Uigurii, poporul nomad din centrul Asiei aflat la granita imperiilor

Uigurii (Uyghuri, Uighuri) sunt un popor asiatic din neamul turcilor, care traiesc în mare parte pe teritoriul Chinei de azi, în provincia Xinjiang, numit si Turkistanul de Est.

În cronicile chineze apar amintiti sub denumiri ca Huihe, Huihu, Weiwu si Chunwei.

Scurt istoric

La mijlocul sec. VIII, succedându-le tujurilor, au aparut uigurii. Este vorba de o populatie de origine turca, facând parte din marile triburi Oghuz, originare din Orkhon (Mongolia).

Hanatul uigur, având capitala la Karabalghasun, situata pe râul Orkhon, se întindea de la Altai pâna în Manciuria si la sud în desertul Gobi. Daca centrul sau de gravitatie nu era situat la Xinjiang, influenta sa culturala se întindea însa asupra regiunii. Acest stat puternic întretinea relatii diplomatice, militare si comerciale cu China Tangilor care îsi întinsese puterea asupra bazinului Tarim si Djungaria de la mijlocul sec. VII. Înfrângerea lui Talas în fata arabilor în 750 si mai ales rebeliunea lui An Lushan (755-763) au marcat sfârsitul prezentei tangizilor în aceste doua regiuni. Cât despre uiguri, începând cu 763, manicheismul devine religia oficiala a hanatului.

În 840, în fata unei suite de invazii, un mare numar de uiguri a emigrat spre vest. Ei vor patrunde în regiunea actuala Xingiang si-si vor transfera capitala pe malurile Orkhonului la Beshbalik în timp ce Turfan (cunoscuta în epoca sub numele de Qocho) v-a deveni a doua capitala a noului stat. Acest “Regat al uigurilor occidentali” a dominat regiunea între 840 si 1284.

Progresiv, uigurii si-au abandonat modul lor de viata nomad pentru a-l adopta pe cel mai linistit al populatiilor sedentare indo-europene. Au sfârsit prin a se amesteca între ele… Limba uigura a înlocuit-o astfel pe cea Eokhariana, limba indo-europeana vorbita pâna atunci de populatiile locale.

Din aceasta fuziune între nomazi si sedentari s-a nascut stralucitoarea civilizatie de Kocho. Pe plan religios, populatiile din regiune practicau manicheismul, budismul sau crestinismul nestorian.

Islamizarea zonei este progresiva. Agentii propagarii sale sunt în secolele XI si XII Qarkhanideii (998-1212), prima dinastie islamica turca, care a lansat campanii militare contra budistilor începând cu Kachgar. Acestia au pastrat controlul sudului si vestului bazinului Tarim pâna în 1141, data înfrângerii lor de Kara Khitai.

În pofida propagarii sale si înainte de a se impune definitiv, Islamul s-a confruntat cu o reîntoarcere la buddhism si chiar la crestinism sub influenta dinastiei Kara Khitai (1124-1211) care a distrus hanatul musulman Kachgar. Budismul s-a perpetuat de altfel în anumite parti ale regiunii (Turfan si Hami) pana in sec. XVI.

Dinastiei Kara Khitai i-au succedat mongolii care au cucerit ansamblul bazinelor Tarim si Dzungaria în 1218.

Dar în 1209, regatul uigur Kocho s-a supus voluntar lui Ginghis-Han. Uigurii le-au furnizat mongolilor alfabetul lor insa si administratori pentru noul lor imperiu. Sub dinastia mongola a Yuanilor care a domnit în China între 1277-1367 regiunea a facut parte din Imperiu înainte de a trece, în 1320, sub autoritatea completa a djaghataidilor. Sub aceasta dinastie mongola s-a facut convertirea totala a regiunii la Islam.

Între secolele XIV si XVI, artizanii acestei islamizari au fost seicii din ordinul Sufi naqshbandieni. În 1513, cu anexarea Hamiei de Mansur Khan (Djaghataia de est), chiar numele “uigur” a disparut. Nu v-a reveni la suprafata decât la începutul sec. XX sub influenta nationalismului turkestanian.

Bogdan

Per aspera ad astra