, multe dintre acuzele aduse Opus Dei nu ar fi decât calomnii, exagerari rautacioase si critici nefondate.

Pe baza investigatiilor jurnalistilor de mai sus, se pare ca miturile legate de Opus Dei ar fi create de oponenti ai acesteia, iar membrii organizatiei chiar ar „practica ceea ce propavaduiesc”.
Scriitorul si jurnalistul John L. Allen jr. sustine ca Opus Dei prezinta informatii credibile referitoare la ea, iar membrii sai se comporta asemenea oricarui credincios catolic.

Istoricii Paul Preston si Brian Crozier au descoperit ca membrii Opus Dei care au avut functii de ministri în perioada dictaturii franchiste din Spania au fost numiti pe baza meritelor si talentelor profesionale si nu a apartenentei la organizatie.

În plus, unii membrii de marca ai Opus Dei, precum Rafael Calvo Serer si Antonio Senan (primul presedinte de senat al Spaniei democratice) s-au erijat în critici sonori ai derapajelor regimului franchist. Alvaro de Portillo, fost Prelat al Opus Dei, sustine ca parintele Escriva a fost un critic acerb al politicilor duse de Adolf Hitler, pe care l-ar fi declarat în mai multe rânduri drept o „plaga”, un „rasist” si un „tiran”. În privinta asa-zisei misoginii din sânul organizatiei, John L. Allen sustine ca unele pozitii de conducere sunt detinute de femei, care uneori îi supervizeaza pe barbati.

În privinta criticilor, situatia este cu mult diferita.

Exista bunaoara un portal pe Internet, intitulat Opus Dei Awareness Network (ODAN), sustinut de o organizatie cu acelasi nume, care pretinde ca exista pentru „a oferi informatii si ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma Opus Dei”. O alta personalitate deosebit de critica la adresa Opus Dei este Maria Carmen del Tapia, o ex-membra a „Operei Domnului” care a detinut un rang înalt în organizatie.

Toti criticii sustin ca Opus Dei duce o politica a secretului absolut, care poate ascunde multe adevaruri sau scandaluri incomode. Organizatia a fost acuzata în mai multe rânduri de practici de recrutare agresive, precum si de control excesiv la adresa membrilor obisnuiti. De asemenea, a fost acuzata de cultivarea intensa a unui elitism discriminatoriu, fiind si tinta criticilor îndreptate impotriva catolicismului în general. Sociologii Peter Berger si Samuel Huntington sugereaza cumva ca Opus Dei este implicata în „crearea deliberata a unei modernitati alternative” – una în care cultura moderna se supune fara crâcnire perceptelor traditionale ale catolicismului.

În ultimii ani s-a observat prezenta Opus Dei si în România; cei circa 1 milion de credinciosi catolici dintr-o tara latina din estul Europei nu i-au lasat indiferenti pe cei din Opus Dei.

Adevarul cu privire la scopurile si politicile Opus Dei este, asadar, dificil de aflat; poate un om religios ar spune ca acest adevar e stiut doar de Dumnezeu.

Bogdan

Per aspera ad astra